Legea treiului - Minunea cu prorocul Iona
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Legea treiului - legea care creează
Minunea cu prorocul Iona
(Matei 12.38-45)
“… unii din cărturari şi Farisei au luat cuvântul şi I-au zis: “Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”
… El le-a zis: Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.
Căci după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”
Modurile greşite de gândire ne atacă datorită ignoranţei noastre cerându-ne semne (dovezi) că binele e bun, că virtutea (iubirea bine înţeleasă, compasiune ca ajutor discriminativ, cunoaşterea profundă a legilor naturii) ne este utilă, când aceste dovezi sunt peste tot: trebuie doar să le privim, îndemnând gândirea şi raţiunea proprie să meargă puţin în profunzimea lucrurilor şi să se lepede de privirile superficiale care dau naştere la diferite iluzii, aşteptări false, prejudecăţi…
Semnul pe care îl putem primi însă cu toţii, pe parcursul Drumului nostru Interior, este capacitatea (pe care o dobândim pe măsură ce “fiul omului”, omul nou, omul transformat în bine se întăreşte în noi) de a lucra cu legea creaţiei (legea Treiului: creaţie - menţinere - distrugere) pentru a alunga din rădăcină răul din noi, pentru a înţelege în profunzime (până la inimă) cauzele şi modalităţile greşite de gândire (păcatele) din noi.
Această lege se manifestă astfel:
- se distruge vechiul sistem de gândire, prin înţelegerea greşelilor din el, şi astfel a inutilităţii lor,
- se crează noul sistem de gândire bazat pe moduri corecte de gândire,
- se menţine acest sistem corect de gândire, adaptându-l mereu la noile realităţi, cu care trebuie să se confrunte, datorită Schimbării.
Semnul aşadar al utilităţii binelui (binele este util prin definiţie) îl putem descoperi singuri, pe măsură ce analizăm atent toate modalităţile noastre de gândire, pe măsură ce scrutăm abisurile subconştientului şi descoperim astfel moduri de gândire, mecanisme psihice, automatisme mentale greşite, care înţelegem în profunzime că nu ne sunt utile. Făcând aceasta, le distrugem şi le înlocuim cu virtuţi (moduri corecte de gândire): imediat semnele mulţumirii, fericirii, a liniştii apar în noi.
Pe aceste semne le căutăm cu toţii, nu? Aşadar, iată cum le putem găsi.
“… Duhul necurat când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu o găseşte.
Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”
Când ne întoarcem privirea spre interior, spre propriile moduri de gândire, intuim, înţelegem, destul de vag pentru început, că într-adevăr multe dintre ele sunt greşite.
Astfel purtăm o primă victorie împotriva păcatului (duhului necurat).
Pe măsură însă ce aprofundăm şi începem să eliminăm din psihicul nostru aceste “păcate” (duhuri necurate), le vedem mai bine, le vedem mai îndeaproape şi din această cauză ele vor părea mai înfiorătoare şi mai puternice ca nicicând.
Dar ele nu au crescut în noi, ele sunt aşa cum au fost dintotdeauna, doar că până acum nu le-am văzut, nu le-am conştientizat.
Conştientizarea lor poate fi şocantă: vedem câtă ignoranţă, câtă prostie am purtat în noi, câte gânduri greşite, care atrag suferinţa după ele am găzduit la sânul nostru.
Văzându-le, deci, de aproape, conştientizăm cât de puternic înrădăcinate sunt ele în psihicul nostru (prin repetări semiconştiente) şi că o să ne ia o vreme până le vom tăia toate rădăcinile (prin repetare şi conştientizare din ce în ce mai profundă a modului corect de gândire).
Dar până la urmă vom reuşi, căci pe această treaptă a evoluţiei noastre spirituale am judecat şi am osândit deja “neamul” acesta rău din noi (păcatul, duhurile necurate, modurile greşite de gândire).
Minunea cu prorocul Iona
(Matei 12.38-45)
“… unii din cărturari şi Farisei au luat cuvântul şi I-au zis: “Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”
… El le-a zis: Un neam viclean şi preacurvar cere un semn, dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.
Căci după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”
Modurile greşite de gândire ne atacă datorită ignoranţei noastre cerându-ne semne (dovezi) că binele e bun, că virtutea (iubirea bine înţeleasă, compasiune ca ajutor discriminativ, cunoaşterea profundă a legilor naturii) ne este utilă, când aceste dovezi sunt peste tot: trebuie doar să le privim, îndemnând gândirea şi raţiunea proprie să meargă puţin în profunzimea lucrurilor şi să se lepede de privirile superficiale care dau naştere la diferite iluzii, aşteptări false, prejudecăţi…
Semnul pe care îl putem primi însă cu toţii, pe parcursul Drumului nostru Interior, este capacitatea (pe care o dobândim pe măsură ce “fiul omului”, omul nou, omul transformat în bine se întăreşte în noi) de a lucra cu legea creaţiei (legea Treiului: creaţie - menţinere - distrugere) pentru a alunga din rădăcină răul din noi, pentru a înţelege în profunzime (până la inimă) cauzele şi modalităţile greşite de gândire (păcatele) din noi.
Această lege se manifestă astfel:
- se distruge vechiul sistem de gândire, prin înţelegerea greşelilor din el, şi astfel a inutilităţii lor,
- se crează noul sistem de gândire bazat pe moduri corecte de gândire,
- se menţine acest sistem corect de gândire, adaptându-l mereu la noile realităţi, cu care trebuie să se confrunte, datorită Schimbării.
Semnul aşadar al utilităţii binelui (binele este util prin definiţie) îl putem descoperi singuri, pe măsură ce analizăm atent toate modalităţile noastre de gândire, pe măsură ce scrutăm abisurile subconştientului şi descoperim astfel moduri de gândire, mecanisme psihice, automatisme mentale greşite, care înţelegem în profunzime că nu ne sunt utile. Făcând aceasta, le distrugem şi le înlocuim cu virtuţi (moduri corecte de gândire): imediat semnele mulţumirii, fericirii, a liniştii apar în noi.
Pe aceste semne le căutăm cu toţii, nu? Aşadar, iată cum le putem găsi.
“… Duhul necurat când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu o găseşte.
Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.”
Când ne întoarcem privirea spre interior, spre propriile moduri de gândire, intuim, înţelegem, destul de vag pentru început, că într-adevăr multe dintre ele sunt greşite.
Astfel purtăm o primă victorie împotriva păcatului (duhului necurat).
Pe măsură însă ce aprofundăm şi începem să eliminăm din psihicul nostru aceste “păcate” (duhuri necurate), le vedem mai bine, le vedem mai îndeaproape şi din această cauză ele vor părea mai înfiorătoare şi mai puternice ca nicicând.
Dar ele nu au crescut în noi, ele sunt aşa cum au fost dintotdeauna, doar că până acum nu le-am văzut, nu le-am conştientizat.
Conştientizarea lor poate fi şocantă: vedem câtă ignoranţă, câtă prostie am purtat în noi, câte gânduri greşite, care atrag suferinţa după ele am găzduit la sânul nostru.
Văzându-le, deci, de aproape, conştientizăm cât de puternic înrădăcinate sunt ele în psihicul nostru (prin repetări semiconştiente) şi că o să ne ia o vreme până le vom tăia toate rădăcinile (prin repetare şi conştientizare din ce în ce mai profundă a modului corect de gândire).
Dar până la urmă vom reuşi, căci pe această treaptă a evoluţiei noastre spirituale am judecat şi am osândit deja “neamul” acesta rău din noi (păcatul, duhurile necurate, modurile greşite de gândire).
