Întoarcerea privirii spre interior
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Primirea apostolilor de către lume
(Matei 10.16-39)
“Iată, Eu vă trimet ca pe nişte oi, în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.
Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.”
Binele şi Virtutea din noi, reprezentate prin oi, în decursul transformării noastre spirituale (simbolizate de Duhul Sfânt), trebuie inevitabil să se confrunte cu răul (cu lupii) din noi, pentru a-l alunga din interiorul nostru.
În această luptă, avem mare nevoie de cunoaştere, de Înţelepciune (ca a şerpilor) şi, de asemenea, de Iubire, de Bunăvoinţă (ca a porumbeilor).
Ea este o luptă grea şi de durată. Modurile greşite de gândire (păcatele), în apărarea lor disperată, vor încerca toate justificările posibile, îşi vor schimba înfăţişarea, vor deveni din ce în ce mai subtile; de exemplu: mânia va ajunge să nu se mai manifeste exterior, dar în interior ea va răcni ca un leu care se află pe moarte; orgoliul (ca şi rea-voinţa faţă de ceilalţi şi dispreţ faţă de ei) se va ascunde în spatele cunoaşterii pe care, fără îndoială, o vom dobândi pe parcursul transformării noastre interioare; tristeţea şi plictiseala (ca formă a lenei) vor deveni din stări cu cauze bine definite (răul din ceilalţi) stări cu cauze difuze, aparent nedefinite; fricii îi vor fi distruse cauzele de suprafaţă, dar îi vor rămâne cele profunde, subconştiente, care sunt mult mai înfricoşătoare.
De aceea, după ce vom începe această luptă conştientă cu răul din noi, aparent acesta va creşte în volum, dar este doar o aparenţă, răul rămâne acelaşi, modurile greşite de gândire sunt aceleaşi ca şi înainte, doar că acum le vedem. Înainte nu le vedeam pentru că nu ne-am întors niciodată privirea înspre interiorul nostru, spre a le vedea.
Odată descoperite (prin întoarcerea privirii spre interior), ele vor încerca să se justifice, să ne convingă că au dreptate să se manifeste, vor furniza tot felul de justificări aparente cu care, la început, ne vor păcăli, ne vor înşela.
Dar dacă vom persevera, cu timpul vom deveni puternici, pentru că, indiferent de justificări, noi vom recunoaşte aceste moduri greşite de gândire prin semnele (roadele) după care pot fi recunoscute (care le dau de gol): neliniştea, stresul, agitaţia, iritarea, angoasa, tristeţea, plictiseala, revolta, adică în general starea de a nu te simţi bine, mulţumit, în linişte şi calm.
Când identificăm aceste stări, putem fi siguri, absolut siguri, că în psihicul nostru rulează un MOD GREŞIT DE GÂNDIRE.
Rămâne doar să analizăm şi să nu ne dăm bătuţi, până nu vom identifica greşeala de raportare la realitate prezentă în psihicul nostru.
Cum vom şti că am găsit-o?
Simplu: imediat ce am identificat-o şi am conştientizat-o în profunzimea ei, apare liniştea, pacea, mulţumire, fericirea, date de înţelegerea senină a realităţii (a cauzalităţilor evidente din aceasta) şi a Adevărului…
“Dar când vă vor da pe mâna lor [a neamurilor, sinagogilor, împăraţilor şi dregătorilor], să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
Fratele va da la moarte pe frate-său şi tatăl pe copilul lui;
copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
Veţi fi urâţi de toţi, din pricina numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”
În confruntarea cu vechile prejudecăţi şi moduri de gândire (neamuri, sinagogi, împăraţi şi dregători) copiate automat din societate, e necesară o extindere a conştiinţei, o extindere a viziunii asupra realităţii, e necesară deschiderea gândirii spre libertate, lipsirea acesteia de prejudecăţi, alungarea din minte a tuturor teoriilor, dogmelor şi conceptelor inutile, pentru a crea în noi ceea ce se numeşte SPONTANEITATE, NATURALEŢE,
INTEGRARE firească în Întreg.
Această stare de deschidere, de comportament natural adus în prezent, care nu mai este chinuit de fantomele trecutului, sau de himerele viitorului, dă posibilitate manifestării în noi, a Inspiraţiei şi Intuiţiei superioare, astfel încât să putem urma, în orice moment, senini, transformarea noastră în Bine şi Adevăr (Duhul Tatălui).
Gândirea societăţii este tată şi al gândirii noastre, pentru că aşa cum am spus, ea a fost copiată, cu ajustări minime de noi. Dar această gândire, în marea ei majoritate este greşită (fiind dominată de păcate: orgoliu, frică, tristeţe…), de aceea, atunci când gândirea noastră (copilul) se deşteaptă şi se analizează, descoperă aceasta şi distruge vechea gândire (copilul îşi ucide tatăl).
Pe de altă parte, noi prin gândirea noastră, am dat naştere în noi (chiar dacă am făcut-o prin copiere - noi suntem cei ce au copiat) acestor păcate (noi suntem tatăl lor). Odată conştientientizând faptul că aceşti “copii” sunt răi şi nu ne sunt “utili”, nu ne aduc fericirea, purcedem la eliminarea lor din psihicul nostru (tatăl îşi ucide copiii).
Oricum, din această bătălie împotriva modurilor greşite de gândire din noi, nu are de câştigat decât binele, nu avem de câştigat decât noi, dacă reuşim să corectăm aceste păcate (greşeli de gândire). Atunci ne mântuim de ele.
“Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi în alta. Adevărat vă spun, că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul Omului.
… Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.
Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişurile caselor.
Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.”
Analiza şi cercetarea tuturor modurilor noastre de gândire (indiferent că le considerăm acum bune sau rele), prezente în psihic ( acţiunea de a “străbate toate cetăţile lui Israel”), e absolut necesară şi vom vedea că după această analiză şi după o cercetare serioasă a tuturor acestor păcate, începe să se nască în noi fiul omului, o nouă gândire născută din actuala gândire (din actualul om) care însă ne este utilă, fiind dominată de virtuţi şi definită prin cunoaştere, iubire, adevăr, percepţie directă a realităţii.
Deci, să ne îndreptăm cu încredere spre Adevăr, căci, dacă este ceva ce poate fi cunoscut, atunci, dacă vrem, îl putem cunoaşte.
Virtutea poate fi cunoscută şi aplicată de noi toţi în vieţile noastre. La fel şi Adevărul, absolutul…
Chiar dacă acestea, acum, sunt mai firave în noi şi fără prea multă putere încât “stau prin unghere întunecoase şi vorbesc în şoaptă”, rolul nostru este ca să le dezvoltăm, să le dăm putere, prin alungarea din noi a “păcatelor”, a acestor moduri greşite de gândire care, în prezent, deţin conducerea personalităţii noastre.
Gheena este un simbol al suferinţei şi ea poate să apară în viaţa noastră (în interiorul nostru) doar dacă lăsăm să se manifeste aceste moduri greşite de gândire (orgoliul, mânia, frica, tristeţea…) în mintea noastră (în sufletul nostru) şi apoi, evident, în acţiunile noastre (în trupul nostru). De aceea, trebuie să luăm măsuri drastice (fără nici o urmă de teamă) pentru a ucide şi “trupul şi sufletul rău” şi gândul greşit şi acţiunea care purcede din acesta (ucidere, minciună, rea-voinţă, ură…).
Dar acţiunea este doar un efect, de aceea noi trebuie să distrugem adevărata cauză: gândirea noastră greşită, raportarea noastră greşită faţă de interior şi exterior prin orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie, desfrâu…, având ca şi cauză evidentă diferite aşteptări false (care nu se vor împlini niciodată) faţă de noi şi faţă de exterior. A înţelege aceste greşeli de gândire, înseamnă a conştientiza aceste aşteptări false şi astfel a le elimina din noi.
De exemplu: o cauză a orgoliului este că ne aşteptăm (în mod fals) ca toată lumea să ne facă pe plac, să facă aşa cum vrem noi. Ori acest lucru, la cea mai succintă analiză raţională, apare ca evident imposibil a se realiza.
Renunţând la această aşteptare falsă şi luând oamenii şi situaţiile aşa cum sunt, duce la dispariţia orgoliului.
După ce constatăm cum sunt lucrurile, dacă se poate să le schimbăm în bine, să o facem cu bunăvoinţă, cu iubire, fără a încerca să forţăm nimic.
“…pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.”
Tatăl am văzut că este, pe plan interior, simbolul Sinelui, al Fiinţei interioare care creează şi distruge toate manifestări personalităţii noastre: gânduri, emoţii, dorinţe…
Oamenii sunt simbol al diferitelor gânduri pe care le purtăm în noi.
Dacă aceste gânduri sunt îndreptate spre Bine şi Adevăr, mărturisindu-l pe acesta, atunci ele vor putea subzista şi nu vor fi distruse de Sine (de Tatăl), care acum a conştientizat necesitatea transformării interioare, a evoluţiei spirituale, a desăvârşirii.
Orice moduri de gândire, care sunt proiectate din creaţie să apere şi să dezvolte Armonia, Binele (şi acestea sunt Virtuţile), nu vor fi distruse şi vor fi protejate de legile naturii, de legile imanente ale creaţiei care o susţin pe aceasta (îi sunt Tată).
Pe când modurile greşite de gândire, care duc la încălcarea legii, adică la distrugerea Armoniei, a organizării Întregului, vor fi distruse mai devreme sau mai târziu (aceasta e o lege a naturii - o prorocire).
(Matei 10.16-39)
“Iată, Eu vă trimet ca pe nişte oi, în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.
Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.”
Binele şi Virtutea din noi, reprezentate prin oi, în decursul transformării noastre spirituale (simbolizate de Duhul Sfânt), trebuie inevitabil să se confrunte cu răul (cu lupii) din noi, pentru a-l alunga din interiorul nostru.
În această luptă, avem mare nevoie de cunoaştere, de Înţelepciune (ca a şerpilor) şi, de asemenea, de Iubire, de Bunăvoinţă (ca a porumbeilor).
Ea este o luptă grea şi de durată. Modurile greşite de gândire (păcatele), în apărarea lor disperată, vor încerca toate justificările posibile, îşi vor schimba înfăţişarea, vor deveni din ce în ce mai subtile; de exemplu: mânia va ajunge să nu se mai manifeste exterior, dar în interior ea va răcni ca un leu care se află pe moarte; orgoliul (ca şi rea-voinţa faţă de ceilalţi şi dispreţ faţă de ei) se va ascunde în spatele cunoaşterii pe care, fără îndoială, o vom dobândi pe parcursul transformării noastre interioare; tristeţea şi plictiseala (ca formă a lenei) vor deveni din stări cu cauze bine definite (răul din ceilalţi) stări cu cauze difuze, aparent nedefinite; fricii îi vor fi distruse cauzele de suprafaţă, dar îi vor rămâne cele profunde, subconştiente, care sunt mult mai înfricoşătoare.
De aceea, după ce vom începe această luptă conştientă cu răul din noi, aparent acesta va creşte în volum, dar este doar o aparenţă, răul rămâne acelaşi, modurile greşite de gândire sunt aceleaşi ca şi înainte, doar că acum le vedem. Înainte nu le vedeam pentru că nu ne-am întors niciodată privirea înspre interiorul nostru, spre a le vedea.
Odată descoperite (prin întoarcerea privirii spre interior), ele vor încerca să se justifice, să ne convingă că au dreptate să se manifeste, vor furniza tot felul de justificări aparente cu care, la început, ne vor păcăli, ne vor înşela.
Dar dacă vom persevera, cu timpul vom deveni puternici, pentru că, indiferent de justificări, noi vom recunoaşte aceste moduri greşite de gândire prin semnele (roadele) după care pot fi recunoscute (care le dau de gol): neliniştea, stresul, agitaţia, iritarea, angoasa, tristeţea, plictiseala, revolta, adică în general starea de a nu te simţi bine, mulţumit, în linişte şi calm.
Când identificăm aceste stări, putem fi siguri, absolut siguri, că în psihicul nostru rulează un MOD GREŞIT DE GÂNDIRE.
Rămâne doar să analizăm şi să nu ne dăm bătuţi, până nu vom identifica greşeala de raportare la realitate prezentă în psihicul nostru.
Cum vom şti că am găsit-o?
Simplu: imediat ce am identificat-o şi am conştientizat-o în profunzimea ei, apare liniştea, pacea, mulţumire, fericirea, date de înţelegerea senină a realităţii (a cauzalităţilor evidente din aceasta) şi a Adevărului…
“Dar când vă vor da pe mâna lor [a neamurilor, sinagogilor, împăraţilor şi dregătorilor], să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.
Fratele va da la moarte pe frate-său şi tatăl pe copilul lui;
copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
Veţi fi urâţi de toţi, din pricina numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”
În confruntarea cu vechile prejudecăţi şi moduri de gândire (neamuri, sinagogi, împăraţi şi dregători) copiate automat din societate, e necesară o extindere a conştiinţei, o extindere a viziunii asupra realităţii, e necesară deschiderea gândirii spre libertate, lipsirea acesteia de prejudecăţi, alungarea din minte a tuturor teoriilor, dogmelor şi conceptelor inutile, pentru a crea în noi ceea ce se numeşte SPONTANEITATE, NATURALEŢE,
INTEGRARE firească în Întreg.
Această stare de deschidere, de comportament natural adus în prezent, care nu mai este chinuit de fantomele trecutului, sau de himerele viitorului, dă posibilitate manifestării în noi, a Inspiraţiei şi Intuiţiei superioare, astfel încât să putem urma, în orice moment, senini, transformarea noastră în Bine şi Adevăr (Duhul Tatălui).
Gândirea societăţii este tată şi al gândirii noastre, pentru că aşa cum am spus, ea a fost copiată, cu ajustări minime de noi. Dar această gândire, în marea ei majoritate este greşită (fiind dominată de păcate: orgoliu, frică, tristeţe…), de aceea, atunci când gândirea noastră (copilul) se deşteaptă şi se analizează, descoperă aceasta şi distruge vechea gândire (copilul îşi ucide tatăl).
Pe de altă parte, noi prin gândirea noastră, am dat naştere în noi (chiar dacă am făcut-o prin copiere - noi suntem cei ce au copiat) acestor păcate (noi suntem tatăl lor). Odată conştientientizând faptul că aceşti “copii” sunt răi şi nu ne sunt “utili”, nu ne aduc fericirea, purcedem la eliminarea lor din psihicul nostru (tatăl îşi ucide copiii).
Oricum, din această bătălie împotriva modurilor greşite de gândire din noi, nu are de câştigat decât binele, nu avem de câştigat decât noi, dacă reuşim să corectăm aceste păcate (greşeli de gândire). Atunci ne mântuim de ele.
“Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi în alta. Adevărat vă spun, că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul Omului.
… Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.
Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişurile caselor.
Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.”
Analiza şi cercetarea tuturor modurilor noastre de gândire (indiferent că le considerăm acum bune sau rele), prezente în psihic ( acţiunea de a “străbate toate cetăţile lui Israel”), e absolut necesară şi vom vedea că după această analiză şi după o cercetare serioasă a tuturor acestor păcate, începe să se nască în noi fiul omului, o nouă gândire născută din actuala gândire (din actualul om) care însă ne este utilă, fiind dominată de virtuţi şi definită prin cunoaştere, iubire, adevăr, percepţie directă a realităţii.
Deci, să ne îndreptăm cu încredere spre Adevăr, căci, dacă este ceva ce poate fi cunoscut, atunci, dacă vrem, îl putem cunoaşte.
Virtutea poate fi cunoscută şi aplicată de noi toţi în vieţile noastre. La fel şi Adevărul, absolutul…
Chiar dacă acestea, acum, sunt mai firave în noi şi fără prea multă putere încât “stau prin unghere întunecoase şi vorbesc în şoaptă”, rolul nostru este ca să le dezvoltăm, să le dăm putere, prin alungarea din noi a “păcatelor”, a acestor moduri greşite de gândire care, în prezent, deţin conducerea personalităţii noastre.
Gheena este un simbol al suferinţei şi ea poate să apară în viaţa noastră (în interiorul nostru) doar dacă lăsăm să se manifeste aceste moduri greşite de gândire (orgoliul, mânia, frica, tristeţea…) în mintea noastră (în sufletul nostru) şi apoi, evident, în acţiunile noastre (în trupul nostru). De aceea, trebuie să luăm măsuri drastice (fără nici o urmă de teamă) pentru a ucide şi “trupul şi sufletul rău” şi gândul greşit şi acţiunea care purcede din acesta (ucidere, minciună, rea-voinţă, ură…).
Dar acţiunea este doar un efect, de aceea noi trebuie să distrugem adevărata cauză: gândirea noastră greşită, raportarea noastră greşită faţă de interior şi exterior prin orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie, desfrâu…, având ca şi cauză evidentă diferite aşteptări false (care nu se vor împlini niciodată) faţă de noi şi faţă de exterior. A înţelege aceste greşeli de gândire, înseamnă a conştientiza aceste aşteptări false şi astfel a le elimina din noi.
De exemplu: o cauză a orgoliului este că ne aşteptăm (în mod fals) ca toată lumea să ne facă pe plac, să facă aşa cum vrem noi. Ori acest lucru, la cea mai succintă analiză raţională, apare ca evident imposibil a se realiza.
Renunţând la această aşteptare falsă şi luând oamenii şi situaţiile aşa cum sunt, duce la dispariţia orgoliului.
După ce constatăm cum sunt lucrurile, dacă se poate să le schimbăm în bine, să o facem cu bunăvoinţă, cu iubire, fără a încerca să forţăm nimic.
“…pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.”
Tatăl am văzut că este, pe plan interior, simbolul Sinelui, al Fiinţei interioare care creează şi distruge toate manifestări personalităţii noastre: gânduri, emoţii, dorinţe…
Oamenii sunt simbol al diferitelor gânduri pe care le purtăm în noi.
Dacă aceste gânduri sunt îndreptate spre Bine şi Adevăr, mărturisindu-l pe acesta, atunci ele vor putea subzista şi nu vor fi distruse de Sine (de Tatăl), care acum a conştientizat necesitatea transformării interioare, a evoluţiei spirituale, a desăvârşirii.
Orice moduri de gândire, care sunt proiectate din creaţie să apere şi să dezvolte Armonia, Binele (şi acestea sunt Virtuţile), nu vor fi distruse şi vor fi protejate de legile naturii, de legile imanente ale creaţiei care o susţin pe aceasta (îi sunt Tată).
Pe când modurile greşite de gândire, care duc la încălcarea legii, adică la distrugerea Armoniei, a organizării Întregului, vor fi distruse mai devreme sau mai târziu (aceasta e o lege a naturii - o prorocire).
