A doua înmulţire a pâinilor
25 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Necesitatea cunoaşterii legilor de organizare ale naturii
A doua înmulţire a pâinilor
(Matei 15.29-39)
... “Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: “Mi-este milă de gloata aceasta, căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.”
Ucenicii I-au zis: “De unde să luăm în pustia asta atâtea pâini ca să săturăm atâta gloată?” “Câte pâini aveţi?” i-a întrebat Isus. “Şapte” I-au răspuns ei, “şi puţini peştişori.”
Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pământ. A luat şapte pâini şi peştişorii şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului.
Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi s-au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de fărâmituri. Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.”
Multe sunt aspectele ce trebuie înţelese şi puse în ordine în psihicul nostru, multe sunt întrebările la care e necesar să găsim răspunsuri corecte (noroadele care trebuie să le hrănim), dar nu le putem rezolva pe toate deodată.
Procesul de armonizare a psihicului, de cunoaştere şi aprofundare a propriilor moduri de gândire legate de diferite aspecte ale realităţii, este treptat şi este parcurs cu răbdare şi tenacitate. Încununaţi cu aceste calităţi, vom vedea că, în timp (“în trei zile”), vom reuşi acest proces de armonizare a propriei personalităţi, folosindu-ne în acest scop de legea treiului, legea creaţiei despre care am mai vorbit (distrugem răul - greşelile, naştem - binele, îl menţinem pe acesta).
Frământările legate de diferite aspecte, care apar din când în când în noi, nu trebuie lăsate să meargă şi să vină, nu trebuie lăsate să ne sâcâie.
Când apar acestea, “nu trebuie să le dăm drumul flămânde”, ci trebuie eliminate cât mai repede din interiorul nostru (scăpând astfel şi de suferinţa care le însoţeşte) prin concentrarea hotărâtă asupra lor, prin aprofundarea aspectelor care ne frământă.
Cu cât insistăm, cu cât ne concentrăm mai mult şi mai des spre a le înţelege, cu atât le vom înţelege mai repede.
Atunci, aceste frământări, găsindu-şi soluţia (primind hrana cunoaşterii), se vor retrage, lăsându-ne mintea în armonie.
Frământările (fricile, mâniile, tristeţile, revoltele, orgoliile...), întreţinute prin necercetarea şi neaprofundarea necesară spre a le găsi soluţie de alungare din noi, pot dezorganiza serios structurile personalităţii (emoţionale, mentale, volitive etc.) şi pot fi chiar scăpate de sub control (rezultând astfel, de obicei, distrugere şi suferinţă în noi şi în afara noastră).
Astfel, ele ne fac incapabili să ne adaptăm optim schimbării şi armoniei Întregului (ne fac “să leşinăm” pe Drum).
Este necesar, deci, să găsim cât mai repede răspuns întrebărilor, frământărilor şi tulburărilor interioare.
Pentru aceasta, cum spuneam şi în comentariul precedentei “înmulţiri a pâinilor”, nu trebuie să ne îndreptăm spre exterior, construind soluţii (răspunsuri) pe nisip: mărturii şi raţiuni ale altora, pe teorii, idei, concepte, dogme preluate din societate, dar neverificate direct de noi.
Construcţiile astfel făcute, nu sunt solide.
Răspunsuri solide la frământările noastre se găsesc doar pornind de la experienţa proprie, de la ceea ce percepem noi în mod direct, de la cunoaşterile verificate nemijlocit de noi.
Mărturiile altora, raţiunile altora, nu sunt materiale pe care să construim propriile răspunsuri, ci sunt doar mijloace, ghizi care ne arată cum să găsim răspunsuri bazate pe propria noastră percepţie directă (asupra virtuţii, adevărului, mântuirii, realităţilor spirituale etc.).
Chiar dacă cunoaşterii incipiente pe care o avem (ucenicilor) i se pare că răspunsurile nu au cum să vină din interior (că aici e pustiu), din raţiunea şi percepţia proprie, să ştim că o astfel de cunoaştere nu este întemeiată.
Chiar dacă suntem tentaţi ca propriilor întrebări şi frământări să le dăm ca şi răspuns tot felul de teorii, idei, concepte, dogme, doctrine preluate de la alţii, fără analiză, sau cu analiză succintă (deoarece aşa ne este mai comod), să ştim cu siguranţă că astfel de răspunsuri sunt false răspunsuri, sunt doar surogate. Cu ajutorul lor, frământările noastre nu vor dispare, ci doar vor fi temporar înăbuşite.
Astfel, nu facem decât să ne prelungim suferinţa şi confuzia ce însoţeşte aceste frământări.
Dacă însă le rezolvăm prin noi înşine (prin percepţie directă şi raţiune proprie), ele nu mai sunt înăbuşite, ci sunt eliminate total şi astfel putem construi pe o bază solidă.
Deci, soluţia frământărilor se află în noi. Pentru a o găsi, trebuie să nu mai alergăm după teorii şi dogme exterioare, “să şedem pe pământ”, să privim atenţi problemele cercetate, să le analizăm în profunzime şi să facem aceste lucruri luând răspunsurile posibile (obţinute din mărturiile şi raţiunile altora) nu ca axiome pe care să construim ci doar ca puncte de sprijin, ca posibili ghizi spre descoperirea prin noi înşine a adevărului în legătură cu diferite aspecte ale manifestării.
Trebui, deci, să alungăm agitaţia şi superficialitatea din noi şi să aprofundăm realitatea înconjurătoare prin propria conştiinţă (şezând pe “propriul pământ”).
Cercetând astfel, vom înmulţi şi vom extinde cunoaşterea (pâinea) pe care o avem despre legile de manifestare ale psihicului şi ale realităţilor înconjurătoare (simbolizate de cifra şapte).
Cifra şapte este un simbol pentru legile de organizare ale naturii deoarece oriunde avem vre-un proces, vre-un aspect al realităţii (ca sunet, lumină, timp, percepţie, etică etc.), organizarea lor se face pe baza cifrei şapte (avem şapte note de bază, şapte culori fundamentale, şapte zile în săptămână, şapte organe de simţ, şapte virtuţi şi şapte “păcate” principale etc.).
Astfel, cu ajutorul organizării metodice, amănunţite a cercetării noastre (cercetare care trebuie să cuprindă observare, analiză, practică etc.), ajungem să cunoaştem în profunzime legile de organizare ale lumii şi ale psihicului propriu (să ne hrănim cu “şapte pâini”) şi astfel avem posibilitatea de a ne pune în armonie toate structurile interioare (energetice, emoţionale, mentale, cauzale, intuitive, volitive): “au mâncat toţi şi s-au săturat”.
Aşteptările false, modurile greşite de gândire, întrebările greşite, problemele false - incorect puse (“fărâmiturile”: fragmentările haotice, confuze, lipsite de coerenţă ale cunoaşterii - pâinii), trebuie cercetate îndeaproape, trebuie aprofundate, trebuie observate şi analizate atent, până vom reuşi să le corectăm pe acestea (să eliminăm greşelile de gândire din noi), până vom reuşi să realizăm în noi organizarea şi armonia (să strângem “fărâmiturile” în “şapte coşuri”).
Corectarea modurilor greşite de gândire (distrugerea “păcatelor”) din noi nu este o minune, pe care să o aşteptăm să o facă Dumnezeu (sau oricine altcineva din exterior), ci este o ştiinţă exactă, riguroasă, bine organizată pe care trebuie să o studiem, să o analizăm şi să o punem în practică.
Ea constă în autoobservare continuă, pentru a vedea când se manifestă “păcatele”, urmată de o analiză profundă a acestora, pentru a ajunge să înţelegem de ce aceste “păcate” sunt modalităţi greşite de gândire (generatoare de suferinţă) şi unde corelaţiile de gândire pe care le facem nu sunt corecte.
Pentru ca mintea şi raţiunea noastră (simbolizate de bărbat) să poată să ajungă să cunoască (să mănânce) în profunzime legile de organizare ale naturii, ea trebuie să aibă “natura cifrei patru” (să fie patru mii de bărbaţi), adică:
- să fie cercetătoare neobosită, să acţioneze continuu (avem patru membre - simbol al acţiunii) spre dobândirea cunoaşterii menţionate;
- să fie obiectivă, deschisă la nou, capabilă să se adapteze optim la perpetua schimbare care ne înconjoară (la continua schimbare “a celor patru anotimpuri”);
- să ia în considerare, deopotrivă în acţiunile ei, toate cele patru componente majore ale personalităţii umane: cea fizică, cea energetică, cea emoţională şi cea mentală;
- să fie cuprinzătoare, integratoare, să aibă o sferă de cuprindere extinsă la infinit, care să cuprindă deopotrivă manifestarea, creaţia, lumea, multiplicitate (creată prin legea treiului) şi nemanifestarea, Absolutul, Creatorul, Unitatea (simbolizată de unu), adică să cuprindă în sine Întregul (unu plus trei, adică cifra patru).
A doua înmulţire a pâinilor
(Matei 15.29-39)
... “Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: “Mi-este milă de gloata aceasta, căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.”
Ucenicii I-au zis: “De unde să luăm în pustia asta atâtea pâini ca să săturăm atâta gloată?” “Câte pâini aveţi?” i-a întrebat Isus. “Şapte” I-au răspuns ei, “şi puţini peştişori.”
Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pământ. A luat şapte pâini şi peştişorii şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului.
Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi s-au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de fărâmituri. Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.”
Multe sunt aspectele ce trebuie înţelese şi puse în ordine în psihicul nostru, multe sunt întrebările la care e necesar să găsim răspunsuri corecte (noroadele care trebuie să le hrănim), dar nu le putem rezolva pe toate deodată.
Procesul de armonizare a psihicului, de cunoaştere şi aprofundare a propriilor moduri de gândire legate de diferite aspecte ale realităţii, este treptat şi este parcurs cu răbdare şi tenacitate. Încununaţi cu aceste calităţi, vom vedea că, în timp (“în trei zile”), vom reuşi acest proces de armonizare a propriei personalităţi, folosindu-ne în acest scop de legea treiului, legea creaţiei despre care am mai vorbit (distrugem răul - greşelile, naştem - binele, îl menţinem pe acesta).
Frământările legate de diferite aspecte, care apar din când în când în noi, nu trebuie lăsate să meargă şi să vină, nu trebuie lăsate să ne sâcâie.
Când apar acestea, “nu trebuie să le dăm drumul flămânde”, ci trebuie eliminate cât mai repede din interiorul nostru (scăpând astfel şi de suferinţa care le însoţeşte) prin concentrarea hotărâtă asupra lor, prin aprofundarea aspectelor care ne frământă.
Cu cât insistăm, cu cât ne concentrăm mai mult şi mai des spre a le înţelege, cu atât le vom înţelege mai repede.
Atunci, aceste frământări, găsindu-şi soluţia (primind hrana cunoaşterii), se vor retrage, lăsându-ne mintea în armonie.
Frământările (fricile, mâniile, tristeţile, revoltele, orgoliile...), întreţinute prin necercetarea şi neaprofundarea necesară spre a le găsi soluţie de alungare din noi, pot dezorganiza serios structurile personalităţii (emoţionale, mentale, volitive etc.) şi pot fi chiar scăpate de sub control (rezultând astfel, de obicei, distrugere şi suferinţă în noi şi în afara noastră).
Astfel, ele ne fac incapabili să ne adaptăm optim schimbării şi armoniei Întregului (ne fac “să leşinăm” pe Drum).
Este necesar, deci, să găsim cât mai repede răspuns întrebărilor, frământărilor şi tulburărilor interioare.
Pentru aceasta, cum spuneam şi în comentariul precedentei “înmulţiri a pâinilor”, nu trebuie să ne îndreptăm spre exterior, construind soluţii (răspunsuri) pe nisip: mărturii şi raţiuni ale altora, pe teorii, idei, concepte, dogme preluate din societate, dar neverificate direct de noi.
Construcţiile astfel făcute, nu sunt solide.
Răspunsuri solide la frământările noastre se găsesc doar pornind de la experienţa proprie, de la ceea ce percepem noi în mod direct, de la cunoaşterile verificate nemijlocit de noi.
Mărturiile altora, raţiunile altora, nu sunt materiale pe care să construim propriile răspunsuri, ci sunt doar mijloace, ghizi care ne arată cum să găsim răspunsuri bazate pe propria noastră percepţie directă (asupra virtuţii, adevărului, mântuirii, realităţilor spirituale etc.).
Chiar dacă cunoaşterii incipiente pe care o avem (ucenicilor) i se pare că răspunsurile nu au cum să vină din interior (că aici e pustiu), din raţiunea şi percepţia proprie, să ştim că o astfel de cunoaştere nu este întemeiată.
Chiar dacă suntem tentaţi ca propriilor întrebări şi frământări să le dăm ca şi răspuns tot felul de teorii, idei, concepte, dogme, doctrine preluate de la alţii, fără analiză, sau cu analiză succintă (deoarece aşa ne este mai comod), să ştim cu siguranţă că astfel de răspunsuri sunt false răspunsuri, sunt doar surogate. Cu ajutorul lor, frământările noastre nu vor dispare, ci doar vor fi temporar înăbuşite.
Astfel, nu facem decât să ne prelungim suferinţa şi confuzia ce însoţeşte aceste frământări.
Dacă însă le rezolvăm prin noi înşine (prin percepţie directă şi raţiune proprie), ele nu mai sunt înăbuşite, ci sunt eliminate total şi astfel putem construi pe o bază solidă.
Deci, soluţia frământărilor se află în noi. Pentru a o găsi, trebuie să nu mai alergăm după teorii şi dogme exterioare, “să şedem pe pământ”, să privim atenţi problemele cercetate, să le analizăm în profunzime şi să facem aceste lucruri luând răspunsurile posibile (obţinute din mărturiile şi raţiunile altora) nu ca axiome pe care să construim ci doar ca puncte de sprijin, ca posibili ghizi spre descoperirea prin noi înşine a adevărului în legătură cu diferite aspecte ale manifestării.
Trebui, deci, să alungăm agitaţia şi superficialitatea din noi şi să aprofundăm realitatea înconjurătoare prin propria conştiinţă (şezând pe “propriul pământ”).
Cercetând astfel, vom înmulţi şi vom extinde cunoaşterea (pâinea) pe care o avem despre legile de manifestare ale psihicului şi ale realităţilor înconjurătoare (simbolizate de cifra şapte).
Cifra şapte este un simbol pentru legile de organizare ale naturii deoarece oriunde avem vre-un proces, vre-un aspect al realităţii (ca sunet, lumină, timp, percepţie, etică etc.), organizarea lor se face pe baza cifrei şapte (avem şapte note de bază, şapte culori fundamentale, şapte zile în săptămână, şapte organe de simţ, şapte virtuţi şi şapte “păcate” principale etc.).
Astfel, cu ajutorul organizării metodice, amănunţite a cercetării noastre (cercetare care trebuie să cuprindă observare, analiză, practică etc.), ajungem să cunoaştem în profunzime legile de organizare ale lumii şi ale psihicului propriu (să ne hrănim cu “şapte pâini”) şi astfel avem posibilitatea de a ne pune în armonie toate structurile interioare (energetice, emoţionale, mentale, cauzale, intuitive, volitive): “au mâncat toţi şi s-au săturat”.
Aşteptările false, modurile greşite de gândire, întrebările greşite, problemele false - incorect puse (“fărâmiturile”: fragmentările haotice, confuze, lipsite de coerenţă ale cunoaşterii - pâinii), trebuie cercetate îndeaproape, trebuie aprofundate, trebuie observate şi analizate atent, până vom reuşi să le corectăm pe acestea (să eliminăm greşelile de gândire din noi), până vom reuşi să realizăm în noi organizarea şi armonia (să strângem “fărâmiturile” în “şapte coşuri”).
Corectarea modurilor greşite de gândire (distrugerea “păcatelor”) din noi nu este o minune, pe care să o aşteptăm să o facă Dumnezeu (sau oricine altcineva din exterior), ci este o ştiinţă exactă, riguroasă, bine organizată pe care trebuie să o studiem, să o analizăm şi să o punem în practică.
Ea constă în autoobservare continuă, pentru a vedea când se manifestă “păcatele”, urmată de o analiză profundă a acestora, pentru a ajunge să înţelegem de ce aceste “păcate” sunt modalităţi greşite de gândire (generatoare de suferinţă) şi unde corelaţiile de gândire pe care le facem nu sunt corecte.
Pentru ca mintea şi raţiunea noastră (simbolizate de bărbat) să poată să ajungă să cunoască (să mănânce) în profunzime legile de organizare ale naturii, ea trebuie să aibă “natura cifrei patru” (să fie patru mii de bărbaţi), adică:
- să fie cercetătoare neobosită, să acţioneze continuu (avem patru membre - simbol al acţiunii) spre dobândirea cunoaşterii menţionate;
- să fie obiectivă, deschisă la nou, capabilă să se adapteze optim la perpetua schimbare care ne înconjoară (la continua schimbare “a celor patru anotimpuri”);
- să ia în considerare, deopotrivă în acţiunile ei, toate cele patru componente majore ale personalităţii umane: cea fizică, cea energetică, cea emoţională şi cea mentală;
- să fie cuprinzătoare, integratoare, să aibă o sferă de cuprindere extinsă la infinit, care să cuprindă deopotrivă manifestarea, creaţia, lumea, multiplicitate (creată prin legea treiului) şi nemanifestarea, Absolutul, Creatorul, Unitatea (simbolizată de unu), adică să cuprindă în sine Întregul (unu plus trei, adică cifra patru).
