Simboluri Evanghelice - pt. lit. L, M, N, O

Lege - legile de organizare ale naturii noastre interioare (psihice) şi ale naturii exterioare menite a păstra şi dezvolta armonia şi existenţa acestora. Legea simbolizează, deci, procesul prin care se restabileşte (se menţine) armonia unui sistem. Factorul constrângător pentru aceasta este apariţia şi menţinerea suferinţei atâta timp cât armonia este distrusă iar factorul motivant este simţirea şi păstrarea liniştii, a mulţumirii, a fericirii atâta timp cât armonia (fizică, energetică, emoţională, mentală, volitivă…) este păstrată.
 
Lepră - manifestările urâte  ale “păcatelor” în exterior (“bube şi răni pe piele”) şi anume: violenţă, distrugere, furturi, minciuni, rea-voinţă, ucideri etc.
Aceste manifestări neplăcute şi dureroase pot fi eliminate (lepra poate fi vindecată) doar dacă eliminăm cauza lor din interiorul nostru şi anume cele şapte “păcate capitale”.
 
Lume - întregul psihic, toate structurile noastre psiho-emoţionale. Atunci când în toate aceste structuri vor fi bine înrădăcinate şi implementate moduri corecte de gândire (de raportare la realitate - virtuţile) bazate pe o cunoaştere de esenţă a diferitelor aspecte ale realităţii (când “evanghelia” va fi propovăduită în toată lumea noastră interioară), atunci va veni sfârşitul “păcatului” din noi şi a lumii de gânduri greşite care îl susţin (a vechii lumi - a vechii personalităţi).
 
Lumină - cunoaştere, virtute, adevăr, iubire, spirit.
Expresia “a lumina” simbolizează a ghida, a conduce, a învăţa, a transmite cunoaşterea.
 
Lunatic - lipsă de control asupra propriilor gânduri şi emoţii, din cauză că ne lăsăm stăpâniţi de “păcate” şi le lăsăm pe acestea să se manifeste în voie atunci când circumstanţele exterioare le sunt favorabile (sunt atrase de “păcatele” celor din jur). Pentru “a nu mai fi lunatic” trebuie să purcedem la o cercetare, la o analiză şi la o cunoaştere profundă a propriilor gânduri şi emoţii, a cauzelor profunde care le susţin pe acestea şi a pârghiilor şi legilor interioare după care ele îşi ghidează manifestarea.
Dacă vom face aceasta, vom înceta a mai fi la discreţia mediului exterior şi vom atinge stăpânirea de sine: controlul asupra propriilor gânduri şi emoţii. Acest lucru  ne aduce armonie, pace şi linişte interioară şi o integrare armonioasă în Manifestare.
 
Lupi - “păcate”, rău, ignoranţă (ceea ce provoacă distrugere, suferinţă).

 
Magi - ceea ce ne ajută să ne stăpânim propria natură interioară, să ne controlăm manifestările noastre, să fim stăpâni pe situaţie în orice circumstanţe (lucruri care pentru marea masă par magii, minune, sunt greu de înţeles: “dar tu de ce nu te mânii?”, “ţie nu ţi-e frică?”, “tu nu eşti trist niciodată?” etc.).
“Magii interiori”, care ne ajută să realizăm toate acestea, sunt cunoaşterea şi înţelegerea profundă a legilor şi mecanismelor de manifestare a propriilor gânduri şi emoţii.
 
Mamă - mod de gândire din care se naşte prin raţiune, prin deducţie alt mod de gândire (care poate fi greşit sau corect în funcţie de faptul dacă modul de gândire de la care se porneşte este greşit sau corect şi (sau) dacă raţionamentul care leagă cele două moduri de gândire este greşit sau corect). “Mama” desemnează, de asemenea, acele valori interioare care odată dobândite ne permit să dezvoltăm în noi alte valori (sunt astfel mamă pentru acestea).
De exemplu, “mama fiilor lui Zebedei” simbolizează cercetarea profundă a realităţii şi conştientizarea unităţii creaţiei. Când aceste valori se regăsesc în noi, alte valori se pot dezvolta pe seama lor şi anume “fiii lui Zebedei”: “Iacov” (cunoaşterea cauzalităţii dintre fenomenele manifestate) şi “Ioan” (compasiunea).
 
Mare - subconştientul unde sunt depozitate, înrădăcinate puternic, prin repetare, anumite moduri de gândire care pot fi corecte sau greşite. Toate aceste moduri de gândire, mai mult sau mai puţin subtile, trebuie aduse în lumina conştiinţei şi cercetate atent spre a vedea dacă ne sunt folositoare (ne aduc fericirea şi ne arată realitatea aşa cum e ea, nealterată) sau nu. Cele nefolositoare (care ne produc suferinţă şi ne alterează viziunea asupra realităţii) trebuie eliminate din noi prin conştientizarea (înţelegerea profundă) a neutilităţii lor pentru noi (a faptului că ne produc suferinţă).
 
Măgar - prostie, ignoranţă, prejudecată, încăpăţânare prostească, viziune unilaterală a realităţii, închidere la nou. Toate acestea caracterizează mintea, psihicul nostru înainte ca Binele şi Adevărul să se înrădăcineze puternic în noi şi astfel mintea noastră devine un “măgar”.
Acest măgar trebuie să-l călărim, să învăţăm să-l stăpânim: trebuie să învăţăm să ne stăpânim mintea prin cunoaşterea legilor şi mecanismelor ei de acţiune. Doar astfel putem elimina din ea toate manifestările “măgăreşti” înşiruite mai înainte şi astfel o putem deschide Cunoaşterii şi Virtuţii, doar astfel o putem face să se lase ghidată în acţiunile ei doar de Bine şi Adevăr.
 
Mână - acţiune, punere în practică a gândului.
Astfel, de exemplu, “mâna care ne face să cădem în păcat” simbolizează acele acţiuni care ne aduc suferinţă (ca de exemplu mânia, violenţa, minciuna, furtul etc.). Acestea trebuie “tăiate” - gândurile care le susţin trebuie alungate din noi.
Alt exemplu este “mâna uscată” care simbolizează ceea ce ne paralizează, “ne usucă”, ne împiedică să acţionăm spre realizarea în noi a armoniei (anume, în principal, lenea şi frica, uneori şi orgoliul).
 
Mântuire - a ne elibera, a scăpa, a ne salva de o “boală”: de ceea ce ne produce suferinţă: modurile greşite de gândire (de raportare la diferite aspecte ale realităţii şi la realitatea însăşi).
 
Minune - acţiune căreia marea masă a oamenilor nu îi găsesc explicaţii, nu ştiu cum se poate realiza o asemenea acţiune.
În funcţie de context, astfel putem avea “minuni de vindecare” (corectarea unor moduri greşite de gândire), “minuni de înviere” (a virtuţilor din noi), “minuni de stăpânire a unor mari forţe” (furtuna, marea, necesitatea hrănirii) adică acţiuni prin care, datorită unor cunoaşteri profunde, ajungem să cunoaştem şi să ne stăpânim manifestările subtile ale gândurilor (subconştientul - marea - putem merge pe ea) şi astfel să cunoaştem în profunzime virtuţile (care învie) şi realitatea aşa cum este (prin percepţie directă - vezi “înmulţirea pâinilor”).
Cunoaşterea profundă care să ne permită să facem noi înşine, în interiorul nostru, asemenea “minuni” (lucruri aparent greu de realizat) există, trebuie doar ca noi înşine să o găsim prin cercetare profundă asupra interiorului nostru.
Pentru dezvoltarea ideilor expuse mai sus vezi capitolul II “Corectarea greşelilor de raţionare prezente în structurile noastre psihice”.
 
Miruire - pregătirea, dezvoltarea Binelui şi Adevărului din noi, efectuarea de acţiuni concrete prin care acesta î-şi poate mări puterea în noi, pentru a putea prelua astfel în întregime conducerea propriei personalităţi (pentru ca să devină rege în noi).
Vezi cap VI “Cei şapte paşi ce trebuie făcuţi spre desăvârşire” - pasul doi “ungerea cu mir”.
 
Moarte - în funcţie de context poate desemna corectarea modurilor greşite de gândire (“distrugerea păcatelor” - moartea lor); starea de potenţă (adormire) în care stau virtuţile în noi aşteptând “să fie înviate”; renunţarea la manifestarea unor atitudini şi moduri de gândire în interiorul nostru (moartea lui “Ioan Botezătorul”, a lui “Iuda” etc.); cercetarea profundă a subconştientului în vederea descoperirii cauzelor profunde ale “păcatelor” din noi (moartea şi coborârea în iad a lui “Isus”) etc.
În general, deci, “moartea” împreună cu “învierea” desemnează o transformare a propriilor moduri de gândire, a atitudinilor noastre faţă de diferite aspecte ale realităţii.
 
Mormânt - subconştientul, locul din psihicul nostru unde se ascund moduri de gândire degradante, dezgustătoare, legate de “putrefacţie”, dezorganizare, distrugere (modurile greşite de gândire - păcatele).
Aceste moduri de gândire trebuie cercetate atent şi distruse din psihicul nostru (prin “coborârea în mormânt”, în “Iad”).
Tot în subconştient stau şi “potenţele virtuţii” aşteptând să fie “înviate”.
Un “mormânt nou” desemnează un subconştient necercetat, în care cauzele profunde ale modurilor noastre de gândire şi acţiune stau necercetate, aşteptând ca noi să le descoperim şi astfel să punem ordine în psihic (prin corectarea modurilor greşite de gândire) şi astfel să ajungem să ne stăpânim propriile gânduri şi emoţii, nu să ne lăsăm în voia lor (puterea prin care ele ne pot domina e tocmai necercetarea lor atentă pentru a le înţelege în profunzime).
În nici un caz nu trebuie să “pecetluim mormântul”, adică să fim superficiali, lipsiţi de cunoaştere profundă asupra propriului psihic şi a realităţii înconjurătoare. Dacă facem aceasta creem în noi confuzii, iluzii, prejudecăţi, aşteptări false care ne fac să suferim.
 
Munte - calitatea unui anumit mod de gândire (a unui anumit sistem de gândire), prin care privim realitatea, de a fi puternic înrădăcinat în noi.
Astfel, “a muta munţii” înseamnă a fi capabili să alungăm din noi “păcatele” care aparent sunt “tari precum munţii” şi greu de alungat din noi (prin înţelegerea lor profundă - prin credinţă, însă putem realiza acest lucru).
A “şedea pe un munte” înseamnă a ne construi cunoaşterea pe ceva solid (ca un munte) iar acest ceva nu poate fi decât percepţia directă, experimentarea directă a fenomenelor cercetate (a construi pe mărturiile şi raţiunile altora e a construi “o casă pe nisip”) ş.a.m.d.
 
Mut - mod de gândire, tip de atitudine care, menţinut în noi, ne împiedică să comunicăm (să fim sinceri) cu noi înşine şi cu ceilalţi.
Astfel de moduri de gândire sunt orgoliul, mânia, frica etc.

 
Neamuri - gânduri, moduri de gândire specifice (teorii, concepte, dogme, atitudini, idei etc.), moduri de raportare la realitate, prezente în noi.
La începutul transformării interioare, majoritatea acestor gânduri sunt ghidate şi sunt construite în jurul “păcatelor”. Ele trebuie corectate şi reorientate pentru a manifesta prin ele doar Binele şi Adevărul (acest lucru se face prin aprofundarea acestor valori - prin “transmiterea evangheliei la toate neamurile”).
Sinonime interioare: gloată, popor, norod.
 
Neghină - mod greşit de gândire, “păcat”, rău (ceea ce provoacă suferinţă prin distrugerea armoniei interioare şi exterioare).
 
Nevastă - în anumite contexte are o simbolistică asemănătoare cu cea descrisă pentru “femeie”, în altele desemnează extrema “negativă” (yin) a unui fenomen.
Expresii ca “a nu despărţi bărbatul de nevastă” transmit ideea de complementaritate a extremelor (bine-rău, suferinţă-fericire, interior-exterior, viaţă-moarte, manifestare-nemanifestare, creaţie-creator etc.) care nu trebuie despărţite artificial şi privite separat deoarece acestea se definesc (se construiesc) unele pe altele, nu pot exista una fără cealaltă. O conştiinţă cu o sferă largă de cuprindere (extinsă spre infinit) integrează în sine extremele şi le transcende prin înţelegerea lor profundă.
 
Noapte - vezi “Întuneric”
 
Nor - limita cunoaşterii bazată pe o cauzalitate liniară, începutul cunoaşterii bazate pe o cauzalitate integratoare (vezi cap. I, subcapitolul “Viziunea Adevărului”).
 
Nume - forma de manifestare a unei anumite realităţii.
Astfel, de exemplu, a “sfinţi numele Tatălui” înseamnă a armoniza, a organiza în mod armonios manifestările “tatălui interior” (gândurile, emoţiile, dorinţele) respectiv ale “tatălui exterior” (creaţia); “a acţiona pentru numele lui Isus” înseamnă a sprijini manifestarea în noi a formelor de exprimare ale Binelui şi Adevărului: virtuţile (iubire, compasiune, dăruire, discernământ, dreptate etc.) şi cunoaşterea de esenţă ş.a.m.d.
 
Nuntă - unirea contrariilor, transcenderea dualităţii, a extremelor prin cunoaşterea de esenţă (unitară) a tuturor fenomenelor (pentru detalii vezi cap. VI “Cei şapte paşi ce trebuie făcuţi spre desăvârşire” - pasul şase).

 
Oi - moduri corecte de gândire, virtuţi.
Astfel, a despărţi “oile de capre” înseamnă a cerceta şi a despărţi prin discriminare “virtuţile” de “păcate” şi a le elimina din noi pe cele din urmă; a merge ca “nişte oi în mijlocul lupilor” simbolizează procesul de confruntare cu “păcatul” din noi pentru a-l înţelege în profunzime şi astfel a nu-l mai lăsa să ne producă suferinţă; “oile pierdute” sau cele “rătăcite” simbolizează virtuţile pierdute (nemanifestate), înlocuite cu moduri greşite de gândire (cu “păcate” - acestea trebuie cercetate şi corectate - astfel “regăsim oile”).
 
Oameni - moduri de gândire, gânduri, atitudini (teorii, concepte, dogme) existente în noi în legătură cu diferite aspecte ale realităţii.

Ochiul
- viziunea noastră despre lume, modul în care privim realitatea. Această viziune poate fi corectă, în concordanţă cu ceea ce este în realitate (“ochi bun”) sau, dimpotrivă, poate fi greşită fără corespondenţă cu realitatea, cu adevărul. “Ochiul acesta rău” trebuie “scos şi lepădat de la noi” deoarece ne face să cădem în “păcat” şi astfel, prin distrugerea armoniei, să suferim.
 
Orbire - ignoranţă, necunoaştere, superficialitate, limitarea sferei de cuprindere a conştiinţei (a viziunii asupra realităţii).

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru