Eliminarea contradicţiilor interioare şi a ignoranţei

Eliminarea contradicţiilor interioare
Vindecarea femeii cu scurgere de sânge
(Matei 9.20-22)

 
“Şi iată o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui. ... Isus
S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: “Îndrăzneşte fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.””

 
Sângele, cum am mai arătat, este cel care face legătura între părţile componente ale trupului fizic. De cât de bună este această legătură şi de ce se transportă prin sânge depinde sănătatea corpului. Pe plan mental sângele reprezintă, deci, legăturile şi conexiunile psihomentale care există pe acest plan, între diferitele noastre moduri de gândire.

Pentru a ne putea adapta optim la realitate, trebuie ca aceste legături să fie solide, trebuie ca între diferitele moduri de gândire (idei, concepte) referitoare la diferite fenomene să nu fie contradicţii. Existenţa acestora arată o lipsă de comunicare, o lipsă de aprofundare a legăturilor dintre gândurile noastre referitoare la diferite fenomene, pentru a le aprecia valabilitatea şi corectitudinea (indică o “scurgere de sânge”).

Astfel de “scurgeri de sânge”, astfel de contradicţii, astfel de legături defecte (greşite) dintre conceptele noastre despre diferite aspecte trebuie corectate (tămăduite). Putem face acest lucru doar prin acţiunea directă asupra acestor contradicţii, prin observarea, analiza şi eliminarea lor, cu ajutorul creşterii în noi a Cunoaşterii (de sine şi a universului) şi a Iubirii, ca două mari manifestări (haine) ale Binelui şi Adevărului (deci prin “atingerea de hainele lui Isus”).

În omul actual există foarte multe contradicţii:

- între dorinţa de a se simţi bine, liniştit, fericit şi gândirea şi acţiunea lui, care este dominată de moduri greşite de gândire (generatoare de suferinţă): orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie, desfrâu.
Este clar, deci, că dacă vrem cu adevărat (nu doar cu vorba) să fim fericiţi, trebuie să eliminăm din noi aceste moduri greşite de gândire.

- între dorinţa de a deveni mai bun, de a se perfecţiona (mântui, elibera etc.) şi lipsa unor acţiuni conştiente concrete, îndreptate spre atingerea acestor obiective.
E evident că degeaba susţinem noi sus şi tare că vrem să devenim mai buni şi mai cunoscători dacă nu facem nimic în acest sens (practici ascetice, posturi, meditaţii, concentrări, rugăciuni, studiu intens, observaţie şi analiză a propriului mod de gândire etc.).
 
Aceste contradicţii (şi multe altele) există în noi şi trebuie conştientizate şi eliminate, dacă vrem cu adevărat să ne meargă mai bine.
Înţelegerea şi conştientizarea, convingerea de faptul că ele nu ne sunt folositoare (credinţa), ne poate tămădui de ele chiar dacă ne-au dominat manifestarea de până acum (chiar dacă durează de doisprezece ani - doisprezece este simbolul ciclului complet - douăsprezece luni are un an), arătând că aceste contradicţii sunt puternic înrădăcinate în noi, în urma “trecerii anotimpurilor”: primăvara - s-au născut prin copiere automată a valorilor (dogmelor) societăţii; vara - s-au dezvoltat sub presiunea societăţii; toamna - şi-au dat roadele (suferinţa), iar la sfârşit, în iarnă, ele au pus sămânţa pentru viitoarea lor dezvoltare, pentru a transmite aceste contradicţii mai departe în societate, chiar dacă vedem (deşi nu conştientizăm profund) că roadele lor sunt suferinţă, confuzie, violenţă, rea-voinţă etc.
O lege a lui Murphy ne spune că “dacă un lucru greşit este făcut îndeajuns de des, el devine corect”.
Societatea actuală, în marea ei majoritate, nu mai conştientizează contradicţiile (religioase, politice, filozofice etc.) pe care le susţine, deoarece a ajuns să le susţină destul de des, încât s-a convins ea însăşi că aceste contradicţii nu sunt, de fapt, contradicţii.

Ele mai pot fi văzute, ca atare, doar de cei care se desprind din hipnoza socială, care îşi diminuează “instinctul de turmă” şi refuzând să mai preia automat valorile sociale, se pun serios pe studiul şi analiza acestora, respingând pe acelea din ele, care sunt false (care susţin că sunt îndreptate spre bine, când în realitate produc răul).

Această desprindere se poate face prin lărgirea sferei de cuprindere a conştiinţei, prin lărgirea cunoaşterii cu mult peste cunoaşterea medie deţinută de membrii societăţii (trebuie cercetate în profunzime: fenomenul religios (cel puţin religiile mari ale lumii), fenomenul economic (istoria gândirii economice), curentele filozofice, curentele ezoterice, psihologia ş.a.m.d.).

 
Alungarea ignoranţei din noi
Vindecarea a doi orbi
(Matei 9.27-31)

 
... “doi orbi strigau şi ziceau: “Ai milă de noi, Fiul lui David!”... Şi Isus le-a zis: “Credeţi voi că pot face lucrul acesta?”
“Da, Doamne” I-au răspuns ei.
Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: “Facă-vi-se după credinţa voastră!” Şi li s-au deschis ochii.
[Isus le-a zis]: “Vedeţi, să nu ştie nimeni.” Dar ei, cum au ieşit afară, au răspândit vestea despre El în tot ţinutul acela.”
 

Orb este cineva care nu vede, nu cunoaşte o parte importantă a realităţii (partea ei vizuală). Astfel, deci, orbirea este simbol al ignoranţei, al necunoaşterii, care ne limitează viziunea asupra realităţii înconjurătoare şi astfel nu ne putem adapta optim acesteia, ca şi în cazul în care am cunoaşte (am vedea).
Se impune, deci, negreşit, o creştere a cunoaşterii de sine şi despre univers care o avem (o vindecare a orbirii) şi acest lucru se poate face dacă urmărim constant şi cu sinceritate să aprofundăm Binele şi Adevărul (să-i lăsăm pe aceştia să ne atingă).
Trebuie, mai întâi, să ne convingem, să înţelegem profund, să cunoaştem (să fim încredinţaţi - să credem din “adâncul inimii”) că urmărirea acestor aspecte ne este cu adevărat utilă.

Dacă facem acest lucru, apoi, cunoaşterea va veni de la sine din noi, în urma credinţei noastre. Cunoaşterea se află în noi.
Odată dobândită, odată mărită cunoaşterea pe care o avem despre noi şi despre univers, nu trebuie să facem din ea un motiv pentru a ne întări în noi orgoliul (mândria, rea-voinţa, dispreţul faţă de ceilalţi) - “nu trebuie să ştie nimeni”, altfel vom suferi.

Dar, în acelaşi timp (cum am mai spus, fără a cădea în păcatul orgoliului, îngâmfării, vanităţii), este util (are efecte favorabile) pentru noi să folosim această cunoaştere pentru a-i ajuta pe ceilalţi, spre a duce mesajul despre Bine şi Adevăr şi celorlalţi (ca prin cunoaşterea lui să-şi dobândească şi ei Armonia): e bine, deci, să răspândim “vestea despre El în tot ţinutul”.

Mai este de precizat că, orbii “sunt întotdeauna doi”, adică ignoranţa din noi dă naştere, în interiorul nostru, la dualităţi ireconciliabile (între bine şi rău, între “religia mea” şi “religia altora”, între corectitudinea “cunoaşterii mele” şi a “cunoaşterii celorlalţi” etc.), la căderea la extremele fenomenelor, la incapacitatea de a vedea contradicţiile interioare, la incapacitatea de a cunoaşte esenţa fenomenelor care le uneşte pe toate acestea.

Suntem îndemnaţi deci la cunoaştere, la cercetarea profundă a tot ce există, căci

“Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor” (Pilde 25.2).
 

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru