Conştientizarea contradicţiilor din noi
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Vânzarea lui Isus. Descoperirea vânzătorului
(Matei 26.14-25)
“Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă”
Cifra doisprezece am văzut că este simbolul ciclului complet (în douăsprezece luni pământul face o rotaţie în jurul soarelui). Pentru a parcurge în întregime un ciclu de manifestare, trebuie să se treacă obligatoriu prin anumite etape (luni, anotimpuri), care nu pot fi sărite.
Una din aceste etape, în ceea ce priveşte drumul spiritual, este şi trădarea personalităţii de către contradicţiile din ea însăşi (trădarea lui Iuda, a cărui simbolistică am mai discutat-o). Această trădare se face prin punerea faţă în faţă a acestor contradicţii evidente (dintre bine şi rău, dintre păcat şi virtute, dintre “Isus” şi “preoţi”), pentru a fi conştientizate în profunzime şi a fi astfel eliminate, lăsând la conducerea personalităţii o singură tendinţă hotărâtă (cea spre Bine şi Adevăr).
“şi le-a zis: Ce vreţi să-mi daţi şi-l voi da în mâinile voastre”. Ei i-au cântărit treizeci de arginţi”
Binele din noi (virtuţile) trebuie deci să aibă o confruntare directă cu răul (păcatul) şi din aceasta noi trebuie să conştientizăm diferenţele dintre ele şi elementele care le despart.
Această confruntare se face cu preţul (prin mijlocirea) a “treizeci de arginţi”. Am văzut că cifra trei simbolizează legea creaţiei (creaţie - menţinere - distrugere; afirmaţie – negaţie - conciliere), iar în acest context putem constata că atunci când contradicţiile (evidente) sunt percepute, are loc naşterea lor pentru noi, atâta timp cât sunt analizate se menţin, iar când le înţelegem are loc distrugerea lor.
Trebuie să precizăm că această punere faţă în faţă a contradicţiilor din structurile personalităţii proprii, dau naştere în noi unei perioade de şoc, de mare dramatism, de mare luptă interioară.
Această conştientizare a diferitelor contradicţii din noi are loc de mai multe ori pe parcursul Căii, la nivele din ce în ce mai profunde. Astfel am constatat apariţia contradicţiilor la naşterea lui Hristos în noi (se naşte în “ţara lui Iuda”) şi o vedem din nou aici, când suntem mult mai aproape de profunzimile fiinţei (de mormânt), decât atunci.
Astfel, de exemplu, la începutul Transformării pot apare contradicţii de genul următoarelor:
- “dacă Dumnezeu este iubire, de ce suferă oamenii, şi copiii mai ales?”
- “dacă există Iad, de ce este veşnic? (Nimeni nu pedepseşte timp de o eternitate, pentru o greşeală finită)”
- “dacă religia mea e singura bună, ce se întâmplă cu celelalte cinci miliarde de oameni de alte religii?”
- “dacă Dumnezeu e Atotputernic şi poate distruge răul oricând, de ce-l tolerează?” etc.
Putem vedea că, în general, aceste contradicţii de început tind să fie îndreptate spre exterior. Pe măsură ce ne maturizăm în transformarea noastră, contradicţiile cercetate se transferă spre interior:
- “dacă mânia îmi produce o stare de disconfort, de suferinţă, de agitaţie şi eu vreau linişte, de ce mă mai mânii?”
- “e clar că frica mă împiedică să cunosc anumite aspecte ale manifestării şi eu vreau să cunosc cu orice preţ…”
- “senzaţia de lene pe care o simt mă împiedică să acţionez, totuşi ştiu că fără acţiune nu se poate obţine nimic…” etc.
În stadiul în care privirea ni se îndreaptă astfel mai mult spre interior, se naşte Hristosul în noi.
Apoi, contradicţiile cercetate şi depăşite devin din ce în ce mai profunde, fiind legate de cunoaştere, de percepţie, de motivaţie, de existenţă… Astfel încep să fie atinse hotarele minţii şi aceasta începe să-şi cunoască limitele.
“Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit ca să dea pe Isus în mâinile lor.”
Această conştientizare a contradicţiilor din noi (la diferite nivele) se face la timpul potrivit, în circumstanţe care evidenţiază şi dezvoltă aceste contradicţii. Dacă le cercetăm asiduu şi încercăm să le înţelegem, dacă încercăm să transcendem extremele contradictorii şi să înţelegem esenţa fenomenului cercetat, la un moment dat depăşim, rând pe rând, aceste contradicţii: pe cele dintre păcate şi virtuţi şi pe cele dintre diferite teorii şi concepte ale diferitelor şcoli, religii, filozofii. Din acest moment, atunci când ne vom mai întâlni cu ele în exterior, ele nu ne vor mai tulbura liniştea.
… “Vremea Mea este aproape, voi face Paştele cu ucenicii Mei, în casa ta”
Această trădare interioară a răului de către contradicţiile din noi este precedată de “sărbătorirea paştelui”.
Paştele este un simbol al ieşirii din robie, al scăpării de sub tirania anumitor prejudecăţi, dogme, iluzii, păcate… şi putem vedea că este necesar ca “paştele” să preceadă “trădarea”, deoarece, dacă nu scăpăm, de exemplu, cât de cât, din robia fricii (de pedeapsă, de a nu face altfel decât zice “popa”, de a nu greşi etc.), din robia instinctului de turmă, din robia nepăsării şi a tot felul de prejudecăţi legate de cunoaştere (a religiei, a filozofiei, a ştiinţei, a ezoterismului etc.) şi folosul ei (ca de exemplu: “nu are rost să-mi bat capul cu astfel de lucruri, sunt destui care o fac: preoţi, pierde vară (filozofi), şoareci de bibliotecă etc.” sau, “ce dacă cunoşti diferite chestii despre psihic, sapă sapa singură în grădină?” sau, “mie mi-e destul ce scrie în Biblie (sau altă carte sfântă), de altă cunoaştere nu am nevoie!” etc.), atunci nu vom ajunge niciodată să conştientizăm aceste contradicţii din noi, chiar dacă le vedem uneori.
Astfel toată lumea ştie că nu e bine, că “e păcat” să te mânii, să fi arţăgos, să fi orgolios, să fi trist…, dar continuă să facă aceste păcate (şi astfel să sufere). De ce? Pentru că nu conştientizează îndeajuns contradicţia dintre ele şi virtuţi şi nici avantajele net superioare ale acestora din urmă (pace, calm, linişte, înţelepciune, bucurie…).
… “Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi: … “Adevărat vă spun că unul din voi mă va vinde”… [anume]… “cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde”…
“Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul şi I-a zis: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? “Da”, I-a răspuns Isus, “tu eşti!””
Este scris, deci, în legea naturii noastre interioare, că contradicţiile conştientizate sunt cele care ne trezesc conştiinţa, făcând posibilă transformarea spirituală.
Iuda - conştientizarea contradicţiilor interioare, este trădătorul personalităţii vechi. El e cel ce “mănâncă” alături de Bine, din aceeaşi “mâncare”: acţionează în aceeaşi direcţie cu acesta, adică pentru înlăturarea răului (a suferinţei) din sufletul nostru.
Dacă analizăm atent, deci, mecanismele psihice, vedem că transformarea înspre Bine este foarte mult ajutată de conştientizarea contradicţiilor, de punerea acestora faţă în faţă. Această operaţiune permite apoi confruntarea directă cu răul (cu păcatul) din noi şi învingerea acestuia.
(Matei 26.14-25)
“Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă”
Cifra doisprezece am văzut că este simbolul ciclului complet (în douăsprezece luni pământul face o rotaţie în jurul soarelui). Pentru a parcurge în întregime un ciclu de manifestare, trebuie să se treacă obligatoriu prin anumite etape (luni, anotimpuri), care nu pot fi sărite.
Una din aceste etape, în ceea ce priveşte drumul spiritual, este şi trădarea personalităţii de către contradicţiile din ea însăşi (trădarea lui Iuda, a cărui simbolistică am mai discutat-o). Această trădare se face prin punerea faţă în faţă a acestor contradicţii evidente (dintre bine şi rău, dintre păcat şi virtute, dintre “Isus” şi “preoţi”), pentru a fi conştientizate în profunzime şi a fi astfel eliminate, lăsând la conducerea personalităţii o singură tendinţă hotărâtă (cea spre Bine şi Adevăr).
“şi le-a zis: Ce vreţi să-mi daţi şi-l voi da în mâinile voastre”. Ei i-au cântărit treizeci de arginţi”
Binele din noi (virtuţile) trebuie deci să aibă o confruntare directă cu răul (păcatul) şi din aceasta noi trebuie să conştientizăm diferenţele dintre ele şi elementele care le despart.
Această confruntare se face cu preţul (prin mijlocirea) a “treizeci de arginţi”. Am văzut că cifra trei simbolizează legea creaţiei (creaţie - menţinere - distrugere; afirmaţie – negaţie - conciliere), iar în acest context putem constata că atunci când contradicţiile (evidente) sunt percepute, are loc naşterea lor pentru noi, atâta timp cât sunt analizate se menţin, iar când le înţelegem are loc distrugerea lor.
Trebuie să precizăm că această punere faţă în faţă a contradicţiilor din structurile personalităţii proprii, dau naştere în noi unei perioade de şoc, de mare dramatism, de mare luptă interioară.
Această conştientizare a diferitelor contradicţii din noi are loc de mai multe ori pe parcursul Căii, la nivele din ce în ce mai profunde. Astfel am constatat apariţia contradicţiilor la naşterea lui Hristos în noi (se naşte în “ţara lui Iuda”) şi o vedem din nou aici, când suntem mult mai aproape de profunzimile fiinţei (de mormânt), decât atunci.
Astfel, de exemplu, la începutul Transformării pot apare contradicţii de genul următoarelor:
- “dacă Dumnezeu este iubire, de ce suferă oamenii, şi copiii mai ales?”
- “dacă există Iad, de ce este veşnic? (Nimeni nu pedepseşte timp de o eternitate, pentru o greşeală finită)”
- “dacă religia mea e singura bună, ce se întâmplă cu celelalte cinci miliarde de oameni de alte religii?”
- “dacă Dumnezeu e Atotputernic şi poate distruge răul oricând, de ce-l tolerează?” etc.
Putem vedea că, în general, aceste contradicţii de început tind să fie îndreptate spre exterior. Pe măsură ce ne maturizăm în transformarea noastră, contradicţiile cercetate se transferă spre interior:
- “dacă mânia îmi produce o stare de disconfort, de suferinţă, de agitaţie şi eu vreau linişte, de ce mă mai mânii?”
- “e clar că frica mă împiedică să cunosc anumite aspecte ale manifestării şi eu vreau să cunosc cu orice preţ…”
- “senzaţia de lene pe care o simt mă împiedică să acţionez, totuşi ştiu că fără acţiune nu se poate obţine nimic…” etc.
În stadiul în care privirea ni se îndreaptă astfel mai mult spre interior, se naşte Hristosul în noi.
Apoi, contradicţiile cercetate şi depăşite devin din ce în ce mai profunde, fiind legate de cunoaştere, de percepţie, de motivaţie, de existenţă… Astfel încep să fie atinse hotarele minţii şi aceasta începe să-şi cunoască limitele.
“Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit ca să dea pe Isus în mâinile lor.”
Această conştientizare a contradicţiilor din noi (la diferite nivele) se face la timpul potrivit, în circumstanţe care evidenţiază şi dezvoltă aceste contradicţii. Dacă le cercetăm asiduu şi încercăm să le înţelegem, dacă încercăm să transcendem extremele contradictorii şi să înţelegem esenţa fenomenului cercetat, la un moment dat depăşim, rând pe rând, aceste contradicţii: pe cele dintre păcate şi virtuţi şi pe cele dintre diferite teorii şi concepte ale diferitelor şcoli, religii, filozofii. Din acest moment, atunci când ne vom mai întâlni cu ele în exterior, ele nu ne vor mai tulbura liniştea.
… “Vremea Mea este aproape, voi face Paştele cu ucenicii Mei, în casa ta”
Această trădare interioară a răului de către contradicţiile din noi este precedată de “sărbătorirea paştelui”.
Paştele este un simbol al ieşirii din robie, al scăpării de sub tirania anumitor prejudecăţi, dogme, iluzii, păcate… şi putem vedea că este necesar ca “paştele” să preceadă “trădarea”, deoarece, dacă nu scăpăm, de exemplu, cât de cât, din robia fricii (de pedeapsă, de a nu face altfel decât zice “popa”, de a nu greşi etc.), din robia instinctului de turmă, din robia nepăsării şi a tot felul de prejudecăţi legate de cunoaştere (a religiei, a filozofiei, a ştiinţei, a ezoterismului etc.) şi folosul ei (ca de exemplu: “nu are rost să-mi bat capul cu astfel de lucruri, sunt destui care o fac: preoţi, pierde vară (filozofi), şoareci de bibliotecă etc.” sau, “ce dacă cunoşti diferite chestii despre psihic, sapă sapa singură în grădină?” sau, “mie mi-e destul ce scrie în Biblie (sau altă carte sfântă), de altă cunoaştere nu am nevoie!” etc.), atunci nu vom ajunge niciodată să conştientizăm aceste contradicţii din noi, chiar dacă le vedem uneori.
Astfel toată lumea ştie că nu e bine, că “e păcat” să te mânii, să fi arţăgos, să fi orgolios, să fi trist…, dar continuă să facă aceste păcate (şi astfel să sufere). De ce? Pentru că nu conştientizează îndeajuns contradicţia dintre ele şi virtuţi şi nici avantajele net superioare ale acestora din urmă (pace, calm, linişte, înţelepciune, bucurie…).
… “Seara, Isus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici ai Săi: … “Adevărat vă spun că unul din voi mă va vinde”… [anume]… “cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde”…
“Iuda, vânzătorul, a luat cuvântul şi I-a zis: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? “Da”, I-a răspuns Isus, “tu eşti!””
Este scris, deci, în legea naturii noastre interioare, că contradicţiile conştientizate sunt cele care ne trezesc conştiinţa, făcând posibilă transformarea spirituală.
Iuda - conştientizarea contradicţiilor interioare, este trădătorul personalităţii vechi. El e cel ce “mănâncă” alături de Bine, din aceeaşi “mâncare”: acţionează în aceeaşi direcţie cu acesta, adică pentru înlăturarea răului (a suferinţei) din sufletul nostru.
Dacă analizăm atent, deci, mecanismele psihice, vedem că transformarea înspre Bine este foarte mult ajutată de conştientizarea contradicţiilor, de punerea acestora faţă în faţă. Această operaţiune permite apoi confruntarea directă cu răul (cu păcatul) din noi şi învingerea acestuia.
