TRISTEŢEA
1 mai 2008 by Radu Lucian Alexandru
Trişteţea este generată de o aşteptare falsă. Putem fi trişti doar dacă nu cunoaştem realitatea, dacă nu o privim şi nu o înţelegem aşa cum e ea.
Ea apare pentru că ne aşteptăm să se întâmple lucruri care nu trebuie să se întâmple şi refuzăm să acceptăm realitatea aşa cum e ea (deşi mai devreme sau mai târziu o vom face).
Ne părăseşte iubitul sau iubita, pierdem un lucru la care ţinem, nu ne ascultă copiii... şi ca rezultat suntem trişti, simţim o senzaţie de nelinişte, de stres, de posomorâre, de delăsare, moliciune, depresie etc.
După cum am menţionat, această senzaţie, acest semnal de suferinţă psihică apare pentru că în acel moment nu gândim corect, nu privim realitatea aşa cum e, ne aşteptăm să se realizeze lucruri care nu se vor realiza niciodată pentru că nu sunt în ordinea naturii.
Ne aşteptăm ca o fiinţă, sau un lucru să fie permanent cu noi dar aşa ceva nu se poate. Ceea ce caracterizează acest univers manifestat nu este FIXITATEA, permanenţa ci, dimpotrivă, SCHIMBAREA.
Din diferite cauze dependente sau independente de ea sau de noi, acea fiinţă sau acel lucru, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu (dar va fi negreşit mai devreme sau mai târziu) va pleca de lângă noi sau noi de lângă ea (el). Realitatea s-a schimbat, noi trebuie doar să o constatăm şi să ne adaptăm.
Tristeţea nu-şi are loc aici, ea este doar o atenţionare a psihicului nostru că ÎNTÂRZIEM să ne adaptăm realităţii care s-a schimbat şi astfel ne punem în pericol armonia fizico-psihică pentru că nu mai reacţionăm în mod normal stimulilor prezenţi (datorită dezorganizării generate de tristeţe în psihicul nostru).
Această gândire greşită aceste aşteptări false, generatoare de tristeţe, trebuie, deci, identificate şi corectate de îndată ce apar pentru a reface armonia sistemului fizico-psihic permiţându-i acestuia adaptarea optimă la condiţiile mediului, pentru a păstra armonia şi ordinea acestuia.
Tristeţea e generată de trăirea în trecut (regrete) sau de trăirea în viitor (speranţe).
Virtutea opusă tristeţii, deci, este trăirea în prezent, înţelegerea şi adaptarea optimă la armonia acestuia, ceea ce negreşit va genera în noi o senzaţie de bucurie, de mulţumire, de fericire.
Regretul e o gândire greşită pentru că pentru ceea ce am greşit în trecut nu trebuie “să ne pară rău”, trebuie să ne pară bine că acum avem posibilitatea de a conştientiza, înţelege şi corecta ceea ce am greşit.
Dacă avem o maşină care s-a stricat, sau o prietenie care s-a destrămat, atitudinea corectă nu este de a ne părea rău că s-a stricat (respectiv, s-a destrămat) pentru că cu părerea de rău nu rezolvăm nimic.
Noi trebuie dar să privim obiectiv situaţia, să înţelegem din ce cauză s-a stricat (s-a destrămat) şi să încercăm să reparăm, iar dacă nu se poate, putem pe viitor să ţinem minte să nu mai repetăm greşeala care a dus la distrugere, dacă aceasta ţine de noi.
Ceea ce a trecut e TRECUT. Trecutul trebuie lăsat în urmă dacă vrem să trăim în prezent şi să ne simţim liniştiţi şi fericiţi. Doar trăind în prezent ne putem adapta optim la acesta şi astfel, păstrând armonia, să trăim fericiţi ca răsplată.
Speranţa e o gândire greşită deoarece ne distrage şi ea atenţia de la prezent (unde aceasta ar trebui să stea pentru ca noi să putem realiza integrarea optimă în realitatea prezentă) spre viitor.
Trăind mental în viitor nu ne putem adapta prezentului, singurul care există şi de care ne putem bucura cu adevărat.
De aceea, speranţa şi regretul ne lasă o urmă de amărăciune în sufle (suferinţă) pentru că în acele momente nu gândim corect, nu gândim de o manieră capabilă să realizeze armonia maximă a sistemului nostru interior.
Trăirea în prezent nu înseamnă să nu avem planuri, proiecte, direcţii de urmat, dar acestea nu trebuie să fie fantasmagorice, lipsite de suport, de punct de pornire ferm stabilit în momentul prezent.
De aceea, un plan porneşte de la momentul prezent şi cunoaşte fiecare fază ce trebuie să o parcurgem din acest moment până la atingerea obiectivului.
O speranţă nu are susţinere în prezent, e un vis, o himeră, o iluzie fără suport, e o gândire care ne face să ignorăm realitatea prezentului aşa cum e ea şi atunci când ne lovim de ea suntem incapabili de adaptare şi astfel punem în pericol armonia propriului sistem interior (psihico-emoţional) ca şi a sistemului social exterior.
Să trăim dar în prezent şi să lăsăm aşteptările false, speranţele, regretele şi iluziile deoparte pentru a ne integra optim în armonia realităţii prezente şi a simţi astfel în noi liniştea, pacea, fericirea.
Ar mai fi multe de spus pentru fiecare “păcat” în parte dar ceea ce aţi citit mai înainte se vrea doar ca o expunere generală, o introducere în această tematică. Cititorului îi revine frumoasa şi plina de satisfacţii sarcină ca, prin intermediul AUTOOBSERVĂRII şi AUTOANALIZEI zilnice, să aprofundeze şi să înţeleagă din ce în ce mai bine greşelile din aceste “păcate” pentru a le corecta şi a putea susţine astfel armonia şi liniştea sa interioară.
Lupta împotriva acestor păcate, a acestor moduri greşite de gândire este una individuală.
Eu v-aş recomanda să aveţi un caiet separat în care să aveţi un număr de pagini lăsate pentru studiul fiecăruia din cele şapte păcate şi apoi să puneţi în practică autoobservarea şi autoanaliza zilnică astfel:
- pe parcursul zilei vă observaţi pentru a vedea când psihicul vostru e tulburat, nemulţumit, stresat, neliniştit;
- acestea sunt semnale că în psihicul vostru este un mod greşit de gândire, o aşteptare falsă, o iluzie, un păcat, un defect psihologic pe care trebuie să-l identificaţi;
- după ce aţi identificat-o, căutaţi să vedeţi cauzele fizice, circumstanţele exacte care au generat acel păcat (mânie, tristeţe, lăcomie...);
- rememoraţi-le, vizualizaţi şirul evenimentelor şi căutaţi să înţelegeţi în ce moment v-aţi raportat greşit la acestea, în ce moment aţi creat în psihicul vostru aşteptările false care s-au menţinut până acum, provocându-vă senzaţia de suferinţă;
- odată identificate, corectaţi aceste greşeli de gândire prin raportarea corectă la realitate.
Dacă veţi găsi şi veţi identifica modul corect de raportare la realitate, modul care permite menţinerea şi dezvoltarea armoniei interioare şi exterioare, o veţi şti imediat pentru că veţi simţi cum “vi se ia o piatră de pe suflet”, pentru că veţi simţi senzaţia de linişte, pace, mulţumire.
Dacă acest semnal nu apare, înseamnă că trebuie să mai căutaţi, să mai aprofundaţi problema în cauză, până veţi identifica modul corect de gândire şi raportare la realitate.
- nu are nici un sens să amânaţi această încercare de înţelegere şi de corecţie a greşelii de gândire pentru că astfel nu faceţi decât să prelungiţi suferinţa pe care o simţiţi care, fiind un semnal ce vă atenţionează asupra dizarmoniei din voi, va persista până armonia va fi refăcută.
Nu are nici un sens să amânaţi a vă scoate cuţitul din rană, a o coase şi a căuta să o vindecaţi pentru că senzaţia de durere va persista atâta timp cât cuţitul va rămâne în rană.
- soluţia cea mai simplă şi cea mai puţin dureroasă este confruntarea directă cu aceste moduri greşite de gândire, înţelegerea şi corectarea lor astfel vindecând rana şi simţind din nou liniştea, pacea şi fericirea dinainte de contactul cu stimulul care a dezechilibrat sistemul vostru psihic;
- acest proces de autoanaliză trebuie să fie continuu pentru că toată viaţa vă veţi confrunta cu stimuli noi ce pot genera moduri greşite de raportare la ei şi astfel dezorganizări ale sistemului vostru psihic şi fizic;
- fiind astfel în alertă percepţie tot timpul, veţi scurta foarte mult prezenţa semnalului suferinţei (până la reducerea aproape totală a lui).
Dacă veţi fi capabili să menţineţi tot timpul moduri corecte de gândire în psihic, semnalul suferinţei nu va mai apare. Nu ar mai avea motiv.
Ea apare pentru că ne aşteptăm să se întâmple lucruri care nu trebuie să se întâmple şi refuzăm să acceptăm realitatea aşa cum e ea (deşi mai devreme sau mai târziu o vom face).
Ne părăseşte iubitul sau iubita, pierdem un lucru la care ţinem, nu ne ascultă copiii... şi ca rezultat suntem trişti, simţim o senzaţie de nelinişte, de stres, de posomorâre, de delăsare, moliciune, depresie etc.
După cum am menţionat, această senzaţie, acest semnal de suferinţă psihică apare pentru că în acel moment nu gândim corect, nu privim realitatea aşa cum e, ne aşteptăm să se realizeze lucruri care nu se vor realiza niciodată pentru că nu sunt în ordinea naturii.
Ne aşteptăm ca o fiinţă, sau un lucru să fie permanent cu noi dar aşa ceva nu se poate. Ceea ce caracterizează acest univers manifestat nu este FIXITATEA, permanenţa ci, dimpotrivă, SCHIMBAREA.
Din diferite cauze dependente sau independente de ea sau de noi, acea fiinţă sau acel lucru, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu (dar va fi negreşit mai devreme sau mai târziu) va pleca de lângă noi sau noi de lângă ea (el). Realitatea s-a schimbat, noi trebuie doar să o constatăm şi să ne adaptăm.
Tristeţea nu-şi are loc aici, ea este doar o atenţionare a psihicului nostru că ÎNTÂRZIEM să ne adaptăm realităţii care s-a schimbat şi astfel ne punem în pericol armonia fizico-psihică pentru că nu mai reacţionăm în mod normal stimulilor prezenţi (datorită dezorganizării generate de tristeţe în psihicul nostru).
Această gândire greşită aceste aşteptări false, generatoare de tristeţe, trebuie, deci, identificate şi corectate de îndată ce apar pentru a reface armonia sistemului fizico-psihic permiţându-i acestuia adaptarea optimă la condiţiile mediului, pentru a păstra armonia şi ordinea acestuia.
Tristeţea e generată de trăirea în trecut (regrete) sau de trăirea în viitor (speranţe).
Virtutea opusă tristeţii, deci, este trăirea în prezent, înţelegerea şi adaptarea optimă la armonia acestuia, ceea ce negreşit va genera în noi o senzaţie de bucurie, de mulţumire, de fericire.
Regretul e o gândire greşită pentru că pentru ceea ce am greşit în trecut nu trebuie “să ne pară rău”, trebuie să ne pară bine că acum avem posibilitatea de a conştientiza, înţelege şi corecta ceea ce am greşit.
Dacă avem o maşină care s-a stricat, sau o prietenie care s-a destrămat, atitudinea corectă nu este de a ne părea rău că s-a stricat (respectiv, s-a destrămat) pentru că cu părerea de rău nu rezolvăm nimic.
Noi trebuie dar să privim obiectiv situaţia, să înţelegem din ce cauză s-a stricat (s-a destrămat) şi să încercăm să reparăm, iar dacă nu se poate, putem pe viitor să ţinem minte să nu mai repetăm greşeala care a dus la distrugere, dacă aceasta ţine de noi.
Ceea ce a trecut e TRECUT. Trecutul trebuie lăsat în urmă dacă vrem să trăim în prezent şi să ne simţim liniştiţi şi fericiţi. Doar trăind în prezent ne putem adapta optim la acesta şi astfel, păstrând armonia, să trăim fericiţi ca răsplată.
Speranţa e o gândire greşită deoarece ne distrage şi ea atenţia de la prezent (unde aceasta ar trebui să stea pentru ca noi să putem realiza integrarea optimă în realitatea prezentă) spre viitor.
Trăind mental în viitor nu ne putem adapta prezentului, singurul care există şi de care ne putem bucura cu adevărat.
De aceea, speranţa şi regretul ne lasă o urmă de amărăciune în sufle (suferinţă) pentru că în acele momente nu gândim corect, nu gândim de o manieră capabilă să realizeze armonia maximă a sistemului nostru interior.
Trăirea în prezent nu înseamnă să nu avem planuri, proiecte, direcţii de urmat, dar acestea nu trebuie să fie fantasmagorice, lipsite de suport, de punct de pornire ferm stabilit în momentul prezent.
De aceea, un plan porneşte de la momentul prezent şi cunoaşte fiecare fază ce trebuie să o parcurgem din acest moment până la atingerea obiectivului.
O speranţă nu are susţinere în prezent, e un vis, o himeră, o iluzie fără suport, e o gândire care ne face să ignorăm realitatea prezentului aşa cum e ea şi atunci când ne lovim de ea suntem incapabili de adaptare şi astfel punem în pericol armonia propriului sistem interior (psihico-emoţional) ca şi a sistemului social exterior.
Să trăim dar în prezent şi să lăsăm aşteptările false, speranţele, regretele şi iluziile deoparte pentru a ne integra optim în armonia realităţii prezente şi a simţi astfel în noi liniştea, pacea, fericirea.
Ar mai fi multe de spus pentru fiecare “păcat” în parte dar ceea ce aţi citit mai înainte se vrea doar ca o expunere generală, o introducere în această tematică. Cititorului îi revine frumoasa şi plina de satisfacţii sarcină ca, prin intermediul AUTOOBSERVĂRII şi AUTOANALIZEI zilnice, să aprofundeze şi să înţeleagă din ce în ce mai bine greşelile din aceste “păcate” pentru a le corecta şi a putea susţine astfel armonia şi liniştea sa interioară.
Lupta împotriva acestor păcate, a acestor moduri greşite de gândire este una individuală.
Eu v-aş recomanda să aveţi un caiet separat în care să aveţi un număr de pagini lăsate pentru studiul fiecăruia din cele şapte păcate şi apoi să puneţi în practică autoobservarea şi autoanaliza zilnică astfel:
- pe parcursul zilei vă observaţi pentru a vedea când psihicul vostru e tulburat, nemulţumit, stresat, neliniştit;
- acestea sunt semnale că în psihicul vostru este un mod greşit de gândire, o aşteptare falsă, o iluzie, un păcat, un defect psihologic pe care trebuie să-l identificaţi;
- după ce aţi identificat-o, căutaţi să vedeţi cauzele fizice, circumstanţele exacte care au generat acel păcat (mânie, tristeţe, lăcomie...);
- rememoraţi-le, vizualizaţi şirul evenimentelor şi căutaţi să înţelegeţi în ce moment v-aţi raportat greşit la acestea, în ce moment aţi creat în psihicul vostru aşteptările false care s-au menţinut până acum, provocându-vă senzaţia de suferinţă;
- odată identificate, corectaţi aceste greşeli de gândire prin raportarea corectă la realitate.
Dacă veţi găsi şi veţi identifica modul corect de raportare la realitate, modul care permite menţinerea şi dezvoltarea armoniei interioare şi exterioare, o veţi şti imediat pentru că veţi simţi cum “vi se ia o piatră de pe suflet”, pentru că veţi simţi senzaţia de linişte, pace, mulţumire.
Dacă acest semnal nu apare, înseamnă că trebuie să mai căutaţi, să mai aprofundaţi problema în cauză, până veţi identifica modul corect de gândire şi raportare la realitate.
- nu are nici un sens să amânaţi această încercare de înţelegere şi de corecţie a greşelii de gândire pentru că astfel nu faceţi decât să prelungiţi suferinţa pe care o simţiţi care, fiind un semnal ce vă atenţionează asupra dizarmoniei din voi, va persista până armonia va fi refăcută.
Nu are nici un sens să amânaţi a vă scoate cuţitul din rană, a o coase şi a căuta să o vindecaţi pentru că senzaţia de durere va persista atâta timp cât cuţitul va rămâne în rană.
- soluţia cea mai simplă şi cea mai puţin dureroasă este confruntarea directă cu aceste moduri greşite de gândire, înţelegerea şi corectarea lor astfel vindecând rana şi simţind din nou liniştea, pacea şi fericirea dinainte de contactul cu stimulul care a dezechilibrat sistemul vostru psihic;
- acest proces de autoanaliză trebuie să fie continuu pentru că toată viaţa vă veţi confrunta cu stimuli noi ce pot genera moduri greşite de raportare la ei şi astfel dezorganizări ale sistemului vostru psihic şi fizic;
- fiind astfel în alertă percepţie tot timpul, veţi scurta foarte mult prezenţa semnalului suferinţei (până la reducerea aproape totală a lui).
Dacă veţi fi capabili să menţineţi tot timpul moduri corecte de gândire în psihic, semnalul suferinţei nu va mai apare. Nu ar mai avea motiv.
