Meditaţia pe "koan"
25 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Meditaţia pe koan constă în a medita spre a găsi răspunsul profund la o întrebare, sau a găsi soluţia unui paradox: ne vom alege o singură întrebare din lista care va fi dată mai jos şi o vom repeta în mod continuu (în gând) o perioadă de timp (o oră, o zi, …) încercând să-i găsim răspuns.
Atenţie însă: indiferent de răspunsul pe care îl vom primi de la minte îl vom refuza şi vom continua să ne punem întrebarea, căutând un răspuns şi mai profund. Făcută pe o perioadă destul de lungă de timp în mod continuu şi neîntrerupt (cu excepţia somnului) această meditaţie ne va duce spre limitele minţii, ajutându-ne să transcendem lupta contrariilor, pentru a înţelege Esenţa, pentru a percepe direct Ceea Ce Este dincolo de gânduri, dincolo de cuvinte, dincolo de orice opinii, dogme, doctrine, teorii şi concepte…
Iată deci câteva din întrebările ce ne pot conduce la Adevăr prin meditaţie profundă asupra lor (aceste întrebări cititorul trebuie să şi le pună lui însuşi):
Eu sunt acela care are să vină sau să aştept pe altul?
Cine este mama mea şi care sunt fraţii mei?
Cine zic oamenii că sunt eu?
Ce este adevărul?
De unde am eu înţelepciunea şi minunile acestea?
Ce îmi mai lipseşte?
De unde eşti tu?
Cine poate să fie mântuit?
Ce vrei?
Cine este acesta?
Cine te-a lovit?
Ce legătură este între noi şi tine?
De ce vorbesc în pilde?
Cu ce putere fac eu lucrurile acestea şi cine mi-a dat mie puterea aceasta?
Văd eu toate aceste lucruri?
Aceste întrebări sunt adaptate specificului exerciţiului după câteva citate din evanghelie, respectiv: Matei 11.3, Matei 12.48, Matei 16.13, Ioan 18.38, Matei 13.54, Matei 19.20, Ioan 19.9, Matei 19.25, Matei 20.21, Matei 21.10, Matei 26.67, Matei 8.29, Matei 13.10, Matei 21.23 şi Matei 24.2.
Principiul acestei practici este deci simplu: căutăm răspuns la o întrebare fără a ne mulţumii însă cu nici un răspuns dat de minte sub formă de teorii, idei, concepte, dogme… Adevăratul răspuns vom şti că l-am găsit doar atunci când mintea tace permiţându-ne să ajungem la viziunea directă, neintermediată de gânduri şi cuvinte a Realităţii…
Observaţie: această practică este recomandat să fie făcută doar după ce dobândim o cunoaştere profundă a celor şapte “păcate capitale” şi o bună stăpânire a lor (altfel pot apare dezechilibre psihice cauzate de o manifestare puternică, aproape de necontrolat, a diferitelor forme de manifestare a acestor “păcate”, la impactul cu anumite stări de conştiinţă provocate de practică). De asemenea nu este recomandat ca această practică să fie făcută de persoane a căror vârstă este mai mică de douăzeci şi unu de ani (psihicul unor astfel de persoane nu este încă suficient dezvoltat pentru a putea suporta o astfel de practică). Vă rog să luaţi în serios recomandările de mai sus.
Se recomandă deci atenţie şi precauţie în această practică deoarece impactul ei asupra psihicului este extraordinar de puternic (când practica koanului î-şi atinge scopul omul se “leapădă total de sine” şi “nu se mai recunoaşte, nici ca fiind, nici ca nefiind...”).
Atenţie! Percepţia directă a Ceea Ce Este, trebuie echilibrată cu realitatea vieţii de zi cu zi: nemanifestarea şi manifestarea, tăcerea şi vorbirea, Absolutul şi Relativul sunt strâns unite între ele iar cunoaşterea şi experimentarea lor trebuie echilibrată – nu ne este util să cădem la extreme: astfel doar ne depărtăm de Bine şi Adevăr!
(Vezi pentru dezvoltarea ideii cap. I, subcapitolul “Viziunea Adevărului”, subcapitolul “Transcenderea extremelor existenţă - vid, manifestare – nemanifestare” şi subcapitolul “Transcenderea lumii aparenţelor”.)
Atenţie însă: indiferent de răspunsul pe care îl vom primi de la minte îl vom refuza şi vom continua să ne punem întrebarea, căutând un răspuns şi mai profund. Făcută pe o perioadă destul de lungă de timp în mod continuu şi neîntrerupt (cu excepţia somnului) această meditaţie ne va duce spre limitele minţii, ajutându-ne să transcendem lupta contrariilor, pentru a înţelege Esenţa, pentru a percepe direct Ceea Ce Este dincolo de gânduri, dincolo de cuvinte, dincolo de orice opinii, dogme, doctrine, teorii şi concepte…
Iată deci câteva din întrebările ce ne pot conduce la Adevăr prin meditaţie profundă asupra lor (aceste întrebări cititorul trebuie să şi le pună lui însuşi):
Eu sunt acela care are să vină sau să aştept pe altul?
Cine este mama mea şi care sunt fraţii mei?
Cine zic oamenii că sunt eu?
Ce este adevărul?
De unde am eu înţelepciunea şi minunile acestea?
Ce îmi mai lipseşte?
De unde eşti tu?
Cine poate să fie mântuit?
Ce vrei?
Cine este acesta?
Cine te-a lovit?
Ce legătură este între noi şi tine?
De ce vorbesc în pilde?
Cu ce putere fac eu lucrurile acestea şi cine mi-a dat mie puterea aceasta?
Văd eu toate aceste lucruri?
Aceste întrebări sunt adaptate specificului exerciţiului după câteva citate din evanghelie, respectiv: Matei 11.3, Matei 12.48, Matei 16.13, Ioan 18.38, Matei 13.54, Matei 19.20, Ioan 19.9, Matei 19.25, Matei 20.21, Matei 21.10, Matei 26.67, Matei 8.29, Matei 13.10, Matei 21.23 şi Matei 24.2.
Principiul acestei practici este deci simplu: căutăm răspuns la o întrebare fără a ne mulţumii însă cu nici un răspuns dat de minte sub formă de teorii, idei, concepte, dogme… Adevăratul răspuns vom şti că l-am găsit doar atunci când mintea tace permiţându-ne să ajungem la viziunea directă, neintermediată de gânduri şi cuvinte a Realităţii…
Observaţie: această practică este recomandat să fie făcută doar după ce dobândim o cunoaştere profundă a celor şapte “păcate capitale” şi o bună stăpânire a lor (altfel pot apare dezechilibre psihice cauzate de o manifestare puternică, aproape de necontrolat, a diferitelor forme de manifestare a acestor “păcate”, la impactul cu anumite stări de conştiinţă provocate de practică). De asemenea nu este recomandat ca această practică să fie făcută de persoane a căror vârstă este mai mică de douăzeci şi unu de ani (psihicul unor astfel de persoane nu este încă suficient dezvoltat pentru a putea suporta o astfel de practică). Vă rog să luaţi în serios recomandările de mai sus.
Se recomandă deci atenţie şi precauţie în această practică deoarece impactul ei asupra psihicului este extraordinar de puternic (când practica koanului î-şi atinge scopul omul se “leapădă total de sine” şi “nu se mai recunoaşte, nici ca fiind, nici ca nefiind...”).
Atenţie! Percepţia directă a Ceea Ce Este, trebuie echilibrată cu realitatea vieţii de zi cu zi: nemanifestarea şi manifestarea, tăcerea şi vorbirea, Absolutul şi Relativul sunt strâns unite între ele iar cunoaşterea şi experimentarea lor trebuie echilibrată – nu ne este util să cădem la extreme: astfel doar ne depărtăm de Bine şi Adevăr!
(Vezi pentru dezvoltarea ideii cap. I, subcapitolul “Viziunea Adevărului”, subcapitolul “Transcenderea extremelor existenţă - vid, manifestare – nemanifestare” şi subcapitolul “Transcenderea lumii aparenţelor”.)
