Creştinismul Simbolic

Cei şapte paşi ce trebuie făcuţi spre desăvârşire
CELE ŞAPTE TAINE

Sunt şapte paşi pe care trebuie să-i facem pe parcursul transformării noastre spirituale îndreptate spre cunoaşterea şi experimentarea în profunzime a Binelui şi Adevărului. Aceştia sunt şapte taine care ni se descoperă în legătură cu Virtutea şi Cunoaşterea, dacă căutăm să le experimentăm şi să le trăim în viaţa noastră.

Aceşti şapte paşi sunt:


Botezul

Este primul pas pe care trebuie să-l facem înspre Bine şi Adevăr. El constă în cunoaşterea necesităţii transformării interioare şi asumarea ei, adică luarea unei hotărâri ferme, puternice, ca din acel moment să acţionăm practic şi concret, cât mai des posibil, pentru întărirea în noi a Virtuţii, şi pentru creşterea Cunoaşterii.

Acest moment al botezului este un moment de schimbare de obiective şi motivaţii prioritare: scopul principal pe care îl urmărim din acest moment este să atingem o cât mai mare armonizare a structurilor psihico-emoţionale ale personalităţii noastre, o cunoaştere a Fiinţei (Sinelui, Tatălui Interior) şi a Adevărului (Absolutului, Divinităţii, Tatălui Exterior) şi realizarea unei integrări şi fiinţări naturale în Întreg.

Botezul este, deci, etapa iniţierii într-un domeniu nou, într-un fel nou de a fi, de a ne comporta şi anume iniţierea în ce este cu adevărat Binele şi Adevărul.

Botezul este însă doar primul pas, prima iniţiere, în acest moment cunoaşterea noastră este încă destul de redusă. Chiar şi aşa, toţi căutătorii spirituali sinceri, trebuie să-l facă, nu neapărat ca pe un ritual exterior ci, mai ales, ca şi o adoptare a unei hotărâri interioare, ferme de a ne perfecţiona, desăvârşi.

El este începutul şi poate este pasul cel mai greu de făcut: a abandona (în intenţie, dorinţă şi voinţă) vechile valori (date de “păcate”) în favoarea altor valori total opuse (virtutea şi cunoaşterea).

Dar cine nu începe, nu poate termina, aşa că cei care nu au făcut acest pas, trebuie să mediteze asupra importanţei şi utilităţii Binelui şi Adevărului în viaţa lor şi să-şi asume în vorbă şi în faptă, în dorinţă şi în acţiune procesul de creştere, dezvoltare şi manifestare plenară în ei a acestor valori creatoare de Armonie.

În această primă fază a drumului nostru interior, trebuie să luptăm puternic cu două mari moduri greşite de gândire (păcate): frica şi orgoliul.

Cu frica, deoarece, atâta timp cât ea nu este înţeleasă şi eliminată din noi (înlocuită fiind de prevedere), ea însoţeşte întotdeauna confruntarea cu noul, schimbările de situaţii şi evenimente.

Astfel, datorită fricii de a fi altfel decât ceilalţi (care sunt lumeşti, fără preocupări spirituale), fricii de a nu greşi (şi atunci, în mod greşit, stăm şi nu mai facem nimic), a fricii de cunoaştere (“biserica, maestrul, secta mea nu aprobă citirea cărţilor “eretice”, discutarea cu necredincioşii…” etc.) şi a altor frici ce provin din diferite prejudecăţi, aşteptări false şi ataşamente neîntemeiate pe care le-am preluat, fără analiză, din societate, acţiunile noastre, şi aşa timide şi stângace (specifice începutului), îndreptate spre Bine şi Adevăr ca valori universale şi atotcuprizătoare, pot fi paralizate, împiedicate să se desfăşoare.

Un alt obstacol în această fază este, cum am mai spus, orgoliul, propriul nostru orgoliu (mândrie, vanitate, amor propriu): credem că ştim tot ce avem nevoie să ştim, suntem convinşi că noi avem întotdeauna dreptate (deşi poate rareori putem şi demonstra acest lucru), suntem convinşi că religia, secta, societatea, filozofia noastră e cea mai bună (ni s-a repetat acest lucru până am ajuns să credem), că nu trebuie pusă la îndoială etc.

Astfel, datorită acestor manifestări ale orgoliului ne închidem la nou, ne închidem cunoaşterii, refuzăm să privim aspectele realităţii şi din alte puncte de vedere decât cele deja puternic înrădăcinate în noi (prin copierea lor automată, fără analiză, din societate, din grupul “din care facem parte”), refuzăm să privim sincer în interiorul nostru, refuzăm să cercetăm profund şi din cât mai multe puncte de vedere realitatea fenomenelor ce ne înconjoară şi astfel să căutăm să le descoperim Esenţa. Se nasc astfel fanatisme, dogmatisme, prejudecăţi, iluzii care ne menţin acţiunile în “sfera lumească”, în lumea lipsită de profunzime a aparenţelor, a dualităţilor, a contradicţiilor. Din cauza acestora devenim incapabili a cunoaşte în profunzime Binele şi Adevărul şi de a ne forma o puternică hotărâre îndreptată spre cunoaşterea profundă a acestora.

De aceea, dacă nu vom putea trece, pe cât posibil, de fricile şi orgoliile noastre (prin înţelegerea a cât mai multe aspecte de manifestare a lor), nu vom putea să facem acest prim pas pe drumul nostru interior, care este Botezul.


Ungerea cu mir (miruirea)


După ce am luat o hotărâre fermă de a ne îndrepta cu constanţă şi răbdare spre Bine şi Adevăr cu ocazia Botezului, acum facem al doilea pas pe Drumul Interior.

Acest al doilea pas constă în efectuarea de acţiuni concrete pentru a ne atinge obiectivele stabilite cu ocazia Botezului. Astfel, trebuie să ne începem observarea şi analiza interioară a modurilor noastre de gândire, pentru a le identifica pe cele greşite (păcatele) şi a le corecta (alunga din noi).

De asemenea, pentru lărgirea sferei cunoaşterii pe care o avem, trebuie să cercetăm cărţi şi şcoli spirituale care ne vorbesc despre legile naturii interioare şi exterioare şi să luăm aminte ceea ce ne spun ele despre acestea, să analizăm cu atenţie şi să verificăm spusele lor.

Tot ceea ce vom reuşi să verificăm, prin experienţă proprie, din spusele lor constituie o bază solidă pe care ne putem întemeia transformarea ulterioară şi cunoaşterea.

De la acestea putem afla şi de diferite metode şi tehnici care pot fi utilizate pentru a întări în noi virtutea, pentru a ne lărgi cunoaşterea (de sine şi a universului), pentru a cunoaşte Esenţa fenomenelor (Adevărul absolut).

De asemenea, vom aborda aceste tehnici cu discernământ şi vom încerca să le punem în practică, pentru a ne atinge, prin intermediul lor, diferite obiective precis stabilite dinainte. Tehnicile care se vor dovedi viabile vor fi păstrate şi rezultatele obţinute prin ele (cunoaşterea anumitor aspecte ale realităţii, întărirea virtuţii) vor constitui o bază solidă pentru evoluţia ulterioară.

De reţinut, deci, că pe Drumul Spiritual Interior putem construi solid (şi astfel, înainta pe el) doar dacă ne bazăm pe propria noastră experienţă directă, pe percepţia directă asupra diferitelor aspecte ale manifestării.

Drumul construit pe teorii, concepte şi dogme neverificate (pe mărturiile şi raţiunile altora) nu e drum, e doar imaginaţie.

El nu ne duce nicăieri. Pe acest drum nu ne mărim virtutea şi nici cunoaşterea în mod autentic şi mai devreme sau mai târziu acest drum se înfundă, iar uneori se poate dovedi a fi prea greu şi prea târziu a-l mai desfunda, deoarece deja, în acel moment, putem fi deja fanatici, dogmatici, puternic îndoctrinaţi, plini de prejudecăţi, plini de cunoaşteri false şi aducătoare de suferinţă pentru noi, deoarece nu ne prezintă realitatea aşa cum este. În acel moment facem deja confuzii mari între ceea ce este şi ceea ce credem despre ceea ce este şi aceasta e grav.

De aceea, să fim atenţi cum ne construim Drumul Interior: îl putem construi pe propria noastră experienţă directă şi percepţie nemijlocită a realităţii şi atunci avem un drum autentic, capabil să creeze în noi Armonia şi să ne aducă Cunoaşterea Adevărată şi, de asemenea, putem să-l construim pe vise, pe teorii, concepte, dogme, păreri (mărturii şi raţiuni ale altora) asumate fără a fi verificate şi fără a fi aprofundate şi atunci avem, un drum imaginar, care nu ne poate duce decât la suferinţă, deoarece el, cu fiecare pas, se îndepărtează de cunoaşterea realităţii şi a armoniei acesteia.

Aşadar, în această fază a “ungerii cu mir” ne întâlnim şi ne dezvoltăm Virtutea şi Cunoaşterea şi ne pregătim astfel pentru momentul când Binele şi Adevărul vor prelua în întregime conducerea personalităţii noastre şi vor deveni regi ai acesteia (în vechime, cel uns cu mir urma să devină rege).

Dar acest lucru nu se poate întâmpla înainte de a ajunge să cunoaştem, în profunzime, cauzele profunde ale păcatelor şi iluziilor din noi în urma coborârii şi cercetării atente ale acestora, în cele mai ascunse aspecte ale lor, adăpostite în subconştientul nostru, care astfel trebuie cercetat (o facem prin moarte şi înviere - prin coborârea în iad - la rădăcina răului).

În aceasta fază a ungerii cu mir întărim cunoaşterea pe baza căreia această cercetare a subconştientului poate avea loc: “dacă a turnat acest mir pe trupul meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii pentru îngropare” (Matei 26.12).

Chiar dacă în această etapă Binele şi Adevărul sunt unşi spre a deveni conducători ai acţiunilor noastre (deoarece am făcut primele acţiuni concrete îndreptate în acest sens după ce am luat hotărârea de transformare), procesul până la încoronarea lor e destul de lung şi dificil. Trebuie, deci, să ne înarmăm cu răbdare şi perseverenţă şi trebuie să fim constanţi în eforturile noastre de întărire a virtuţii şi cunoaşterii din noi. Aceste eforturi trebuie, deci, să devină cu timpul, din ce în ce mai dese, mai lungi şi mai susţinute.


Luarea “sfintei cuminicături”

În această etapă, trebuie să învăţăm să ne împărtăşim, să ne hrănim cu “trupul şi sângele” Binelui şi Adevărului (cu Virtutea şi Cunoaşterea) cât mai des cu putinţă, trebuie să învăţăm, deci, să fim constanţi în eforturile noastre de transformare, trebuie să învăţăm să ne depăşim lenea.

Dacă nu facem, deci, această acţiune de hrănire cu Virtute şi Cunoaştere, această acţiune de pomenire cât mai deasă (vezi Luca 22.19), de manifestare cât mai deasă a Binelui şi Adevărului în viaţa noastră nu putem merge mai departe pe drumul spiritual. La această treaptă a “scării lui Iacov” se opresc cei inconstanţi, cei nerăbdători, cei superficiali, care nu au o chemare autentică spre o transformare veritabilă, din temelii a personalităţii lor.

Este, deci, imperios necesar să ne formăm o deprindere din cercetarea constantă (prin observare şi analiză) a legilor naturii noastre interioare şi respectiv cele a naturii exterioare.

Constanţa în cercetare ne dă putere, ne întăreşte spre a ne putea învinge lenea din noi prin conştientizarea din ce în ce mai profundă a avantajelor majore (armonie, cunoaşterea Absolutului, mântuire) ce urmează a fi obţinute în urma parcurgerii drumului interior.

“Sfânta cuminicătură” reprezintă şi semnele exterioare menite să ne amintească cât mai des de hotărârea luată la botez. Aceste semne exterioare, aceste impulsuri exterioare de a continua ce am început, pot să vină din diferitele şcoli spirituale şi din cărţile spirituale pe care trebuie să ne obişnuim a le frecventa (respectiv, a le citi) cât mai des deoarece ele ne ajută să ne reamintim continuu (şi astfel să fim capabili a persevera) de necesitatea schimbării noastre în Bine, de necesitatea căutării cunoaşterii Adevărului, a lui Dumnezeu.


Pocăinţa şi spovedania

Dacă am parcurs primii trei paşi menţionaţi mai înainte (am luat hotărârea de Transformare, am făcut primele acţiuni practice menite a realiza această Transformare şi suntem constanţi în ele), acum suntem pregătiţi “să ne pocăim”, să ne transformăm în Bine, să ne iertăm singuri “păcatele” (în sensul că scăpăm de ele). Putem face acest lucru printr-o observare şi o analiză atentă a acestor moduri greşite de gândire şi acţiune pentru a le înţelege în profunzime, pentru a cunoaşte de ce ele nu ne sunt utile şi avantajoase (de ce nu sunt bune pentru noi).

Înarmaţi cu această înţelegere senină şi profundă a inutilităţii şi dezavantajelor pe care ni le provoacă (în noi şi în afara noastră) “păcatele” (orgoliul, mânia, frica, lenea, lăcomia, tristeţea, desfrâul...), acestea cad biruite în lupta cu noi şi sunt alungate din interiorul nostru.

În această etapă “de pocăire” trebuie (este imperios necesar) să ne Spovedim Interior: să privim atent şi sincer în psihicul nostru şi tot ceea ce vedem ca fiind rău (ne provoacă suferinţă) să ţinem minte şi să denunţăm cu voce tare, în faţa Conştiinţei noastre, luând imediat hotărârea fermă de a distruge acest “rău” din interiorul nostru.

Pentru aceasta ne vom stabili imediat “canonul” - modul de acţiune necesar pentru a ne atinge obiectivul propus şi îl vom pune imediat în practică.

Acest “canon” constă, în principal, în observare şi analiză atentă şi profundă a modurilor de gândire specifice “păcatelor”, pentru a le descoperi greşeala de raţionament ce le caracterizează (şi care ne împiedică să ne integrăm Armoniei) şi a o corecta.

Această observare şi analiză este ajutată şi de diferitele tehnici care se dau la sfârşitul acestei cărţi în capitolul “Acţiuni utile de pus în practică”.

Deci, prin “pocăinţă şi spovedanie” distrugem “păcatul” din noi prin înţelegere, prin cunoaşterea şi corectarea modurilor greşite de gândire care sunt în noi, care nu ne arată realitatea aşa cum este deoarece sunt aşteptări false care odată puse în practică ne aduc dezavantaje majore (multă suferinţă) chiar dacă noi credem contrariul înainte de a acţiona pe baza lor.

Acţionând, ne convingem că am greşit (ne alegem cu suferinţa) dar e mai bine pentru noi ca Raţiunea noastră să o ia înaintea acţiunii şi astfel să chibzuim serios la urmările pe care le au anumite moduri de gândire şi acţiunile pornite din ele spre a fi siguri că ele ne vor aduce ceea ce urmărim cu toţii: pace, linişte, mulţumire, fericire!


Preoţia

După ce ne-am deprins cu munca interioară şi după ce am reuşit să eliminăm din noi multe aspecte şi manifestări ale acestor şapte “păcate capitale” şi a diferitelor altor cunoaşteri greşite pe care le avem în legătură cu diferite aspecte ale realităţii, suntem pregătiţi (în urma, deci, a parcurgerii celor patru paşi precedenţi) să accelerăm transformarea noastră spre Bine şi Adevăr prin “preoţie”, prin încercarea de a-i ajuta şi pe alţii să se transforme.

În acest sens, de exemplu, ne putem forma un grup de studiu al celor şapte păcate capitale şi de aprofundare a diferitelor aspecte ale cunoaşterii la care să invităm câţiva prieteni “cu deschidere spirituală”.

Făcând aceasta, în scurt timp vom vedea progrese semnificative: vom fi mai motivaţi, vom ajunge să înţelegem şi mai bine anumite aspecte cercetate anterior (datorită efortului de a le expune) şi suntem mulţumiţi că putem ajuta şi pe alţii să se apropie de Armonie şi Cunoaştere.

Aceasta este “taina preoţiei”: dacă vom încerca să transmitem şi celorlalţi ceea ce ştim în legătură cu diferite aspecte ale realităţii, pe de o parte vom ajunge să conştientizăm (să înţelegem mult mai profund) acele aspecte, iar pe de altă parte datorită observaţiilor ascultătorilor, descoperim acele aspecte care trebuie aprofundate şi mai mult. Întotdeauna cel care încearcă să transmită celorlalţi ceea ce ştie, evoluează, pricepe el însuşi mult mai bine ceea ce transmite decât înainte; şi decât ceilalţi care ştiu aceleaşi lucruri ca şi el dar nu fac acelaşi efort de transmitere.

Deci, dacă vrem cu adevărat să atingem Binele şi Adevărul, dacă vrem să ne întărim Virtutea şi să ne aprofundăm Cunoaşterea, e necesar să ne asumăm în mod conştient şi constant “sarcina preoţiei”: trebuie să-i ajutăm şi pe alţii, să le arătăm şi altora necesitatea schimbării întru Bine şi Adevăr şi avantajele superioare ale desfăşurării acestei acţiuni.

Astfel, vom fi cu adevărat altruişti atunci când vom deveni cu adevărat egoişti: vom obţine cel mai mare bine pentru noi când vom dori şi vom acţiona pentru atingerea celui mai mare bine de către cei din jur.

Iată, deci, taina preoţiei: prin Dăruire ne deschidem pentru a primi şi mai mult: prin dăruirea cunoaşterii şi a armoniei, acestea cresc foarte mult în noi înşine.

Iată, deci, cum dăruind, devenim mult mai bogaţi, cu mult mai bogaţi!


Nunta

Pasul nunţii e un pas important pe drumul spre desăvârşire. Dacă în paşii precedenţi ne-am îndreptat atenţia şi efortul mai mult spre dezvoltarea şi întărirea în noi a Virtuţii (a Binelui) şi mai puţin spre cunoaşterea Adevărului (deşi am făcut paşi semnificativi în acest sens), iată că a venit momentul să realizăm în noi şi această cunoaştere, să realizăm în interiorul nostru Nunta.

Taina nunţii constă în a ajunge să unim în noi toate contrariile, să transcendem toate dualităţile, să ajungem la unirea intimă cu Întregul, cu Realitatea prin cunoaşterea acestora prin percepţie directă, neintermediată şi necomentată de nici un cuvânt sau gând (teorie, idee, concept, dogmă).

Despre această transcendere a dualităţii şi despre Nuntă am mai vorbit pe parcursul acestei cărţi, aşa că nu voi mai insista.

În legătură cu nunta mai este însă de precizat că pentru un căutător spiritual sincer, un mare ajutor spre desăvârşire poate să vină de la soţia sau soţul său.

Astfel, căsătoria trebuie să fie un legământ sacru, luat în faţa divinităţii de către cei doi miri de a se ajuta unul pe celălalt spre a vedea răul (păcatul) din ei şi de a se ajuta reciproc în a-l distruge pe acesta. Când unul din ei se află în impas în cercetarea lui interioară, trebuie să fie ajutat de celălalt spre a-şi depăşi impasul.

Intim relaţionat de căsătorie este şi uniunea intimă a soţului şi soţiei, descoperirea şi practicarea acelei iubiri totale, a acelei dăruiri totale pe toate planurile (fizic, energetic, emoţional, mental) a celor doi, unul pentru celălalt.

Această iubire este o mostră a ceea ce înseamnă a fi unit total cu Întregul.

Pentru a putea realiza o cunoaştere şi o unire cât mai profundă între soţ şi soţie, aceştia pot să practice (pentru perioade limitate de timp) actul sexual cu continenţă.

Astfel se va putea realiza o apropiere profundă între cei doi. În cursul orelor de unire intimă, tăcerea inefabilă care îi uneşte pe cei doi soţi îi pregăteşte pe aceştia pentru marea viziune a Întregului şi pentru tăcerea ce o însoţeşte.

Iată, deci că, din multe puncte de vedere Taina aceasta a nunţii este mare, şi ne-o putem revela nouă înşine doar dacă facem aceşti paşi ai unirii fizice cu continenţă şi ai meditaţiei profunde menite a ne ajuta să transcendem dualităţile şi lupta conceptelor, a ideilor, a teoriilor, a contrariilor.

Rezultatul parcurgerii acestui pas al Nunţii nu poate fi decât Unirea, realizarea Unităţii, a cunoaşterii Întregului, reîntoarcerea la Esenţă, viziunea a Ceea ce Este, integrarea armonioasă a vieţii noastre în plenitudinea Existenţei.


Maslul

După parcurgerea celor şase paşi anteriori, inevitabil ajungem să întărim foarte mult în noi Virtutea (Binele) şi Cunoaşterea (Adevărul).

Nu ne mai rămâne acum decât să cizelăm aceste valori, să le mărim şi mai mult în noi, până la Desăvârşire.

Maslul este taina prin care bolnavii primesc harul vindecării şi sunt tămăduiţi de bolile lor. Iată, deci, ce trebuie să urmărim până la capăt: tămăduirea tuturor “bolilor” din noi: a păcatului, a ignoranţei, a răului.

Prin pasul şapte, trebuie, deci, să ajungem la moartea totală a celor şapte păcate capitale din noi (orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie, desfrâu) şi a manifestărilor lor, trebuie să realizăm vindecarea (corectarea) tuturor modurilor greşite de gândire din noi, a tuturor modurilor de gândire care ne provoacă suferinţă şi ne împiedică să realizăm Viziunea Adevărului în toată puritatea strălucirii ei.

Parcurgerea pasului şapte ne asigură dobândirea Armoniei şi a Cunoaşterii de Esenţă iar pornind de la acestea viaţa ne stă înainte: creaţia este Infinită, Imensă, Negrăită, Negândită...



Iar, A Fi e mai mult decât a exista...