Puterea voinţei-înţelegere - blestemarea smochinului
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
(Matei 21.18-22)
[Isus usucă un smochin, care nu avea roade:]
“… Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia, ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: “Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare” se va face.
Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”
Pe drumul transformării interioare, o unealtă de bază este puterea voinţei. Putem vorbi în principal de două tipuri de voinţă:
1. voinţa-voinţă: urmărim realizarea unui obiectiv pentru că acel obiectiv e puternic înrădăcinat în psihicul nostru printr-o continuă repetare a necesităţii acelei acţiuni (chiar dacă de cele mai multe ori nu există o înţelegere raţională, obiectiv întemeiată a necesităţii realizării acelui obiectiv),
2. voinţa-înţelegere: facem o acţiune, pentru că ştim, înţelegem în profunzime de ce trebuie făcută (ştim care sunt consecinţele exacte, dacă o facem, respectiv dacă nu o facem).
Cea mai puternică este bineînţeles voinţa-voinţă (datorită înrădăcinării ei puternice în noi) dar ea e şi aceea care de cele mai multe ori e şi cea mai puţin întemeiată, fiind de obicei doar copiată fără analiză din gândirea unui grup mai mare sau mai mic şi din această cauză pe baza ei uneori putem face acţiuni care nu ne produc decât suferinţă. E necesar deci ca această voinţă să se formeze doar după ce mai întâi realizăm în interior o voinţă-înţelegere bazată pe înţelegerea în profunzime a motivaţiilor acţiunilor noastre, prin repetarea şi conştientizarea din ce în ce mai profundă a acestora.
De aceea, dacă conştientizăm, înţelegem profund necesitatea, avantajele distrugerii răului din noi (a acţiunilor fără foloase reale pentru noi, a “smochinului fără roadă”), acesta va fi înlăturat foarte uşor, chiar dacă, în structura personalităţii noastre, el ar fi “cât un munte” (ar domina-o): nu este decât un munte “construit pe nisip”, fără bază solidă, sprijinit doar pe iluzii, prejudecăţi, confuzii, necunoaştere profundă a legilor de manifestare ale naturii.
Înţelegerea profundă face, deci, posibilă această “minune”.
[Isus usucă un smochin, care nu avea roade:]
“… Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia, ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: “Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare” se va face.
Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.”
Pe drumul transformării interioare, o unealtă de bază este puterea voinţei. Putem vorbi în principal de două tipuri de voinţă:
1. voinţa-voinţă: urmărim realizarea unui obiectiv pentru că acel obiectiv e puternic înrădăcinat în psihicul nostru printr-o continuă repetare a necesităţii acelei acţiuni (chiar dacă de cele mai multe ori nu există o înţelegere raţională, obiectiv întemeiată a necesităţii realizării acelui obiectiv),
2. voinţa-înţelegere: facem o acţiune, pentru că ştim, înţelegem în profunzime de ce trebuie făcută (ştim care sunt consecinţele exacte, dacă o facem, respectiv dacă nu o facem).
Cea mai puternică este bineînţeles voinţa-voinţă (datorită înrădăcinării ei puternice în noi) dar ea e şi aceea care de cele mai multe ori e şi cea mai puţin întemeiată, fiind de obicei doar copiată fără analiză din gândirea unui grup mai mare sau mai mic şi din această cauză pe baza ei uneori putem face acţiuni care nu ne produc decât suferinţă. E necesar deci ca această voinţă să se formeze doar după ce mai întâi realizăm în interior o voinţă-înţelegere bazată pe înţelegerea în profunzime a motivaţiilor acţiunilor noastre, prin repetarea şi conştientizarea din ce în ce mai profundă a acestora.
De aceea, dacă conştientizăm, înţelegem profund necesitatea, avantajele distrugerii răului din noi (a acţiunilor fără foloase reale pentru noi, a “smochinului fără roadă”), acesta va fi înlăturat foarte uşor, chiar dacă, în structura personalităţii noastre, el ar fi “cât un munte” (ar domina-o): nu este decât un munte “construit pe nisip”, fără bază solidă, sprijinit doar pe iluzii, prejudecăţi, confuzii, necunoaştere profundă a legilor de manifestare ale naturii.
Înţelegerea profundă face, deci, posibilă această “minune”.
