LĂMURIRI DE ÎNCEPUT
1 mai 2008 by Radu Lucian Alexandru
Cu toţii ştim că atunci când ne raportăm la lumea în care trăim, vorbim de două lumi: una exterioară şi una interioară, una care ne înconjoară şi reflecţia ei în interiorul nostru.
Cu toţii intuim existenţa acestor două lumi cu caracteristici specifice şi cu legi care le caracterizează; doar că există o tendinţă în umanitatea actuală de a-şi îndrepta atenţia aproape exclusiv spre studiul şi înţelegerea lumii exterioare, ignorând aproape complet cercetarea lumii interioare (psihico-emoţionale) spre a-i descoperi legile de manifestare şi a le folosi în scopul unei mai bune integrări în lumea exterioară.
Această atenţie şi cercetare unilaterală nu poate să ne permită să atingem armonia, pacea, liniştea, fericirea, pentru că nu luăm în considerare o jumătate a lumii, lumea interioară; e ca şi cum o pasăre ar încerca să zboare cu o singură aripă; aşa ceva nu este posibil.
E nevoie deci de echilibru, e nevoie de cunoaşterea echilibrarea şi armonizarea ambelor lumi: a celei exterioare precum şi a celei interioare. O cădere la extreme, o considerare prea pronunţată doar a uneia din aceste lumi (fie cea interioară, fie cea exterioară) nu este folositoare, nu ne apropie de viziunea realităţii aşa cum este ea, nu ne ajută să atingem liniştea, pacea, mulţumirea.
E evident deci că există două lumi.
E normal deci ca şi evangheliile să facă referire deopotrivă la aceste două lumi.
Problema este că majoritatea oamenilor iau în considerare doar interpretarea exterioară a evangheliilor minimalizând, dând o importanţă mai mică interpretării interioare a acesteia.
Oamenii astfel, aşteaptă o mântuire exterioară, o iertare exterioară, un rai exterior, o apocalipsă exterioară fără însă a face nimic pentru ca în interiorul lor să dea naştere unei mântuiri interioare (o venire la conducerea personalităţii lor a Binelui, a virtuţilor, a Adevărului), unei iertări interioare (unei iubiri pentru toate fiinţele), unei apocalipse (revelaţii) interioare sau unui rai interior dat de cunoaşterea şi înţelegerea legilor lumii interioare şi respectarea lor pentru a menţine în interiorul nostru pacea şi liniştea.
Odată venită noua lume (lumea lui Dumnezeu) în interiorul nostru, ea se va manifesta de la sine şi în jurul nostru. Pentru a ne mântui nu trebuie să aşteptăm sfârşitul veacului exterior ci trebuie să acţionăm spre grăbirea sfârşitului veacului interior plin de iluzii, prejudecăţi, păcate, ignoranţă. Pentru a putea ajunge să trăim într-un rai exterior acesta trebuie să se nască mai întâi în interiorul nostru.
Avem deci două lumi şi două evanghelii: una cu referire la lumea exterioară şi una cu referire la lumea interioară. Acestea nu trebuie confundate şi nici ignorată una în detrimentul celeilalte. Ambele trebuie cunoscute deopotrivă.
Interpretarea interioară a evangheliei, deci, nu o exclude pe cea exterioară (pe care teologii au insistat mai mult de-a lungul timpului), ci doar o completează şi îi dă sens acesteia.
Se poate observa astfel că în Evanghelie Isus, Fiul lui Dumnezeu a manifestat în lumea fizică nişte acţiuni precise, dinainte stabilite (pentru ca astfel “să se împlinească scripturile”). El nu a acţionat la întâmplare sub impulsul momentului. Şi aceasta pentru că istoria vieţii sale exterioare, trebuia să reflecte deopotrivă şi istoria unei vieţi lăuntrice cu etapele ei succesive, cu acţiunile ei specifice menite a aduce celui care parcurge această viaţă mântuirea şi desăvârşirea.
Pornind deci de la afirmaţia lui Hristos din Evanghelia după Luca: “Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17.21), ca şi de la multe altele asemănătoare care apar în evanghelii, putem uşor identifica corespondenţa între faptele şi personajele din evanghelie şi elemente ale lumii noastre interioare.
În încercarea de a stabili simbolistica acestor fapte şi personaje, nu trebuie să căutăm în dicţionare de simboluri, pentru că simbolurile folosite în evanghelie sunt naturale şi evidente pentru cei care au o minimă cunoaştere a lumii lor interioare; nu trebuie de asemenea, să ne gândim prea mult pentru înţelegerea acestor simboluri, pentru că acestea au legătură cu natura, cu ceea ce există, cu ceea ce putem uşor percepe cu toţii, cu ceea ce este evident; trebuie doar să realizăm, să conştientizăm aceste legături evidente.
Pentru a identifica deci semnificaţia acestor simboluri, trebuie să ne lăsăm gândul liber să facă corelaţii naturale şi spontane între simbolul luat în calcul şi elemente ale lumii interioare sau ale lumii exterioare care s-ar putea reflecta în interiorul nostru într-un fel sau altul.
Dacă vrem, de exemplu, să vedem ce ar putea să simbolizeze cifra şapte lăsând gândul liber, imediat acesta ne arată că există şapte note, şapte culori fundamentale, şapte zile în săptămână, şapte organe de simţ, şapte păcate capitale… Vedem astfel că şapte are rolul de a organiza, de a pune ordine în manifestarea unui fenomen (sunet, lumină, percepţie, acţiune…) de unde putem deduce că acolo unde apare cifra şapte are loc un proces de organizare, de punere în ordine şi armonie a unei structuri, a elementelor unui fenomen oarecare.
Lăsând astfel gândurile să curgă pentru a face corelaţii spontane şi naturale putem uşor identifica şi înţelege semnificaţia tuturor simbolurilor care apar în evanghelii.
Interpretarea interioară a Evangheliei după Matei, pe care a realizat-o autorul în ul acestei cărţi, se vrea a fi cât de cât întemeiată, autorul încercând „să nu forţeze prea tare“ nici un simbol, ci lăsându-l pe fiecare să-şi transmită mesajul său evident şi universal; particularizat însă la lumea interioară.
Nu căutăm nici a pretinde că exact ce veţi citi în continuare a vrut să transmită evanghelistul Matei când a scris mesajul său, dar observând cât de uşor se pretează evangheliile unei interpretări interioare, considerăm că este destul de sigur că această interpretare interioară a fost avută în vedere de autorul evangheliei atunci când el a scris-o. Am considerat deci oportun să redăm această interpretare, reflecţie a luptei şi evoluţiei interioare a omului pe drumul spiritual.
De menţionat însă că interpretarea care va urma este viziunea autorului asupra mesajului evangheliilor şi nu trebuie luată ca o dogmă ci doar ca un punct de reper pentru cei ce caută mai presus de toate Binele şi Adevărul.
Cu toţii intuim existenţa acestor două lumi cu caracteristici specifice şi cu legi care le caracterizează; doar că există o tendinţă în umanitatea actuală de a-şi îndrepta atenţia aproape exclusiv spre studiul şi înţelegerea lumii exterioare, ignorând aproape complet cercetarea lumii interioare (psihico-emoţionale) spre a-i descoperi legile de manifestare şi a le folosi în scopul unei mai bune integrări în lumea exterioară.
Această atenţie şi cercetare unilaterală nu poate să ne permită să atingem armonia, pacea, liniştea, fericirea, pentru că nu luăm în considerare o jumătate a lumii, lumea interioară; e ca şi cum o pasăre ar încerca să zboare cu o singură aripă; aşa ceva nu este posibil.
E nevoie deci de echilibru, e nevoie de cunoaşterea echilibrarea şi armonizarea ambelor lumi: a celei exterioare precum şi a celei interioare. O cădere la extreme, o considerare prea pronunţată doar a uneia din aceste lumi (fie cea interioară, fie cea exterioară) nu este folositoare, nu ne apropie de viziunea realităţii aşa cum este ea, nu ne ajută să atingem liniştea, pacea, mulţumirea.
E evident deci că există două lumi.
E normal deci ca şi evangheliile să facă referire deopotrivă la aceste două lumi.
Problema este că majoritatea oamenilor iau în considerare doar interpretarea exterioară a evangheliilor minimalizând, dând o importanţă mai mică interpretării interioare a acesteia.
Oamenii astfel, aşteaptă o mântuire exterioară, o iertare exterioară, un rai exterior, o apocalipsă exterioară fără însă a face nimic pentru ca în interiorul lor să dea naştere unei mântuiri interioare (o venire la conducerea personalităţii lor a Binelui, a virtuţilor, a Adevărului), unei iertări interioare (unei iubiri pentru toate fiinţele), unei apocalipse (revelaţii) interioare sau unui rai interior dat de cunoaşterea şi înţelegerea legilor lumii interioare şi respectarea lor pentru a menţine în interiorul nostru pacea şi liniştea.
Odată venită noua lume (lumea lui Dumnezeu) în interiorul nostru, ea se va manifesta de la sine şi în jurul nostru. Pentru a ne mântui nu trebuie să aşteptăm sfârşitul veacului exterior ci trebuie să acţionăm spre grăbirea sfârşitului veacului interior plin de iluzii, prejudecăţi, păcate, ignoranţă. Pentru a putea ajunge să trăim într-un rai exterior acesta trebuie să se nască mai întâi în interiorul nostru.
Avem deci două lumi şi două evanghelii: una cu referire la lumea exterioară şi una cu referire la lumea interioară. Acestea nu trebuie confundate şi nici ignorată una în detrimentul celeilalte. Ambele trebuie cunoscute deopotrivă.
Interpretarea interioară a evangheliei, deci, nu o exclude pe cea exterioară (pe care teologii au insistat mai mult de-a lungul timpului), ci doar o completează şi îi dă sens acesteia.
Se poate observa astfel că în Evanghelie Isus, Fiul lui Dumnezeu a manifestat în lumea fizică nişte acţiuni precise, dinainte stabilite (pentru ca astfel “să se împlinească scripturile”). El nu a acţionat la întâmplare sub impulsul momentului. Şi aceasta pentru că istoria vieţii sale exterioare, trebuia să reflecte deopotrivă şi istoria unei vieţi lăuntrice cu etapele ei succesive, cu acţiunile ei specifice menite a aduce celui care parcurge această viaţă mântuirea şi desăvârşirea.
Pornind deci de la afirmaţia lui Hristos din Evanghelia după Luca: “Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17.21), ca şi de la multe altele asemănătoare care apar în evanghelii, putem uşor identifica corespondenţa între faptele şi personajele din evanghelie şi elemente ale lumii noastre interioare.
În încercarea de a stabili simbolistica acestor fapte şi personaje, nu trebuie să căutăm în dicţionare de simboluri, pentru că simbolurile folosite în evanghelie sunt naturale şi evidente pentru cei care au o minimă cunoaştere a lumii lor interioare; nu trebuie de asemenea, să ne gândim prea mult pentru înţelegerea acestor simboluri, pentru că acestea au legătură cu natura, cu ceea ce există, cu ceea ce putem uşor percepe cu toţii, cu ceea ce este evident; trebuie doar să realizăm, să conştientizăm aceste legături evidente.
Pentru a identifica deci semnificaţia acestor simboluri, trebuie să ne lăsăm gândul liber să facă corelaţii naturale şi spontane între simbolul luat în calcul şi elemente ale lumii interioare sau ale lumii exterioare care s-ar putea reflecta în interiorul nostru într-un fel sau altul.
Dacă vrem, de exemplu, să vedem ce ar putea să simbolizeze cifra şapte lăsând gândul liber, imediat acesta ne arată că există şapte note, şapte culori fundamentale, şapte zile în săptămână, şapte organe de simţ, şapte păcate capitale… Vedem astfel că şapte are rolul de a organiza, de a pune ordine în manifestarea unui fenomen (sunet, lumină, percepţie, acţiune…) de unde putem deduce că acolo unde apare cifra şapte are loc un proces de organizare, de punere în ordine şi armonie a unei structuri, a elementelor unui fenomen oarecare.
Lăsând astfel gândurile să curgă pentru a face corelaţii spontane şi naturale putem uşor identifica şi înţelege semnificaţia tuturor simbolurilor care apar în evanghelii.
Interpretarea interioară a Evangheliei după Matei, pe care a realizat-o autorul în ul acestei cărţi, se vrea a fi cât de cât întemeiată, autorul încercând „să nu forţeze prea tare“ nici un simbol, ci lăsându-l pe fiecare să-şi transmită mesajul său evident şi universal; particularizat însă la lumea interioară.
Nu căutăm nici a pretinde că exact ce veţi citi în continuare a vrut să transmită evanghelistul Matei când a scris mesajul său, dar observând cât de uşor se pretează evangheliile unei interpretări interioare, considerăm că este destul de sigur că această interpretare interioară a fost avută în vedere de autorul evangheliei atunci când el a scris-o. Am considerat deci oportun să redăm această interpretare, reflecţie a luptei şi evoluţiei interioare a omului pe drumul spiritual.
De menţionat însă că interpretarea care va urma este viziunea autorului asupra mesajului evangheliilor şi nu trebuie luată ca o dogmă ci doar ca un punct de reper pentru cei ce caută mai presus de toate Binele şi Adevărul.
