Crearea unui nou sistem de gândire
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Ucenicii lui Ioan şi postul
(Matei 9.14-17)
“Ucenicii lui Ioan au venit la Isus şi I-au zis: “De ce noi şi Fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?”
Isus le-a răspuns: “Se pot jeli nuntaşii cât timp e mirele cu ei? Vor veni zile, când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.””
“Ucenicii lui Ioan” sunt primele manifestări în noi ale Binelui şi Adevărului, dar ele încă mai luptă cu uneltele răului, sunt mai instinctive, mai brute, mai violente… De aceea, acestea trebuie curăţate, e nevoie pentru ele de post, de curăţire, de rafinare.
Pe de altă parte, “ucenicii lui Isus” sunt deja manifestări mai evoluate ale Binelui şi Adevărului din noi, dar uneori şi ele au nevoie de curăţenie, de rafinare. Nici ele nu sunt perfecte, dar sunt mult mai bune decât primele şi au nevoie de curăţiri, rafinări mai puţin dese şi mai mult de formă (nu de fond).
De post, de curăţenie, e nevoie atunci când apare în noi mizeria, confuzia, neclaritatea. Şi acestea apar din când în când, deoarece ele au ca şi cauză necunoaşterea; şi nicicând nu le vom cunoaşte pe toate…
Deci, când apare în psihicul nostru neclaritatea, confuzia… e nevoie de post, de curăţire şi nu în alte momente.
“Nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi… vinul nou îl pun în burdufuri noi şi se păstrează amândouă.”
Nu putem păstra şi vechiul şi noul în acelaşi loc. Vechiul reprezintă modul greşit de gândire pe care îl avem, el trebuie distrus şi aruncat de tot.
Trebuie să construim “burdufuri” noi (un sistem de gândire cu totul nou, bazat pe cu totul alte valori decât cele prezente - bazat pe căutarea sinceră a Binelui şi Adevărului, bazat pe cercetarea sinceră a noastră şi a ce ne înconjoară şi pe integrarea armonioasă în Ceea ce Este), în care să putem introduce vin nou (gânduri noi, moduri noi de gândire, corecte, virtuoase, care ne ajută să realizăm Binele (Armonia) şi care ne permit să vedem Ceea ce Este (Adevărul).
Dacă încercăm să facem doar o transformare de suprafaţă, preluând automat câteva moduri corecte de gândire, fără însă a le înţelege în profunzime (vin nou: iubire, calm, sinceritate…) şi fără a schimba în profunzime tot modul nostru de gândire (burdufurile rămân vechi), acest mod vechi de gândire (predominant) va alunga din el gândirea corectă (se va sparge şi va lăsa afară vinul nou) şi nu vom realiza mare lucru.
De aceea, pentru o transformare profundă, e necesară o analiză profundă a întregului nostru mod de gândire (burduf) şi a fiecărui gând în parte (vinul), urmată de o înlocuire totală a acestora cu moduri corecte de gândire (burdufuri şi vin nou).
Mulţi se autoamăgesc că sunt credincioşi şi că vor să pună în practică, de exemplu, păzirea celor zece porunci, dar în acelaşi timp întregul lor sistem de gândire se bazează pe mânie, orgoliu, lene, frică, tristeţe, lăcomie, desfrâu (cele şapte păcate capitale).
Ei vor să pună vin nou în burdufuri vechi.
Poruncile vor fi respectate de la sine dacă vom înţelege în profunzime şi vom elimina din noi cele şapte păcate capitale.
Mulţi merg la biserică şi aud acolo vorbindu-se de iubirea necondiţionată a aproapelui, de iertarea păcătosului, de necesitatea depăşirii tristeţii sau a mâniei şi se autoamăgesc zicând: “de acum încolo aşa voi face: mă voi comporta virtuos”, dar ieşind din biserică nu caută să analizeze în profunzime ce este virtutea şi de ce este ea necesară şi astfel uită ce şi-au propus şi continuă să păcătuiască.
Datorită faptului că nu-şi găsesc o oră sau mai multe în fiecare zi pentru a aprofunda Virtutea, ei nu-şi schimbă vechiul lor mod de gândire (burduful vechi). Pentru aceasta e nevoie de efort îndelungat şi analiză profundă, susţinute conştient de noi.
Ei pun vin nou în burdufuri vechi.
Ei nu aprofundează şi, de aceea, indiferent de declaraţiile lor trecătoare, ei nu se schimbă.
Ei sunt acea sămânţă care nu găseşte loc prielnic să încolţească şi nici nu i se crează acest loc: astfel ea moare.
Necesitatea unui centru de greutate
Gloata fără păstor
(Matei 9.35-38)
“Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod… şi vindecând orice boală şi neputinţă care era în norod.
Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care nu au păstor.
Atunci a zis ucenicilor Săi: ”Mare este secerişul dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”
Binele şi Adevărul se întăresc tot mai mult în noi, răspândindu-se în întreaga noastră personalitate (în toate cetăţile şi satele) şi corectând încet, încet; alungând din noi vechile moduri greşite de gândire (iluzii, aşteptări false, ataşamente neîntemeiate).
Înainte de centrarea puternică a personalităţii în jurul Binelui şi al Adevărului (a lui Isus), aceasta este împărţită, risipită şi foarte contradictorie: acum eşti mânios, acum calm, acum iubitor, acum furios, acum cumpătat, acum lacom…
Fiecare dintre acestea: mânie, calm; iubire, ură; cumpătare, lăcomie… trage în propria ei direcţie, rezultând astfel un om scindat, risipit, care merge la întâmplare (când încoace, când încolo, când spre rău, când spre bine), în funcţie de cum bate vântul stimulilor exteriori.
Nici una din extremele menţionate, în acest stadiu nu e mai puternică decât cealaltă şi astfel se manifestă când una când alta: când se trage spre bine, când spre rău în funcţie de exterior, în funcţie de ce întâlnim aici: bine sau rău.
Omul acesta e astfel ca o turmă fără păstor, fără direcţie, e la discreţia ÎNTÂMPLĂRII.
Devine aşadar evidentă necesitatea creării în noi a unui CENTRU DE GREUTATE (a stabilirii unui păstor), a eliminării din noi a contradicţiilor dintre dualităţi (bine-rău, orgoliu-umilinţă, mânie-calm, tristeţe-bucurie…), care scindează personalitatea, făcând-o schizofrenică (împărţită, scindată).
Personalitatea actuală e nevoie, deci, să se grupeze FERM în jurul unui singur CENTRU, a unui singur PĂSTOR, trebuie deci să se desfăşoare în jurul Binelui şi Adevărului, care să rămână tot timpul la conducerea personalităţii, nelăsând contrariile lor (Răul, neavantajosul, minciuna) să mai dirijeze nici un moment personalitatea (turma).
Astfel, de exemplu, atunci când apare în noi mânia, sau tristeţea, sau orgoliul… dacă personalitatea noastră este ferm stabilită în jurul Binelui şi Adevărului, ea nu ne mai lasă în voia mâniei, sau orgoliului… ci le înăbuşă şi le alungă încă de când apar, prin înţelegerea lor.
Personalitatea umană are din acest moment tot timpul unul şi acelaşi conducător (păstor) şi merge într-o singură direcţie (spre Bine, spre Armonie).
Acum ea nu mai este risipită şi acest lucru îi dă o putere extraordinară, care numai din unire poate veni.
Odată stabilit acest centru de greutate, odată stabilită ferm în noi direcţia înspre Bine, e nevoie apoi doar de o acţiune susţinută, e nevoie de lucrători, e nevoie de cunoaştere, care să susţină această transformare.
Secerişul e simbolul nevoii de a separa grâul de neghină, de a separa binele de rău şi de a susţine în noi doar grâul (binele), spre a face din el pâine, spre a obţine pacea, liniştea, fericirea şi astfel a ne integra în Armonia Universului.
(Matei 9.14-17)
“Ucenicii lui Ioan au venit la Isus şi I-au zis: “De ce noi şi Fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc deloc?”
Isus le-a răspuns: “Se pot jeli nuntaşii cât timp e mirele cu ei? Vor veni zile, când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti.””
“Ucenicii lui Ioan” sunt primele manifestări în noi ale Binelui şi Adevărului, dar ele încă mai luptă cu uneltele răului, sunt mai instinctive, mai brute, mai violente… De aceea, acestea trebuie curăţate, e nevoie pentru ele de post, de curăţire, de rafinare.
Pe de altă parte, “ucenicii lui Isus” sunt deja manifestări mai evoluate ale Binelui şi Adevărului din noi, dar uneori şi ele au nevoie de curăţenie, de rafinare. Nici ele nu sunt perfecte, dar sunt mult mai bune decât primele şi au nevoie de curăţiri, rafinări mai puţin dese şi mai mult de formă (nu de fond).
De post, de curăţenie, e nevoie atunci când apare în noi mizeria, confuzia, neclaritatea. Şi acestea apar din când în când, deoarece ele au ca şi cauză necunoaşterea; şi nicicând nu le vom cunoaşte pe toate…
Deci, când apare în psihicul nostru neclaritatea, confuzia… e nevoie de post, de curăţire şi nu în alte momente.
“Nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi… vinul nou îl pun în burdufuri noi şi se păstrează amândouă.”
Nu putem păstra şi vechiul şi noul în acelaşi loc. Vechiul reprezintă modul greşit de gândire pe care îl avem, el trebuie distrus şi aruncat de tot.
Trebuie să construim “burdufuri” noi (un sistem de gândire cu totul nou, bazat pe cu totul alte valori decât cele prezente - bazat pe căutarea sinceră a Binelui şi Adevărului, bazat pe cercetarea sinceră a noastră şi a ce ne înconjoară şi pe integrarea armonioasă în Ceea ce Este), în care să putem introduce vin nou (gânduri noi, moduri noi de gândire, corecte, virtuoase, care ne ajută să realizăm Binele (Armonia) şi care ne permit să vedem Ceea ce Este (Adevărul).
Dacă încercăm să facem doar o transformare de suprafaţă, preluând automat câteva moduri corecte de gândire, fără însă a le înţelege în profunzime (vin nou: iubire, calm, sinceritate…) şi fără a schimba în profunzime tot modul nostru de gândire (burdufurile rămân vechi), acest mod vechi de gândire (predominant) va alunga din el gândirea corectă (se va sparge şi va lăsa afară vinul nou) şi nu vom realiza mare lucru.
De aceea, pentru o transformare profundă, e necesară o analiză profundă a întregului nostru mod de gândire (burduf) şi a fiecărui gând în parte (vinul), urmată de o înlocuire totală a acestora cu moduri corecte de gândire (burdufuri şi vin nou).
Mulţi se autoamăgesc că sunt credincioşi şi că vor să pună în practică, de exemplu, păzirea celor zece porunci, dar în acelaşi timp întregul lor sistem de gândire se bazează pe mânie, orgoliu, lene, frică, tristeţe, lăcomie, desfrâu (cele şapte păcate capitale).
Ei vor să pună vin nou în burdufuri vechi.
Poruncile vor fi respectate de la sine dacă vom înţelege în profunzime şi vom elimina din noi cele şapte păcate capitale.
Mulţi merg la biserică şi aud acolo vorbindu-se de iubirea necondiţionată a aproapelui, de iertarea păcătosului, de necesitatea depăşirii tristeţii sau a mâniei şi se autoamăgesc zicând: “de acum încolo aşa voi face: mă voi comporta virtuos”, dar ieşind din biserică nu caută să analizeze în profunzime ce este virtutea şi de ce este ea necesară şi astfel uită ce şi-au propus şi continuă să păcătuiască.
Datorită faptului că nu-şi găsesc o oră sau mai multe în fiecare zi pentru a aprofunda Virtutea, ei nu-şi schimbă vechiul lor mod de gândire (burduful vechi). Pentru aceasta e nevoie de efort îndelungat şi analiză profundă, susţinute conştient de noi.
Ei pun vin nou în burdufuri vechi.
Ei nu aprofundează şi, de aceea, indiferent de declaraţiile lor trecătoare, ei nu se schimbă.
Ei sunt acea sămânţă care nu găseşte loc prielnic să încolţească şi nici nu i se crează acest loc: astfel ea moare.
Necesitatea unui centru de greutate
Gloata fără păstor
(Matei 9.35-38)
“Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod… şi vindecând orice boală şi neputinţă care era în norod.
Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care nu au păstor.
Atunci a zis ucenicilor Săi: ”Mare este secerişul dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”
Binele şi Adevărul se întăresc tot mai mult în noi, răspândindu-se în întreaga noastră personalitate (în toate cetăţile şi satele) şi corectând încet, încet; alungând din noi vechile moduri greşite de gândire (iluzii, aşteptări false, ataşamente neîntemeiate).
Înainte de centrarea puternică a personalităţii în jurul Binelui şi al Adevărului (a lui Isus), aceasta este împărţită, risipită şi foarte contradictorie: acum eşti mânios, acum calm, acum iubitor, acum furios, acum cumpătat, acum lacom…
Fiecare dintre acestea: mânie, calm; iubire, ură; cumpătare, lăcomie… trage în propria ei direcţie, rezultând astfel un om scindat, risipit, care merge la întâmplare (când încoace, când încolo, când spre rău, când spre bine), în funcţie de cum bate vântul stimulilor exteriori.
Nici una din extremele menţionate, în acest stadiu nu e mai puternică decât cealaltă şi astfel se manifestă când una când alta: când se trage spre bine, când spre rău în funcţie de exterior, în funcţie de ce întâlnim aici: bine sau rău.
Omul acesta e astfel ca o turmă fără păstor, fără direcţie, e la discreţia ÎNTÂMPLĂRII.
Devine aşadar evidentă necesitatea creării în noi a unui CENTRU DE GREUTATE (a stabilirii unui păstor), a eliminării din noi a contradicţiilor dintre dualităţi (bine-rău, orgoliu-umilinţă, mânie-calm, tristeţe-bucurie…), care scindează personalitatea, făcând-o schizofrenică (împărţită, scindată).
Personalitatea actuală e nevoie, deci, să se grupeze FERM în jurul unui singur CENTRU, a unui singur PĂSTOR, trebuie deci să se desfăşoare în jurul Binelui şi Adevărului, care să rămână tot timpul la conducerea personalităţii, nelăsând contrariile lor (Răul, neavantajosul, minciuna) să mai dirijeze nici un moment personalitatea (turma).
Astfel, de exemplu, atunci când apare în noi mânia, sau tristeţea, sau orgoliul… dacă personalitatea noastră este ferm stabilită în jurul Binelui şi Adevărului, ea nu ne mai lasă în voia mâniei, sau orgoliului… ci le înăbuşă şi le alungă încă de când apar, prin înţelegerea lor.
Personalitatea umană are din acest moment tot timpul unul şi acelaşi conducător (păstor) şi merge într-o singură direcţie (spre Bine, spre Armonie).
Acum ea nu mai este risipită şi acest lucru îi dă o putere extraordinară, care numai din unire poate veni.
Odată stabilit acest centru de greutate, odată stabilită ferm în noi direcţia înspre Bine, e nevoie apoi doar de o acţiune susţinută, e nevoie de lucrători, e nevoie de cunoaştere, care să susţină această transformare.
Secerişul e simbolul nevoii de a separa grâul de neghină, de a separa binele de rău şi de a susţine în noi doar grâul (binele), spre a face din el pâine, spre a obţine pacea, liniştea, fericirea şi astfel a ne integra în Armonia Universului.
