Creştinismul Simbolic

A bea - a asimila o nouă cunoaştere, o nouă experienţă necesară pentru a ne adapta circumstanţelor în continuă schimbare (a menţine echilibrul trupului).
Tipul de cunoaştere, de experienţă asimilată este dat de “conţinutul paharului” din care se bea.
Astfel, de exemplu, expresia “a bea oţet” înseamnă a ne confrunta cu ceva şocant, tare, care ne izbeşte simţurile, care să ne trezească din amorţeală, din adormire, dintr-o anumită stare de spirit.
 
Aluat - potenţialul de la care se porneşte pentru a transforma “făina în pâine”: punctul de pornire în transformarea spirituală. Acesta este minimul discernământ cu care toţi ne naştem (ştim să deosebim plăcerea de durere, suferinţa de fericire, chiar dacă pe parcursul vieţii trebuie să învăţăm să discernem, din ce în ce mai bine, care din acţiunile pe care le facem sau urmează să le facem vor genera suferinţă şi care fericire).
 
A mânca - a ne hrăni, a asimila o nouă cunoaştere, un nou mod de gândire. Astfel, a “mânca grâu” înseamnă a creşte cunoaşterea, iubirea, compasiunea...  din noi; “a mânca trupul lui Isus” desemnează acţiunea de a asimila, de a încarna în noi Binele şi Adevărul cu manifestările lor; “bărbaţii care mănâncă” desemnează raţiunea (mintea) care asimilează o nouă cunoaştere etc.
 
Animale - în contextul “naşterii lui Isus”: ignoranţă, instincte şi pasiuni animalice scăpate de sub control, păcate, moduri greşite de gândire. Simbolistica fiecărui animal trebuie interpretată în funcţie de calităţile şi defectele întruchipate de acel animal (măgar, oaie, câine, porc etc.) privite din punct de vedere uman.
 
 
Apă - privită în opoziţie cu focul, desemnează extrema unui fenomen. “Botezul cu apă” indică un început al curăţirii interioare, o primă spălare de “păcate”, urmând ca această operaţiune să fie aprofundată de “botezul prin foc” (distrugerea, eliminarea definitivă a manifestării păcatului din noi).
 
A şedea jos - a fi stabil în conducerea personalităţii (a o stăpâni - a şedea pe munte); a ne opri din grabă, a chibzui, a porunci gândurilor să se calmeze, să se liniştească şi astfel a ne sustrage agitaţiilor inutile şi superficialităţii (a porunci poporului să şadă jos), a aprofunda gândirea proprie prin analiză conştientă (a porunci poporului să şadă pe pământ) etc.
 
Aştri cereşti - Soarele reprezintă valoarea dominantă ce ne ghidează viaţa, luna şi stelele sunt gândurile concrete prin care urmărim să atingem această valoare.
Astfel, vechiul soare (banii, puterea, faima etc.), vechea lună şi vechile stele (orgoliu, mânie, lăcomie, rea-voinţă, desfrâu etc.) vor “cădea din cer”, în urma transformării interioare, pentru a fi înlocuite cu un nou soare (Binele şi Adevărul), o nouă lună şi noi stele (compasiune, iubire, cunoaştere, curaj, bunăvoinţă, puritate etc.).
Steaua reprezintă, deci, valorile după care ne ghidăm viaţa, “steaua pruncului” văzută “la răsărit” înseamnă apariţia unor noi valori (Binele şi Adevărul) în noi, valori care urmează a prelua, în urma transformării interioare, conducerea întregii noastre personalităţi (urmează a deveni Împărat peste “Israel”).

 
Bărbat - în diferite contexte poate reprezenta: acţiunea, raţiunea, justiţia, mintea, puterea, forţa, curajul, legea.
De exemplu, expresia “cea lăsată de bărbat” desemnează, pe plan interior, emoţii şi pasiuni iraţionale, necontrolate (“lăsate de bărbat” - raţiune, logică) iar “unirea bărbatului cu femeia” desemnează echilibrarea acestor valori masculine cu cele feminine (vezi femeia), unirea şi transcenderea extremelor (pozitiv-negativ, yin-yang, bărbat-femeie, soţ-soţie etc.) de manifestare a fenomenelor.
 
Bătrâni - prejudecăţi, dogme, fanatisme puternic înrădăcinate în noi, “îmbătrânite aici” prin deasa lor manifestare. Acestea sunt cele mai greu de eliminat din interior. Expresia “bătrânii norodului” desemnează acelaşi lucru ca şi bătrânii.
 
Biserică - termen folosit de obicei cu aceeaşi semnificaţie ca “biserica lui Hristos” şi reprezintă domeniul, împărăţia, locul în care domneşte Binele şi Adevărul, unde este prezentă Armonia.
Această armonie (biserică) întemeiată pe baza cunoaşterii legilor naturii (simbolizate de Petru) trebuie negreşit să se dezvolte şi să fie prezentă în interiorul nostru dacă vrem să ne atingem fericirea.
 
Boală - ceea ce tulbură armonia unui sistem (fizic, energetic, psihic, social). Pe plan interior (psihologic) desemnează greşelile de gândire (de raţionare), atitudinile greşite da raportare la realitate (păcatele, iluziile). Acestea trebuie corectate (vindecate) pentru a reface armonia interioară.
 
Bogat - adevărata bogăţie este virtutea şi cunoaşterea Adevărului. Omenirea actuală însă e bogată în alte avuţii: prejudecăţi, confuzii, iluzii, ataşamente neîntemeiate, aşteptări false, păcate. Pentru a dobândi virtutea (adevărata bogăţie), trebuie să renunţăm la aceste false avuţii. De asemenea, pentru a cunoaşte realitatea în esenţa ei, trebuie să renunţăm la toate “bogăţiile noaste”: la toate teoriile, ideile, conceptele, dogmele, doctrinele; deoarece prin acestea filtrăm realitatea şi nu o mai vedem direct, nemijlocit, neintermediat. Adevărata cunoaştere se bazează pe percepţie directă.
 
Botez - iniţiere, începutul transformării interioare, începutul observării şi analizei atente a psihicului propriu, pentru a identifica greşelile de gândire şi a le corecta (botezul cu apă - începutul “pocăirii”); începutul manifestării în noi a formelor rafinate, subtile, profunde ale Binelui şi Adevărului (“botezul lui Isus”). În anumite contexte, botezul semnifică şi curăţirea de “păcate”: prima curăţire de manifestările greşite ale “păcatelor” (botezul cu apă - prima spălare) respectiv, curăţirea de însăşi rădăcinile, resorturile şi manifestările subtile ale “păcatului” (botezul cu foc - distrugerea “păcatului”).

 
Cale - drum, traseu de urmat pentru a putea realiza transformarea interioară menită a întrona în noi, în toată plenitudinea lui, Binele şi Adevărul.
 
Candelă - ceea ce emană lumină, căldură, armonie: virtutea, cunoaşterea, Adevărul. A purta candele, înseamnă a întrona în noi virtuţile şi cunoaşterea şi a le manifesta în mod constant, cu răbdare şi perseverenţă (vezi untdelemn).
 
Capre - în contextul evangheliei simbolizează păcatul, modurile greşite de gândire care trebuie separate de cele corecte (de “oi” - virtuţi) şi apoi distruse (corectate) prin înţelegerea senină a mecanismelor care le susţin.
 
Casă - loc, spaţiu psihologic, sistem de gândire. “Casa noastră” este psihicul: de aici trebuie alungaţi “vrăjmaşii noştri” (păcatele) pentru a putea face din acesta o “casă de rugăciune” (un loc unde să domnească Virtutea şi Cunoaşterea) întemeiată pe “stâncă” (pe o cunoaştere profundă, prin percepţie directă a diferitelor aspecte ale realităţii).
 
Cărturari - dogme, fanatisme, doctrine, teorii, idei, concepte preluate prin copiere, fără analiză, din gândirea societăţii. De aici rezultă multe confuzii, fanatisme, rele voinţe, păcate.
Cărturarul simbolizează în noi, deci, mintea liniară, îngustă, ignorantă care caută tot timpul dogme, viziuni prefabricate asupra realităţii pe care să nu trebuiască să le analizeze, să le aprofundeze. Această superficialitate, această lipsă de aprofundare în domenii cum sunt religia, politica, economia produce multă sufe-rinţă în noi şi în afara noastră, de aceea trebuie eliminată cât mai repede cu putinţă prin mărirea sferei de cuprindere a conştiinţei proprii.
 
Căsătorie - nuntă, unire a contrariilor, transcendere a extremelor, percepere directă a unităţii de esenţă a realităţii.
 
Câine - mânie, orgoliu, violenţă, revoltă, “păcat” în general (“eşti rău ca un câine”).
 
Câmp - munca interioară, acţiunea necesară pentru transformare (“a fi la câmp”); psihicul în general, unde se seamănă seminţele Binelui şi Adevărului (“a ieşi la câmp să semănăm”).
 
Cer - extrema unui fenomen când e prezentat în opoziţie cu “pământul”; valorile superioare, virtuţile, acţiunea armonioasă (specifice “cerului”); infinitul, nemărginirea, imensitatea (“de dincolo de nori”); conştiinţa întemeiată pe o cunoaştere profundă a realităţii (când în interior este “ca în cer”: pace, linişte, fericire, armonie).
 
Cetăţi - moduri de gândire existente în personalitatea noastră (în “ţara lui Israel”). Dacă acestea sunt corecte (virtuţi) avem de-a face cu “cetăţi pocăite”, care găzduiesc în ele Binele şi Adevărul; dacă, dimpotrivă, sunt greşite (păcate) şi astfel generatoare de suferinţă, aceste “cetăţi” urmează să fie distruse (precum Sodoma şi Gomora), chiar dacă sunt puternic înrădăcinate în noi (au ziduri mari şi puternice): prin cercetare atentă, profundă şi perseverentă a lor (prin ocolire “de şapte ori a zidurilor Ierihonului, sunând din corn” - vezi Iosua 6.2 - 27).
 
Copii - puritate, inocenţă, bunăvoinţă, dorinţă de cunoaştere, lipsă de prejudecată, spontaneitate, naturaleţe, seninătate, veselie, lipsă de griji etc. Când vom fi “ca nişte copilaşi”, adică, când vom întrona în noi calităţile sus menţionate, putem intra în “Împărăţia Cerurilor” (a Armoniei şi Adevărului).
 
Corabie - discernământ, acţiunea de a intre în profunzime ( de a “despica valurile”); acţiunea de a cerceta subconştientul pentru descoperirea rădăcinilor “păcatului” din noi (a merge cu “corabia pe mare”); sămânţa de Bine şi Adevăr care aşteaptă să o dezvoltăm pentru a putea să umple “pământul” (“corabia lui Noe”) şi care este singura care poate rezista în conştiinţa noastră atunci când o cercetăm pe aceasta în profunzime, spre a vedea care moduri de gândire din ea sunt corecte (ne produc suferinţă) şi care nu (în urma acţiunii “potopului”).
 
Credinţă - puternică încredinţare, cunoaştere profundă a aspectelor realităţii la care se referă “credinţa” (Dumnezeu, Hristos, puterea “de vindecare” a Binelui şi Adevărului (a lui “Isus”) etc.).
 
Cruce - dualitate, luptă a extremelor (sus-jos, orizontal-vertical, lumesc-spiritual, păcat-virtute, superficialitate-profunzime etc.), luptă a contradicţiilor. A “purta crucea” înseamnă a analiza aceste dualităţi, contradicţii, extreme ale diferitelor fenomene şi, înţelegându-le în profunzime, să le depăşim, să le transcendem. De abia atunci când ajungem la o cunoaştere de esenţă, integratoare a Întregului, putem spune că “am biruit crucea”.
 
Curvie - Orice fenomen are două extreme (soţ-soţie) care sunt intim unite şi interrelaţionate. Curvia înseamnă a considera două extreme ale unor fenomene diferite ca fiind extremele unuia şi aceluiaşi fenomen (a uni soţul cuiva cu soţia altcuiva), iar de aici rezultă confuzii şi greşeli de raportare la realitate, care produc neadaptare la schimbare şi astfel produc suferinţă. (Vezi cap. I, subcapitolul “Unitatea de esenţă a extremelor).
 
Cutremur - şoc, cădere a vechilor valori, conştientizare profundă a unor realităţi, descoperiri subite şi spontane ale unor aspecte ale Binelui şi Adevărului care impactează puternic conştiinţa (o cutremură).
 
Cuvânt - hrană spirituală, cunoaştere de esenţă a Binelui şi Adevărului (cuvântul care vindecă), manifestare a Realităţii ultime, a Absolutului (“Cuvântul lui Dumnezeu” care creează).

 
Datina bătrânilor - tradiţie prost înţeleasă, instinct de turmă, copiere automată, fără analiză a valorilor unui grup social, preluare automată a anumitor moduri de gândire, de interpretare şi de raportare la anumite aspecte ale realităţii (a unor dogme, doctrine, concepte, idei, atitudini etc.), fără a le aprofunda, fără a le verifica pentru a putea vedea dacă acestea sunt corecte (conforme cu realitatea) sau nu şi apoi transmiterea lor mai departe cu pretenţia că sunt foarte întemeiate şi justificate.
Acest lucru produce confuzie, fanatisme, dogmatisme, închidere la nou şi e produs de superficialitate, de lene (sau frică) de gândire, de lipsă de aprofundare a cunoaşterii pe care o deţinem, de îngustarea sferei de cuprindere a acesteia, de privirea unilaterală a diferitelor aspecte ale realităţii (sociale, religioase, spirituale, economice etc.).
 
Diavol - mod greşit de gândire (producător de suferinţă), “păcat”, mod greşit de raportare la realitate (prejudecată, iluzie, aşteptare falsă, ataşament neîntemeiat).
Sinonime: drac, cel rău, duh necurat etc.
 
Duh - transformare (duh - suflare - mişcare - transformare) îndreptată spre perfecţionare, desăvârşire, sfinţire (Duh Sfânt); transformare (manifestare) generată de Lege, de Dumnezeu, de Absolut (Duhul lui Dumnezeu). Simbolizează, de asemenea, existenţa, fiinţarea a ceva (duh - suflare - viaţă). De exemplu, “duh necurat” arată existenţa a ceva impur, necurat, greşit, generator de existenţă zbuciumată, suferindă în psihicul nostru sau în exterior.

 
Evanghelie - literal “vestea cea bună”. Simbolizează cunoaşterea în profunzime şi transmiterea mai departe a valorii Binelui şi Adevărului, a faptului că acestea (şi doar acestea) produc în noi linişte, pace, fericire, mulţumire şi cunoaştere adevărată (de esenţă) a Realităţii, a Întregului.
 
Famen - literal eunuc, castrat. Simbolizează în anumite contexte, cunoaşterea lipsită de dualitate, de contradicţii, cunoaşterea de esenţă a fenomenelor (prin transcenderea extremelor acestora), cunoaşterea a Ceea ce Este. (vezi cap. I, subcapitolul “Unitatea de esenţă a extremelor”).
 
Farisei - lipsă de profunzime, de flexibilitate, de deschidere la nou, ignoranţă, dogmatism, fanatism, ghidare după aparenţe, superficialitate, gândire îngustă, prejudecăţi, iluzii etc.
 
Făţărnicie - discordanţă dintre gândire şi acţiune, dintre gândurile recunoscute ca fiind bune şi utile (despre bine, virtute, adevăr) şi neaplicarea lor în practică datorită “păcatelor” puternic înrădăcinate în noi. Această discordanţă apare datorită superficialităţii, lipsei de profunzime, a cunoaşterii aparente a valorilor cu care zicem că suntem de acord şi că vrem să le punem în practică (virtute, bine, cercetarea pentru descoperirea Adevărului).
 
Fecioară - puritate, inocenţă, gingăşie, blândeţe, deschidere la nou.
 
Femeie - În funcţie de context poate reprezenta: pasivitatea, simţirea, iubirea, inima, compasiunea, bunăvoinţa, răbdarea, puritatea, extrema “negativă” (yin) a unui fenomen.
Astfel, de exemplu, “a pofti o femeie” înseamnă a cădea la extrema unui fenomen (bine-rău, suferinţă-fericire, necesitate-dorinţă, cunoaştere-necunoaştere etc.), fără a o mai vedea pe cealaltă, a te lăsa stăpânit de contradicţii, de dualităţi, de lupta contrariilor dată de cercetarea superficială a realităţii.
- “Femeie însărcinată” reprezintă potenţialitatea, pruncul Binelui şi Adevărului care urmează să se nască şi să se dezvolte în noi dacă suntem stăruitori în Virtute şi Cunoaştere.
- “Întâmpinarea femeilor de către Isus după înviere” desemnează încarnarea în noi a acestor valori superioare ale laturii emoţionale (feminine) înşirate mai sus.
- “Femeia cananeancă” simbolizează acele emoţii (bucurie, calm, iubire, compasiune, curaj etc.) care, menţinute în noi, ne aduc fericirea, armonia etc.
 
Fiu - ceea ce se naşte din...., manifestarea a ceva anume. Astfel, când se foloseşte acest cuvânt (Fiul) este vorba de ceea ce se naşte din Tatăl Interior, respectiv Exterior (Dumnezeu), anume lumea interioară psihică respectiv Creaţia. A ajunge la “Tatăl prin Fiu”, în acest context înseamnă a accede la fiinţa noastră (Sinele, Tatăl interior) prin cunoaşterea în profunzime a lumii noastre psihico-emoţionale, respectiv a accede la Creator, prin cunoaşterea creaţiei (deoarece El este prezent în ea, fiind atotprezent).
Folosit în combinaţie cu alte cuvinte, desemnează ceea ce se naşte din ceea ce semnifică acele cuvinte împreună cu care este folosit. De exemplu:
- “fii ai celui rău” desemnează ceea ce se naşte din păcat (încălcarea poruncilor şi astfel distrugerea armoniei);
- “fiu al lui David” arată ceea ce se naşte în urma războiului spiritual din interiorul nostru (simbolizat de David), anume Virtutea şi Cunoaşterea;
- fiul lui Dumnezeu (fiii lui Dumnezeu) desemnează pe cel Născut din Unitate, pe cel care se integrează armonios Întregului, pe cel care respectă şi pune în practică în viaţa sa “legile lui Dumnezeu”: cunoaşte şi respectă legile de manifestare a creaţiei şi astfel se bucură de fericire, de armonie, de Adevăr, de Ceea ce Este.
Binele şi Adevărul sunt fii ai lui Dumnezeu, sunt manifestări ale Absolutului, ale Întregului menite a menţine armonia creaţiei.
- “fiul omului” simbolizează ceea ce se naşte (în urma transformării interioare îndreptate spre Bine şi Adevăr) din actualul om, din actuala personalitate a oamenilor (care pentru majoritatea este “păcătoasă” şi plină de iluzii, de prejudecăţi etc.)
Acest fiu al omului este omul nou, acel om în care Virtutea şi Cunoaşterea conduc şi în care astfel poate coborî “Împărăţia lui Dumnezeu”.
 
Foc - extrema unui fenomen (când e folosit în opoziţie cu apa). Este, de asemenea, simbol al distrugerii definitive a modurilor greşite de gândire din noi, care trebuie aruncate şi “arse în foc”.
Expresia “foc veşnic”, în multe contexte simbolizează suferinţa, durerea, neliniştea, nemulţumirea care sunt rezervate celor care menţin şi dezvoltă în ei “păcatul” (atitudini greşite de raportare la realitate) deoarece ei, prin acesta, distrug armonia lor interioară şi armonia exterioară.
Expresia “focul gheenei” are, în mare, aceeaşi semnificaţie ca şi “focul veşnic”.
 
Frate - mod de gândire asemănător, similar sau de aceeaşi natură cu un altul. Astfel, virtutea şi “păcatul” sunt “fraţi” în măsura în care ambele sunt moduri specifice de gândire (de raportare la realitate) doar că “păcatul” este un “frate păcătos” (nelegitim) deoarece se naşte dintr-un mod de gândire greşit. “Fraţii adevăraţi” ai ideii de Bine şi Adevăr sunt toate acele moduri de gândire care sunt corecte, care determină o raportare  justă (corectă) la realitate (care au corespondenţă în realitate). Aceştia sunt virtuţile: smerenie, iubire, calm, curaj, bucurie, cumpătare, castitate, cunoaştere etc.
 
Furtună - luptă între vechi şi nou (între rău şi bine) care generează în noi agitaţie, nelinişte, confuzie atâta timp cât cele două forţe care se confruntă sunt aproximativ egale sau când vechiul este mai puternic. Atunci când înţelegem în profunzime valoarea Binelui şi Adevărului şi a manifestărilor acestora, furtuna (agitaţia, confuzia) încetează, chiar dacă lupta de eliminare din noi a modurilor greşite de gândire continuă până la victoria finală împotriva lor.