Instinctul de turmă şi fericirea
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Instinctul de turmă
Fariseii şi datina bătrânilor
(Matei 15.1-9)
“[Fariseii acuză:] “pentru ce calcă ucenicii tăi datina bătrânilor?” ...
[Isus le răspunde:] “Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?
… Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
Degeaba Mă cinstesc ei învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.””
Datina bătrânilor (tradiţia) e un alt cuvânt pentru instinctul de turmă, pentru a justifica pueril copierea automată a valorilor unei societăţi în care ne naştem fără a le analiza, fără a le trece prin filtrul raţiunii proprii, spre a vedea dacă întradevăr aceste datini ne sunt utile şi avantajoase (sunt bune pentru noi) cu adevărat.
În societatea actuală, o mare parte din aceste datini şi tradiţii, din aceste obişnuinţe omeneşti susţinute de societate sunt rele, nu ne sunt folositoare, sunt contrare cu “poruncile lui Dumnezeu”.
Astfel, gândirea societăţii actuale e dominată de cele şapte păcate capitale, de cele şapte moduri greşite de gândire majore: orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie şi desfrâu, dar datorită acestui “instinct de turmă” (şi unei leni de gândire) ele sunt preluate de indivizi prin copiere automată, fără analiză, la fel cum fac, de altfel, şi cu dogmele religiilor (indiferent de natura lor), sau dogmele politice (comunism, capitalism, socialism…).
Astfel, în psihicul oamenilor, se întăresc nişte moduri de gândire inflexibile, rigide, incapabile a ne ajuta să ne adaptăm optim perpetuei schimbări care ne înconjoară, incapabile a ne ajuta să vedem Realitatea aşa cum este şi, deci, astfel inevitabil ele devin surse sigure de Suferinţă.
Fericirea vine din interior
Lucrurile care spurcă pe om
(Matei 15.10-20)
“… Nu ce intră pe gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om… dar ce iese din gură, vine din inimă şi aceea spurcă pe om.
Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om…”
Trebuie să conştientizăm foarte bine faptul că nu ceea ce intră în contact cu noi (stimuli exteriori: persoane, societate, condiţii meteorologice, condiţii naturale) ne fac pe noi buni sau răi, fericiţi sau nefericiţi.
Este evident, dacă privim puţin în profunzimea psihicului propriu, că fericirea şi mulţumirea noastră este condiţionată, nu de atitudinea mediului exterior faţă de noi (fie ea ostilă sau nu), ci numai şi numai de atitudinea noastră faţă de acesta.
Dacă această atitudine este una corectă, dominată de virtuţi: iubire, compasiune, calm, curaj, optimism, castitate, cumpătare atunci, prin acţiunile care vor porni din această atitudine, vom face Binele, vom reface sau vom întări, după caz, armonia interioară şi exterioară şi astfel vom fi răsplătiţi cu fericirea, cu mulţumirea ce însoţeşte inevitabil existenţa Armoniei.
Dacă, dimpotrivă, din mintea şi inima noastră ies atitudini greşite: orgoliu, mânie, frică, tristeţe…, acestea, pentru început, ne vor distruge Armonia interioară (aducând astfel cu ele suferinţa psihică) şi apoi, când se vor manifesta în exterior, prin crime, furturi, minciuni, curvii, hule, violenţe verbale şi fizice, vor distruge şi Armonia Exterioară cu efect evident pentru noi: suferinţa fizică.
Din psihic, deci, porneşte totul (din modul cum ne raportăm la Existenţă) şi, deci, aici trebuie căutată întâi şi întâi, pentru a fi eliminată, cauza suferinţei noastre (psihice sau fizice).
De abia după ce vom fi eliminat această cauză (şi ştim acest lucru, pentru că imediat, în psihicul nostru, coboară pacea, liniştea, mulţumirea) ne putem îndrepta spre exterior.
Semnul Binelui
Aluatul Fariseilor (Matei 16.1-12)
[Fariseii şi Saducheii cer lui Isus un semn, dar]… “nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona”. [Ucenicii înţeleg că trebuie să se păzească] “de învăţătura fariseilor şi a Saducheilor.”
Vechea personalitate, cu prejudecăţile, teoriile nefondate, dogmele şi automatismele ei (cu fariseii şi saducheii ei) cere semne, datorită ignoranţei sale, că “binele e bun”, că a face bine celor din jur e în avantajul nostru. În societatea actuală (ca de altfel şi în cea trecută), oamenii nu sunt aşa de convinşi de acest lucru, deoarece cam confundă binele cu răul. Astfel, fac rău celor din jur (deşi ei consideră că fac bine) şi se aşteaptă să li se răspundă cu bine.
Dar pomul după roade se cunoaşte: vom şti că am făcut bine, dacă ni se va răspunde cu bine, altfel, indiferent de ce credem noi, nu facem un bine, un lucru util nouă. E evident astfel că, ceea ce ne este util nouă, trebuie să nu provoace lucruri neutile celor din jur, pentru că, dacă se întâmplă acest lucru, ei se vor întoarce împotriva noastră, lucru care nu va fi prea bun pentru noi.
Aşadar, semnul care poate să i se dea acestei personalităţi vechi, ignorante şi confuze, nu poate fi decât acţiunea asupra ei prin legea creaţiei, a treiului (ceea ce e creat, dacă nu e bun, e distrus, şi apoi se crează altceva în locul lui, care va fi menţinut) prin “semnul lui Iona”, despre care am mai povestit.
Astfel, trebuie să ne păzim şi să nu ne mai lăsăm posedaţi (odată intraţi cu hotărâre pe drumul spiritual) de vechile automatisme, iluzii şi moduri greşite de gândire (de “aluatul fariseilor”) care ne aduc doar suferinţă.
Fariseii şi datina bătrânilor
(Matei 15.1-9)
“[Fariseii acuză:] “pentru ce calcă ucenicii tăi datina bătrânilor?” ...
[Isus le răspunde:] “Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?
… Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
Degeaba Mă cinstesc ei învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.””
Datina bătrânilor (tradiţia) e un alt cuvânt pentru instinctul de turmă, pentru a justifica pueril copierea automată a valorilor unei societăţi în care ne naştem fără a le analiza, fără a le trece prin filtrul raţiunii proprii, spre a vedea dacă întradevăr aceste datini ne sunt utile şi avantajoase (sunt bune pentru noi) cu adevărat.
În societatea actuală, o mare parte din aceste datini şi tradiţii, din aceste obişnuinţe omeneşti susţinute de societate sunt rele, nu ne sunt folositoare, sunt contrare cu “poruncile lui Dumnezeu”.
Astfel, gândirea societăţii actuale e dominată de cele şapte păcate capitale, de cele şapte moduri greşite de gândire majore: orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie şi desfrâu, dar datorită acestui “instinct de turmă” (şi unei leni de gândire) ele sunt preluate de indivizi prin copiere automată, fără analiză, la fel cum fac, de altfel, şi cu dogmele religiilor (indiferent de natura lor), sau dogmele politice (comunism, capitalism, socialism…).
Astfel, în psihicul oamenilor, se întăresc nişte moduri de gândire inflexibile, rigide, incapabile a ne ajuta să ne adaptăm optim perpetuei schimbări care ne înconjoară, incapabile a ne ajuta să vedem Realitatea aşa cum este şi, deci, astfel inevitabil ele devin surse sigure de Suferinţă.
Fericirea vine din interior
Lucrurile care spurcă pe om
(Matei 15.10-20)
“… Nu ce intră pe gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om… dar ce iese din gură, vine din inimă şi aceea spurcă pe om.
Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om…”
Trebuie să conştientizăm foarte bine faptul că nu ceea ce intră în contact cu noi (stimuli exteriori: persoane, societate, condiţii meteorologice, condiţii naturale) ne fac pe noi buni sau răi, fericiţi sau nefericiţi.
Este evident, dacă privim puţin în profunzimea psihicului propriu, că fericirea şi mulţumirea noastră este condiţionată, nu de atitudinea mediului exterior faţă de noi (fie ea ostilă sau nu), ci numai şi numai de atitudinea noastră faţă de acesta.
Dacă această atitudine este una corectă, dominată de virtuţi: iubire, compasiune, calm, curaj, optimism, castitate, cumpătare atunci, prin acţiunile care vor porni din această atitudine, vom face Binele, vom reface sau vom întări, după caz, armonia interioară şi exterioară şi astfel vom fi răsplătiţi cu fericirea, cu mulţumirea ce însoţeşte inevitabil existenţa Armoniei.
Dacă, dimpotrivă, din mintea şi inima noastră ies atitudini greşite: orgoliu, mânie, frică, tristeţe…, acestea, pentru început, ne vor distruge Armonia interioară (aducând astfel cu ele suferinţa psihică) şi apoi, când se vor manifesta în exterior, prin crime, furturi, minciuni, curvii, hule, violenţe verbale şi fizice, vor distruge şi Armonia Exterioară cu efect evident pentru noi: suferinţa fizică.
Din psihic, deci, porneşte totul (din modul cum ne raportăm la Existenţă) şi, deci, aici trebuie căutată întâi şi întâi, pentru a fi eliminată, cauza suferinţei noastre (psihice sau fizice).
De abia după ce vom fi eliminat această cauză (şi ştim acest lucru, pentru că imediat, în psihicul nostru, coboară pacea, liniştea, mulţumirea) ne putem îndrepta spre exterior.
Semnul Binelui
Aluatul Fariseilor (Matei 16.1-12)
[Fariseii şi Saducheii cer lui Isus un semn, dar]… “nu i se va da alt semn decât semnul prorocului Iona”. [Ucenicii înţeleg că trebuie să se păzească] “de învăţătura fariseilor şi a Saducheilor.”
Vechea personalitate, cu prejudecăţile, teoriile nefondate, dogmele şi automatismele ei (cu fariseii şi saducheii ei) cere semne, datorită ignoranţei sale, că “binele e bun”, că a face bine celor din jur e în avantajul nostru. În societatea actuală (ca de altfel şi în cea trecută), oamenii nu sunt aşa de convinşi de acest lucru, deoarece cam confundă binele cu răul. Astfel, fac rău celor din jur (deşi ei consideră că fac bine) şi se aşteaptă să li se răspundă cu bine.
Dar pomul după roade se cunoaşte: vom şti că am făcut bine, dacă ni se va răspunde cu bine, altfel, indiferent de ce credem noi, nu facem un bine, un lucru util nouă. E evident astfel că, ceea ce ne este util nouă, trebuie să nu provoace lucruri neutile celor din jur, pentru că, dacă se întâmplă acest lucru, ei se vor întoarce împotriva noastră, lucru care nu va fi prea bun pentru noi.
Aşadar, semnul care poate să i se dea acestei personalităţi vechi, ignorante şi confuze, nu poate fi decât acţiunea asupra ei prin legea creaţiei, a treiului (ceea ce e creat, dacă nu e bun, e distrus, şi apoi se crează altceva în locul lui, care va fi menţinut) prin “semnul lui Iona”, despre care am mai povestit.
Astfel, trebuie să ne păzim şi să nu ne mai lăsăm posedaţi (odată intraţi cu hotărâre pe drumul spiritual) de vechile automatisme, iluzii şi moduri greşite de gândire (de “aluatul fariseilor”) care ne aduc doar suferinţă.
