Păcatul şi prorocii mincinoşi
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Păcatul e în noi
Bârna şi paiul. Lucrurile sfinte
(Matei 7.1-6)
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci, cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?”
Cauza răului (a neutilului, a neavantajosului pentru noi), a neliniştii şi suferinţei noastre, nu este în afara noastră, ci în noi, aici trebuie să o vedem, aici trebuie să o judecăm.
Răul (bârna) este în “ochiul nostru”. Aici trebuie să-l căutăm mai întâi. De aici trebuie să-l alungăm, apoi, de abia, să încercăm a remedia răul exterior (paiul).
Dar pentru aceasta e nevoie de înţelegere şi discernământ, de multă înţelegere şi mult discernământ.
“Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.”
Pentru a ne dezvolta spiritul, trebuie să-i ajutăm pe ceilalţi să crească în Iubire şi Cunoaştere, trebuie să le vorbim şi lor de Transformarea Interioară. Dar trebuie să fim atenţi cui vorbim, pentru că nu toţi sunt pregătiţi să audă acest mesaj: ei (câinii şi porcii - păcatele din ceilalţi) s-ar putea să-l interpreteze greşit, cu efecte nefavorabile pentru ei şi pentru noi.
Câinii şi porcii reprezintă, deci, păcatele din ceilalţi, care aţâţate, se întorc împotriva noastră. Dar aceştia reprezintă în acelaşi timp, în primul rând, păcatele din noi (câinii – revolte inutile, mânia, orgoliul, violenţa; porcii - lenea, lăcomia, desfrâul), care ne împiedică să realizăm Armonia în noi şi în jurul nostru.
Munca interioară nu poate, nu trebuie şi nici nu poate fi lăsată pe seama sentimentelor noastre de revoltă, mânie, orgoliu, violenţă, răzvrătire, îndreptate împotriva unor rele (păcate) din exteriorul nostru sau din interior (răul nu se elimină cu un alt rău, răul se alungă cu ajutorul binelui, al virtuţilor) şi nici nu trebuie să cadă la îndemâna porcilor din noi (lene, lăcomie, desfrâu) pentru a fi pervertită de aceştia.
Dacă aceste moduri greşite de gândire apar în cursul muncii noastre interioare, ele trebuie alungate imediat, chiar dacă uneori ni s-ar părea de ajutor. Aceasta e o impresie falsă: de fiecare dată când lăsăm răul (câinii şi porcii) să se manifeste prin noi, indiferent de motivul cu care facem acest lucru (bun sau rău), acesta se întăreşte şi se întoarce apoi împotriva noastră, aducând suferinţa după el.
E nevoie, deci, de linişte, de înţelegere senină, de abordare pacifică, detaşată şi obiectivă a fiecăreia din defectele psihologice pe care le costatăm în noi (mânie, orgoliu, frică…), pentru a le putea înţelege şi elimina.
În transformarea noastră interioară, e nevoie de o motivaţie pentru această acţiune, de o motivaţie superioară dualităţii: nu negativă (“nu mai vreau să fiu rău, nu mai vreau să sufăr…”), nici una pozitivă (“vreau să fiu bun, vreau fericire…”), ci una INTEGRATOARE A ÎNTREGULUI: vreau ADEVĂRUL.
Necesitatea Acţiunii
Rugăciunea (Matei 7.7-12)
“Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide.
Căci ori şi cine cere capătă, cine caută găseşte, celui ce bate i se va deschide.”
Inevitabil e nevoie de ACŢIUNE pentru a ne transforma: trebuie să cerem, trebuie să căutăm, trebuie să acţionăm pentru a găsi Adevărul, pentru a întrona în interiorul nostru Binele şi Virtutea.
Acţiunea de cerere, de căutare ne revine nouă (nu divinului), iar ceea ce căutăm vom găsi mai devreme sau mai târziu, dacă dorim cu adevărat acest lucru.
Pentru Schimbare e nevoie de un efort susţinut
Poarta cea strâmtă
(Matei 7.13-14)
“Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzanie şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
Dar strâmtă e poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.”
E necesar un MARE EFORT şi o mare RĂBDARE, o mare sete de ADEVĂR pentru a duce Transformarea Interioară în Bine la bun sfârşit.
Aceasta este o muncă grea şi de durată, dar rezultatele sunt pe măsură. Ea presupune autoobservare continuă, pentru a vedea când apar în noi păcatele (orgoliu, mânie, tristeţe…), urmată de o analiză profundă (nu de suprafaţă), pentru a înţelege de ce sunt greşite, de ce nu ne sunt utile şi avantajoase cu adevărat, aceste moduri de gândire specifice “păcatelor”.
Cu această înţelegere, eliminăm senini din psihicul nostru aceste greşeli de gândire.
Această muncă de autooservare şi analiză profundă a mecanismelor propriului psihic este grea şi de durată, cum am spus, dar nu este nici pe departe aşa de grea ca cealaltă cale: aceea de a lăsa aceste moduri greşite de gândire să se manifeste automat în psihicul nostru, aducând de fiecare dată cu ele darul lor: suferinţa.
Aceasta va continua să apară, atâta timp cât nu vom înlătura cauza ei: gândirea noastră greşită (ce generează acţiune greşită) îndreptată spre distrugerea Armoniei Întregului.
Modurile greşite de raportare la realitate
Prorocii mincinoşi
(Matei 7.15-20)
“Păziţi-vă de prorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi recunoaşte după roadele lor.
…orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele…”
Prorocii mincinoşi sunt modurile greşite de gândire din noi: orgoliu, mânie, tristeţe, lene, lăcomie, frică, desfrâu… Sunt mincinoşi, deoarece aceştia ne îndeamnă la acţiuni despre care ei zic că sunt bune (că ne aduc ca roade fericirea), dar făcându-le, vedem că nu e deloc aşa, că ne-am ales cu altceva decât ne-am aşteptat: cu suferinţa!
“iar orice pom care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.”
Oamenii, care nu s-au analizat niciodată profund, găsesc tot felul de justificări pentru păcatele mai sus menţionate, încercând a arăta că acestea sunt de dorit din diferite motive.
Dar dacă analizăm însă atent aceste justificări, vedem că la o privire mai profundă, ele nu au acoperire; în adâncime, vedem că aceste păcate (indiferent ce credem noi despre ele) dau roade rele: nelinişte, stres, agitaţie, suferinţă psihică şi fizică, pentru noi şi pentru cei din jur.
De aceea, pentru a recunoaşte aceşti profeţi mincinoşi, e nevoie de o analiză profundă, care să le dezvăluie adevăratele roade (cele care există), nu cele care vrem noi să fie.
Odată descoperiţi în interiorul nostru aceşti profeţi mincinoşi, ei trebuie tăiaţi de acolo, prin înţelegere şi aruncaţi în focul distrugerii senine a înţelepciunii, susţinut de puterea adevăratei cunoaşteri şi discriminări.
Bârna şi paiul. Lucrurile sfinte
(Matei 7.1-6)
“Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci, cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?”
Cauza răului (a neutilului, a neavantajosului pentru noi), a neliniştii şi suferinţei noastre, nu este în afara noastră, ci în noi, aici trebuie să o vedem, aici trebuie să o judecăm.
Răul (bârna) este în “ochiul nostru”. Aici trebuie să-l căutăm mai întâi. De aici trebuie să-l alungăm, apoi, de abia, să încercăm a remedia răul exterior (paiul).
Dar pentru aceasta e nevoie de înţelegere şi discernământ, de multă înţelegere şi mult discernământ.
“Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.”
Pentru a ne dezvolta spiritul, trebuie să-i ajutăm pe ceilalţi să crească în Iubire şi Cunoaştere, trebuie să le vorbim şi lor de Transformarea Interioară. Dar trebuie să fim atenţi cui vorbim, pentru că nu toţi sunt pregătiţi să audă acest mesaj: ei (câinii şi porcii - păcatele din ceilalţi) s-ar putea să-l interpreteze greşit, cu efecte nefavorabile pentru ei şi pentru noi.
Câinii şi porcii reprezintă, deci, păcatele din ceilalţi, care aţâţate, se întorc împotriva noastră. Dar aceştia reprezintă în acelaşi timp, în primul rând, păcatele din noi (câinii – revolte inutile, mânia, orgoliul, violenţa; porcii - lenea, lăcomia, desfrâul), care ne împiedică să realizăm Armonia în noi şi în jurul nostru.
Munca interioară nu poate, nu trebuie şi nici nu poate fi lăsată pe seama sentimentelor noastre de revoltă, mânie, orgoliu, violenţă, răzvrătire, îndreptate împotriva unor rele (păcate) din exteriorul nostru sau din interior (răul nu se elimină cu un alt rău, răul se alungă cu ajutorul binelui, al virtuţilor) şi nici nu trebuie să cadă la îndemâna porcilor din noi (lene, lăcomie, desfrâu) pentru a fi pervertită de aceştia.
Dacă aceste moduri greşite de gândire apar în cursul muncii noastre interioare, ele trebuie alungate imediat, chiar dacă uneori ni s-ar părea de ajutor. Aceasta e o impresie falsă: de fiecare dată când lăsăm răul (câinii şi porcii) să se manifeste prin noi, indiferent de motivul cu care facem acest lucru (bun sau rău), acesta se întăreşte şi se întoarce apoi împotriva noastră, aducând suferinţa după el.
E nevoie, deci, de linişte, de înţelegere senină, de abordare pacifică, detaşată şi obiectivă a fiecăreia din defectele psihologice pe care le costatăm în noi (mânie, orgoliu, frică…), pentru a le putea înţelege şi elimina.
În transformarea noastră interioară, e nevoie de o motivaţie pentru această acţiune, de o motivaţie superioară dualităţii: nu negativă (“nu mai vreau să fiu rău, nu mai vreau să sufăr…”), nici una pozitivă (“vreau să fiu bun, vreau fericire…”), ci una INTEGRATOARE A ÎNTREGULUI: vreau ADEVĂRUL.
Necesitatea Acţiunii
Rugăciunea (Matei 7.7-12)
“Cereţi şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide.
Căci ori şi cine cere capătă, cine caută găseşte, celui ce bate i se va deschide.”
Inevitabil e nevoie de ACŢIUNE pentru a ne transforma: trebuie să cerem, trebuie să căutăm, trebuie să acţionăm pentru a găsi Adevărul, pentru a întrona în interiorul nostru Binele şi Virtutea.
Acţiunea de cerere, de căutare ne revine nouă (nu divinului), iar ceea ce căutăm vom găsi mai devreme sau mai târziu, dacă dorim cu adevărat acest lucru.
Pentru Schimbare e nevoie de un efort susţinut
Poarta cea strâmtă
(Matei 7.13-14)
“Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzanie şi mulţi sunt cei ce intră pe ea.
Dar strâmtă e poarta, îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află.”
E necesar un MARE EFORT şi o mare RĂBDARE, o mare sete de ADEVĂR pentru a duce Transformarea Interioară în Bine la bun sfârşit.
Aceasta este o muncă grea şi de durată, dar rezultatele sunt pe măsură. Ea presupune autoobservare continuă, pentru a vedea când apar în noi păcatele (orgoliu, mânie, tristeţe…), urmată de o analiză profundă (nu de suprafaţă), pentru a înţelege de ce sunt greşite, de ce nu ne sunt utile şi avantajoase cu adevărat, aceste moduri de gândire specifice “păcatelor”.
Cu această înţelegere, eliminăm senini din psihicul nostru aceste greşeli de gândire.
Această muncă de autooservare şi analiză profundă a mecanismelor propriului psihic este grea şi de durată, cum am spus, dar nu este nici pe departe aşa de grea ca cealaltă cale: aceea de a lăsa aceste moduri greşite de gândire să se manifeste automat în psihicul nostru, aducând de fiecare dată cu ele darul lor: suferinţa.
Aceasta va continua să apară, atâta timp cât nu vom înlătura cauza ei: gândirea noastră greşită (ce generează acţiune greşită) îndreptată spre distrugerea Armoniei Întregului.
Modurile greşite de raportare la realitate
Prorocii mincinoşi
(Matei 7.15-20)
“Păziţi-vă de prorocii mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi recunoaşte după roadele lor.
…orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele…”
Prorocii mincinoşi sunt modurile greşite de gândire din noi: orgoliu, mânie, tristeţe, lene, lăcomie, frică, desfrâu… Sunt mincinoşi, deoarece aceştia ne îndeamnă la acţiuni despre care ei zic că sunt bune (că ne aduc ca roade fericirea), dar făcându-le, vedem că nu e deloc aşa, că ne-am ales cu altceva decât ne-am aşteptat: cu suferinţa!
“iar orice pom care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.”
Oamenii, care nu s-au analizat niciodată profund, găsesc tot felul de justificări pentru păcatele mai sus menţionate, încercând a arăta că acestea sunt de dorit din diferite motive.
Dar dacă analizăm însă atent aceste justificări, vedem că la o privire mai profundă, ele nu au acoperire; în adâncime, vedem că aceste păcate (indiferent ce credem noi despre ele) dau roade rele: nelinişte, stres, agitaţie, suferinţă psihică şi fizică, pentru noi şi pentru cei din jur.
De aceea, pentru a recunoaşte aceşti profeţi mincinoşi, e nevoie de o analiză profundă, care să le dezvăluie adevăratele roade (cele care există), nu cele care vrem noi să fie.
Odată descoperiţi în interiorul nostru aceşti profeţi mincinoşi, ei trebuie tăiaţi de acolo, prin înţelegere şi aruncaţi în focul distrugerii senine a înţelepciunii, susţinut de puterea adevăratei cunoaşteri şi discriminări.
