Autoobservarea şi autoanaliza zilnică

 Trebuie să ne formăm un obicei din a fi tot timpul zilei în alertă percepţie pentru a putea identifica în  noi, imediat ce apar, cele şapte “păcate capitale”  şi astfel odată identificate să începem să le analizăm pentru a înţelege în profunzime de ce sunt greşite modurile de gândire specifice acestor “păcate” şi astfel să le alungăm din psihicul nostru.

“Caietul de post” poate fi folosit pentru a nota în el zilnic circumstanţele în care s-au manifestat “păcatele”, urmate de o analiză a acelor circumstanţe pentru a înţelege aşteptările false şi ataşamentele neîntemeiate care generează şi susţin în noi aceste moduri greşite de gândire.

Puţin câte puţin prin această practică zilnică a autoobservării şi autoanalizei (vezi cap I, subcapitolul “Autoobservarea şi autoanaliza zilnică”) ajungem să conştientizăm în profunzime modurile greşite de gândire pe care le purtăm în psihic şi să le alungăm de aici  înlocuindu-le cu atitudini corecte faţă de realitate, capabile să ne păstreze şi să ne întărească armonia (şi astfel generatoare de linişte, pace, fericire).

Dacă  vom începe să practicăm zilnic această autoobservare şi autoanaliză, primele rezultate le vom observa imediat: vom vedea că stăpânire de sine creşte şi că ne lăsăm mai puţin în voia circumstanţelor exterioare şi a “păcatelor” din noi (eliminăm astfel din noi multe surse de suferinţă).

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru