Vindecare şi înviere
25 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Vindecarea de lene şi lăcomie
Tămăduirea a doi îndrăciţi
(Matei 8.28-34)
[Pe Isus] ...“L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Şi iată că au început să strige: “... Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?”
... Dracii rugau pe Isus şi ziceau: “Dacă ne scoţi afară din ei,
dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.”
“Duceţi-vă”, le-a zis El. Ei au ieşit şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe râpă în mare şi a pierit în ape.”
Dracii simbolizează, pentru interior, păcatele (modurile greşite de gândire), iar îndrăciţii reprezintă acţiunile, manifestările acestora în lumea fizică.
Mormintele simbolizează subconştientul, ungherele ascunse ale minţii, unde stau pitite, aşteptând un moment prielnic pentru a ieşi păcatele (modurile greşite de gândire care generează distrugere - moarte).
Când iasă din ascunzişurile lor, aceste păcate nu pot decât să producă dizarmonie, agitaţie, distrugere (să ţină calea trecătorilor - să împiedice integrarea noastră armonioasă în Întreg).
Dacă vrem, deci, Armonie, este necesar să sondăm adâncimile subconştientului (mormântul ce-l purtăm cu noi, unde sunt îngropate prejudecăţi, iluzii, păcate) pentru a identifica aspectele cele mai profunde ale “păcatelor”.
Vom reuşi să facem acest lucru după o perioadă îndelungată de cercetare şi analiză a diferitelor aspecte de manifestare ale acestora. Cunoaşterea noastră astfel va creşte treptat, conform legii naturii (şi nu înainte de vreme - “natura nu face salturi”).
Cine sunt dar aceşti doi draci cu care avem de a face acum? Este simplu de înţeles, având în vedere preferinţa lor pentru porci. Este vorba de două mari păcate capitale: lenea şi lăcomia, două caracteristici majore ale porcilor, dar în care, din păcate, se adăposteşte destul de des şi omul.
Dar, dacă vrem să scăpăm de aceşti doi draci din interiorul nostru, trebuie să-i înţelegem în profunzime, să înţelegem incompatibilitatea manifestării lor, cu binele, cu armonia, cu fericirea pe care cu toţii ne-o dorim.
În momentul în care conştientizăm această incompatibilitate, aceste păcate (aceşti “draci”) sunt alungate din noi. Şi să înţelegem că nu mică este vindecarea aceasta: cei ce ţin în ei aceste păcate (lenea şi lăcomia) sunt sortiţi “pieirii prin înecare”, adică a alunecării la extreme: lipsă prea mare sau surplus prea mare (lipsă de aer, surplus de apă).
Aceste păcate sunt forme ale necumpătării care se manifestă prin zgârcenie, respectiv risipă (la nivel fizic, energetic, emoţional, mental). Ambele sunt nocive şi distrug armonia interioară şi exterioară.
Pentru a le alunga e nevoie de discernământ, de chibzuială pentru a găsi dreapta măsură, pentru a descoperi echilibrul între extreme.
Tămăduirea de frică şi lene
Vindecarea unui slăbănog
(Matei 9.1-8)
... “Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: “Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate.”
... ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, - “Scoală-te” a zis El slăbănogului, “ridică-ţi patul şi du-te acasă”. Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă.”
Iertarea este procesul prin care se restabileşte armonia interioară şi exterioară. În ceea ce priveşte păcatele, a le ierta pe acestea înseamnă a le alunga din interiorul nostru şi astfel a ne dobândi armonia. Puterea de a face aceasta o are în noi doar omul nou (Fiul omului), noua personalitate care este ferm îndreptată spre întronarea şi menţinerea în sine a Binelui şi Adevărului.
Slăbănogul am văzut că simbolizează păcatele care ne paralizează acţiunea (ne ţin la pat) anume, în principal, frica şi lenea.
Trebuie, pentru a le înlătura din noi, să avem o credinţă puternică, o mare încredinţare, să înţelegem profund faptul că ele nu ne fac decât rău, nu ne produc decât suferinţă. Când înţelegem aceasta şi când înţelegem şi procesul prin care acest lucru este cu putinţă, ele dispar de la sine (şi ne mai vindecăm astfel de un păcat).
Atenţie, însă! Nu trebuie şi nu e nici posibil ca aceste păcate (şi toate celelalte) să dispară din interiorul nostru dacă noi nu le-am înţeles profund mecanismul şi fructele pe care le generează (suferinţă).
Această înţelegere trebuie să o dobândim singuri prin cercetare asiduă, prin observare atentă şi analiză adâncă a fiecăruia din aceste păcate capitale.
“Nimeni nu poate mânca în locul nostru!”
Învierea Virtuţilor
Învierea fiicei lui Iair
(Matei 9.18-19, 9.23-26)
“Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: “Fiica mea adineauri a murit, dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea şi va învia” ... Când a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii şi când a văzut pe cei ce cântau din fluier şi gloata bocind, le-a zis: “Daţi-vă la o parte, căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau joc de El.
După ce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înăuntru, a luat pe fetiţă de mână, şi fetiţa s-a sculat.”
Învierea este simbol al unei noi naşteri, a trezirii la o nouă viaţă, a trecerii la manifestare a unor potenţialităţi care anterior au murit (au încetat pentru o perioadă să se mai manifeste).
Se vede astfel necesitatea ca modurile corecte de gândire din psihicul nostru (virtuţile: smerenie, bunăvoinţă, calm, iubire, compasiune, curaj, hărnicie, castitate...), care în vechea personalitate nu erau prea preţuite (erau ca şi moarte, deşi, de fapt, doar dormeau, aşteptau să fie trezite, aşteptau ca potenţialitatea lor să se poată manifesta şi dezvolta), să fie înviate, să fie manifestate.
Şi acest lucru nu poate să se întâmple decât dacă mai întâi dăm afară din casa noastră psihică “gloata de păcate”, care îşi bat joc de Bine şi de Adevăr (provocându-ne astfel suferinţă) şi apoi lăsăm (punem mâna şi ajutăm) virtuţile din noi să se manifeste (fiica fruntaşului sinagogii să învie), astfel încât ele să poată să aducă în interiorul nostru rodul lor: Armonia.
Sinagoga este partea din psihicul nostru, din care se transmite Cuvântul lui Dumnezeu (care ne îndeamnă să realizăm Binele şi să găsim Adevărul).
Printre “cuvintele fruntaşe” găzduite de această “sinagogă”, se află negreşit toate virtuţile.
Manifestările acestora (fiicele lor) au murit în vechea personalitate (dominată de păcat), dar prin ferma stabilire în Bine şi Adevăr, ele pot să reînvie spre marele nostru folos.
Tămăduirea a doi îndrăciţi
(Matei 8.28-34)
[Pe Isus] ...“L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Şi iată că au început să strige: “... Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?”
... Dracii rugau pe Isus şi ziceau: “Dacă ne scoţi afară din ei,
dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci.”
“Duceţi-vă”, le-a zis El. Ei au ieşit şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe râpă în mare şi a pierit în ape.”
Dracii simbolizează, pentru interior, păcatele (modurile greşite de gândire), iar îndrăciţii reprezintă acţiunile, manifestările acestora în lumea fizică.
Mormintele simbolizează subconştientul, ungherele ascunse ale minţii, unde stau pitite, aşteptând un moment prielnic pentru a ieşi păcatele (modurile greşite de gândire care generează distrugere - moarte).
Când iasă din ascunzişurile lor, aceste păcate nu pot decât să producă dizarmonie, agitaţie, distrugere (să ţină calea trecătorilor - să împiedice integrarea noastră armonioasă în Întreg).
Dacă vrem, deci, Armonie, este necesar să sondăm adâncimile subconştientului (mormântul ce-l purtăm cu noi, unde sunt îngropate prejudecăţi, iluzii, păcate) pentru a identifica aspectele cele mai profunde ale “păcatelor”.
Vom reuşi să facem acest lucru după o perioadă îndelungată de cercetare şi analiză a diferitelor aspecte de manifestare ale acestora. Cunoaşterea noastră astfel va creşte treptat, conform legii naturii (şi nu înainte de vreme - “natura nu face salturi”).
Cine sunt dar aceşti doi draci cu care avem de a face acum? Este simplu de înţeles, având în vedere preferinţa lor pentru porci. Este vorba de două mari păcate capitale: lenea şi lăcomia, două caracteristici majore ale porcilor, dar în care, din păcate, se adăposteşte destul de des şi omul.
Dar, dacă vrem să scăpăm de aceşti doi draci din interiorul nostru, trebuie să-i înţelegem în profunzime, să înţelegem incompatibilitatea manifestării lor, cu binele, cu armonia, cu fericirea pe care cu toţii ne-o dorim.
În momentul în care conştientizăm această incompatibilitate, aceste păcate (aceşti “draci”) sunt alungate din noi. Şi să înţelegem că nu mică este vindecarea aceasta: cei ce ţin în ei aceste păcate (lenea şi lăcomia) sunt sortiţi “pieirii prin înecare”, adică a alunecării la extreme: lipsă prea mare sau surplus prea mare (lipsă de aer, surplus de apă).
Aceste păcate sunt forme ale necumpătării care se manifestă prin zgârcenie, respectiv risipă (la nivel fizic, energetic, emoţional, mental). Ambele sunt nocive şi distrug armonia interioară şi exterioară.
Pentru a le alunga e nevoie de discernământ, de chibzuială pentru a găsi dreapta măsură, pentru a descoperi echilibrul între extreme.
Tămăduirea de frică şi lene
Vindecarea unui slăbănog
(Matei 9.1-8)
... “Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: “Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate.”
... ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, - “Scoală-te” a zis El slăbănogului, “ridică-ţi patul şi du-te acasă”. Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă.”
Iertarea este procesul prin care se restabileşte armonia interioară şi exterioară. În ceea ce priveşte păcatele, a le ierta pe acestea înseamnă a le alunga din interiorul nostru şi astfel a ne dobândi armonia. Puterea de a face aceasta o are în noi doar omul nou (Fiul omului), noua personalitate care este ferm îndreptată spre întronarea şi menţinerea în sine a Binelui şi Adevărului.
Slăbănogul am văzut că simbolizează păcatele care ne paralizează acţiunea (ne ţin la pat) anume, în principal, frica şi lenea.
Trebuie, pentru a le înlătura din noi, să avem o credinţă puternică, o mare încredinţare, să înţelegem profund faptul că ele nu ne fac decât rău, nu ne produc decât suferinţă. Când înţelegem aceasta şi când înţelegem şi procesul prin care acest lucru este cu putinţă, ele dispar de la sine (şi ne mai vindecăm astfel de un păcat).
Atenţie, însă! Nu trebuie şi nu e nici posibil ca aceste păcate (şi toate celelalte) să dispară din interiorul nostru dacă noi nu le-am înţeles profund mecanismul şi fructele pe care le generează (suferinţă).
Această înţelegere trebuie să o dobândim singuri prin cercetare asiduă, prin observare atentă şi analiză adâncă a fiecăruia din aceste păcate capitale.
“Nimeni nu poate mânca în locul nostru!”
Învierea Virtuţilor
Învierea fiicei lui Iair
(Matei 9.18-19, 9.23-26)
“Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat şi I-a zis: “Fiica mea adineauri a murit, dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea şi va învia” ... Când a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii şi când a văzut pe cei ce cântau din fluier şi gloata bocind, le-a zis: “Daţi-vă la o parte, căci fetiţa n-a murit, ci doarme!” Ei îşi băteau joc de El.
După ce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înăuntru, a luat pe fetiţă de mână, şi fetiţa s-a sculat.”
Învierea este simbol al unei noi naşteri, a trezirii la o nouă viaţă, a trecerii la manifestare a unor potenţialităţi care anterior au murit (au încetat pentru o perioadă să se mai manifeste).
Se vede astfel necesitatea ca modurile corecte de gândire din psihicul nostru (virtuţile: smerenie, bunăvoinţă, calm, iubire, compasiune, curaj, hărnicie, castitate...), care în vechea personalitate nu erau prea preţuite (erau ca şi moarte, deşi, de fapt, doar dormeau, aşteptau să fie trezite, aşteptau ca potenţialitatea lor să se poată manifesta şi dezvolta), să fie înviate, să fie manifestate.
Şi acest lucru nu poate să se întâmple decât dacă mai întâi dăm afară din casa noastră psihică “gloata de păcate”, care îşi bat joc de Bine şi de Adevăr (provocându-ne astfel suferinţă) şi apoi lăsăm (punem mâna şi ajutăm) virtuţile din noi să se manifeste (fiica fruntaşului sinagogii să învie), astfel încât ele să poată să aducă în interiorul nostru rodul lor: Armonia.
Sinagoga este partea din psihicul nostru, din care se transmite Cuvântul lui Dumnezeu (care ne îndeamnă să realizăm Binele şi să găsim Adevărul).
Printre “cuvintele fruntaşe” găzduite de această “sinagogă”, se află negreşit toate virtuţile.
Manifestările acestora (fiicele lor) au murit în vechea personalitate (dominată de păcat), dar prin ferma stabilire în Bine şi Adevăr, ele pot să reînvie spre marele nostru folos.
