(Matei 25.31-46)
 
“Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.
Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii, cum desparte păstorul oile de capre şi va pune oile la dreapta şi caprele la stânga Lui.
Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.
Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.”
… “Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.”
Apoi va zice celor de la stânga Lui: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”
… Şi aceştia vor merge în pedeapsă veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţă veşnică.”
 

Este evident faptul că, în noua personalitate care se naşte Fiul omului, binele, are o poziţie (putere) mult mai bună (mai mare) decât răul.
În această personalitate este prezentă Cunoaşterea şi Discernământul, care ne permit să judecăm fiecare gând al nostru (neamurile) după roadele lor: după cum au ajutat sau nu la dezvoltarea Binelui şi Adevărului din noi (hrănindu-l, dându-i apă…).
În urma acestei judecăţi discriminative, identificăm deci gândurile corecte şi pe cele greşite, le separăm pe cele corecte de cele greşite (separăm oile de capre) şi le alungăm prin înţelegere senină (a neutilităţii lor) pe cele greşite.
Pe cele corecte însă (pe virtuţi) le menţinem şi le dezvoltăm în noi (le binecuvântăm), iar în schimb ele coboară în interiorul nostru împărăţia pe care ele o generează dintotdeauna (de la întemeierea lumii): împărăţia Armoniei, a organizării, a păcii, a liniştii, a mulţumirii, a Fericirii.

Printre aceste virtuţi sunt:
- compasiunea, iubirea, ajutorul dezinteresat, cercetarea sinceră, căutarea Adevărului până la găsirea Lui.
Acestea ne astâmpără setea şi foamea de Armonie, de Frumos, de realizare a unei înţelegeri între toate fiinţele;
- deschiderea inimii şi a minţii în faţa noului (a străinilor), sinceritatea totală, puritatea, inocenţa;
- cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii exterioare, care să acopere în noi goliciunea aducătoare de suferinţă a ignoranţei, a confuziei, a necunoaşterii;
- cercetarea, observarea şi analiza modurilor proprii de gândire (de raportare la diferite aspecte ale realităţii) şi “vindecarea” celor greşite, a celor bolnave (diferite iluzii, prejudecăţi, ataşamente neîntemeiate, aşteptări false), care ne produc suferinţă, deoarece distrug armonia interioară şi exterioară;
- descătuşarea interioară, eliberarea de prejudecăţi inhibitoare, eliberarea din temniţele fricii (prin practica curajului), ale tristeţii (prin privirea Vieţii), ale orgoliului şi mâniei (prin smerenie şi calm), sau ale lăcomiei şi desfrâului (prin cumpătare şi castitate).

Încununarea în noi a acestor virtuţi, negreşit este urmată de atingerea armoniei interioare şi exterioare şi de manifestarea în exterior a facerii de Bine pentru noi şi pentru toate fiinţele care ne înconjoară (a trăirii în armonie cu ele).
Pe de altă parte, modurile greşite de gândire (păcatele, demonii interiori) trebuie distruse din interiorul nostru (prin “focul veşnic”), dacă vrem să nu mai suferim.
Binele, Armonia, Organizarea există de când există lumea, fiind condiţii ale apariţiei şi menţinerii ei, deci ele au “viaţă veşnică”.
Poate veţi fi surprinşi dacă afirm că şi răul (suferinţa, dizarmonia) are viaţă veşnică (bine fără rău nu există, acestea se definesc în opoziţie, unul cu altul), dar manifestarea lui este prezentă doar acolo unde permitem să lipsească armonia.

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru