LENEA

Lenea cu gândirea ei specifică: “nu am chef de nimic”, “mă plictisesc”, “nimic nu are nici un rost”…, ne paralizează şi ea acţiunea.

Ea apare deoarece nu înţelegem corect realitatea în care ne manifestăm, nu înţelegem contradicţiile dintre ceea ce vrem şi ceea ce facem, generând astfel o întârziere în adaptare sau o neadaptare la schimbarea generată de mediu.

Pentru a alunga lenea din noi şi astfel semnalul incomod care ne-o semnalizează (nelinişte, plictiseală...) trebuie să ne întrebăm cu seriozitate ce vrem cu adevărat şi să conştientizăm această dorinţă, să conştientizăm că pentru a o realiza trebuie să acţionăm de o anumită manieră.

De asemenea, să ne întrebăm ceea ce nu vrem (durere, suferinţă, nelinişte) şi, de asemenea, să conştientizăm profund că nu vrem acestea şi că, de asemenea, pentru ca acestea să nu apară, trebuie să ACŢIONĂM într-un anumit fel specific.

Dacă credem că “nu avem chef de nimic”, că nu are nici un rost să facem ceva, că nu vrem să facem nimic, să ne întrebăm şi să conştientizăm foarte bine ce se va întâmpla dacă nu vom face nimic şi să ne gândim dacă ne va place ce se va întâmpla.

Acţiunea ne ajută să ne integrăm rapid la schimbarea mediului restabilind liniştea, pacea, calmul.

Fără acţiune adaptarea nu va avea loc sau va fi întârziată şi astfel va apare suferinţa psihică şi fizică.

Motivaţia pentru acţiune poate fi pozitivă (dorinţa, vrem ceva) sau negativă (necesitatea - nu vrem ceva).

De obicei, pentru orice acţiune facem, motivaţia este şi pozitivă şi negativă, una sau alta predominând în funcţie de situaţie, de circumstanţe.

De aceea, când apare lenea e bine să ne autoanalizăm pentru a vedea, pentru a conştientiza clar ceea ce vrem şi ceea ce nu vrem, precum şi necesitatea de a acţiona într-un anumit mod pentru a obţine ceea ce vrem, sau pentru a ne feri de ceea ce nu vrem.

Odată coştientizate foarte bine aceste aspecte, lenea de a acţiona dispare, lăsând loc acţiunii, permiţând refacerea echilibrului sistemului psihico-fizic (lucru posibil doar prin acţiune).

Un aspect al lenei este indecizia.
Ea apare doar atunci când nu avem bine stabilit în psihic un obiectiv clar înţeles pe care vrem să-l atingem şi care să se aplice în alegerile pe care le avem de făcut, astfel: ceea ce ne ajută să atingem obiectivul stabilit va fi ales şi făcut, contrariul nu va fi ales. Astfel indecizia care ne paralizează acţiunea va fi alungată.

Acest obiectiv clar, care să-l aibă acţiunile noastre pe termen scurt şi lung, se stabileşte, cum am mai spus, pornind de la conştientizarea profundă a ceea ce vrem şi a ceea ce nu vrem cu adevărat.

Dacă tu, drag cititor, te afli într-o situaţie de impas specifică lenei, ia te rog, o foaie de hârtie şi scrie pe ea într-o parte ce vrei şi în alta ceea ce nu vrei în acel moment şi apoi pune undeva hârtia la vedere pentru a o vedea cât mai des şi a conştientiza astfel din ce în ce mai profund obiectivul pe care îl ai precum şi necesitatea acţiunii pentru atingerea acestui obiectiv.

Alt aspect al lenei apărut din combinarea acesteia cu mânia este revolta: te loveşti de obstacole multe unul după altul şi parcă totul este împotriva ta, simţi atunci că nu mai ai chef de nimic, nu mai vrei să faci nimic ca semn de revoltă.

Aşteptarea falsă în acest caz este că revolta respectivă (refuzul acţiunii) nu va duce la dispariţia stării care ţi-a provocat revolta (neliniştea, stresul, nemulţumire). Doar acţiunea realizată, pentru adaptarea rapidă la schimbările mediului, în timp ce urmărim realizarea a ceea ce vrem şi evităm ceea ce nu vrem, poate duce la menţinerea sau după caz refacerea armoniei sistemului psihico-fizic şi la apariţia în noi a semnalului de linişte, pace, mulţumire.

Trebuie să conştientizăm că pentru a exista, că pentru ca noi să existăm, trebuie să existe un sistem de elemente între care să existe şi să se menţină o armonie bine precizată, o interdependenţă anume.

Această ordine nu poate fi menţinută fără acţiune, fără continua adaptare a elementelor sistemului între ele, adaptare necesară, apărută datorită interacţiunii dintre aceste elemente.

Problema nu este, deci, de a acţiona sau a nu acţiona, ci este de a fi sau a nu fi: dacă vrem să existăm sau nu. Dacă vrem să existăm, trebuie să conştientizăm că acest lucru nu este posibil fără existenţa unui sistem care să fie în armonie şi ordine (sistem exterior şi interior) pentru menţinerea şi dezvoltarea căreia trebuie să acţionăm.

Oricum, în esenţă problema nu este nici de a exista sau nu. Noi existăm şi vom continua să existăm într-o formă sau alta. Putem distruge o formă de-a noastră dar vom continua să existăm sub o altă formă în acelaşi sistem, a cărui reguli de menţinere a armoniei şi ordinii se păstrează, indiferent de forma noastră de manifestare.

Trebuie, deci, să conştientizăm profund realitatea în care ne manifestăm, cu infinitatea ei de aspecte, să ne integrăm armoniei ei, să fim una cu ea, să conştientizăm în profunzime ce vrem şi ce nu şi astfel vom vedea cum dispare de la sine lenea şi suferinţa psihică ce o însoţeşte.

Virtutea opusă lenii este, deci, hărnicia, acţiunea în cunoştinţă de cauză îndreptată spre atingerea unui obiectiv clar precizat, spre atingerea armoniei şi păcii interioare şi exterioare.


De asemenea, nu trebuie să confundăm Lenea cu odihna. În orice acţiune am face, la un moment dat, apare necesitatea unei pauze, a unei odihne, menite a reface forţele care acţionează pentru realizarea acelei acţiuni.

Odihna, refacerea, reaprovizionarea energetică a forţelor de acţiune este la fel de naturală ca şi acţiunea în sine.

Dar totuşi lenea e lene şi odihna, odihnă. Noi ştim când apare una şi când alta. Să nu ne ascundem deci după deget.

Să ne odihnim, dar dacă vrem să ne simţim bine, să lăsăm lenea deoparte.

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru