CELE ŞAPTE PĂCATE CAPITALE

Principalele moduri greşite de gândire din noi
CELE ŞAPTE PĂCATE CAPITALE


Sub această denumire generală de “cele şapte păcate capitale” se ascund acele moduri greşite de gândire fundamentale, de bază, care le generează apoi pe toate celelalte şi generează apoi călcarea celor zece porunci - reflecţie a legilor ce trebuie respectate pentru păstrarea liniştii, păcii şi armoniei interioare şi exterioare.

Prin moduri greşite de gândire se înţeleg raţionamentele false, greşite, incorecte care asimilează unei cauze oarecare, un efect care nu-i corespunde, un efect pe care acea cauză nu-l va genera niciodată.

Acest efect previzionat va constitui motivaţia pentru acţiune. Odată efectuată însă acţiunea (adică odată generată cauza presupusă a duce la obţinerea efectului previzionat) se va constata cu “surprindere” că ea nu duce la obţinerea efectului urmărit.

Ca să fiu mai explicit: e clar că pentru majoritatea oamenilor motivaţia principală a acţiunilor lor (efectul preconizat a se obţine din aceste acţiuni), este liniştea, pacea, fericirea, mulţumirea sufletească.

Prin intermediul modurilor greşite de gândire, a raţionamentelor false, a păcatelor, de care pomeneam mai devreme, se consideră că pentru obţinerea acestor efecte, trebuie să facem acţiuni răzbunătoare, impulsive, necontrolate, instinctuale generate de mânie, orgoliu (gândindu-ne ceva de genul: “lasă că-i arăt eu lui (ei) ... şi să vezi ce bine mă voi simţi după aceea”) sau acţiuni hrăpăreţe, necumpătate, care depăşesc un echilibru natural existent (acţiuni prin care fie facem prea puţin, fie prea mult într-o direcţie dată de acţiune, cum ar fi lenea, lăcomia, desfrâul, frica, tristeţea, fiecare cu specificul lor), însă vom vedea că făcând aceste acţiuni efectul va fi suferinţa, neliniştea, nemulţumirea.

Vă veţi întreba poate de ce “şapte păcate capitale” şi nu mai multe sau mai puţine. Desigur că unii ar putea să considere păcate capitale, fundamentale, de bază, mai mult sau mai puţin de şapte dar această cifră este specifică organizării fiecărui fenomen. Astfel există şapte culori fundamentale, şapte sunete principale... Desigur că există o infinitate de combinaţii de culori sau sunete dar, fundamentale pentru lumea noastră sunt şapte. Se pare că şi în domeniul “păcatelor” putem identifica distinct şapte păcate mai importante.

Acestea ar putea să fie: orgoliul (mândria), mânia, frica, lenea, lăcomia, desfrâul şi tristeţea.

Nu este prea important să ne batem capul cu numărul acestor păcate ci este mai important să le studiem pentru a le înţelege şi elimina din psihicul nostru.

Studiul îl putem face prin ceea ce am putea să numim autoobservare şi autoanaliză .

Astfel fiecare dintre noi ştie când se simte bine, liniştit, în pace, mulţumit, fericit şi ştie când se simte rău, stresat, neliniştit, nemulţumit.

Ei bine, trebuie să ne învăţăm psihicul să stea în autoobservare tot timpul zilei şi atunci când vede că în sinea lui apare nelinişte, suferinţă, agitaţie… să ştie că acestea sunt cauzate de nişte corelaţii false, de nişte moduri greşite de gândire pe care psihicul nostru le face chiar în acel moment.

O parte din psihicul nostru pe care am putea să o numim “vocea conştiinţei” ştie sau mai bine zis intuieşte că aceste raţionamente false sunt îndreptate spre distrugerea armoniei şi ordinii interioare şi implicit exterioare şi transmite ca semnal, spre conştiinţa noastră această stare de nelinişte şi nemulţumire.

Vă veţi întreba de unde am scos termenul acesta de “voce a conştiinţei”, dacă nu cumva e prea pretenţios. Din observaţiile şi studiile mele asupra psihicului am observat această corelaţie între existenţa în psihic a unui mod greşit de gândire şi apariţia acestui semnal de nelinişte şi nemulţumire.

De asemenea, am observat că prin identificarea şi corectarea acelui mod greşit de gândire (păcat), starea de nemulţumire dispare pentru a fi înlocuită cu o stare de linişte şi pace. E evident că aceste corelaţii şi aceste evaluări ale activităţii psihice le face tot o parte a psihicului care se ocupă cu transmiterea acestor semnale. Această parte eu am numit-o “vocea conştiinţei” deoarece această denumire cred că se potriveşte cel mai bine pentru descrierea acestei părţi din psihic de care vorbeam.

Această parte e ca un gardian psihic semnalând prin semnalele de fericire (mulţumire, linişte, pace) respectiv suferinţă (nelinişte, stres, angoasă) starea sistemului nostru psihic (dacă găzduieşte în el moduri de gândire îndreptate spre realizarea armoniei interioare şi exterioare sau spre distrugerea ei) pentru ca noi să luăm măsurile care se impun.

Acest gardian psihic este corespondentul “mental” al gardianului “fizic” adică a acelei părţi din psihic care transmite semnalele de durere respectiv plăcere fizică ca semnale menite spre a ne ajuta pe noi să ne integrăm mai bine sistemului exterior fizic şi să păstrăm armonia şi echilibrul corpului fizic.

Fie că sunt semnale psihice (suferinţă şi fericire) fie că sunt semnale fizice (durere, plăcere) ele nu trebuie ignorate ci luate în considerare spre a efectua acţiuni corespunzătoare care să ducă la refacerea sau după caz menţinerea armoniei sistemului psihic sau a celui fizic (corpul fizic).

La fel cum este clar că dacă introducem mâna în foc semnalul de durere pe care îl simţim ne îndeamnă să o scoatem afară pentru că altfel distrugem armonia corpului fizic; la fel când gândim greşit semnalul de suferinţă ne îndeamnă să ne schimbăm gândirea pentru că altfel vom distruge armonia psihicului şi astfel implicit a fizicului.

În societatea noastră actuală este ignorată destul de mult această interacţiune dintre semnalele psihice (suferinţă, fericire) şi acţiunea de refacere sau susţinere a armoniei sistemului psihic cu urmări care bineînţeles nu ne sunt prea favorabile (gândiţi-vă ce se întâmplă dacă nu scoatem mâna din “foc” când e necesar...).

Aşadar, trebuie să învăţăm să ne autoobservăm continuu şi să luăm în considerare, să luăm în serios mai ales semnalul de suferinţă psihică care apare în urma interacţiunilor cu mediul exterior.

El arată că nu ne adaptăm corespunzător, optim acestui mediu, datorită unor moduri greşite de gândire care rulează chiar atunci în psihicul nostru.

Noi trebuie să analizăm aceste moduri greşite de gândire, să înţelegem de ce sunt greşite şi să le corectăm.

Dacă vom face aceasta, vom primi imediat semnalul de fericire (linişte, pace, armonie) spre a ne arăta că greşeala a fost corectată şi armonia interioară refăcută.

Câteva din aceste moduri greşite de gândire care apar în noi şi pe care le putem vedea doar prin autoobservarea şi autoanaliza amintită mai sus sunt şi cele “şapte păcate capitale” menţionate.

Pe acestea le vom analiza succint în cele ce urmează pentru a arăta de ce sunt greşite ele.


În primul rând putem vedea că toate aceste păcate (orgoliu, mânie, frică, lene, lăcomie, desfrâu, tristeţe) generează apariţia în noi a semnalului de suferinţă psihică (nelinişte, stres, angoasă, nemulţumire), semn că ceva este greşit în modul lor specific de gândire (pe care noi îl susţinem în psihicul nostru).

Apoi iarăşi apare evident că toate aceste păcate sunt de fapt nişte aşteptări false adică nişte corelaţii greşite între anumite cauze şi efectele previzionate pentru acestea.

Dar să le luăm pe rând:

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru