LĂCOMIA

Constă în necumpătare, în dezechilibru, în exagerarea în acţiune, în nemenţinerea pe calea de mijloc, pe calea echilibrului, pe calea tăişului de briceag.

Extremele de care trebuie să ne ferim sunt zgârcenia şi risipa, sunt acţiunea insuficientă sau acţiunea exagerată într-o anumită direcţie.

Să luăm acţiuni ca a mânca, a bea, a dormi, a lucra...

Zgârcenia constă în acest caz în a mânca, a bea, a dormi, a lucra prea puţin, insuficient, astfel că sistemul psihico-fizic este lipsit de energiile necesare spre a putea funcţiona normal, la parametrii lui optimi.

Extrema cealaltă este supraîncărcarea energetică a sistemului: a mânca, a bea, a dormi prea mult, astfel încât funcţionarea sistemului se îngreunează cu rezerve nenecesare, care mai mult încurcă decât ajută.

E nevoie, deci, de echilibru şi cumpătare în tot ceea ce facem. Este foarte uşor să cădem la extreme (să nu facem deloc, sau să facem mai mult decât e necesar), mai greu este să ne menţinem la mijloc, să menţinem echilibrul optim în noi, între a acţiona şi a ne odihni, într-o direcţie dată.


Virtutea opusă lăcomiei, care apare prin conştientizarea aşteptărilor false specifice acesteia (acelea de a face mai puţin, sau mai mult decât e necesar şi a ne aştepta în acelaşi timp să obţinem o armonizare a sistemului nostru psihico-fizic) şi corectarea acestora, este cumpătarea, capacitatea de a aprecia corect în orice acţiune “necesarul” şi a evita extremele nocive.

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru