Moartea şi înmormântarea
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Coborârea la rădăcina “răului” din noi
Moartea. Ruperea perdelei din Templu
(Matei 27.50-56)
“Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi şi-a dat duhul.
Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor, care muriseră, au înviat.
... Sutaşul, şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: “Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!””
Iată că prin răbdare, perseverenţă şi căutare sinceră a înfăptuirii Binelui şi cunoaşterii Adevărului, confuzia din noi începe să dispară (răstignirea se termină) şi începe viziunea adevărată a cauzelor reale, profunde ale păcatelor şi iluziilor din noi (ascunse în mormântul subconştientului).
În aceste momente, mormintele se deschid, stâncile se despică: ungherele mentale în care sunt ascunse cauzele profunde ale răului sunt descoperite şi ceea ce părea greu de clintit, de înţeles şi distrus (păcatul care era în noi puternic ca o stâncă), iată că acum cade despicat de perseverenţa noastră: ajungem “să despicăm”, prin înţelegerea noastră, “păcatul” şi să-i vedem greşeala de gândire ce îl caracterizează şi să o conştientizăm în profunzime pe aceasta, ca o sursă de suferinţă. Astfel se naşte în noi posibilitatea învierii, a dezvoltării, a ieşirii la lumina conştiinţei, pentru a se manifesta pe deplin, a virtuţilor (a sfinţilor).
Perdeaua care acoperea până acum rădăcina profundă a răului (perdeaua necunoaşterii, a confuziei, a ignoranţei) se rupe, lăsându-ne să vedem această rădăcină, să înţelegem care erau raţionamentele greşite (iluziile şi aşteptările false) care au permis manifestarea “păcatelor” în noi.
Pământul, simbol al conştiinţei (al conştientului) se cutremură: este fiorul descoperirii adevărului, fiorul pătrunderii la esenţa Existenţei care deopotrivă exaltă şi înfioară şi care impactează puternic conştiinţa (o cutremură - este şocul viziunii Adevărului...).
Binele şi Adevărul se nasc din Dumnezeu şi aflarea şi încarnarea lor este o muncă demnă de un aspirant înflăcărat, de un căutător neobosit al esenţei, de un Fiu de Dumnezeu.
Şi nu-i aşa? Suntem toţi Fiii lui Dumnezeu, Tatăl nostru!
Aflarea cauzelor profunde ale
“păcatelor” din noi
Înmormântarea lui Isus
(Matei 27.57-61)
[Iosif din Arimatea merge la Pilat, cere trupul lui Isus şi îl înfăşoară] “... într-o pânză curată de in şi L-a pus într-un mormânt nou, a lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.”
Trebuie, deci, să coborâm în “mormânt”, spre rădăcina răului, spre motivaţiile profunde care susţin în noi modurile greşite de gândire (păcatele).
“Mormântul” acesta este nou, nefolosit până atunci şi este “săpat în stâncă”, adică aceste motivaţii profunde ale păcatelor sunt bine înrădăcinate, bine fixate în subconştient (ca în stâncă). Pentru a realiza această cunoaştere profundă a rădăcinilor răului din noi, este nevoie de aprobarea şi sprijinul Raţiunii (a lui Pilat) şi de mult curaj, pentru că coborând în aceste abisuri ale minţii, rămânem închişi acolo (uşa mormântului e blocată de o piatră mare), timp de trei zile, adică până găsim rădăcina răului (raţionamentul greşit care îl susţine), o analizăm, o înţelegem şi o eliminăm astfel din noi, realizând o nouă naştere (înviere), o naştere în Bine şi Adevăr, dată de înţelegerea profundă a dualităţilor (bine-rău, suferinţă-fericire, păcat-virtute) şi a Unităţii (dintre manifestare şi nemanifestare, dintre acţiune şi non-acţiune, dintre vorbire şi tăcere...).
Moartea. Ruperea perdelei din Templu
(Matei 27.50-56)
“Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi şi-a dat duhul.
Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor, care muriseră, au înviat.
... Sutaşul, şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: “Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!””
Iată că prin răbdare, perseverenţă şi căutare sinceră a înfăptuirii Binelui şi cunoaşterii Adevărului, confuzia din noi începe să dispară (răstignirea se termină) şi începe viziunea adevărată a cauzelor reale, profunde ale păcatelor şi iluziilor din noi (ascunse în mormântul subconştientului).
În aceste momente, mormintele se deschid, stâncile se despică: ungherele mentale în care sunt ascunse cauzele profunde ale răului sunt descoperite şi ceea ce părea greu de clintit, de înţeles şi distrus (păcatul care era în noi puternic ca o stâncă), iată că acum cade despicat de perseverenţa noastră: ajungem “să despicăm”, prin înţelegerea noastră, “păcatul” şi să-i vedem greşeala de gândire ce îl caracterizează şi să o conştientizăm în profunzime pe aceasta, ca o sursă de suferinţă. Astfel se naşte în noi posibilitatea învierii, a dezvoltării, a ieşirii la lumina conştiinţei, pentru a se manifesta pe deplin, a virtuţilor (a sfinţilor).
Perdeaua care acoperea până acum rădăcina profundă a răului (perdeaua necunoaşterii, a confuziei, a ignoranţei) se rupe, lăsându-ne să vedem această rădăcină, să înţelegem care erau raţionamentele greşite (iluziile şi aşteptările false) care au permis manifestarea “păcatelor” în noi.
Pământul, simbol al conştiinţei (al conştientului) se cutremură: este fiorul descoperirii adevărului, fiorul pătrunderii la esenţa Existenţei care deopotrivă exaltă şi înfioară şi care impactează puternic conştiinţa (o cutremură - este şocul viziunii Adevărului...).
Binele şi Adevărul se nasc din Dumnezeu şi aflarea şi încarnarea lor este o muncă demnă de un aspirant înflăcărat, de un căutător neobosit al esenţei, de un Fiu de Dumnezeu.
Şi nu-i aşa? Suntem toţi Fiii lui Dumnezeu, Tatăl nostru!
Aflarea cauzelor profunde ale
“păcatelor” din noi
Înmormântarea lui Isus
(Matei 27.57-61)
[Iosif din Arimatea merge la Pilat, cere trupul lui Isus şi îl înfăşoară] “... într-o pânză curată de in şi L-a pus într-un mormânt nou, a lui însuşi, pe care-l săpase în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră mare la uşa mormântului şi a plecat.”
Trebuie, deci, să coborâm în “mormânt”, spre rădăcina răului, spre motivaţiile profunde care susţin în noi modurile greşite de gândire (păcatele).
“Mormântul” acesta este nou, nefolosit până atunci şi este “săpat în stâncă”, adică aceste motivaţii profunde ale păcatelor sunt bine înrădăcinate, bine fixate în subconştient (ca în stâncă). Pentru a realiza această cunoaştere profundă a rădăcinilor răului din noi, este nevoie de aprobarea şi sprijinul Raţiunii (a lui Pilat) şi de mult curaj, pentru că coborând în aceste abisuri ale minţii, rămânem închişi acolo (uşa mormântului e blocată de o piatră mare), timp de trei zile, adică până găsim rădăcina răului (raţionamentul greşit care îl susţine), o analizăm, o înţelegem şi o eliminăm astfel din noi, realizând o nouă naştere (înviere), o naştere în Bine şi Adevăr, dată de înţelegerea profundă a dualităţilor (bine-rău, suferinţă-fericire, păcat-virtute) şi a Unităţii (dintre manifestare şi nemanifestare, dintre acţiune şi non-acţiune, dintre vorbire şi tăcere...).
