Pregătiri pentru confruntare
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Pregătiri pentru confruntarea cu “păcatul”,
pe planuri mai profunde
Isus vesteşte patimile şi moartea Sa
(Matei 16.21-28)
“De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor, că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze.”
În acest stadiu al evoluţiei noastre interioare, ne pregătim de confruntarea decisivă între vechi şi nou, în urma căreia vom ataca şi vom învinge vechiul centru de greutate, vechea cetate de conducere a personalităţii, dominată de moduri greşite de gândire (Ierusalimul vechi).
În cadrul acestei confruntări, vom fi atacaţi de bătrâni (vechi automatisme şi prejudecăţi de gândire), preoţi (dogme, teorii, concepţii şi credinţe oarbe, iraţionale) şi de cărturari (false învăţături preluate de psihicul nostru, doar din lăcomia de a cunoaşte multe, fără însă a pune nimic în practică).
Pentru a-i învinge definitiv pe aceştia, e preferabil “să nu ne luăm la ceartă cu ei”, să nu ne confruntăm cu ei superficial şi de suprafaţă, ignorând esenţa problemei.
Trebuie, deci, să-i confruntăm pe planuri mai profunde, căutând şi identificând rădăcinile acestor moduri greşite de gândire (cauzele lor profunde).
Le vom găsi, dacă vom coborî în “Iad”, în subconştient, pentru a cerceta mecanismele profunde (abisale) ale minţii noastre. Iar după ce le vom descoperii pe acestea le vom distruge prin legea treiului (“în trei zile”), după care vom învia, vom ieşi din nou la suprafaţa subconştientului (în conştient), unde vom duce ultimele bătălii cu “Răul” din noi, acum slăbit şi lipsit de rădăcinile pe care le avea până acum, datorită ignoranţei noastre.
“Petru L-a luat de o parte şi a început să-L mustre zicând: “Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: “Înapoia Mea, Satano; tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”
În acest stadiu în care ne pregătim, deci, pentru confruntarea cu rădăcinile modurilor greşite de gândire din noi, sufletul nostru încă mai găzduieşte în el multe confuzii.
Cunoaşterea Legilor Naturii (Petru) pe care o avem nu e destul de dezvoltată în personalitatea noastră, astfel că mai putem face greşeli de asociere şi interpretare a ceea ce e bine şi ce e rău.
Astfel, încă nu înţelegem adevărata valoare a insistenţei şi concentrării pentru a descoperi cauza profundă a răului din noi, încă nu e înţeleasă şi transceansă în noi dualitatea viaţă-moarte (creaţie-distrugere).
Doar cu un mod greşit de gândire, doar dintr-o cunoaştere incompletă, putem aprecia ca opuse şi nu ca şi complementare şi interdependente aceste două extreme ale existenţei.
Trebuie, aşadar, să înţelegem că, pentru a ajunge la cauza profundă a “păcatelor” din noi, e nevoie de un efort susţinut, concentrat şi pentru o mare perioadă de timp, îndreptat spre analiza şi studiul tuturor modurilor noastre de gândire şi mai ales a celor evident greşite (orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie, desfrâu), deoarece vedem imediat că ele ne provoacă suferinţă.
“Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.””
Pentru ca virtuţile din noi să devină desăvârşite (în drumul lor hotărât acum, spre Bine şi Adevăr), e nevoie ca noi (fiinţa din noi) să ajungem:
- la o cunoaştere de sine profundă, prin lepădarea din psihicul nostru a tuturor falselor identificări cu diferite creaţii ale noastre: gânduri, emoţii, voinţă, conştiinţă, intuiţie…
- la a transcende dualitatea şi opoziţia aparentă a extremelor prin cunoaşterea esenţei din spatele lor, a elementelor care le generează pe amândouă şi care fac legătura între aceste extreme (vezi fig. 1. A)
Trebuie, deci, să transcendem planul orizontal (fig. 1. B) al iluziilor lumii, al preocupărilor mundane, al pierderii în aparenţe prin intrarea în profunzimea lor (fig. 1. D), pentru a cunoaşte cauzele profunde care le susţin şi le generează şi, de asemenea, pe cât posibil, înălţându-ne deasupra lor (fig. 1. E), lărgindu-ne astfel câmpul conştiinţei şi împăcând extremele într-o viziune largă, extinsă spre infinit, într-o viziune integratoare a dualităţii.
În simbolul răstignirii pe cruce, linia orizontală vedem că e cea care cuprinde mâinile, care sunt un simbol al acţiunii, al lumii în mişcare, al manifestării, iar sub ea vedem că se află trupul şi picioarele care reprezintă baza, temelia, mecanismele profunde care susţin această acţiune: motivaţiile ei profunde, prezente în subconştientul nostru (în “Iad”), conştientizate deocamdată mai puţin.
Linia de deasupra mâinilor cuprinde capul, simbol al coordonării acţiunii, al generării ei conştiente, al centrului de conducere de unde are loc ghidarea schimbării existente în planul acţiunii şi în planul motivaţiilor acesteia (al subconştientului).
Pentru a urma pe deplin Binele şi Adevărul (pe Isus), e nevoie să luăm în spate întreaga cruce, deci, e nevoie să cercetăm deopotrivă, pentru a le integra şi armoniza cele trei elemente menţionate:
- acţiunea
- motivaţiile profunde (subconştiente) ale acesteia
- motivaţiile conştiente, aparente, de suprafaţă ale acţiunii
Suferinţa poate să vină în viaţa noastră, doar, dacă lăsăm ca acţiunea să ne fie ghidată de motivaţii necercetate îndeajuns, de scopuri care, aparent odată atinse, ar trebui să ne aducă fericirea dar, când le atingem, vedem că nu ne-au adus-o.
Astfel de motivaţii sunt cele care ne sunt furnizate pentru a ne îndemna la acţiune de către: orgoliu, mânie, tristeţe, frică, lene, lăcomie…
Acţiunile pornite din aceste motivaţii negreşit vor produce suferinţă în noi.
Să încercăm să aprofundăm, deci, motivaţiile (modurile de gândire) pe care ni le propun aceste păcate, spre a vedea dacă într-adevăr ele pot fi atinse prin “acţiunea păcătoasă”.
Astfel ne justificăm acţiunile de mânie sau orgoliu, spunând că “vrem
să-i învăţăm noi minte”, să “le arătăm cine suntem noi”, să “le arătăm că s-au pus cu cine nu trebuie”… considerând că dacă vom face aceste acţi- uni (“învăţatul minte”, “arătarea identităţii”, “sublinierea a ce trebuie”) vom fi mulţumiţi, liniştiţi, fericiţi.
Le facem, şi vedem, spre surprinderea noastră, că ne-am ales tocmai cu contrariul: cu nemulţumire, stres, nelinişte. De ce? Pentru că nu am analizat în profunzime motivaţiile propuse de psihic pentru a acţiona spre a vedea dacă ele pot fi şi atinse cu adevărat prin acţiunea noastră.
Motivaţia pentru orice acţiune de-a noastră este Binele (aşa cum zicea şi Socrate: “nimeni nu face răul în mod voit”) adică obţinerea unei stări de mai bine, de linişte, pace, mulţumire sufletească. Problema este că din lipsa unei cercetări profunde, a atitudinilor şi acţiunilor pe care le desfăşurăm (ca de exemplu: orgoliul, rea-voinţa, nesinceritatea, mânia, frica, închiderea în sine…) facem multe din aceste acţiuni şi ne alegem practic cu starea de rău (nelinişte, nemulţumire), deşi teoretic noi ne aşteptam să atingem starea de bine.
Trebuie, deci, să cercetăm în profunzime efectele tuturor acţiunilor şi atitudinilor pe care le adaptăm, asupra noastră spre a vedea dacă cu adevărat aceste acţiuni sunt favorabile şi utile nouă.
Reiese astfel evident, la o analiză mai atentă şi mai în profunzime, că adoptarea unor atitudini precum sunt: orgoliul, mânia, frica, tristeţea, lenea, lăcomia, desfrâul, din care decurg acţiuni precum: rea-voinţa, nesinceritatea, mânia, plângerea de milă, tratarea fără iubire şi compasiune a fiinţelor din jur, violenţa… nu ne este utilă şi favorabilă (nu este un bine pentru noi), deoarece, negreşit, de pe urma unor astfel de atitudini şi acţiuni, ne alegem cu “starea de rău”.
“Cine are urechi, să priceapă aceasta!”
“Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.
… Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia, după faptele lui.
Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”
Deci, în acest moment, multe moduri de gândire din noi sunt greşite şi chiar dacă ele se luptă să-şi scape viaţa (să nu le distrugem din psihicul nostru), ele şi-o vor pierde, deoarece judecata lor am făcut-o atunci când am hotărât să mergem ferm pe Drumul Binelui şi Adevărului.
Atunci ne-am pierdut viaţa păcătoasă (trăită în ignoranţă) şi am început o alta, luminată de lampa călăuzitoare a Cunoaşterii şi a valorilor transcedentale.
Mergând pe acest nou drum, la un moment dat vom întrona în noi o nouă personalitate, o nouă viaţă (pe fiul nostru), care va conduce acţiunea noastră, bazându-se pe virtuţi (îngeri) şi care va alunga şi ultimele reziduri de rău din noi, răsplătindu-i astfel acestuia după faptele sale.
Astfel sunt unele moduri greşite de gândire subtile, care nu vor putea fi distruse din noi decât atunci când vom poseda o mare cunoaştere de sine şi o mare putere de discriminare, lucru care se va întâmpla pe parcursul drumului nostru spiritual la un moment dat: moment simbolizat de coborârea “Fiului omului” în noi.
Această Cunoaştere şi Discriminare nu vor “cădea din cer”, va trebui să le dobândim şi să le întărim treptat, printr-o continuă analiză a psihicului propriu, a modurilor noastre de gândire, spre a vedea dacă acestea ne sunt utile cu adevărat.
Astfel, indiferent dacă suntem acasă, pe drum, la serviciu etc., dacă la un moment dat simţim nelinişte, nemulţumire, stres, agitaţie, atunci putem şti cu siguranţă că, în psihicul nostru, este un mod greşit de gândire (o formă sau alta a celor şapte păcate capitale: orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie şi desfrâu). Este momentul să cercetăm în profunzime care este acest mod greşit de gândire (de exemplu, putem constata că e mânie, sau tristeţe…) şi imediat să identificăm cauzele interioare (greşelile de gândire care i-au permis apariţia) pentru a le putea corecta.
Vom şti că le-am corectat, că am înţeles greşelile de gândire dacă, imediat după această înţelegere, acele nelinişti, acele agitaţii dispar, lăsând loc în noi liniştii şi mulţumirii.
Liniştea aceasta este precum liniştea aceea profundă, care se lasă după o mare furtună imediat ce aceasta se termină, aşa că nu se poate să nu o recunoaştem.
Acesta este, deci, procesul de urmat.
Astfel, în decursul timpului, prin această autoanaliză continuă şi prin meditaţii anume îndreptate înspre înţelegerea şi eliminarea din noi a greşelilor de gândire (care ne provoacă suferinţă), vom creşte în Cunoaştere şi Iubire, vom creşte în Conştiinţă şi Fericire.
pe planuri mai profunde
Isus vesteşte patimile şi moartea Sa
(Matei 16.21-28)
“De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor, că are să fie omorât şi că a treia zi are să învieze.”
În acest stadiu al evoluţiei noastre interioare, ne pregătim de confruntarea decisivă între vechi şi nou, în urma căreia vom ataca şi vom învinge vechiul centru de greutate, vechea cetate de conducere a personalităţii, dominată de moduri greşite de gândire (Ierusalimul vechi).
În cadrul acestei confruntări, vom fi atacaţi de bătrâni (vechi automatisme şi prejudecăţi de gândire), preoţi (dogme, teorii, concepţii şi credinţe oarbe, iraţionale) şi de cărturari (false învăţături preluate de psihicul nostru, doar din lăcomia de a cunoaşte multe, fără însă a pune nimic în practică).
Pentru a-i învinge definitiv pe aceştia, e preferabil “să nu ne luăm la ceartă cu ei”, să nu ne confruntăm cu ei superficial şi de suprafaţă, ignorând esenţa problemei.
Trebuie, deci, să-i confruntăm pe planuri mai profunde, căutând şi identificând rădăcinile acestor moduri greşite de gândire (cauzele lor profunde).
Le vom găsi, dacă vom coborî în “Iad”, în subconştient, pentru a cerceta mecanismele profunde (abisale) ale minţii noastre. Iar după ce le vom descoperii pe acestea le vom distruge prin legea treiului (“în trei zile”), după care vom învia, vom ieşi din nou la suprafaţa subconştientului (în conştient), unde vom duce ultimele bătălii cu “Răul” din noi, acum slăbit şi lipsit de rădăcinile pe care le avea până acum, datorită ignoranţei noastre.
“Petru L-a luat de o parte şi a început să-L mustre zicând: “Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!”
Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru: “Înapoia Mea, Satano; tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”
În acest stadiu în care ne pregătim, deci, pentru confruntarea cu rădăcinile modurilor greşite de gândire din noi, sufletul nostru încă mai găzduieşte în el multe confuzii.
Cunoaşterea Legilor Naturii (Petru) pe care o avem nu e destul de dezvoltată în personalitatea noastră, astfel că mai putem face greşeli de asociere şi interpretare a ceea ce e bine şi ce e rău.
Astfel, încă nu înţelegem adevărata valoare a insistenţei şi concentrării pentru a descoperi cauza profundă a răului din noi, încă nu e înţeleasă şi transceansă în noi dualitatea viaţă-moarte (creaţie-distrugere).
Doar cu un mod greşit de gândire, doar dintr-o cunoaştere incompletă, putem aprecia ca opuse şi nu ca şi complementare şi interdependente aceste două extreme ale existenţei.
Trebuie, aşadar, să înţelegem că, pentru a ajunge la cauza profundă a “păcatelor” din noi, e nevoie de un efort susţinut, concentrat şi pentru o mare perioadă de timp, îndreptat spre analiza şi studiul tuturor modurilor noastre de gândire şi mai ales a celor evident greşite (orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie, desfrâu), deoarece vedem imediat că ele ne provoacă suferinţă.
“Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.””
Pentru ca virtuţile din noi să devină desăvârşite (în drumul lor hotărât acum, spre Bine şi Adevăr), e nevoie ca noi (fiinţa din noi) să ajungem:
- la o cunoaştere de sine profundă, prin lepădarea din psihicul nostru a tuturor falselor identificări cu diferite creaţii ale noastre: gânduri, emoţii, voinţă, conştiinţă, intuiţie…
- la a transcende dualitatea şi opoziţia aparentă a extremelor prin cunoaşterea esenţei din spatele lor, a elementelor care le generează pe amândouă şi care fac legătura între aceste extreme (vezi fig. 1. A)
Trebuie, deci, să transcendem planul orizontal (fig. 1. B) al iluziilor lumii, al preocupărilor mundane, al pierderii în aparenţe prin intrarea în profunzimea lor (fig. 1. D), pentru a cunoaşte cauzele profunde care le susţin şi le generează şi, de asemenea, pe cât posibil, înălţându-ne deasupra lor (fig. 1. E), lărgindu-ne astfel câmpul conştiinţei şi împăcând extremele într-o viziune largă, extinsă spre infinit, într-o viziune integratoare a dualităţii.
În simbolul răstignirii pe cruce, linia orizontală vedem că e cea care cuprinde mâinile, care sunt un simbol al acţiunii, al lumii în mişcare, al manifestării, iar sub ea vedem că se află trupul şi picioarele care reprezintă baza, temelia, mecanismele profunde care susţin această acţiune: motivaţiile ei profunde, prezente în subconştientul nostru (în “Iad”), conştientizate deocamdată mai puţin.
Linia de deasupra mâinilor cuprinde capul, simbol al coordonării acţiunii, al generării ei conştiente, al centrului de conducere de unde are loc ghidarea schimbării existente în planul acţiunii şi în planul motivaţiilor acesteia (al subconştientului).
Pentru a urma pe deplin Binele şi Adevărul (pe Isus), e nevoie să luăm în spate întreaga cruce, deci, e nevoie să cercetăm deopotrivă, pentru a le integra şi armoniza cele trei elemente menţionate:
- acţiunea
- motivaţiile profunde (subconştiente) ale acesteia
- motivaţiile conştiente, aparente, de suprafaţă ale acţiunii
Suferinţa poate să vină în viaţa noastră, doar, dacă lăsăm ca acţiunea să ne fie ghidată de motivaţii necercetate îndeajuns, de scopuri care, aparent odată atinse, ar trebui să ne aducă fericirea dar, când le atingem, vedem că nu ne-au adus-o.
Astfel de motivaţii sunt cele care ne sunt furnizate pentru a ne îndemna la acţiune de către: orgoliu, mânie, tristeţe, frică, lene, lăcomie…
Acţiunile pornite din aceste motivaţii negreşit vor produce suferinţă în noi.
Să încercăm să aprofundăm, deci, motivaţiile (modurile de gândire) pe care ni le propun aceste păcate, spre a vedea dacă într-adevăr ele pot fi atinse prin “acţiunea păcătoasă”.
Astfel ne justificăm acţiunile de mânie sau orgoliu, spunând că “vrem
să-i învăţăm noi minte”, să “le arătăm cine suntem noi”, să “le arătăm că s-au pus cu cine nu trebuie”… considerând că dacă vom face aceste acţi- uni (“învăţatul minte”, “arătarea identităţii”, “sublinierea a ce trebuie”) vom fi mulţumiţi, liniştiţi, fericiţi.
Le facem, şi vedem, spre surprinderea noastră, că ne-am ales tocmai cu contrariul: cu nemulţumire, stres, nelinişte. De ce? Pentru că nu am analizat în profunzime motivaţiile propuse de psihic pentru a acţiona spre a vedea dacă ele pot fi şi atinse cu adevărat prin acţiunea noastră.
Motivaţia pentru orice acţiune de-a noastră este Binele (aşa cum zicea şi Socrate: “nimeni nu face răul în mod voit”) adică obţinerea unei stări de mai bine, de linişte, pace, mulţumire sufletească. Problema este că din lipsa unei cercetări profunde, a atitudinilor şi acţiunilor pe care le desfăşurăm (ca de exemplu: orgoliul, rea-voinţa, nesinceritatea, mânia, frica, închiderea în sine…) facem multe din aceste acţiuni şi ne alegem practic cu starea de rău (nelinişte, nemulţumire), deşi teoretic noi ne aşteptam să atingem starea de bine.
Trebuie, deci, să cercetăm în profunzime efectele tuturor acţiunilor şi atitudinilor pe care le adaptăm, asupra noastră spre a vedea dacă cu adevărat aceste acţiuni sunt favorabile şi utile nouă.
Reiese astfel evident, la o analiză mai atentă şi mai în profunzime, că adoptarea unor atitudini precum sunt: orgoliul, mânia, frica, tristeţea, lenea, lăcomia, desfrâul, din care decurg acţiuni precum: rea-voinţa, nesinceritatea, mânia, plângerea de milă, tratarea fără iubire şi compasiune a fiinţelor din jur, violenţa… nu ne este utilă şi favorabilă (nu este un bine pentru noi), deoarece, negreşit, de pe urma unor astfel de atitudini şi acţiuni, ne alegem cu “starea de rău”.
“Cine are urechi, să priceapă aceasta!”
“Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.
… Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia, după faptele lui.
Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăţia Sa.”
Deci, în acest moment, multe moduri de gândire din noi sunt greşite şi chiar dacă ele se luptă să-şi scape viaţa (să nu le distrugem din psihicul nostru), ele şi-o vor pierde, deoarece judecata lor am făcut-o atunci când am hotărât să mergem ferm pe Drumul Binelui şi Adevărului.
Atunci ne-am pierdut viaţa păcătoasă (trăită în ignoranţă) şi am început o alta, luminată de lampa călăuzitoare a Cunoaşterii şi a valorilor transcedentale.
Mergând pe acest nou drum, la un moment dat vom întrona în noi o nouă personalitate, o nouă viaţă (pe fiul nostru), care va conduce acţiunea noastră, bazându-se pe virtuţi (îngeri) şi care va alunga şi ultimele reziduri de rău din noi, răsplătindu-i astfel acestuia după faptele sale.
Astfel sunt unele moduri greşite de gândire subtile, care nu vor putea fi distruse din noi decât atunci când vom poseda o mare cunoaştere de sine şi o mare putere de discriminare, lucru care se va întâmpla pe parcursul drumului nostru spiritual la un moment dat: moment simbolizat de coborârea “Fiului omului” în noi.
Această Cunoaştere şi Discriminare nu vor “cădea din cer”, va trebui să le dobândim şi să le întărim treptat, printr-o continuă analiză a psihicului propriu, a modurilor noastre de gândire, spre a vedea dacă acestea ne sunt utile cu adevărat.
Astfel, indiferent dacă suntem acasă, pe drum, la serviciu etc., dacă la un moment dat simţim nelinişte, nemulţumire, stres, agitaţie, atunci putem şti cu siguranţă că, în psihicul nostru, este un mod greşit de gândire (o formă sau alta a celor şapte păcate capitale: orgoliu, mânie, frică, tristeţe, lene, lăcomie şi desfrâu). Este momentul să cercetăm în profunzime care este acest mod greşit de gândire (de exemplu, putem constata că e mânie, sau tristeţe…) şi imediat să identificăm cauzele interioare (greşelile de gândire care i-au permis apariţia) pentru a le putea corecta.
Vom şti că le-am corectat, că am înţeles greşelile de gândire dacă, imediat după această înţelegere, acele nelinişti, acele agitaţii dispar, lăsând loc în noi liniştii şi mulţumirii.
Liniştea aceasta este precum liniştea aceea profundă, care se lasă după o mare furtună imediat ce aceasta se termină, aşa că nu se poate să nu o recunoaştem.
Acesta este, deci, procesul de urmat.
Astfel, în decursul timpului, prin această autoanaliză continuă şi prin meditaţii anume îndreptate înspre înţelegerea şi eliminarea din noi a greşelilor de gândire (care ne provoacă suferinţă), vom creşte în Cunoaştere şi Iubire, vom creşte în Conştiinţă şi Fericire.
