Negina şi grăuntele de muştar

Judecata făcută de Discernământ
Pilda neghinei şi tâlcuirea ei
(Matei 13.24-30, 36-43)
 

... “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţărâna lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a răsărit şi neghina.

Robii stăpânului au venit şi i-au zis: “... vrei să mergem s-o smulgem?” “Nu” le-a zis el, “ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă, împreună până la seceriş; şi la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: “Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” (Matei 13.24-30)
 

... “Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt Fiii împărăţiei, neghina sunt fiii celui rău. Vrăjmaşul care a semănat-o este Diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii...
Fiul omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor.” (Matei 13.36 - 43)

 
Odată ce luăm în noi hotărârea fermă de a cunoaşte şi dezvolta în noi Binele şi Adevărul se naşte în noi omul nou (Fiul omului).
Valorile menţionate, însă, în acest moment al naşterii şi imediat după, sunt doar seminţe (virtuţile - “fiii împărăţiei” - nu sunt încă bine dezvoltate).
Chiar dacă ele prind rădăcină în câmpul psihomental al personalităţii (în lumea, în ţarina noastră interioară) la început ele sunt slabe (ca putere) în structura acesteia şi nu sunt capabile, deocamdată, să opună piept răului, să-l alunge definitiv din noi (să smulgă neghina - fiii celui rău - păcatul). Acesta a fost semănat în noi datorită ignoranţei şi necunoaşterii noastre (datorită “diavolului”).

Aceasta generează “păcatele” care se perpetuează şi se autoîntreţin prin mecanisme specifice, despre care am mai vorbit.
E necesar ca acest grâu interior (binele, virtutea, cunoaşterea) să fie ajutat să crească şi să se întărească în noi.
În acest moment, când Virtutea şi Adevărul sunt bine înrădăcinate în noi, vine “sfârşitul veacului interior” în care am fost dominaţi de “păcate”, deoarece acum avem o mare putere de discriminare între bine şi rău şi cunoaşterile corecte pe care le-am dobândit (virtuţile - îngerii) pot începe “judecata finală”, pot începe triajul, separarea “grâului de neghină”, a “păcatului de virtute”, a binelui de rău.

Acum răul, păcatul, nu se mai poate ascunde de noi (îi vedem greşelile de gândire ce-l caracterizează) şi nici nu mai este aşa puternic ca la început. Deci, îl putem vedea, selecta şi distruge (“arde în foc”), îl putem alunga din psihicul propriu.
Sfârşitul veacului interior nu este un timp anume, precis stabilit dinainte: el poate să vină mai devreme sau mai târziu, în funcţie de efortul pe care fiecare dintre noi îl face spre a alunga păcatul din sine (spre a distruge neghina din “ţarina” psihică proprie).
Atunci cei “neprihăniţi” (virtutea, cunoaşterea) vor străluci ca soarele în noi: ei ne vor conduce viaţa, coborând în aceasta Armonia.
 
 
Sămânţa Transformării: minimul discernământ înnăscut
Pilda grăuntelui de muştar şi aluatului
(Matei 13.31-35)

 
... “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina lui. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuib în el...
Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala.”
 

La începutul drumului, potenţialul “Împărăţiei cerurilor” este slab dezvoltat în noi (e doar un grăunte de muştar - o mică sămânţă  - aceea a Vocii conştiinţei).
Cu timpul însă, dacă urmărim conştient o transformare spre Bine şi Adevăr acest potenţial, această sămânţă începe să se dezvolte şi devine un copac puternic, în care se pot cuibări toate “minunile” (păsările) cerului: stăpânirea de sine, libertatea gândirii, viziunea adevărului...
 
Aluatul reprezintă şi el potenţialul, reprezintă începutul, punctul de pornire de la care se poate realiza transformarea spirituală (acest punct este cel al minimului discernământ, al minimei diferenţieri dintre bine şi rău, cu care toţi ne naştem).
Pornind de la acest “aluat” poate, deci, să se transforme întreaga personalitate (făina de grâu), până când aceasta devine ceea ce am urmărit să devină: o reflecţie corectă şi pură, nealterată a Realităţii (plămădeala), pe care o putem folosi apoi pentru a realiza acţiuni avantajoase (aducătoare de fericire) pentru noi (a face pâine).
 

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru