Suferinţa dă de gol păcatul
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Pecetluirea mormântului
(Matei 27.62-66)
... “preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s-au dus împreună la Pilat şi i-au zis: “Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: “După trei zile voi învia.”
Dă poruncă dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii lui noaptea, să-i fure trupul şi să spună norodului: “A înviat din morţi!”...
Pilat le-a zis: “Aveţi o strajă, duceţi-vă de păziţi cum puteţi.””
“Prinse la înghesuială”, când văd că ne îndreptăm privirea spre ele, vechile prejudecăţi, dogme, iluzii se agită, încearcă să ne convingă că ele sunt bune, că au dreptate să fie cum sunt.
Un mod greşit de gândire va susţine întotdeauna că e corect (un om mânios, sau trist, sau fricos (etc.) va justifica întotdeauna aceste “păcate”, susţinând sus şi tare că are tot dreptul să le manifeste!).
Greşeala unui astfel de mod de gândire (a păcatului) se identifică doar prin analiză profundă, prin verificarea efectelor (a roadelor) care le generează şi a raţionamentelor pe care se sprijină (acestea, întotdeauna sunt aşteptări false: adaugă unei cauze un efect greşit, din ignoranţă).
Păcătosul crede că “păcatele” sunt bune pentru el şi nu crede că rădăcinile lor ar putea fi identificate şi smulse; de aceea el nu poate gândi referitor la ucenici (la virtuţi), decât că aceştia vor să îl înşele.
Este o confuzie serioasă în “păcătos”: pentru el, răul e bine şi binele e rău, şi este pentru că el nu judecă binele şi răul după efectele pe care le generează (fericire respectiv, suferinţă), ci după ceea ce crede societatea despre acestea şi spre ghinionul său gândirea societăţii pe care se grăbeşte să o copieze, fără analiză (judecată prin prisma efectelor pe care le generează), se dovedeşte a fi greşită în legătură cu aceste aspecte.
Confuzia aceasta dintre bine şi rău e generată de o lipsă de aprofundare a acestor noţiuni şi nu este totală: un minim discernământ continuă să existe. “Vocea conştiinţei” ne semnalează întotdeauna atunci când nu gândim corect (de o manieră care să genereze apoi armonie interioară şi exterioară) printr-o senzaţie de iritare, de nelinişte, de stres interior, de tulburare, de suferinţă interioară.
Când apar aceste senzaţii (şi este clar, de exemplu, că apar atunci când suntem mânioşi, orgolioşi, fricoşi, trişti, leneşi, lacomi, desfrânaţi), indiferent de câtă dreptate credem că avem să susţinem în noi anumite gânduri şi moduri de acţiune, e clar că acestea sunt greşite (sunt aşteptări false, iluzii, ataşamente neîntemeiate). Este cazul, în aceste momente, să ne aprofundăm aceste gânduri, pentru a vedea greşeala de raţionament ce le caracterizează.
(Matei 27.62-66)
... “preoţii cei mai de seamă şi Fariseii, s-au dus împreună la Pilat şi i-au zis: “Doamne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: “După trei zile voi învia.”
Dă poruncă dar, ca mormântul să fie păzit bine până a treia zi, ca nu cumva să vină ucenicii lui noaptea, să-i fure trupul şi să spună norodului: “A înviat din morţi!”...
Pilat le-a zis: “Aveţi o strajă, duceţi-vă de păziţi cum puteţi.””
“Prinse la înghesuială”, când văd că ne îndreptăm privirea spre ele, vechile prejudecăţi, dogme, iluzii se agită, încearcă să ne convingă că ele sunt bune, că au dreptate să fie cum sunt.
Un mod greşit de gândire va susţine întotdeauna că e corect (un om mânios, sau trist, sau fricos (etc.) va justifica întotdeauna aceste “păcate”, susţinând sus şi tare că are tot dreptul să le manifeste!).
Greşeala unui astfel de mod de gândire (a păcatului) se identifică doar prin analiză profundă, prin verificarea efectelor (a roadelor) care le generează şi a raţionamentelor pe care se sprijină (acestea, întotdeauna sunt aşteptări false: adaugă unei cauze un efect greşit, din ignoranţă).
Păcătosul crede că “păcatele” sunt bune pentru el şi nu crede că rădăcinile lor ar putea fi identificate şi smulse; de aceea el nu poate gândi referitor la ucenici (la virtuţi), decât că aceştia vor să îl înşele.
Este o confuzie serioasă în “păcătos”: pentru el, răul e bine şi binele e rău, şi este pentru că el nu judecă binele şi răul după efectele pe care le generează (fericire respectiv, suferinţă), ci după ceea ce crede societatea despre acestea şi spre ghinionul său gândirea societăţii pe care se grăbeşte să o copieze, fără analiză (judecată prin prisma efectelor pe care le generează), se dovedeşte a fi greşită în legătură cu aceste aspecte.
Confuzia aceasta dintre bine şi rău e generată de o lipsă de aprofundare a acestor noţiuni şi nu este totală: un minim discernământ continuă să existe. “Vocea conştiinţei” ne semnalează întotdeauna atunci când nu gândim corect (de o manieră care să genereze apoi armonie interioară şi exterioară) printr-o senzaţie de iritare, de nelinişte, de stres interior, de tulburare, de suferinţă interioară.
Când apar aceste senzaţii (şi este clar, de exemplu, că apar atunci când suntem mânioşi, orgolioşi, fricoşi, trişti, leneşi, lacomi, desfrânaţi), indiferent de câtă dreptate credem că avem să susţinem în noi anumite gânduri şi moduri de acţiune, e clar că acestea sunt greşite (sunt aşteptări false, iluzii, ataşamente neîntemeiate). Este cazul, în aceste momente, să ne aprofundăm aceste gânduri, pentru a vedea greşeala de raţionament ce le caracterizează.
