Postul şi Descoperirea Prezentului
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Postul - rupere a unor automatisme
Despre POST
(Matei 6.16-18)
“Când posteşti nu-ţi lua înfăţişare posomorâtă… ci ungeţi capul şi spală-ţi faţa”
Postul e o rupere a vechilor automatisme fizice şi mentale. El porneşte dintr-o întrebare legitimă: “ce se întâmplă dacă mă opresc puţin din graba asta nebună, pentru a mă întreba: “unde mă duc de fapt?” şi apoi, vreau eu cu adevărat, să ajung acolo unde mă îndrept datorită automatismelor, datorită impulsurilor sociale preluate automat, fără prea multă analiză, din mediul în care mă manifest?”.
Postul are, deci, menirea de a ne da răgazul de a ne opri pe loc şi a privi profund în noi, spre a ne cunoaşte în profunzime; de aceea trebuie să ne bucurăm când avem ocazia să ţinem un post de mâncare, sau “de grabă”, sau “de judecată”, pentru că prin intermediul lui, ne apropiem mult de cunoaşterea Naturii.
Postul de grabă constă în a renunţa să ne mai grăbim (să tragem concluzii, să etichetăm persoane, să facem acţiuni fără prea multă chibzuinţă) şi oprindu-ne un moment să ţinem un post de judecată în care să renunţăm la prejudecăţile (la judecăţile preconcepute) faţă de diferite aspecte care ne direcţionează viaţa: economia, moartea, religia, filosofia, mântuirea, păcatul, Dumnezeu…
Postul are, deci, ca scop autoanaliza îndreptată spre înţelegerea greşelilor din modul nostru de gândire şi acţiune şi astfel, să le putem elimina, obţinând refacerea armoniei interioare şi exterioare şi deci, atingerea mulţumirii, a păcii şi liniştii interioare.
De aceea, trebuie să ne bucurăm când postim şi să ne propunem să ţinem cât mai des post de grabă şi post de judecată pentru a ajunge să analizăm obiectiv realitatea în care ne manifestăm.
A fi natural. Descoperirea Prezentului
Adevăratele comori. Grijile…
(Matei 6.19-34)
“Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, … ci strângeţi-vă comori în cer…
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: …Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona [în acelaşi timp].
Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.
Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare şi totuşi, Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? “
Dintre toate lucrurile (comorile) pe care le poate obţine omul într-o viaţă unele se obţin doar temporar (sunt trecătoare) şi astfel este şi satisfacţia noastră oferită de aceste lucruri trecătoare, pământeşti.
Alta este însă satisfacţia pe care o avem când dobândim comori cereşti (înţelegerea BINELUI, viziunea ADEVĂRULUI).
De aceea, odată ce am hotărât că vrem să scăpăm de modurile noastre greşite de gândire (de păcate - de Mamona), trebuie să acţionăm spre a le distruge, spre a le alunga din noi, înlocuindu-le cu virtuţi. E nevoie aici de angajare totală. Nu trebuie să ezităm, răul din noi trebuie eliminat din rădăcină. Nu trebuie să-l tolerăm, nici “ca sâmbure”.
Nu trebuie să-i găsim justificări.
Trebuie să conştientizăm că virtutea (manifestarea divinului) este opusă, contrară “păcatului” (Mamonei) şi că ele nu pot exista împreună. Aşa că, la un moment dat, putem fi doar de o singură parte, cu rezultatele aferente:
- dacă suntem de partea virtuţii, dobândim pacea, liniştea, fericirea
- dacă suntem de partea “păcatelor” (orgoliu, mânie, lăcomie, lene, frică, tristeţe, desfrâu…), ne vom alege cu nelinişte, stres, suferinţă.
De ce parte ve-ţi alege să fiţi?
“Dacă gândiţi cât de cât, nu puteţi alege decât Virtutea (Iubirea, Cunoaşterea, Compasiunea…)!”
Nu-i aşa?
Doar pe baza Virtuţii putem ajunge la Viziunea Realităţii, a Adevărului, a ceea ce e dincolo de percepţie, a ceea ce ne integrează perfect în Ceea ce Este.
Atunci devenim una cu natura, devenim o parte a ei, devenim NATURALI (la fel ca şi crinii şi păsările cerului) şi astfel curgem odată cu Ceea Ce Este, odată cu Întregul, fără griji, fără frământări.
Suntem absorbiţi în Eternitate, în prezent, în ziua de azi, fără a purta în spatele nostru regretele trecutului, speranţele viitorului sau revoltele ce însoţesc existenţa acestor speranţe şi regrete.
Prezentul este singurul care există acum, este singurul care ne influenţează cu adevărat existenţa.
Cine descoperă prezentul, Întregul, Eternitatea, doar constată detaşat (fără frământare în suflet, de nici un fel: nici un regret, nici o speranţă, nici o revoltă) Ceea ce Este şi se adaptează rapid, fără comentarii inutile.
Acesta doar constată legile imuabile ale naturii şi se integrează lor. Atunci, el le înţelege sensul: sensul lor e sensul nostru, raţiunea lor este raţiunea noastră.
Să căutăm, deci, a vedea dincolo de dualitate, a privi dincolo de forme, a înţelege ceea ce e dincolo de cuvinte. Atunci vom deveni NATURALI, simplii, inocenţi, cunoscători a CEEA CE NU POATE FI CUNOSCUT.
“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Să căutăm, deci, înainte de toate pacea, liniştea, armonia şi mai presus de acestea (fără însă a le ascunde), să căutăm ADEVĂRUL, pe DUMNEZEU, Ceea ce Este…
Când îl vom afla pe Acesta, nu vom mai dori nimic…, căci vom avea TOTUL…
Despre POST
(Matei 6.16-18)
“Când posteşti nu-ţi lua înfăţişare posomorâtă… ci ungeţi capul şi spală-ţi faţa”
Postul e o rupere a vechilor automatisme fizice şi mentale. El porneşte dintr-o întrebare legitimă: “ce se întâmplă dacă mă opresc puţin din graba asta nebună, pentru a mă întreba: “unde mă duc de fapt?” şi apoi, vreau eu cu adevărat, să ajung acolo unde mă îndrept datorită automatismelor, datorită impulsurilor sociale preluate automat, fără prea multă analiză, din mediul în care mă manifest?”.
Postul are, deci, menirea de a ne da răgazul de a ne opri pe loc şi a privi profund în noi, spre a ne cunoaşte în profunzime; de aceea trebuie să ne bucurăm când avem ocazia să ţinem un post de mâncare, sau “de grabă”, sau “de judecată”, pentru că prin intermediul lui, ne apropiem mult de cunoaşterea Naturii.
Postul de grabă constă în a renunţa să ne mai grăbim (să tragem concluzii, să etichetăm persoane, să facem acţiuni fără prea multă chibzuinţă) şi oprindu-ne un moment să ţinem un post de judecată în care să renunţăm la prejudecăţile (la judecăţile preconcepute) faţă de diferite aspecte care ne direcţionează viaţa: economia, moartea, religia, filosofia, mântuirea, păcatul, Dumnezeu…
Postul are, deci, ca scop autoanaliza îndreptată spre înţelegerea greşelilor din modul nostru de gândire şi acţiune şi astfel, să le putem elimina, obţinând refacerea armoniei interioare şi exterioare şi deci, atingerea mulţumirii, a păcii şi liniştii interioare.
De aceea, trebuie să ne bucurăm când postim şi să ne propunem să ţinem cât mai des post de grabă şi post de judecată pentru a ajunge să analizăm obiectiv realitatea în care ne manifestăm.
A fi natural. Descoperirea Prezentului
Adevăratele comori. Grijile…
(Matei 6.19-34)
“Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, … ci strângeţi-vă comori în cer…
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: …Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona [în acelaşi timp].
Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.
Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare şi totuşi, Tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? “
Dintre toate lucrurile (comorile) pe care le poate obţine omul într-o viaţă unele se obţin doar temporar (sunt trecătoare) şi astfel este şi satisfacţia noastră oferită de aceste lucruri trecătoare, pământeşti.
Alta este însă satisfacţia pe care o avem când dobândim comori cereşti (înţelegerea BINELUI, viziunea ADEVĂRULUI).
De aceea, odată ce am hotărât că vrem să scăpăm de modurile noastre greşite de gândire (de păcate - de Mamona), trebuie să acţionăm spre a le distruge, spre a le alunga din noi, înlocuindu-le cu virtuţi. E nevoie aici de angajare totală. Nu trebuie să ezităm, răul din noi trebuie eliminat din rădăcină. Nu trebuie să-l tolerăm, nici “ca sâmbure”.
Nu trebuie să-i găsim justificări.
Trebuie să conştientizăm că virtutea (manifestarea divinului) este opusă, contrară “păcatului” (Mamonei) şi că ele nu pot exista împreună. Aşa că, la un moment dat, putem fi doar de o singură parte, cu rezultatele aferente:
- dacă suntem de partea virtuţii, dobândim pacea, liniştea, fericirea
- dacă suntem de partea “păcatelor” (orgoliu, mânie, lăcomie, lene, frică, tristeţe, desfrâu…), ne vom alege cu nelinişte, stres, suferinţă.
De ce parte ve-ţi alege să fiţi?
“Dacă gândiţi cât de cât, nu puteţi alege decât Virtutea (Iubirea, Cunoaşterea, Compasiunea…)!”
Nu-i aşa?
Doar pe baza Virtuţii putem ajunge la Viziunea Realităţii, a Adevărului, a ceea ce e dincolo de percepţie, a ceea ce ne integrează perfect în Ceea ce Este.
Atunci devenim una cu natura, devenim o parte a ei, devenim NATURALI (la fel ca şi crinii şi păsările cerului) şi astfel curgem odată cu Ceea Ce Este, odată cu Întregul, fără griji, fără frământări.
Suntem absorbiţi în Eternitate, în prezent, în ziua de azi, fără a purta în spatele nostru regretele trecutului, speranţele viitorului sau revoltele ce însoţesc existenţa acestor speranţe şi regrete.
Prezentul este singurul care există acum, este singurul care ne influenţează cu adevărat existenţa.
Cine descoperă prezentul, Întregul, Eternitatea, doar constată detaşat (fără frământare în suflet, de nici un fel: nici un regret, nici o speranţă, nici o revoltă) Ceea ce Este şi se adaptează rapid, fără comentarii inutile.
Acesta doar constată legile imuabile ale naturii şi se integrează lor. Atunci, el le înţelege sensul: sensul lor e sensul nostru, raţiunea lor este raţiunea noastră.
Să căutăm, deci, a vedea dincolo de dualitate, a privi dincolo de forme, a înţelege ceea ce e dincolo de cuvinte. Atunci vom deveni NATURALI, simplii, inocenţi, cunoscători a CEEA CE NU POATE FI CUNOSCUT.
“Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Să căutăm, deci, înainte de toate pacea, liniştea, armonia şi mai presus de acestea (fără însă a le ascunde), să căutăm ADEVĂRUL, pe DUMNEZEU, Ceea ce Este…
Când îl vom afla pe Acesta, nu vom mai dori nimic…, căci vom avea TOTUL…
