Creştinismul Simbolic

Nu putem vorbi de istoria manifestării lui Isus în interiorul nostru până nu stabilim cine este el, ce simbolizează el în interiorul nostru. Şi această simbolistică e clară: el e omul perfect, întruchiparea tuturor virtuţilor şi a Binelui şi, de asemenea, e Fiul lui Dumnezeu, întruchiparea în noi a Adevărului.

El este Hristos, adică Cel Uns să conducă Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru.

Este acea parte din noi care întruchipează ideea Binelui şi Adevărului şi care va ajunge în urma apocalipsei interioare să preia controlul absolut asupra structurilor psihico-emoţionale ale personalităţii noastre.

Începutul istoriei Transformării îl constituie personalitatea actuală a oamenilor plină de confuzii, iluzii, aşteptări false, păcate. Acesta este “poporul lui Israel” (cel ce se luptă cu Dumnezeu) în momentul începutului transformării sale.

La acest moment al începutului, această ţară interioară (psihologică) a noastră este condusă de “Irod”, rege crud şi nemilos, simbol evident al răului din noi, cu toate manifestările sale.

E bine să stabilim acum, că Bine este ceea ce ne este util şi ne foloseşte cu adevărat, aducându-ne avantaje reale, iar răul este contrariul: ceea ce nu ne este util şi avantajos, ceea ce nu ne foloseşte cu adevărat.

Binele are ca şi consecinţă firească în interiorul nostru: liniştea, pacea, fericirea, mulţumirea, armonia; pe când răul are ca şi consecinţă evidentă şi imediată: stresul, neliniştea, nemulţumirea, suferinţa.

“Irod” este ajutat în conducerea personalităţii rele (vechi) “de preoţii cei mari, de cărturari, farisei şi bătrâni”, simboluri ale dogmatismului, fanatismului, a falsei cunoaşteri, a iluziilor şi prejudecăţilor evidente.

Totuşi, chiar şi în această personalitate dominată de rău, stau pregătite să se manifeste în condiţii prielnice seminţele Binelui şi Adevărului.

Ele sunt reprezentate de Maria fecioara, simbol al purităţii, inocenţei, neprihănirii şi de Iosif, fiul lui Iacov. Iacov este numit şi Israel “cel ce luptă cu Dumnezeu” şi reprezintă în interiorul nostru revolta împotriva vechilor dogme, fanatisme, prejudecăţi, iluzii şi păcate, revoltă, luptă bazată pe curaj şi căutarea sinceră a Adevărului simbolizate de Iosif care era “un om neprihănit”.

Iosif este, deci, stadiul depăşirii revoltei, răzvrătirii necontrolate, este stadiul revoltei controlate, precis direcţionate spre distrugerea răului din noi (Iosif este fiul lui Iacov).

Aşadar, având ca şi tată reprezentând, latura psihică (curiozitate, răzvrătire controlată, căutare sinceră a adevărului), pe Iosif şi ca mamă, reprezentând latura emoţională, bună a personalităţii (inocenţă, puritate, deschidere la nou), pe Maria, se naşte în noi Isus, întruchiparea ideii de Bine şi Adevăr.

El este conceput de Maria cu Duhul Sfânt, simbol interior evident al transformării ce duce spre desăvârşire, sfinţire (duh - suflare - mişcare - transformare).

Astfel, ţintind ferm, cu mare hotărâre spre mântuire şi desăvârşire, în interiorul personalităţii rele şi haotice de început, se naşte Isus (Binele şi Adevărul).

El se naşte în Betleem, ţara lui Iuda, într-un staul de animale, înconjurat de ele.

Animalele sunt pe plan interior simboluri evidente pentru pasiunile şi pornirile animalice lipsite de raţiune (păcatele) din noi şi ele înconjoară pruncul nou născut care se naşte în ţara lui Iuda.

Iuda e un simbol interesant. În traducere, acest nume înseamnă “Lăudat fie Dumnezeu” iar conotaţia pe care i-o dau evangheliile este aceea de trădător, de vânzător, de ucenic şi colaborator al lui Isus pentru împlinirea planurilor acestuia.

El, într-adevăr, este trădătorul vechii personalităţi cu întregul ei sistem de gândire. Şi cum trădătorul oricărui sistem de gândire nu pot fi decât contradicţiile din el însuşi, iată ce poate simboliza Iuda: conştientizarea acestor contradicţii, contradicţii între vorbă şi faptă: cu vorba lăudăm (“Lăudat fie Dumnezeu”) cu fapta facem însă păcatul, răul.

Conştientizarea acestor contradicţii permite naşterea în noi a Binelui şi Adevărului cu adevărat.

Prezenţa acestor contradicţii în noi este semnalată de aşa numita “voce a conştiinţei” care după cum constatăm cu toţii ne răsplăteşte pe plan interior cu nemulţumire, nelinişte, suferinţă când gândim şi acţionăm greşit (spre distrugerea Armoniei) respectiv cu mulţumire, linişte, fericire când gândim şi acţionăm corect (când facem binele - acţiuni îndreptate spre menţinerea şi întărirea armoniei interioare şi exterioare).

Când vedem aceste semne în noi şi mai ales pe cele ce indică prezenţa răului, a păcatului, trebuie imediat să purcedem la o observare şi analiză interioară care să identifice şi să elimine din noi acest rău (acest mod greşit de gândire şi acţiune).

Pruncul nou născut în noi (Binele şi Adevărul) este întâmpinat de “magii veniţi de la răsărit” ceea ce înseamnă că pentru cei ce păşesc pe calea transformării interioare începe să se deschidă lumea minunilor.

Magii, simbol deci al transformărilor miraculoase, al minunilor, se închină pruncului, semn că aceste transformări sunt ghidate de Bine şi Adevăr, şi îi aduc daruri, arătându-i personalităţii în schimbare ceea ce va obţine dacă va finaliza transformarea sa interioară îndreptată spre desăvârşire:

- aur, simbol al bogăţiei spirituale ce cuprinde virtuţi, cunoaştere, iubire, fericire;

- smirnă şi tămâie, simbol al înălţării spirituale, al ajungerii la Viziunea Adevărului, a cunoaşterii cerului şi a lui Dumnezeu.

Întoarcerea magilor pe alt drum după închinare, ca şi fuga în Egipt ne arată că la începutul transformării spirituale când de abia s-au născut în noi Binele şi Adevărul, nu putem sta faţă în faţă (nu ne putem confrunta direct) cu conducătorii vechii personalităţi (păcatele) care sunt încă destul de puternici: trebuie să aşteptăm întărirea şi maturizarea în noi a acestui “nou născut”, întărire şi maturizare pe care bineînţeles tot noi o vom face.

Vedem că prima copilărie “Isus” şi-o petrece în Egipt, simbol evident al cunoaşterii iniţiatice, al cercetării asidue pentru cunoaşterea şi stăpânirea tainelor naturii pe care fiecare din noi trebuie să o realizăm atunci când păşim pe Drumul Interior.

“Întorşi în Israel” apar în noi primele manifestări mai puternice ale Binelui şi Adevărului, primele răzvrătiri făţişe împotriva dogmelor, prejudecăţilor, păcatelor, a vechilor valori.

Aceste răzvrătiri sunt întruchipate de Ioan Botezătorul. În interiorul nostru el e botezătorul, cel ce deschide calea, cel ce iniţiază lupta spirituală. “Mesajul lui Ioan” este “mesajul lui Isus” doar că este prezentat de o manieră mai “necioplită”, mai dură: în această fază a Transformării Binele din noi încă mai luptă cu uneltele răului.

Însă odată cu “botezul lui Isus”, Binele din noi se rafinează şi prinde o mai mare putere. În aceste momente începem chiar să întrezărim primele sclipiri de Adevăr: “Duhul lui Dumnezeu” se arată atunci pentru noi recunoscând Binele şi Adevărul ca fii ai lui.

Duhul lui Dumnezeu are aceeaşi simbolistică cu Duhul Sfânt, adică aceea de transformare evolutivă, transformare îndreptată spre desăvârşire, spre Absolut.

Imediat după botezul oficial al Binelui în noi apar şi primele ispite, primele confruntări directe cu “diavolul” (cu răul, cu păcatul) din noi.

Acum ajungem să privim modurile greşite de gândire (păcatele) în faţă şi le arătăm că greşesc în raţionamentele lor. Ruşinate, ele îşi recunosc greşeala şi se retrag.

Aşa învingem răul din noi, prin Înţelegere: trebuie să înţelegem că lumea (interioară şi exterioară) are legi menite să susţină manifestarea ei şi fără de care aceasta nu ar mai putea să existe. Aceste legi trebuie cunoscute şi asimilate spre a nu mai fi încălcate. Răsplata acestei acţiuni va fi fericirea, liniştea, pacea, integrarea armonioasă în Întreg.

Este util, de asemenea, pentru noi să ajungem să distingem aparenţele de esenţă, schimbătorul de imuabil, manifestarea de nemanifestare. Astfel putem să atingem viziunea a Ceea ce Este, a Realului, a Misterului, a Vidului, a Întregului, a lui Dumnezeu şi să fim capabili să integrăm şi să echilibrăm această viziune cu trăirea în lume, cu manifestarea plenară în sânul creaţiei. Răsplata acestei acţiuni va fi Cunoaşterea Adevărului.

Ne este util, în cele din urmă, să ne integrăm mişcării naturale a lumii, să devenim una cu ea, să ne integrăm armonios Întregului, lucru posibil doar prin cunoaşterea deopotrivă a legilor naturii manifestate şi a Adevărului. Răsplata acestei acţiuni ne va fi contopirea cu Eternitatea, atingerea Nepătimirii.

Revenind la istoria transformării interioare, putem vedea că după botez Binele şi Adevărul îşi încep propovăduirea mesajului lor despre Virtute şi Cunoaştere în întreaga structură a personalităţii noastre şi ghidează transformarea acesteia în întregime spre a asimila valorile mai sus menţionate.

Această propovăduire menţionată se face prin intermediul “ucenicilor”. Aceştia reprezintă concretizări, manifestări concrete ale ideii de Bine şi Adevăr reprezentând fiecare dintre ei câte o formă de cunoaştere:

Petru - cunoaşterea legilor de manifestare ale naturii interioare şi exterioare,

Andrei - cunoaşterea iubirii, ca forţă capabilă să impună şi să menţină respectarea legii în univers,

Iacov, fiul lui Zebedei - cunoaşterea cauzalităţii dintre fenomenele manifestate prin intermediul Raţiunii,

Ioan - cunoaşterea compasiunii, a dăruirii, a iubirii menite a armoniza Existenţa,

Filip - cunoaşterea în profunzime a tainelor naturii, iniţierea;

Bartolomeu - cunoaşterea formelor de manifestare ale creaţiei,

Toma necredinciosul - cunoaşterea ştiinţifică,

Matei vameşul - cunoaşterea distincţiei dintre bine şi rău,

Iacov, fiul lui Alfeu - cunoaşterea raţiunii creatoare, a inventivităţii, a creativităţii;

Levi - cunoaşterea mistică, intuitivă a realităţii;

Simon Cananitul - cunoaşterea mecanismelor dorinţei,

Iuda Iscarioteanul - cunoaşterea contradicţiilor interioare.


“Mesajul lui Isus”, mesajul care trebuie să se răspândească în întreaga personalitate constă în permanenta îndemnare a diverselor noastre moduri de gândire, simţire şi acţiune spre armonizare, spre adaptarea optimă a lor la Realitate.

Trebuie înlăturate din psihicul nostru toate modurile greşite de gândire, toate iluziile, toate aşteptările false, toate prejudecăţile şi dogmele pentru a obţine această adaptare şi integrare optimă în realitate, în ceea ce este şi astfel implicit să atingem liniştea, pacea, fericirea, tăcerea.

În evanghelii sunt tratate în amănunţime multe din aceste viziuni false ale realităţii însoţite de prezentarea viziunii corecte a ceea ce este.

“Mesajul lui Ioan”, cum am mai arătat, este acelaşi cu al lui “Isus”, dar este transmis de o manieră mai impulsivă, mai violentă, mai revoltată, specifică începuturilor schimbării spirituale.

De aceea, când Binele şi Adevărul din noi capătă maturitate şi se rafinează, el renunţă la aceste manifestări grosolane specifice începutului. În acest moment “Ioan” se retrage de pe scenă (“moare”) iar Binele şi Adevărul îşi continuă răspândirea mesajului său în interiorul nostru prin “pilde, mesaje directe, minuni şi vindecări” a diferitelor structuri psihice.

Vindecările simbolizează refacerea (însămânţarea) în psihicul nostru a atitudinilor corecte faţă de diferite aspecte ale manifestării. Cei vindecaţi simbolizează păcatele capitale, fiind arătate modurile cum se manifestă acestea precum şi modurile prin care pot fi eliminate din noi aceste boli: lenea (omul cu mâna uscată, slăbănogul), frica (robul unui sutaş), orgoliul şi mânia (mutul îndrăcit, îndrăcitul mut şi orb, alţi îndrăciţi) precum şi celelalte păcate (lăcomia, lenea, tristeţea, desfrâul) simbolizate prin diferiţi îndrăciţi; şi anume prin credinţă, prin puternica încredinţare, prin înţelegerea profundă a greşelilor de gândire ce le caracterizează şi a efectelor profund nefavorabile nouă, pe care le aduc acestea cu ele (suferinţă, nelinişte, tulburare).

Fiecare minune (înmulţirea pâinilor, mersul pe apă, vindecările, învierile etc.) reflectă interior această luptă dintre bine şi rău, dintre cunoaştere şi ignoranţă, dintre esenţă şi aparenţă, dintre modurile corecte de gândire şi acţiune şi cele greşite, luptă prezentată la o scară mai generală sau la una mai amănunţită (concretizată pe un păcat sau altul).

Astfel, în urma diferitelor vindecări şi minuni care se produc în interiorul personalităţii noastre, puterea ignoranţei din noi descreşte şi Binele şi Adevărul poate intra victorios în Ierusalimul interior al fiecăruia dintre noi, pregătindu-se pentru a prelua conducerea personalităţii noastre pentru a o transforma în întregime.

Sunt alungate în aceste momente alte păcate înrădăcinate în centrul personalităţii (vânzătorii din Templu) şi începe propovăduirea, transmiterea mesajului Binelui şi Adevărului în structuri din ce în ce mai profunde ale personalităţii noastre (în Templu).

Are loc acum o confruntare aprigă cu structurile răului din noi: cu “Caiafa, marii preoţi, cărturarii şi fariseii” (prejudecăţi, dogmatisme, fanatisme, iluzii) şi cu “mulţimea” (desemnând defectele de gândire preluate automat, fără analiză, prin instinct de turmă, din societate).

Confruntarea aceasta este permisă “de Pilat” (de raţiune - conducătorul psihicului) şi ajutată de conştientizarea din ce în ce mai profundă a contradicţiilor din interiorul nostru (de “Iuda”).

Ea ajunge într-un moment de tensiune maximă în momentul “răstignirii” când suntem prinşi la mijloc între “cer şi pământ”, între viziunea realităţii aşa cum e ea şi ultimele zvâcniri ale modurilor greşite de gândire din noi.

Odată depăşită această luptă cu îndoielile şi confuziile ei specifice coborâm în abisul subconştientului, în “mormânt”, în “Iadul psihologic” din noi pentru a identifica şi distruge de aici, însăşi rădăcinile (cauzele profunde) ce susţin răul şi păcatul în interiorul nostru şi astfel de a elibera spre manifestare plenară virtuţile (“sfinţii învie” în noi).

Însă chiar înlăturate rădăcinile “păcatului”, acesta continuă să existe în personalitate, dar acum este dezrădăcinat, nu mai are suport puternic în noi, nu mai are aceaşi forţă ca înainte şi acţionează haotic şi disperat, ca unul care ştie că-şi va da duhul în curând.

Întors, deci, din abisul subconştientului (de la cercetarea profundă a cauzelor păcatului şi virtuţii), în urma “învierii”, Binele şi Adevărul îşi transmit mesajul lor de înlăturare totală a defectelor de gândire din toate structurile personalităţii (la toate “neamurile”) prin intermediul virtuţilor, a concretizărilor lor de amănunt (a “ucenicilor”: iubirea, cunoaşterea, compasiunea, discernământul etc.).


După ce acest mesaj va ajunge la “toate neamurile” poate începe în interiorul nostru ultima bătălie serioasă dintre păcat şi virtute dată între “Fiul omului”, între omul nou, puternic înrădăcinat la conducerea personalităţii noastre (venind pe norii cerului) şi rămăşiţele, ultimele zvâcniri ale păcatului din noi.

Acum are loc Judecata de Apoi (despărţirea clară a binelui de rău, a păcatului de virtute) în interiorul nostru, ca moment important al Apocalipsei Interioare, al ultimei bătălii de anvergură cu păcatul, în urma căruia sunt distruse aproape în întregime toate păcatele din noi şi Împărăţia Cerurilor (Liniştea, Pacea, Armonia, Cunoaşterea Obiectivă) coboară “pe pământ”, coboară în conştiinţa noastră aducându-ne mântuirea de suferinţă şi ignoranţă.