Pilat şi ostaşii lui
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Raţionări greşite şi corecte
Întărirea hotărârii de moarte (Matei 27.15-25)
“La fiecare praznic al Paştilor, dregătorul avea obiceiul să sloboadă norodului un întemniţat, pe care îl voiau ei.
Pe atunci aveau un întemniţat vestit numit Baraba.
[Soţia lui Pilat, în urma unui vis, îi cere acestuia să nu aibă de-a face cu Isus.]
... Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l omoare”.
... Pilat le-a zis: “Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” “Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toţii. Dregătorul a zis: “Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: “Să fie răstignit!”
Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: “Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
Şi tot norodul a răspuns: “Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.””
Pentru menţinerea ordinii şi Armoniei interioare, Raţiunea (Pilat) este cea care trebuie “să-i întemniţeze pe cei răi” (păcatele - Barabas).
Baraba simbolizează păcatele evidente, manifestate cu urmări palpabile în lumea fizică (uciderea, furtul, minciuna, violenţa etc.) iar norodul reprezintă rădăcinile acestor păcate (cele care îl susţin: orgoliul, mânia, frica, lăcomia, lenea, tristeţea, desfrâul).
Societatea actuală întemniţează pe primele şi lasă libere pe cele de al doilea: de aceea ea mai scapă, din când în când, din temniţă, sub “presiunea norodului”, acele păcate manifestate în lumea fizică.
Pusă să aleagă între “Barabas şi Isus”, Raţiunea (Pilat) alege, normal, pe “Isus” spre a fi eliberat (văzând efectele benefice ale manifestării binelui - nevinovăţia sa) dar sub presiunea norodului (a prejudecăţilor, dogmelor, a păcatelor capitale) ea ajunge să lase liber păcatul să se manifeste (pe Barabas). Şi face acest lucru în virtutea inerţiei, a automatismelor greşite, puternic înrădăcinate în sine (a păcatelor), copiate automat din gândirea societăţii.
Din aceasta ea preia multe raţionamente greşite (păcate) care justifică aparent “păcatul” (acţiunea îndreptată împotriva armoniei).
Astfel, mulţi oameni se autoînşeală pe ei înşişi că nu pot controla păcatul: sub presiunea acestuia (a norodului) ei îl lasă să se manifeste, zicând că nu îl pot opri (că sunt nevinovaţi de manifestarea lui).
Ei încearcă zadarnic “să se spele pe mâini”, ei se ascund după ei înşişi: ştiu că raţiunea în noi are puterea “de a tăia şi spânzura” (ea e dregătorul interior), că ea are puterea de a împărţi dreptatea şi că nimeni nu se poate împotrivi serios hotărârii sale (eventual se pot produce nişte tulburări minore - se face puţină “zarvă”) şi totuşi datorită unor iluzii, prejudecăţi sau dogme false, care există în ei, se autoamăgesc că nu pot face nimic împotriva păcatului (lăsând acest lucru pe seama altora - pe seama exteriorului - e ca şi cum am pretinde ca altcineva să ne bage mâncarea în gură, când noi suntem perfect capabili să mâncăm singuri).
Ei lasă (deşi ştiu că nu trebuie să facă acest lucru) “norodul” (păcatele, pasiunile) să le ghideze acţiunile (să aleagă în locul lor). Pentru aceasta vor suferi negreşit - îşi vor plăti păcatul.
În altă ordine de idei, putem spune că pe drumul interior, odată conştientizată raţional necesitatea confruntării cu rădăcinile răului din noi (necesitatea “răstignirii” - a coborârii în subconştient), permitem continuarea acestei confruntări (permitem răstignirea) iniţiate de “Iuda”.
Confruntarea aceasta ne permite să înţelegem rădăcinile “păcatului”, a modurilor greşite de gândire din noi (prin coborârea în “mormânt”, în “iad”) prin cercetarea automatismelor mentale adânc întipărite şi ascunse prin ungherele memoriei noastre (ale subconştientului).
Dacă nu le analizăm şi nu le distrugem pe acestea, ele vor continua să se manifeste atunci când vor prinde prilejul, provocându-ne suferinţă.
Dar, înainte de a le analiza, trebuie să le descoperim, să le vedem şi le vedem când se manifestă (când noi sau alţii sunt orgolioşi, mânioşi, fricoşi...).
De aceea, e nevoie de ispită, pe de o parte pentru a vedea dacă mai sunt moduri greşite de gândire (producătoare de suferinţă) în noi, pe de altă parte, dacă mai sunt, să avem ocazia să le studiem, să le analizăm şi să le corectăm.
Confruntarea directă cu “păcatul”
Batjocura ostaşilor (Matei 27.26-31)
“Atunci Pilat l-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.
Ostaşii dregătorului... L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: “Plecăciune, Împăratul Iudeilor.” Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau în cap.”
Iată, deci, că pe Drumul Interior ajungem negreşit să ne confruntăm cu “păcatul” din noi (cu “Baraba” interior); care vedem că, deocamdată, este liber să se manifeste.
Ne confruntăm şi analizăm în profunzime, făcând eforturi de a înţelege rădăcinile “păcatului” mâniei cu manifestările ei: violenţa (bătaia cu nuiele), ura, furia etc.
Constatăm în ce circumstanţe se manifestă acest mod greşit de gândire şi încercăm să-i găsim cauzele interioare (înţelegerea, raţionamentul greşit) care îl generează.
Vedem, astfel, că mânia este intim relaţionată, decurgând în majoritatea cazurilor din alt mod greşit de gândire: orgoliul cu manifestările sale (mândria, vanitatea, invidia, gelozia, amorul propriu, autocompătimirea etc.).
Cauzele exterioare care îl declanşează în interiorul nostru sunt: “bătaia de joc a celorlalţi”, “scuipăturile” şi înjosirile din partea acestora, înjurăturile lor, nerecunoaşterea de către aceştia a valorii proprii, luarea peste picior, rezistenţele întâmpinate la acţiunile pe care le iniţiem etc.
Cauza interioară a acestui păcat (care generează, în interiorul nostru nelinişte, agitaţie, nemulţumire, suferinţă, iar in exterior poate declanşa acţiuni necontrolate, îndreptate spre distrugerea armoniei: mânie, violenţă...) este o aşteptare falsă, pe care o avem în interiorul nostru: ne aşteptăm ca toţi ceilalţi să gândească la fel ca noi, ca toţi ceilalţi să ne dea dreptate, să fim tot timpul în centrul atenţiei, ca toate lucrurile să meargă exact aşa cum credem noi că ar trebui să meargă etc. Evident că aceste aşteptări sunt imposibil să se împlinească: o ştim din experienţă; nu toţi gândesc la fel ca noi, nu toţi au aceleaşi valori etc.
Cu înţelegerea clară a acestor imposibilităţi, trecem senini prin experienţele în care factorii exteriori (oameni, evenimente, factori naturali) nu ne sunt prielnici, ne sunt potrivnici: rezistenţele sunt un element normal în universul manifestat.
Odată înţeles şi conştientizat profund acest lucru, seninătatea şi blândeţea coboară în noi.
Întărirea hotărârii de moarte (Matei 27.15-25)
“La fiecare praznic al Paştilor, dregătorul avea obiceiul să sloboadă norodului un întemniţat, pe care îl voiau ei.
Pe atunci aveau un întemniţat vestit numit Baraba.
[Soţia lui Pilat, în urma unui vis, îi cere acestuia să nu aibă de-a face cu Isus.]
... Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l omoare”.
... Pilat le-a zis: “Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” “Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toţii. Dregătorul a zis: “Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: “Să fie răstignit!”
Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: “Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!”
Şi tot norodul a răspuns: “Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.””
Pentru menţinerea ordinii şi Armoniei interioare, Raţiunea (Pilat) este cea care trebuie “să-i întemniţeze pe cei răi” (păcatele - Barabas).
Baraba simbolizează păcatele evidente, manifestate cu urmări palpabile în lumea fizică (uciderea, furtul, minciuna, violenţa etc.) iar norodul reprezintă rădăcinile acestor păcate (cele care îl susţin: orgoliul, mânia, frica, lăcomia, lenea, tristeţea, desfrâul).
Societatea actuală întemniţează pe primele şi lasă libere pe cele de al doilea: de aceea ea mai scapă, din când în când, din temniţă, sub “presiunea norodului”, acele păcate manifestate în lumea fizică.
Pusă să aleagă între “Barabas şi Isus”, Raţiunea (Pilat) alege, normal, pe “Isus” spre a fi eliberat (văzând efectele benefice ale manifestării binelui - nevinovăţia sa) dar sub presiunea norodului (a prejudecăţilor, dogmelor, a păcatelor capitale) ea ajunge să lase liber păcatul să se manifeste (pe Barabas). Şi face acest lucru în virtutea inerţiei, a automatismelor greşite, puternic înrădăcinate în sine (a păcatelor), copiate automat din gândirea societăţii.
Din aceasta ea preia multe raţionamente greşite (păcate) care justifică aparent “păcatul” (acţiunea îndreptată împotriva armoniei).
Astfel, mulţi oameni se autoînşeală pe ei înşişi că nu pot controla păcatul: sub presiunea acestuia (a norodului) ei îl lasă să se manifeste, zicând că nu îl pot opri (că sunt nevinovaţi de manifestarea lui).
Ei încearcă zadarnic “să se spele pe mâini”, ei se ascund după ei înşişi: ştiu că raţiunea în noi are puterea “de a tăia şi spânzura” (ea e dregătorul interior), că ea are puterea de a împărţi dreptatea şi că nimeni nu se poate împotrivi serios hotărârii sale (eventual se pot produce nişte tulburări minore - se face puţină “zarvă”) şi totuşi datorită unor iluzii, prejudecăţi sau dogme false, care există în ei, se autoamăgesc că nu pot face nimic împotriva păcatului (lăsând acest lucru pe seama altora - pe seama exteriorului - e ca şi cum am pretinde ca altcineva să ne bage mâncarea în gură, când noi suntem perfect capabili să mâncăm singuri).
Ei lasă (deşi ştiu că nu trebuie să facă acest lucru) “norodul” (păcatele, pasiunile) să le ghideze acţiunile (să aleagă în locul lor). Pentru aceasta vor suferi negreşit - îşi vor plăti păcatul.
În altă ordine de idei, putem spune că pe drumul interior, odată conştientizată raţional necesitatea confruntării cu rădăcinile răului din noi (necesitatea “răstignirii” - a coborârii în subconştient), permitem continuarea acestei confruntări (permitem răstignirea) iniţiate de “Iuda”.
Confruntarea aceasta ne permite să înţelegem rădăcinile “păcatului”, a modurilor greşite de gândire din noi (prin coborârea în “mormânt”, în “iad”) prin cercetarea automatismelor mentale adânc întipărite şi ascunse prin ungherele memoriei noastre (ale subconştientului).
Dacă nu le analizăm şi nu le distrugem pe acestea, ele vor continua să se manifeste atunci când vor prinde prilejul, provocându-ne suferinţă.
Dar, înainte de a le analiza, trebuie să le descoperim, să le vedem şi le vedem când se manifestă (când noi sau alţii sunt orgolioşi, mânioşi, fricoşi...).
De aceea, e nevoie de ispită, pe de o parte pentru a vedea dacă mai sunt moduri greşite de gândire (producătoare de suferinţă) în noi, pe de altă parte, dacă mai sunt, să avem ocazia să le studiem, să le analizăm şi să le corectăm.
Confruntarea directă cu “păcatul”
Batjocura ostaşilor (Matei 27.26-31)
“Atunci Pilat l-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit.
Ostaşii dregătorului... L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: “Plecăciune, Împăratul Iudeilor.” Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau în cap.”
Iată, deci, că pe Drumul Interior ajungem negreşit să ne confruntăm cu “păcatul” din noi (cu “Baraba” interior); care vedem că, deocamdată, este liber să se manifeste.
Ne confruntăm şi analizăm în profunzime, făcând eforturi de a înţelege rădăcinile “păcatului” mâniei cu manifestările ei: violenţa (bătaia cu nuiele), ura, furia etc.
Constatăm în ce circumstanţe se manifestă acest mod greşit de gândire şi încercăm să-i găsim cauzele interioare (înţelegerea, raţionamentul greşit) care îl generează.
Vedem, astfel, că mânia este intim relaţionată, decurgând în majoritatea cazurilor din alt mod greşit de gândire: orgoliul cu manifestările sale (mândria, vanitatea, invidia, gelozia, amorul propriu, autocompătimirea etc.).
Cauzele exterioare care îl declanşează în interiorul nostru sunt: “bătaia de joc a celorlalţi”, “scuipăturile” şi înjosirile din partea acestora, înjurăturile lor, nerecunoaşterea de către aceştia a valorii proprii, luarea peste picior, rezistenţele întâmpinate la acţiunile pe care le iniţiem etc.
Cauza interioară a acestui păcat (care generează, în interiorul nostru nelinişte, agitaţie, nemulţumire, suferinţă, iar in exterior poate declanşa acţiuni necontrolate, îndreptate spre distrugerea armoniei: mânie, violenţă...) este o aşteptare falsă, pe care o avem în interiorul nostru: ne aşteptăm ca toţi ceilalţi să gândească la fel ca noi, ca toţi ceilalţi să ne dea dreptate, să fim tot timpul în centrul atenţiei, ca toate lucrurile să meargă exact aşa cum credem noi că ar trebui să meargă etc. Evident că aceste aşteptări sunt imposibil să se împlinească: o ştim din experienţă; nu toţi gândesc la fel ca noi, nu toţi au aceleaşi valori etc.
Cu înţelegerea clară a acestor imposibilităţi, trecem senini prin experienţele în care factorii exteriori (oameni, evenimente, factori naturali) nu ne sunt prielnici, ne sunt potrivnici: rezistenţele sunt un element normal în universul manifestat.
Odată înţeles şi conştientizat profund acest lucru, seninătatea şi blândeţea coboară în noi.
