Bătălia păcatului cu virtutea - Ghetsimani
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
(Matei 26.36-46)
“Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani… a luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să se întristeze şi să se mâhnească foarte tare.”
[Şi s-a rugat de trei ori cu cuvintele]… “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta, [fără să-l beau]! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
[Ucenicii adorm în timp ce El se roagă]
… Apoi a venit la ucenici şi le-a zis “Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.””
Din nou suntem pe Drumul Spiritual, la o fază când creăm ceva: este prezentă legea treiului - rugăciunea făcută de trei ori.
Ne rugăm (acţionăm interior) să putem “bea conţinutul unui pahar”, adică să putem asimila o nouă cunoaştere (rezolvarea unor noi probleme), o nouă experienţă: datorită limitării (inconştiente) a conştiinţei noastre, datorită preluării automate din societate (fără analiză) a unor moduri greşite de gândire, datorită neîncercării de aprofundare a efectelor adevărate a acţiunilor pornite din anumite gânduri (din păcate sau din virtuţi), am ajuns la o îngustime în vedere, la fanatisme, la priviri unilaterale asupra realităţii, la închidere la nou etc. (am ajuns într-un “loc îngrădit”)
În acest “loc îngrădit”, în condiţiile existenţei aici a ignoranţei, confuziei, lipsei de profunzime apar şi se manifestă în noi foarte puternic cele şapte păcate capitale.
Conştientizând contradicţia dintre acestea şi pacea şi liniştea noastră interioară, încercăm dar a le observa atent, a le analiza în profunzime, pentru a le găsi cauzele, pentru a înţelege de ce sunt greşite aceste “păcate”.
Această analiză ne apropie, deci, tot mai mult, de cunoaşterea acestor automatisme mentale (pătrundem tot mai adânc în subconştient); ajungem, deci, să ne confruntăm cu aspecte din ce în ce mai subtile ale fricii, mâniei, tristeţii şi lupta pe muchie de cuţit (încercarea de a le înţelege în profunzime) poate să genereze şi să amplifice în noi tocmai mânia, tristeţea, frica… dacă nu suntem atenţi.
Acestea, manifestate în forme foarte subtile, încearcă să ne distragă atenţia de la acţiunea noastră de întărire a virtuţii în noi şi de analiză şi înţelegere a motivaţiilor profunde pentru acţiunile noastre şi ale exteriorului.
Ele pot apare, deci, sub forma revoltei datorate incapacităţii (temporare) de a înţelege cauzele “păcatelor” (astfel putem crede că suntem neputincioşi în faţa lor, că nu le putem controla şi alunga din noi cu nici un chip - ceea ce nu este adevărat: e doar o problemă de răbdare, de aprofundare necontenită: “Roma nu s-a construit într-o zi!”) sau sub forma revoltei cauzate de conştientizarea “nimicniciei umane”, a incapacităţii cunoaşterii anumitor aspecte ale realităţii: această revoltă apare din confruntarea orgoliului cu Infinitul, (cu Eternitatea, cu Misterul), astfel orgoliul generează, în funcţie de cât de puternic e în cel ce-l “posedă”; mânia şi revolta (dacă e puternic - manifestându-se sub forma unui mare amor propriu) sau tristeţea (dacă e mai mic, manifestându-se sub forma autocompătimirii, a “plângerii de milă”).
Vedem deci că ne confruntăm cu forme din ce în ce mai subtile ale “păcatelor capitale” şi astfel negreşit (dacă continuăm hotărâţi pe drumul spiritual) în interiorul nostru trebuie să se dea, la un moment dat, o luptă aprigă între chemarea spre Bine şi Adevăr (concretizate prin Petru - cunoaşterea legilor naturii, Iacov - cunoaşterea cauzalităţii dintre fenomene şi Ioan - compasiunea, iubirea, sinceritatea) şi trei mari păcate capitale: mânia, tristeţea şi frica.
Acestea încearcă să ne copleşească, să creeze confuzie în noi şi parţial şi temporar reuşesc (deoarece cei “trei ucenici” menţionaţi, deocamdată, în interiorul nostru nu au destulă forţă), dar la acest moment nu mai putem da înapoi (suntem deja prea departe pe drumul spiritual): lupta noastră (prin observare şi analiză profundă a modurilor noastre de gândire şi acţiune, pentru a le identifica pe cele cu adevărat bune pentru noi) merge mai departe, apropiindu-se de victorie (pentru aceasta Fiul omului trebuie să se confrunte cu “păcătoşii”, trebuie “să fie dat pe mâinile acestora”).
“Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani… a luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să se întristeze şi să se mâhnească foarte tare.”
[Şi s-a rugat de trei ori cu cuvintele]… “Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta, [fără să-l beau]! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”
[Ucenicii adorm în timp ce El se roagă]
… Apoi a venit la ucenici şi le-a zis “Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor.””
Din nou suntem pe Drumul Spiritual, la o fază când creăm ceva: este prezentă legea treiului - rugăciunea făcută de trei ori.
Ne rugăm (acţionăm interior) să putem “bea conţinutul unui pahar”, adică să putem asimila o nouă cunoaştere (rezolvarea unor noi probleme), o nouă experienţă: datorită limitării (inconştiente) a conştiinţei noastre, datorită preluării automate din societate (fără analiză) a unor moduri greşite de gândire, datorită neîncercării de aprofundare a efectelor adevărate a acţiunilor pornite din anumite gânduri (din păcate sau din virtuţi), am ajuns la o îngustime în vedere, la fanatisme, la priviri unilaterale asupra realităţii, la închidere la nou etc. (am ajuns într-un “loc îngrădit”)
În acest “loc îngrădit”, în condiţiile existenţei aici a ignoranţei, confuziei, lipsei de profunzime apar şi se manifestă în noi foarte puternic cele şapte păcate capitale.
Conştientizând contradicţia dintre acestea şi pacea şi liniştea noastră interioară, încercăm dar a le observa atent, a le analiza în profunzime, pentru a le găsi cauzele, pentru a înţelege de ce sunt greşite aceste “păcate”.
Această analiză ne apropie, deci, tot mai mult, de cunoaşterea acestor automatisme mentale (pătrundem tot mai adânc în subconştient); ajungem, deci, să ne confruntăm cu aspecte din ce în ce mai subtile ale fricii, mâniei, tristeţii şi lupta pe muchie de cuţit (încercarea de a le înţelege în profunzime) poate să genereze şi să amplifice în noi tocmai mânia, tristeţea, frica… dacă nu suntem atenţi.
Acestea, manifestate în forme foarte subtile, încearcă să ne distragă atenţia de la acţiunea noastră de întărire a virtuţii în noi şi de analiză şi înţelegere a motivaţiilor profunde pentru acţiunile noastre şi ale exteriorului.
Ele pot apare, deci, sub forma revoltei datorate incapacităţii (temporare) de a înţelege cauzele “păcatelor” (astfel putem crede că suntem neputincioşi în faţa lor, că nu le putem controla şi alunga din noi cu nici un chip - ceea ce nu este adevărat: e doar o problemă de răbdare, de aprofundare necontenită: “Roma nu s-a construit într-o zi!”) sau sub forma revoltei cauzate de conştientizarea “nimicniciei umane”, a incapacităţii cunoaşterii anumitor aspecte ale realităţii: această revoltă apare din confruntarea orgoliului cu Infinitul, (cu Eternitatea, cu Misterul), astfel orgoliul generează, în funcţie de cât de puternic e în cel ce-l “posedă”; mânia şi revolta (dacă e puternic - manifestându-se sub forma unui mare amor propriu) sau tristeţea (dacă e mai mic, manifestându-se sub forma autocompătimirii, a “plângerii de milă”).
Vedem deci că ne confruntăm cu forme din ce în ce mai subtile ale “păcatelor capitale” şi astfel negreşit (dacă continuăm hotărâţi pe drumul spiritual) în interiorul nostru trebuie să se dea, la un moment dat, o luptă aprigă între chemarea spre Bine şi Adevăr (concretizate prin Petru - cunoaşterea legilor naturii, Iacov - cunoaşterea cauzalităţii dintre fenomene şi Ioan - compasiunea, iubirea, sinceritatea) şi trei mari păcate capitale: mânia, tristeţea şi frica.
Acestea încearcă să ne copleşească, să creeze confuzie în noi şi parţial şi temporar reuşesc (deoarece cei “trei ucenici” menţionaţi, deocamdată, în interiorul nostru nu au destulă forţă), dar la acest moment nu mai putem da înapoi (suntem deja prea departe pe drumul spiritual): lupta noastră (prin observare şi analiză profundă a modurilor noastre de gândire şi acţiune, pentru a le identifica pe cele cu adevărat bune pentru noi) merge mai departe, apropiindu-se de victorie (pentru aceasta Fiul omului trebuie să se confrunte cu “păcătoşii”, trebuie “să fie dat pe mâinile acestora”).
