Puritatea şi Adevărul

Puritatea: transcendere a dualităţii
Despre preacurvie şi despărţire
(Matei 4.27-32)

 
“… Să nu preacurveşti: “ori şi cine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.”
Dacă, deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în ghenă.
Dacă mâna ta cea dreaptă… “

 
Adevărata curăţenie şi puritate poate coborî în  noi doar când transcendem dualităţile: urât-frumos, plăcut-neplăcut, agreabil-neagreabil, atrăgător-neatrăgător… care ne împing fie la o extremă fie la cealaltă, generând în noi o falsă viziune asupra fenomenelor unice care stau în spatele acestor extreme contradictorii în aparenţă, dar complementare, interdependente şi determinate reciproc în esenţă.
Pot vedea aceasta cei care depăşesc viziunea duală care e un “păcat” (un mod greşit de percepţie), deoarece nu ne arată realitatea aşa cum e. Aceştia nu mai poftesc şi nici nu resping, nu doresc, dar nici nu se poate spune că doresc ceva. Ei ajung dincolo de Dualitate atingând astfel puritatea viziunii OBIECTIVE, echilibrate şi echidistante faţă de extreme şi contemplativă permanent a Ceea ce Există (Realitatea Obiectivă).
Unui mod de gândire, de interpretare şi de înţelegere a realităţii, de viziune a acesteia (ochiul-viziune-vedere) îi urmează întotdeauna o acţiune corespunzătoare (mâna-acţiune-punere în practică a gândului).
Unui mod greşit de gândire (ochiul ce te face să cazi în păcat) îi urmează o acţiune greşită (o mână păcătoasă), care generează căderea “în păcat”: înlăturarea ordinii, a organizării, a armoniei interioare şi exterioare.
De aceea e imperios necesar să schimbăm, să corectăm aceste moduri greşite de gândire şi de acţiune (să lepădăm de la noi “ochiul păcătos şi mâna păcătoasă”), să lepădăm o parte din sistemul nostru psihic (un mădular) pentru a scuti Întregul sistem psihic şi fizic de a suporta consecinţele acţiunilor noastre “păcătoase” ( suferinţa, neliniştea, agitaţia…).
 
“Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai din pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.”
 
A preacurvi înseamnă a avea în noi o patimă, o dorinţă necontrolată, neraţională care ne face să dăm naştere unor acţiuni greşite, îndreptate spre distrugerea armoniei.
Aşadar, cine îşi lasă (cine nu-şi ascultă) inima, simţirea, intuiţia, pasiunea, afară doar de faptul dacă din aceasta vin pofte şi patimi iraţionale şi necontrolate, scăpate de sub control, face o acţiune greşită (preacurveşte).
Cine aduce în sufletul său, în inima lui emoţii şi pasiuni iraţionale, ilogice, necontrolate (lăsate de bărbat-raţiune-logică) cum sunt mânia, orgo-liul, tristeţea, frica… face o acţiune greşită (preacurveşte).

E nevoie deci de echilibru între minte, raţiune, logică, dreptate (bărbat) şi inimă, emoţie, pasiune, iubire (femeie) fără a uita că aşa cum ne spune Pavel “bărbatul este capul femeii”, adică raţiunea trebuie să controleze emoţia, fără însă a o înăbuşi.
Emoţiile de iubire, bucurie, veselie, curaj, pace, extaz trebuie lăsate să se exprime pentru că ele sunt îndreptate spre Armonie.

 
Adevărul relativ şi cel absolut
Despre jurământ
(Matei 5.33-37)
 

“S-a zis celor din vechime: Să nu juri strâmb… Dar eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum, nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat.
Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.”

 
Trebuie să fim sinceri în tot ceea ce facem atât faţă de noi cât şi faţă de ceilalţi.
Niciodată nu trebuie să minţim (să jurăm strâmb).
Această sinceritate şi deschidere totală spre mărturisirea adevărului atât faţă de cei din jur cât mai ales faţă de noi înşine, ne aduce o pace şi o linişte interioară de nedescris. Ne simţim liberi şi chiar suntem: atunci noi nu avem nimic de ascuns.
Doar cel ce cunoaşte şi pune în practică mereu această SINCERITATE TOTALĂ poate şti LINIŞTEA pe care ea o aduce.
Aşadar, “jur pe cer (pământ, Ierusalim, capul meu) să spun Adevărul şi numai Adevărul!”
 
Dar… ce este Adevărul?
 
Există două tipuri de adevăr:
- adevărul relativ la fiecare fenomen din manifestare în parte
- adevărul absolut (adevărul relativ la Realitate, la Ceea ce Este, la Întreg…)
Vizavi de primul adevăr nu trebuie niciodată să jurăm strâmb: să minţim sau să ne minţim. Trebuie să fim sinceri şi să-l spunem cu glas tare atât faţă de noi (şi să luăm cunoştinţă astfel cu legile de manifestare ale naturii), cât şi faţă de ceilalţi (sinceritatea faţă de ei ne deschide inimile lor faţă de noi şi de acolo se va revărsa spre noi iubire, dăruire, sinceritate).
În legătură cu al doilea adevăr nu putem jura nicidecum. În legătură cu Absolutul nu putem vorbi nimic: nu putem minţi şi nu putem spune adevărul, El e dincolo de această dualitate (adevăr-minciună),  el doar poate fi simţit...
 
“Felul vostru de vorbire să fie: “da, da; nu, nu”, ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” 

Referitor la lume, adevărurile relative, care privesc diferite aspecte, elemente, fenomene ale acesteia sunt clare pentru cei care ştiu să privească. În manifestare adevărurile referitoare la diferite aspecte ale ei sunt întotdeauna evidente şi ele se descoperă întotdeauna prin percepţia directă a fenomenului cercetat. La o afirmaţie făcută despre manifestare vom spune “da” dacă ea e în concordanţă cu ceea ce percepem în mod direct; vom spune “nu” dacă nu percepem direct.
Pe de altă parte, când coborâm Absolutul în noi şi ajungem să percepem Adevărul Absolut referitor la toate lucrurile, referitor la orice afirmaţie despre lume, spunem “da, da; nu, nu”, deopotrivă da şi nu deoarece Ceea ce Există transcende afirmaţia şi negaţia.

Despre Ceea ce Există nu putem spune nimic (nu putem afirma, nici nega ceva din ce o priveşte).
Trecerea dincolo de “da şi nu”, de “ştiu” şi “nu ştiu” e calea spre Realitate, spre Existenţă…

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru