Fuga în "Egipt"
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Perioada de întărire a binelui în noi
Fuga în Egipt. Uciderea pruncilor
(Matei 2.13-18)
[În vis un înger îl înştiinţează pe Iosif:] “Scoală-te, i-a pruncul şi pe mama lui, fugi în Egipt, şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul ca să-l omoare.”
[Irod încercând să-ţi păstreze domnia, ucide pruncii din rega-tul lui Betleem]
Printr-o conştientizare intuitivă (visul) simţim nevoia de a ne întări cunoaşterea iniţiatică “magică” despre Bine şi Adevăr şi atunci mergem să explorăm de aproape ţara cunoaşterii, a miracolelor, a misterelor (Egiptul). Este momentul când ne orientăm serios atenţia spre a cerceta cu de-amănuntul ceea ce ne înconjoară (religia, filozofia, ştiinţa, doctrinele spirituale, economice, filozofice, psihologice adoptate de societate) şi mai ales propria noastră lume psihică (prin meditaţii, cugetări profunde, autoanalize atente de sine) pentru a-i identifica legile de manifestare şi a le folosi pentru a dobândi controlul asupra propriilor manifestări psihico-emoţionale.
Pe de altă parte, datorită slăbiciunii Binelui din noi (specifică începutului Transformării), ne ferim (fugim subconştient) de confruntări directe şi profunde cu răul, cu contradicţiile din noi.
Ideile noi generate de setea de adevăr (Pruncul) întâmpină primele rezistenţe din partea celor vechi (păcatele - Irod) şi astfel apar primele conflicte. În urma acestei lupte, o parte din ideile “spirituale” care erau mai aeriene, mai “visătoare”, neîntemeiate, exagerate, mai combative, mai răutăcioase (o parte din prunci - cei de parte bărbătească) din regatul contradicţiilor, al minimei discriminări între bine şi rău (Betleem) sunt distruse. Scapă doar “Isus” - centrul de greutate stabilit, solid fundamentat pe adevăratul Bine; în jurul căruia se vor aduna din nou mai apoi copiii (inocenţa: “lăsaţi copiii să vină la mine”), însă de data aceasta va fi o inocenţă matură, nu o inocenţă (puritate) necunoscătoare, nu o “ignoranţă frumoasă”, ci o inocenţă, puritate, curăţenie, sensibilitate înţeleaptă, cunoscătoare, o puritate venită din cunoaştere profundă.
“Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia care zice: “un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult…”
Iarăşi se împlineşte prorocia, legea e lege: nu se poate schimbare fără luptă, transformare fără distrugerea vechiului.
Suferinţa (plângerea) apare în aceste circumstanţe deoarece distrugerea vechiului este încă stângace, nu este pe deplin controlată; fiind la început, apar şi greşeli: distrugem sau încercăm să distrugem din ignoranţă, din insuficientă discriminare şi ce nu trebuie distrus; rezultă suferinţa.
Depăşirea instinctului de turmă
Moartea lui Irod. Întoarcerea din Egipt
(Matei 2.19-23)
[După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt şi-l anunţă să se întoarcă în Israel:] “cei ce căutau să ia viaţa pruncului, au murit.”
Irod este principalul duşman al Pruncului. El este frica: frica de a nu fi detronat, frica de schimbare.
La începutul drumului spiritual, când de abia se naşte firavă în noi înclinaţia sinceră spre Bine şi Adevăr mai presus de toate, principalul duşman al nostru este tocmai FRICA, frica de ce vor zice ceilalţi de schimbarea noastră, frica de a nu greşi în atitudinile noastre pentru că sunt contrare societăţii şi e şi normal deoarece aceasta, în momentul actual, e dominată de păcat (orgoliu, mânie, lăcomie, frică, tristeţe…); frica generată de anumite prejudecăţi, frica care apare întotdeauna în contact cu noul.
Irod este şi lăcomia, ataşamentul faţă de vechi, indiferent de valoarea lui (este o lăcomie din instinct social). Este şi orgoliul ignorantului care poate apare la început şi care “ştie” vizavi de cele spirituale “că sunt prostii şi aiureli”.
Doar cei meniţi într-adevăr pentru un drum spiritual pot să depăşească aceste piedici, (frica, lăcomia, ataşamentul, orgoliul…) eliberându-se astfel încet, încet de lanţurile constrângătoare ale libertăţii mintale, create în ei de societate.
Pentru ei Irod moare, începutul e depăşit, se pot întoarce din “Egipt”, înarmaţi cu o mai mare cunoaştere de sine să cerceteze atent toate dogmele şi teoriile create de societate.
P
rin căutarea noastră sinceră a adevărului (Iosif) intuim, simţim (“visăm”) că am depăşit într-un fel instinctul de turmă: am depăşit fricile stupide (prejudecăţile) care leagă pe majoritatea oamenilor, frica de a face ceva nou: “căci ce vor zice ceilalţi?”, frica de virtute: “vor zice că sunt prost”, frica de cunoaştere: “dacă e păcat să citesc alte cărţi decât Biblia?”…; că am depăşit ignoranţa fudulă, că am depăşit atracţia fatală exclusiv doar a valorilor materiale palpabile (bani, avere, femei, putere politică…). Odată depăşite aceste obstacole, confruntarea directă cu greşelile vechiului sistem de gândire este iminentă.
[La vârsta de 12 ani Isus este dus de părinţii lui la Templu. Aici el s-a aşezat] “în mijlocul învăţătorilor ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.” [A stat alături de ei 3 zile (vezi Luca 2.41-52).]
Fiind înarmaţi acum şi cu o minimă cunoaştere iniţiatică, o minimă cunoaştere a legilor naturii dobândită în “Egipt” (prin cercetarea misterului, a legilor naturii), mai întâi purcedem la o atentă cercetare a vechilor valori, începem să discriminăm şi să punem de-o parte şi de alta ceea ce este rău şi ceea ce este bine; ascultăm şi punem întrebări, “luăm la bani mărunţi” în mod serios vechile valori pe care le aveam (învăţătorii), punând mai presus de orice această cercetare atentă.
Rămânem în “Templu”, pe tărâmul cercetării atente de sine, “timp de 3 zile”, trei fiind cifra creaţiei (distrugere - creaţie – menţinere; afirmaţie - negaţie - conciliere). Prin corecta folosire a acestor 3 forţe: distrugere, creaţie, menţinere respectiv afirmaţie, negaţie, sinteză căpătăm pute-rea de înţelegere a modurilor noastre de gândire, le pecetluim, le menţinem pe cele corecte şi le distrugem pe cele greşite creând în locul lor pe cele corecte (cele care ne aduc cu adevărat liniştea, pacea, fericirea, integrarea armonioasă în Întreg)
Realizăm această evaluare atentă a tuturor modurilor noastre de gândire (mergem la templu) “la vârsta de doisprezece ani”.
Doisprezece este simbolul unui ciclu complet (în 12 luni Pământul face o rotaţie completă în jurul Soarelui) este simbolul unei oarecare maturizări spirituale; ciclul începutului de pregătire pentru lupta spirituală este încheiat, deja ceea ce ţine de obstacolele de început (anumite aspecte ale fricii, orgoliului, lăcomiei) este depăşit. Suntem pregătiţi pentru un nou ciclu, suntem pregătiţi acum pentru o primă confruntare atentă cu greşelile din noi (pentru “mersul la templu”) iar apoi cu o primă transformare (acţiune de curăţire de greşeli) mai serioasă - e momentul intrării în scenă a lui “Ioan Botezătorul”.
[Întorşi din Egipt, Isus şi părinţii săi se stabilesc în Galileea, nu se mai întorc în Iudeea, ci se stabilesc la Nazaret] “ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că el va fi chemat Nazarinean.”
Întorşi din Egipt, posedând o cunoaştere discriminatoare mărită, nu ne mai putem întoarce pe tărâmul contradicţiilor specifice începutului, naşterii (în Iudeea). Deja suntem mai maturi spiritual, mai stabili în aspiraţiile noastre spre bine şi adevăr (Nazarinean - cu nasul drept; a sta drept, a sta neclintit pe drumul său).
Fuga în Egipt. Uciderea pruncilor
(Matei 2.13-18)
[În vis un înger îl înştiinţează pe Iosif:] “Scoală-te, i-a pruncul şi pe mama lui, fugi în Egipt, şi rămâi acolo până îţi voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul ca să-l omoare.”
[Irod încercând să-ţi păstreze domnia, ucide pruncii din rega-tul lui Betleem]
Printr-o conştientizare intuitivă (visul) simţim nevoia de a ne întări cunoaşterea iniţiatică “magică” despre Bine şi Adevăr şi atunci mergem să explorăm de aproape ţara cunoaşterii, a miracolelor, a misterelor (Egiptul). Este momentul când ne orientăm serios atenţia spre a cerceta cu de-amănuntul ceea ce ne înconjoară (religia, filozofia, ştiinţa, doctrinele spirituale, economice, filozofice, psihologice adoptate de societate) şi mai ales propria noastră lume psihică (prin meditaţii, cugetări profunde, autoanalize atente de sine) pentru a-i identifica legile de manifestare şi a le folosi pentru a dobândi controlul asupra propriilor manifestări psihico-emoţionale.
Pe de altă parte, datorită slăbiciunii Binelui din noi (specifică începutului Transformării), ne ferim (fugim subconştient) de confruntări directe şi profunde cu răul, cu contradicţiile din noi.
Ideile noi generate de setea de adevăr (Pruncul) întâmpină primele rezistenţe din partea celor vechi (păcatele - Irod) şi astfel apar primele conflicte. În urma acestei lupte, o parte din ideile “spirituale” care erau mai aeriene, mai “visătoare”, neîntemeiate, exagerate, mai combative, mai răutăcioase (o parte din prunci - cei de parte bărbătească) din regatul contradicţiilor, al minimei discriminări între bine şi rău (Betleem) sunt distruse. Scapă doar “Isus” - centrul de greutate stabilit, solid fundamentat pe adevăratul Bine; în jurul căruia se vor aduna din nou mai apoi copiii (inocenţa: “lăsaţi copiii să vină la mine”), însă de data aceasta va fi o inocenţă matură, nu o inocenţă (puritate) necunoscătoare, nu o “ignoranţă frumoasă”, ci o inocenţă, puritate, curăţenie, sensibilitate înţeleaptă, cunoscătoare, o puritate venită din cunoaştere profundă.
“Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia care zice: “un ţipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult…”
Iarăşi se împlineşte prorocia, legea e lege: nu se poate schimbare fără luptă, transformare fără distrugerea vechiului.
Suferinţa (plângerea) apare în aceste circumstanţe deoarece distrugerea vechiului este încă stângace, nu este pe deplin controlată; fiind la început, apar şi greşeli: distrugem sau încercăm să distrugem din ignoranţă, din insuficientă discriminare şi ce nu trebuie distrus; rezultă suferinţa.
Depăşirea instinctului de turmă
Moartea lui Irod. Întoarcerea din Egipt
(Matei 2.19-23)
[După ce a murit Irod, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt şi-l anunţă să se întoarcă în Israel:] “cei ce căutau să ia viaţa pruncului, au murit.”
Irod este principalul duşman al Pruncului. El este frica: frica de a nu fi detronat, frica de schimbare.
La începutul drumului spiritual, când de abia se naşte firavă în noi înclinaţia sinceră spre Bine şi Adevăr mai presus de toate, principalul duşman al nostru este tocmai FRICA, frica de ce vor zice ceilalţi de schimbarea noastră, frica de a nu greşi în atitudinile noastre pentru că sunt contrare societăţii şi e şi normal deoarece aceasta, în momentul actual, e dominată de păcat (orgoliu, mânie, lăcomie, frică, tristeţe…); frica generată de anumite prejudecăţi, frica care apare întotdeauna în contact cu noul.
Irod este şi lăcomia, ataşamentul faţă de vechi, indiferent de valoarea lui (este o lăcomie din instinct social). Este şi orgoliul ignorantului care poate apare la început şi care “ştie” vizavi de cele spirituale “că sunt prostii şi aiureli”.
Doar cei meniţi într-adevăr pentru un drum spiritual pot să depăşească aceste piedici, (frica, lăcomia, ataşamentul, orgoliul…) eliberându-se astfel încet, încet de lanţurile constrângătoare ale libertăţii mintale, create în ei de societate.
Pentru ei Irod moare, începutul e depăşit, se pot întoarce din “Egipt”, înarmaţi cu o mai mare cunoaştere de sine să cerceteze atent toate dogmele şi teoriile create de societate.
P
rin căutarea noastră sinceră a adevărului (Iosif) intuim, simţim (“visăm”) că am depăşit într-un fel instinctul de turmă: am depăşit fricile stupide (prejudecăţile) care leagă pe majoritatea oamenilor, frica de a face ceva nou: “căci ce vor zice ceilalţi?”, frica de virtute: “vor zice că sunt prost”, frica de cunoaştere: “dacă e păcat să citesc alte cărţi decât Biblia?”…; că am depăşit ignoranţa fudulă, că am depăşit atracţia fatală exclusiv doar a valorilor materiale palpabile (bani, avere, femei, putere politică…). Odată depăşite aceste obstacole, confruntarea directă cu greşelile vechiului sistem de gândire este iminentă.
[La vârsta de 12 ani Isus este dus de părinţii lui la Templu. Aici el s-a aşezat] “în mijlocul învăţătorilor ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi care-L auzeau rămâneau uimiţi de priceperea şi răspunsurile Lui.” [A stat alături de ei 3 zile (vezi Luca 2.41-52).]
Fiind înarmaţi acum şi cu o minimă cunoaştere iniţiatică, o minimă cunoaştere a legilor naturii dobândită în “Egipt” (prin cercetarea misterului, a legilor naturii), mai întâi purcedem la o atentă cercetare a vechilor valori, începem să discriminăm şi să punem de-o parte şi de alta ceea ce este rău şi ceea ce este bine; ascultăm şi punem întrebări, “luăm la bani mărunţi” în mod serios vechile valori pe care le aveam (învăţătorii), punând mai presus de orice această cercetare atentă.
Rămânem în “Templu”, pe tărâmul cercetării atente de sine, “timp de 3 zile”, trei fiind cifra creaţiei (distrugere - creaţie – menţinere; afirmaţie - negaţie - conciliere). Prin corecta folosire a acestor 3 forţe: distrugere, creaţie, menţinere respectiv afirmaţie, negaţie, sinteză căpătăm pute-rea de înţelegere a modurilor noastre de gândire, le pecetluim, le menţinem pe cele corecte şi le distrugem pe cele greşite creând în locul lor pe cele corecte (cele care ne aduc cu adevărat liniştea, pacea, fericirea, integrarea armonioasă în Întreg)
Realizăm această evaluare atentă a tuturor modurilor noastre de gândire (mergem la templu) “la vârsta de doisprezece ani”.
Doisprezece este simbolul unui ciclu complet (în 12 luni Pământul face o rotaţie completă în jurul Soarelui) este simbolul unei oarecare maturizări spirituale; ciclul începutului de pregătire pentru lupta spirituală este încheiat, deja ceea ce ţine de obstacolele de început (anumite aspecte ale fricii, orgoliului, lăcomiei) este depăşit. Suntem pregătiţi pentru un nou ciclu, suntem pregătiţi acum pentru o primă confruntare atentă cu greşelile din noi (pentru “mersul la templu”) iar apoi cu o primă transformare (acţiune de curăţire de greşeli) mai serioasă - e momentul intrării în scenă a lui “Ioan Botezătorul”.
[Întorşi din Egipt, Isus şi părinţii săi se stabilesc în Galileea, nu se mai întorc în Iudeea, ci se stabilesc la Nazaret] “ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că el va fi chemat Nazarinean.”
Întorşi din Egipt, posedând o cunoaştere discriminatoare mărită, nu ne mai putem întoarce pe tărâmul contradicţiilor specifice începutului, naşterii (în Iudeea). Deja suntem mai maturi spiritual, mai stabili în aspiraţiile noastre spre bine şi adevăr (Nazarinean - cu nasul drept; a sta drept, a sta neclintit pe drumul său).
