Simboluri Evanghelice - pt. lit. P, R, S

Păsările cerului - libertate de gândire, naturaleţe, spontaneitate, lipsă de griji, trăire în prezent, integrare armonioasă în întreg, privire necomentată (neintermediată de gânduri, teorii, concepte şi dogme) a Realităţii (Viziunea Adevărului).
 
Paştele - eliberarea din robia “păcatului”, de sub stăpânirea prejudecăţilor, dogmelor, iluziilor, aşteptărilor false, ataşamentelor neîntemeiate; obţinerea stăpânirii de sine, a capacităţii reale de a fi stăpâni pe propriile gânduri şi emoţii, şi astfel pe propriul destin.
 
Păcat - mod greşit de gândire, atitudine greşită de raportare la realitate, care provoacă o deranjare a armoniei interioare şi exterioare şi astfel suferinţă.
Principalele moduri greşite de gândire din noi sunt: orgoliul, mânia, frica, lenea, lăcomia, tristeţea şi desfrâul.
Raţionamentele false care le susţin existenţa constau în diferite aşteptări false şi ataşamente neîntemeiate şi se bazează pe superficialitate, pe confuzia între diferite noţiuni, pe necercetarea şi necunoaşterea profundă a anumitor realităţi, a anumitor legături cauzale existente în manifestare.
 
Păgân - mod de gândire greşit, eronat; raţionament greşit.
 
Pământ - în diferite contexte poate simboliza “conştiinţa lumească”, “păcatele”, “viciile” (greşelile de gândire), în altele conştiinţa stării de veghe (conştientul), locul unde se dă lupta dintre bine şi rău, păcat şi virtute, dizarmonie şi armonie.
În general, “pământul” simbolizează conştientul (conştiinţa stării de veghe), locul unde se manifestă modurile noastre de gândire greşite sau corecte (oameni, noroade, popoare bune sau rele) şi unde acestea pot fi cercetate, analizate, înţelese pe deplin şi dacă e cazul (pentru cele greşite), eliminate (corectate) şi înlocuite cu altele (corecte).
 
Păstor - centrul de greutate, ideea, motivaţia principală care ghidează anumite moduri de gândire (legate de diferite aspecte ale realităţii) sau întregul sistem psihic al unui om.
Astfel, “păstorii care se închină pruncului” simbolizează diferitele virtuţi (smerenie, calm, curaj...) care trebuie să ne ghideze acţiunile în diferite împrejurări, virtuţi care toate sunt ghidate de ideea de Bine şi Adevăr (centrul de greutate, ideea principală care ghidează viaţa omului ce caută desăvârşirea); “oile fără păstor” desemnează acel psihic (pe care îl are majoritatea umanităţii actuale) care nu are un centru stabil de greutate, care nu este stabil în urmărirea Binelui şi Adevărului şi astfel, în funcţie de împrejurările exterioare, permite să se manifeste prin el când binele când răul, când “păcatul” când virtutea (în acest psihic oile - virtuţi sunt risipite deoarece păstorul lor - Binele şi Adevărul “este bătut”, este alungat datorită ignoranţei, datorită necunoaşterii lui în profunzime).
 
Pâine - în anumite contexte (atunci când e prezentă în opoziţie cu “piatra” - nemanifestarea, nemişcarea, potenţialul din care iasă viaţa) simbolizează manifestarea, viaţa, mişcarea, schimbarea; în alte contexte reprezintă hrana spirituală, cunoaşterea care ne permite să întronăm în noi Binele şi Adevărul.
 
Pescar – legile care coordonează, mânuiesc, ghidează lumea, creaţia, interacţiu-nile infinite de cauze şi efecte prezente în creaţie (simbolizate de “plasa de pescuit”).
La fel ca acestea şi pentru interiorul nostru există legi care îi sunt caracteristice şi permit păstrarea armoniei acestuia. Aceste  legi sunt “pescarii de oameni” (oamenii simbolizează gândurile) şi ele trebuie cunoscute şi respectate dacă vrem să avem armonie interioară şi să realizăm integrarea naturală în Întreg.
 
Peşte - gânduri, moduri de gândire (idei, teorii, prejudecăţi, concepte, dogme) prezente în psihic, conştientizate (prinse în plase) sau neconştientizate (ascunse în “mare”, în subconştient).
 
Piatra - reprezintă potenţialitatea, nemanifestarea, ceea ce este neschimbător, esenţa în anumite contexte sau stabilitatea, baza, temelia a ceva anume (a legii, a transformării...) în alte contexte.
 
Plase de pescuit (mreje) - lumea, manifestarea, creaţia cu interacţiunea (împletirea) ei infinită de cauze şi efecte care se întâlnesc în fiecare element al lumii (în fiecare nod al plasei).
Plasa de pescuit reprezintă şi lume interioară, lumea psihică cu toate modurile ei de gândire (de raportare la realitate) care se sprijină unele pe altele, se nasc unele din altele (ca firele plasei de pescuit).
În această “plasă mentală” pot apare rupturi, se pot rupe anumite fire ale ei, se pot găsi moduri greşite de gândire (păcate) care trebuie reparate, dacă vrem ca gândirea să ne funcţioneze bine şi să ne ajute să ne adaptăm optim la armonia realităţii (pentru dezvoltarea idei vezi cap. I, subcapitolul “Primele patru manifestări concrete ale ideii de Bine şi Adevăr”).
 
Porci - simbol a două moduri greşite de gândire (păcate) majore, anume: lenea şi lăcomia.
 
Porumbel - pace, linişte, libertate, lipsă de griji, naturaleţe, spontaneitate, armonie.
 
Poruncile - simbolizează legea imuabilă a naturii, cunoaşterea şi respectarea ei, cunoaşterea şi integrarea armonioasă, naturală în firea lucrurilor (a Ceea ce Este).
Poruncile, legile naturii, sunt cele care fac posibilă existenţa, manifestarea creaţiei, ele veghind (prin mecanisme specifice) la păstrarea ordinii şi armoniei Lumii interioare şi exterioare. Existenţa lor este echivalentă cu existenţa vieţii însăşi.
 
Post - a posti desemnează acţiunea prin care în mod conştient întrerupem, pentru o anumită perioadă de timp,  manifestarea automată a anumitor moduri de gândire (a anumitor atitudini faţă de realitate) şi a acţiunilor care decurg din acestea, cu scopul evident de a ne acorda un răgaz spre a le studia, spre a le analiza în profunzime şi astfel a vedea, prin analiza efectelor apropiate şi îndepărtate a acestor gânduri şi acţiuni, dacă ele sunt într-adevăr bune pentru noi (ne aduc pace, linişte, fericire, mulţumire). Dacă constatăm că dimpotrivă, în ciuda aparenţelor, anumite moduri de gândire (cum sunt orgoliul, mânia, frica, lenea, lăcomia, tristeţea, desfrâul sau diferite dogme, fanatisme, prejudecăţi, concepte, atitudini susţinute în noi) şi acţiunile pornite din ele ne aduc suferinţă, nelinişte, nemulţumire, aceste moduri de gândire nu vor mai fi susţinute în psihicul nostru, vor fi corectate şi înlocuite cu moduri corecte de gândire (care aduc armonia în noi şi în afara noastră).
Astfel putem, deci, vorbi de “post de grabă”, “post de gândire”, post de mâncare (pentru detalii vezi cap. I, subcapitolul  “Postul. Primele sclipiri ale Cunoaşterii Adevărului”).
 
Potop - procesul de distrugere din propriul câmp psihomental a modurilor greşite de gândire (provocatoare de suferinţă), a “păcatului”, a ignoranţei (a “locuitorilor vechiului pământ”). De acest proces scapă modurile corecte de gândire (virtuţile) aflate în potenţă în interiorul nostru (“Noe şi familia lui”) şi care urmează să se dezvolte şi să dea naştere unor “noi locuitori ai pământului nostru psihic” (unor gânduri îndreptate exclusiv spre Bine şi Adevăr).
 
Preacurvie - cine îşi lasă (cine nu-şi ascultă) inima, simţirea, intuiţia, pasiunea, emoţia, afară doar de faptul dacă din acestea vin pofte, patimi şi gânduri (atitudini) iraţionale, scăpate de sub control, îndreptate spre distrugerea armoniei interioare şi exterioare, face o acţiune greşită (preacurveşte) şi se află in suferinţă.
A preacurvi înseamnă, în anumite contexte, a nu echilibra inima cu mintea, emoţia cu raţiunea, simţirea cu gândirea (“femeia cu bărbatul”) în interiorul nostru, a nu da fiecăreia din aceste două laturi ale personalităţii noastre locul care i se cuvine, fără a neglija sau minimaliza pe cealaltă.
A nu preacurvi poate desemna în anumite contexte şi acţiunea de transcendere a extremelor, a dualităţilor prin înţelegerea profundă, de esenţă, a unităţii şi intercondiţionării acestora. (pentru dezvoltarea ideii, vezi cap. I, subcapitolul  “Puritatea: transcendere a dualităţii”).
 
Preoţi - în anumite contexte (când sunt înşiraţi alături de “cărturari”, “farisei” şi “bătrânii norodului”, condamnând alături de aceştia pe “Isus”) “preoţii” desemnează în interiorul nostru moduri greşite de gândire (păcate, prejudecăţi, dogmatisme, fanatisme, false cunoaşteri a diferitelor noţiuni religioase: virtute, mântuire, adevăr etc., teorii, concepte şi credinţe oarbe, copiate automat, fără analiză (prin copiere nediscriminatorie) din gândirea unui grup mai mare sau mai mic, de la o persoană sau de la alta).
În alte contexte “preotul” apare ca un reprezentant al lui Moise şi al Divinului, simbolizând în interiorul nostru “Vocea Conştiinţei”, cea care apără armonia şi în faţa căreia trebuie să ne aducem darurile cunoaşterii profunde a diferitelor aspecte ale realităţii care să ne permită să ne integrăm armoniei acesteia. (vezi cap. II, subcapitolul “Înlăturarea manifestărilor grosolane ale păcatelor”).
 
Proroc. Prorocire - “ceea ce este scris” şi nu poate fi schimbat, anume legile imuabile ale naturii după care se manifestă întreaga creaţie. Ori de câte ori se face referire la proroci sau la vreo prorocire care se împlineşte, este arătată o lege a naturii care se manifestă în acel moment (creând anumite efecte).
Aceste legi, aceste “prorociri” se împlinesc negreşit, se manifestă întotdeauna în legătură cu diferite aspecte (psihice, fizice, emoţionale...) ale realităţii. De aceea, ele trebuie cunoscute pentru ca acţiunea şi gândirea, ţinând cont de ele şi respectându-le, să ne permită integrarea în armonia Întregului.
“Ceea ce este scris”, “ceea ce au zis prorocii” trebuie, deci, să se împlinească negreşit pentru că acest lucru este în ordinea firii: legile naturii organizează creaţia şi fac ca desfăşurarea unui fenomen să aibă loc într-o anumită ordine şi la anumite momente. De exemplu, ştim că din sămânţă creşte pomul, apoi acesta dă naştere florilor şi fructelor care dau naştere din nou sămânţei.
Această desfăşurare a elementelor este înscrisă într-o lege a naturii pe care cunoscând-o, nu ne vom aştepta de exemplu direct la fructe imediat ce răsare sămânţa. Sau, cunoscând o altă lege a naturii, “nu ne vom aştepta să culegem pere din prun”: aceasta ar însemna să avem în noi cu “proroc, o prorocire mincinoasă”, fără corespondenţă în realitate, care ne face doar să suferim.
Astfel de “proroci mincinoşi”, astfel de legi greşit înţelese sunt modurile greşite de gândire din noi (“păcatele capitale”). Ei ne promit că susţinându-le în noi pe acestea, ne vom dobândi liniştea şi mulţumirea, dar în realitate vedem că astfel ne alegem cu contrariul (vedem că “prorocirea e mincinoasă”).
Trebuie, deci, alungate din noi aceste greşite înţelegeri ale legilor naturii (aceşti “proroci mincinoşi” - vezi pentru dezvoltarea ideii, cap. I, subcapitolul “Modurile greşite de raportare la realitate”).
Aşadar, “este prorocit”, este în firea lucrurilor, este o lege a naturii ca, în personalitatea plină de contradicţii, în urma conştientizării acestora, să se nască Binele şi Adevărul, care apoi încep să se dezvolte, să crească treptat, prin creşterea cunoaşterii profunde legate de diferite aspecte ale realităţii. Odată dezvoltat, Binele şi Adevărul dă naştere primelor sale manifestări (“Ioan Botezătorul”) şi apoi se manifestă pe deplin (prin “Isus”) prin lupta cu “păcatele” din noi (confruntări cu “preoţii, cărturarii, sinodul” etc.) prin înţelegerea acestora (prin “răstignire”, moarte şi “înviere”) şi astfel, prin alungarea lor din interiorul nostru, înlocuindu-le cu virtuţile (sfinţii înviaţi) şi născându-se în interiorul nostru noul om (“Fiul omului”) şi împărăţia Armoniei adusă de acesta (Împărăţia cerului).
Toate acestea sunt desfăşurări normale, naturale ale procesului de transformare interioară. Toţi cei care ţintesc desăvârşirea, trebuie să treacă prin aceste etape (evoluţia lor este, deci, “prorocită”, stabilită prin legile naturii, care organizează procesul de armonizare interioară).
 
Prunci - idei, gânduri, concepţii şi atitudini noi, nedezvoltate încă, aflate în potenţă. Chiar dacă acestea sunt îndreptate spre Bine şi Adevăr, fiind incipiente, nefundamentate încă pe o cunoaştere profundă, ele pot fi uneori pervertite, generând confuzie şi suferinţă (aceşti “prunci” vor fi însă “ucişi” prin dezvoltarea ulterioară a cunoaşterii ce o deţinem).
În anumite contexte “pruncii” simbolizează inocenţa, naturaleţea, puritatea, spontaneitatea, lipsa de prejudecăţi, contemplarea necomentată a realităţii care ne permit să dobândim a privire directă a Realităţii, neintermediată de nici o teorie, dogmă sau concept care nu fac decât să o deformeze.
Aceste virtuţi sunt “copiii a cărora este Împărăţia Cerurilor”.
 
Pustie - loc necercetat, neexplorat, necunoscut: astfel a merge “în pustie” înseamnă a ne îndrepta atenţia spre propriul psihic, spre modurile de gândire ascunse în subconştient, pentru a cunoaşte în profunzime mecanismele lor de acţiune, intercondiţionările dintre ele şi raportul lor cu diferitele aspecte ale realităţii în legătură cu care se formează.
A “propovădui în pustie” are, în mare, aceeaşi semnificaţie cu a “merge în pustie” dar, în plus, poate simboliza şi lipsa iniţială de ecou, lipsa de profunzime, de putere a primelor noastre încercări de a întări în noi Binele şi Adevărul, lipsă care cu timpul însă, este treptat depăşită pe măsura desfăşurării procesului de desăvârşire interioară.

 
Rai - împărăţia binelui, a cunoaşterii, a armoniei, împărăţia cerurilor. Starea psihică în care suntem în deplină armonie cu noi înşine şi cu mediul înconjurător, integrându-ne natural, spontan şi pe deplin Întregului, caracterizată printr-o profundă stare de linişte, pace, mulţumire, armonie care apare datorită unei cunoaşteri şi înţelegeri analitice de esenţă a diferitelor aspecte ale realităţii (virtutea, cauzalitatea, percepţia, cunoaşterea, binele, existenţa etc.)
 
Răsărit - început, iniţiere, naştere. “Magii care vin de la răsărit” simbolizează începutul cunoaşterii legilor profunde de manifestare ale naturii interioare şi exterioare care ne permit să facem “acte de magie”, aparent imposibil de realizat (stăpânirea de sine, tăcerea gândurilor, contemplarea necomentată, acţiunea detaşată, controlul emoţiilor şi al gândurilor, cercetarea unor realităţi din lumile invizibile - prin “trezire din vis”, “dedublare astrală” etc.).
 
Răspântii - a sta la “răspântii de drumuri” înseamnă a sta la egală distanţă de extreme, a transcende lupta dualităţilor şi a contrariilor prin înţelegerea esenţei tuturor fenomenelor. (vezi cap. III, subcapitolul  “Transcenderea dualităţii)
 
Răstignire - lupta dintre planul orizontal (lumesc, al păcatului) şi cel vertical (spiritual, al cunoaşterii şi virtuţii); perioada de maximă încordare în care aceste două planuri au putere relativ egală în noi, perioada în care Binele şi Adevărul ne atrag foarte puternic şi facem multe acţiuni menite a-i realiza în interiorul nostru dar, în acelaşi timp “păcatul” este puternic înrădăcinat în noi deoarece încă nu-i cunoaştem acestuia cauzele profunde. Răstignirea este astfel o perioadă de îndoieli, de încordare, de pendulare la extreme (păcat, virtute), de căutare acerbă de a cunoaşte în profunzime Binele şi Adevărul.
Odată depăşită această perioadă, vechea personalitate (bazată pe păcat) moare şi cea nouă (virtuoasă) se naşte (învie) în urma cunoaşterii “rădăcinilor păcatului” (ascunse în subconştient - mormânt).
 
Rob - “supus unui stăpân”: mod de gândire, idee care provine, care este o mani-festare, a unui alt mod de gândire, a unei alte idei.
Astfel “robul marelui preot” desemnează manifestări ale păcatelor (încălcarea celor zece porunci, de exemplu); “robul lui Dumnezeu” semnifică manifestările virtuţilor (crearea de armonie); “robul slăbănog al sutaşului” simbolizează manifestări greşite ale cunoaşterii (sutaşului) care paralizează acţiunea (cum sunt: frica, lenea, prejudecata etc.).
 

 
Sabat - “perioadă de odihnă”, stare psihică de mulţumire, de pace, care apare în noi datorită armonizării interiorului prin corectarea modurilor greşite de gândire şi de raportare la realitate, existente în psihicul nostru (vezi cap. I, subcapitolul  “Timpul de acţiune pentru refacerea Armoniei”).
 
Sabie - cunoaşterea discriminatorie, profundă a legilor naturii, singura capabilă să discearnă (să taie) binele de rău, utilul de neutil şi să elimine din noi răul şi neutilul în urma “războiului interior” purtat cu acesta.
 
Sărac în duh - stare psihică caracterizată prin lipsa agitaţiei mentale, a neliniştilor, a grabei de a judeca lucrurile (sărac-lipsit, duh-suflare-agitaţie-mişcare) în care este prezentă detaşarea, nepătimirea, analiza obiectivă a realităţii, contemplarea directă a acesteia.
Trebuie să sărăcim, să dăm de la noi agitaţia mentală creată de susţinerea în noi a tot felul de dogme, teorii, idei, concepte neverificate (copiate automat, fără analiză, din societate); trebuie să ne oprim din graba de a judeca lucrurile, trebuie să renunţăm la privirea superficială a diferitelor aspecte ale realităţii; trebuie, deci, să ajungem “săraci în duh” dacă vrem să ne integrăm armonios Întregului (Împărăţiei Cerurilor) prin cunoaşterea acestuia.
 
Sânge - ceea ce face legătura dintre diferite moduri de gândire din psihic. Legăturile, corelaţiile, raţionamentele corecte, făcute între diferitele moduri de gândire şi între acestea şi diferite aspecte ale realităţii se fac în urma unui efort conştient îndreptat în acest sens (printr-o “vărsare de sânge”) făcut cu scopul de a alunga (de a ierta) din noi “păcatele”, modurile greşite de raportare la realitate şi astfel a ne dobândi liniştea, pacea, armonia. Doar astfel “tămăduim”, corectăm corelaţiile, raţionamentele greşite (“scurgerile de sânge”) din psihicul propriu, obţinând efectele sus menţionate.
 
Semnul lui Iona - semnul care ne arată, care ne convinge că “binele e bun”, este înţelegerea în profunzime a efectelor gândirii corecte, iar această înţelegere o dobândim pe măsură ce ne cercetăm şi ne analizăm atent propriile moduri de gândire şi le schimbăm pe acestea folosind “legea creaţiei”, “legea treiului” care intermediază orice schimbare. Cunoaşterea şi aplicarea acestei legi pe parcursul drumului spre desăvârşire este “semnul lui Iona”. Această lege ce organizează transformarea, spune că aceasta se desfăşoară întotdeauna în trei etape, de aceea se numeşte şi “legea treiului”, anume:
- distrugerea vechilor structuri psiho-mentale dominate de moduri greşite de gândire;
- crearea unor noi structuri psihice pe baza unor moduri corecte de gândire;
- menţinerea modurilor de gândire corecte şi adaptarea lor perpetuă la continua schimbare care ne înconjoară. (pentru detalii vezi cap. I, subcapitolul “Legea treiului - legea care creează”)
 
Sfinţire - procesul de desăvârşire, de perfecţionare care constă în alungarea din psihicul nostru a modurilor greşite de raportare la realitate pe care acesta le susţine în sine (a “păcatelor”), pentru a ajunge astfel  la percepţia corectă, directă, obiectivă a diferitelor aspecte ale realităţii şi a Realităţii însăşi şi astfel a ajunge să ne integrăm armonios în Întreg (dobândindu-ne prin aceasta pacea, liniştea şi mulţumirea interioară profundă).
 
Sinagogă - mintea, psihicul. Acesta poate fi astfel organizat încât întotdeauna prin el “să se citească şi să manifeste Legea”, să se manifeste moduri corecte de gândire (virtuţi) care să ne permită să ne integrăm armoniei Întregului (în acest caz vorbim de o “Sinagogă a lui Dumnezeu”) sau, dimpotrivă: prin psihicul nostru să lăsăm să se manifeste moduri greşite de gândire “păcate” (în acest caz vorbim de o “Sinagogă a Satanei”) care aduc cu ele pentru noi doar suferinţă.
 
Slăbănog - mod de gândire, care prezent în psihic, care lăsat să se manifeste în noi ne paralizează acţiunile, ne compromite capacitatea de a acţiona eficient pentru a ne atinge scopurile dorite de noi şi de toată lumea: linişte, fericire, armonie. Astfel de moduri de gândire sunt lenea, frica, tristeţea, ş.a.m.d. Ele trebuie studiate atent pentru a înţelege astfel greşelile de gândire (corelaţiile şi raţionamentele greşite) ce le caracterizează şi astfel a le corecta. Doar astfel le putem alunga din noi şi astfel ne putem atinge scopurile menţionate mai înainte.

Stâncă - moduri greşite de gândire adânc înrădăcinate în psihic (aceste “stânci” trebuie “despicate”, analizate şi distruse) respectiv moduri corecte de gândire formate pe baza unei percepţii directe a aspectelor realităţii în legătură cu care se formează (şi nu pe raţiunile, teoriile, dogmele şi mărturiile preluate de la alţii) şi pe care se poate construi o cunoaştere solidă, întemeiată (o “casă pe stâncă”) care să ne permită integrarea naturală în armonia Unităţii.
 
Suflet - minte, psihic, structurile psihico-emoţionale ale personalităţii. Acestea dacă sunt dominate de moduri greşite de gândire, avem de-a face cu un “suflet păcătos” care pe parcursul transformării spirituale urmează să fie “pierdut în gheenă”, urmează să fie distrus şi înlocuit cu alte structuri psihice dominate de moduri corecte de gândire.
 
Şarpe - înţelepciune, cunoaştere. Este util pentru noi să fim “înţelepţi precum şerpii” şi să alunecăm precum aceştia natural printre obstacolele care apar în viaţa noastră, integrându-ne spontan în Ceea ce Este.

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru