Îndepărtarea discordanţei dintre gândire şi acţiune
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Îndepărtarea discordanţei dintre gândire şi acţiune
Nelegiuirile Cărturarilor şi Fariseilor
(Matei 23.13-36)
“Vai de voi cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.
… voi curăţiţi partea de afară a paharului şi blidul, dar înăuntru sunt pline de răpire şi necumpătare.
Fariseu orb! Curăţă întâi partea din lăuntru a paharului şi blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.”
Pentru a realiza armonia interioară, trebuie să alungăm din noi “cărturarii şi fariseii făţarnici”.
Aceştia reprezintă discordanţa dintre gândire şi acţiune, mai precis, dintre gândurile recunoscute ca fiind bune şi utile (despre bine, virtuţi, adevăr) şi gândurile greşite, puternic înrădăcinate în psihic (prin copiere automată din societate): prejudecăţi, iluzii, “păcate”, confuzii…
Problema umanităţii actuale este că gândurile îndreptate spre bine (virtuţile) sunt doar făţarnice, de suprafaţă, nu căutăm să le aprofundăm pentru a le asimila în întregime, nu urmărim să le înrădăcinăm puternic în psihicul nostru.
Aceasta lipsă de acţiune, în direcţia aprofundării unor aspecte ale vieţii cum sunt: religia, filozofia, binele şi răul, fericirea şi suferinţa etc., este generată de instinctul de turmă, de tot felul de frici (de a fi altfel decât ceilalţi, de a nu greşi…), sau de orgolii stupide (“eu ştiu tot ce am nevoie să ştiu, nu mai e nevoie să cercetez”).
Aprofundarea, puternica înrădăcinare a binelui în noi, e posibilă doar dacă, pentru început, analizăm atenţi şi eliminăm din noi frica şi orgoliul, cu diferitele lor forme de manifestare.
“Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.”
Înainte de toate, răul este în noi. Aici trebuie să-i căutăm rădăcina şi să i-o smulgem. Cele şapte “păcate capitate” se află în interiorul nostru, în psihicul nostru. Orgoliul, mânia, frica, tristeţea, lenea, lăcomia, desfrâul sunt în noi şi dau naştere întregului rău din noi (nelinişte, stres, angoasă, nemulţumire) şi din afara noastră (războaie, “bătăi”, violenţe, răzbunări, minciună, rea-voinţă, foamete, sărăcie etc.).
De aceea, trebuie să mergem direct la rădăcina răului şi să o tăiem.
Trebuie să analizăm, să înţelegem şi să eliminăm din psihicul nostru, prin puterea voinţei - înţelegere, aceste şapte moduri greşite majore de gândire, pomenite, dacă vrem să realizăm în noi şi în afara noastră pacea, liniştea, mulţumirea, armonia.
Schimbarea vechiului centru de greutate
Pedeapsa Ierusalimului (Matei 23.37-39)
“Iesusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut!
Iată că vi se lasă casa pustie, căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: “Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!””
E foarte clar că pe parcursul evangheliilor se vorbeşte “în scurgerea timpului”, adică, despre diferite fenomene sau existenţe (entităţi), la diferite momente de timp.
Astfel, avem: omul (omul vechi) şi Fiul omului (omul nou), avem vechiul pământ şi cer şi noul pământ şi cer, avem Împărăţia lumii (rea), care este înlocuită de venirea Împărăţiei cerului (bună), avem vechiul Ierusalim şi noul Ierusalim.
Tot ce are legătură cu vechiul, în această viziune în timp, este asociat cu răul, neutilul, neavantajosul, cu “păcatul” (nedesăvârşitul).
Acest “vechi” urmează a fi înlăturat şi înlocuit, prin luptă spirituală susţinută, cu binele, virtutea, adevărul, desăvârşitul (“noul”).
Ierusalimul simbolizează capitala, centrul de greutate, principalele idei, în jurul căruia se construieşte, se dezvoltă şi se manifestă personalitatea noastră.
Ierusalimul vechi a fost construit în jurul păcatelor, a ignoranţei, gene-rând, astfel, în noi răul.
El va fi distrus (casa lui “va fi lăsată pustie”).
Lupta spirituală dusă în acest scop este însă dificilă şi anevoioasă: “păcatul” e puternic înrădăcinat în noi şi nu vrea ca virtuţile (“copiii”) din personalitate să se dezvolte, să fie strânşi “cum îşi strânge găina puii”.
Dar, cu răbdare şi perseverenţă, mânaţi de puternica, de divina chemare a Binelui şi Adevărului din noi, în cele din urmă vom învinge.
Atunci toate manifestările divinului sunt binevenite şi binecuvântate în noi.
Nelegiuirile Cărturarilor şi Fariseilor
(Matei 23.13-36)
“Vai de voi cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.
… voi curăţiţi partea de afară a paharului şi blidul, dar înăuntru sunt pline de răpire şi necumpătare.
Fariseu orb! Curăţă întâi partea din lăuntru a paharului şi blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată.”
Pentru a realiza armonia interioară, trebuie să alungăm din noi “cărturarii şi fariseii făţarnici”.
Aceştia reprezintă discordanţa dintre gândire şi acţiune, mai precis, dintre gândurile recunoscute ca fiind bune şi utile (despre bine, virtuţi, adevăr) şi gândurile greşite, puternic înrădăcinate în psihic (prin copiere automată din societate): prejudecăţi, iluzii, “păcate”, confuzii…
Problema umanităţii actuale este că gândurile îndreptate spre bine (virtuţile) sunt doar făţarnice, de suprafaţă, nu căutăm să le aprofundăm pentru a le asimila în întregime, nu urmărim să le înrădăcinăm puternic în psihicul nostru.
Aceasta lipsă de acţiune, în direcţia aprofundării unor aspecte ale vieţii cum sunt: religia, filozofia, binele şi răul, fericirea şi suferinţa etc., este generată de instinctul de turmă, de tot felul de frici (de a fi altfel decât ceilalţi, de a nu greşi…), sau de orgolii stupide (“eu ştiu tot ce am nevoie să ştiu, nu mai e nevoie să cercetez”).
Aprofundarea, puternica înrădăcinare a binelui în noi, e posibilă doar dacă, pentru început, analizăm atenţi şi eliminăm din noi frica şi orgoliul, cu diferitele lor forme de manifestare.
“Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie.”
Înainte de toate, răul este în noi. Aici trebuie să-i căutăm rădăcina şi să i-o smulgem. Cele şapte “păcate capitate” se află în interiorul nostru, în psihicul nostru. Orgoliul, mânia, frica, tristeţea, lenea, lăcomia, desfrâul sunt în noi şi dau naştere întregului rău din noi (nelinişte, stres, angoasă, nemulţumire) şi din afara noastră (războaie, “bătăi”, violenţe, răzbunări, minciună, rea-voinţă, foamete, sărăcie etc.).
De aceea, trebuie să mergem direct la rădăcina răului şi să o tăiem.
Trebuie să analizăm, să înţelegem şi să eliminăm din psihicul nostru, prin puterea voinţei - înţelegere, aceste şapte moduri greşite majore de gândire, pomenite, dacă vrem să realizăm în noi şi în afara noastră pacea, liniştea, mulţumirea, armonia.
Schimbarea vechiului centru de greutate
Pedeapsa Ierusalimului (Matei 23.37-39)
“Iesusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut!
Iată că vi se lasă casa pustie, căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: “Binecuvântat este Cel Ce vine în Numele Domnului!””
E foarte clar că pe parcursul evangheliilor se vorbeşte “în scurgerea timpului”, adică, despre diferite fenomene sau existenţe (entităţi), la diferite momente de timp.
Astfel, avem: omul (omul vechi) şi Fiul omului (omul nou), avem vechiul pământ şi cer şi noul pământ şi cer, avem Împărăţia lumii (rea), care este înlocuită de venirea Împărăţiei cerului (bună), avem vechiul Ierusalim şi noul Ierusalim.
Tot ce are legătură cu vechiul, în această viziune în timp, este asociat cu răul, neutilul, neavantajosul, cu “păcatul” (nedesăvârşitul).
Acest “vechi” urmează a fi înlăturat şi înlocuit, prin luptă spirituală susţinută, cu binele, virtutea, adevărul, desăvârşitul (“noul”).
Ierusalimul simbolizează capitala, centrul de greutate, principalele idei, în jurul căruia se construieşte, se dezvoltă şi se manifestă personalitatea noastră.
Ierusalimul vechi a fost construit în jurul păcatelor, a ignoranţei, gene-rând, astfel, în noi răul.
El va fi distrus (casa lui “va fi lăsată pustie”).
Lupta spirituală dusă în acest scop este însă dificilă şi anevoioasă: “păcatul” e puternic înrădăcinat în noi şi nu vrea ca virtuţile (“copiii”) din personalitate să se dezvolte, să fie strânşi “cum îşi strânge găina puii”.
Dar, cu răbdare şi perseverenţă, mânaţi de puternica, de divina chemare a Binelui şi Adevărului din noi, în cele din urmă vom învinge.
Atunci toate manifestările divinului sunt binevenite şi binecuvântate în noi.
