Simboluri Evanghelice - pt. lit. G, H, I, Î, J
25 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Grâu - bine, virtute, mod corect de gândire şi de raportare la realitate.
Haine - manifestări ale Binelui şi Adevărului (Virtutea şi Cunoaşterea - hainele lui Isus), ale lăcomiei (“mi-a luat haina”), ale diferitelor gânduri - acţiuni şi realităţi create de ele (hainele norodului).
Expresia “şi-au tras la sorţi hainele lui” arată încercarea “păcatelor” de a se îmbrăca cu hainele virtuţii, de a-şi lua înfăţişarea acestora pentru a-şi justifica existenţa. Trebuie, deci, să fim atenţi şi profunzi în cercetarea modurilor noastre de gândire pentru a-i descoperi şi elimina din noi pe aceşti “lupi îmbrăcaţi în haine de oaie” (păcatele ce se ascund sub aparenţa virtuţii). Îi recunoaştem prin aceea că, indiferent ce înfăţişare îşi iau ei, produc în noi suferinţă, nemulţumire, agitaţie (mănâncă oi - ne tulbură pacea).
Iad - subconştientul nostru, unde se află rădăcinile “păcatului” (cauzele lui profunde) ce trebuie distruse şi astfel putând fi eliberate în noi potenţialităţile virtuţii (sfinţii sunt înviaţi în urma coborârii în Iad).
“Iadul veşnic” şi “Gheena” simbolizează suferinţa, neliniştea, lipsa de armonie, tulburarea ce apare în interiorul nostru dacă lăsăm ca “păcatul” să se manifeste prin noi. Atâta timp cât vom face aceasta, suferinţa (“gheena”) va continua să existe în noi, ca un semnal al faptului că, prin atitudinile şi faptele noastre, deranjăm armonia interioară şi exterioară. Ea va dispare doar atunci când armonia este refăcută prin corectarea modurilor greşite de gândire (prin elimi-narea “păcatelor”) din noi.
Iertare - procesul prin care restabilim armonia interioară (prin observarea, identificarea şi eliminarea din psihic a acelor moduri de gândire care ne împiedică să ne adaptăm optim armoniei întregului), respectiv armonia exterioară (prin analiza, printr-o cunoaştere discriminativă, a elementelor perturbatoare a armoniei exterioare şi îndepărtarea lor).
Astfel, “a ierta păcatele” înseamnă a le alunga pe acestea din interiorul nostru prin înţelegerea senină a suferinţei pe care ne-o provoacă (a faptului că ele nu ne sunt utile) iar “a-i ierta pe cei care ne greşesc” înseamnă a lua măsuri, pe cât ne stă în putinţă, spre a-i ajuta pe aceştia să nu mai greşească, să nu mai facă răul, să înţeleagă că acesta nu le produce decât suferinţă şi astfel, să renunţe la el. (vezi pentru detalii cap. I, subcapitolul “Manifestările Tatălui Interior. Iertarea”)
Inimă curată - simţire şi minte curată, pură, neagitată, nemurdărită, netulburată de opinii, teorii, concepte, dogme fără suport (neverificate).
Ispită - procesul prin care ne confruntăm cu “păcatele” din noi şi din afara noastră: cele din afara noastră încearcă să le atragă pe ale noastre (de exemplu: mânia celorlalţi încearcă să atragă manifestarea mâniei şi în noi), cele din lăuntru încearcă să se dezvolte, să crească (o mânie întreţinută creşte şi poate deveni furie, ură, violenţă necontrolată).
Noi trebuie ca, în urma acestei confruntări, să ieşim învingători dacă ne dorim liniştea, pacea, armonia; adică să nu lăsăm “păcatul” din noi să se dezvolte şi nici să apară în noi ca urmare a “confruntării” cu “păcatele” celorlalţi. Ci dimpotrivă, să ne întoarcem asupra lui să-l studiem şi să-l eliminăm din noi definitiv prin înţelegerea profundă a inutilităţii lui pentru noi.
Împărat - cel care conduce, ceea ce conduce (ghidează), dă ordine pe un domeniu. Acesta în ceea ce priveşte propriul nostru psihic (simbolizat prin ţara lui Israel, a Iudeilor) poate să fie “păcatul” sau poate să fie virtutea.
Pe parcursul transformării interioare, conducerea personalităţii noastre este preluată de Bine şi Adevăr (astfel că acesta devine Împăratul Iudeilor).
Împărăţie - locul unde domneşte:
- pacea, Armonia – “împărăţia cerului”,
- cunoaşterea de esenţă a realităţii, unirea strânsă cu Întregul – “împărăţia lui Dumnezeu”;
- Binele şi Adevărul – “împărăţia lui Hristos”.
Toate aceste împărăţii, coborâte în interiorul nostru, ne aduc Cunoaşterea şi Fericirea.
Îndrăciţi - diferite “păcate” (moduri greşite de gândire) care ne pot poseda (se manifestă prin noi dacă le lăsăm ) şi astfel ne fac să suferim. De exemplu, îndrăcitul mut şi surd simbolizează orgoliul care ne face incapabili să comunicăm (să ascultăm şi să transmitem), îndrăciţii care au dorit să intre în porci desemnează lenea şi lăcomia (specifice porcilor), îndrăcitul mut simbolizează orgoliul şi mânia etc.
Astfel îndrăciţii simbolizează acea stare psihică în care, din ignoranţă, lăsăm să se manifeste în noi şi prin noi “dracii” - păcatele - modurile greşite de gândire din care cele mai importante sunt: orgoliul, mânia, frica, lenea, lăcomia, tristeţea şi desfrâul. Aceşti “draci” trebuie alungaţi din noi dacă vrem să fim fericiţi şi să trăim în armonie.
Înger - mod corect de gândire, cunoaştere, manifestări ale Binelui şi Adevărului în interiorul nostru sub forma virtuţilor menite a menţine şi dezvolta Armonia interioară şi exterioară.
Întuneric - necunoaştere, ignoranţă în anumite contexte. În alte contexte poate desemna nemanifestarea, odihna, liniştea şi tăcerea dobândite de cel care ajunge la cunoaşterea de esenţă a realităţii, a Adevărului (la “întunericul supraluminos” al conştiinţei noastre, cum zice Sf. Dionisie Aeropagitul).
Înviere - renaştere, naştere din nou a unor structuri psihice însă sub o formă evoluată (transformată); dezvoltare a unor potenţiale (învierea sfinţilor - a virtuţilor); perioada de după coborârea şi cercetarea modurilor de gândire ascunse în subconştient (în mormânt, în Iad); parte a procesului de transformare ce constă în moartea vechilor structuri psihice (cauzatoare de suferinţă) şi naşterea, învierea unor noi structuri psihice, a unor moduri corecte de gândire prin care ne putem integra optim în Armonia Existenţei.
Judecată - procesul de discriminare între bine şi rău, între util şi neutil şi separarea acestora.
Astfel “judecata viitoare” (“judecata de apoi”) simbolizează procesul prin care sunt identificate prin analiza roadelor pe care le aduc (suferinţă sau fericire) “păcatele” şi virtuţile: “păcatele” sunt apoi distruse prin înţelegerea inutilităţii lor (a faptului că manifestările lor ne aduc doar suferinţă) iar virtuţile dezvoltate şi întărite, pentru a ne putea bucura de roadele lor: fericire, armonie, dobândirea cunoaşterii de esenţă (coborârea în noi a “Împărăţiei Cerului”).
Haine - manifestări ale Binelui şi Adevărului (Virtutea şi Cunoaşterea - hainele lui Isus), ale lăcomiei (“mi-a luat haina”), ale diferitelor gânduri - acţiuni şi realităţi create de ele (hainele norodului).
Expresia “şi-au tras la sorţi hainele lui” arată încercarea “păcatelor” de a se îmbrăca cu hainele virtuţii, de a-şi lua înfăţişarea acestora pentru a-şi justifica existenţa. Trebuie, deci, să fim atenţi şi profunzi în cercetarea modurilor noastre de gândire pentru a-i descoperi şi elimina din noi pe aceşti “lupi îmbrăcaţi în haine de oaie” (păcatele ce se ascund sub aparenţa virtuţii). Îi recunoaştem prin aceea că, indiferent ce înfăţişare îşi iau ei, produc în noi suferinţă, nemulţumire, agitaţie (mănâncă oi - ne tulbură pacea).
Iad - subconştientul nostru, unde se află rădăcinile “păcatului” (cauzele lui profunde) ce trebuie distruse şi astfel putând fi eliberate în noi potenţialităţile virtuţii (sfinţii sunt înviaţi în urma coborârii în Iad).
“Iadul veşnic” şi “Gheena” simbolizează suferinţa, neliniştea, lipsa de armonie, tulburarea ce apare în interiorul nostru dacă lăsăm ca “păcatul” să se manifeste prin noi. Atâta timp cât vom face aceasta, suferinţa (“gheena”) va continua să existe în noi, ca un semnal al faptului că, prin atitudinile şi faptele noastre, deranjăm armonia interioară şi exterioară. Ea va dispare doar atunci când armonia este refăcută prin corectarea modurilor greşite de gândire (prin elimi-narea “păcatelor”) din noi.
Iertare - procesul prin care restabilim armonia interioară (prin observarea, identificarea şi eliminarea din psihic a acelor moduri de gândire care ne împiedică să ne adaptăm optim armoniei întregului), respectiv armonia exterioară (prin analiza, printr-o cunoaştere discriminativă, a elementelor perturbatoare a armoniei exterioare şi îndepărtarea lor).
Astfel, “a ierta păcatele” înseamnă a le alunga pe acestea din interiorul nostru prin înţelegerea senină a suferinţei pe care ne-o provoacă (a faptului că ele nu ne sunt utile) iar “a-i ierta pe cei care ne greşesc” înseamnă a lua măsuri, pe cât ne stă în putinţă, spre a-i ajuta pe aceştia să nu mai greşească, să nu mai facă răul, să înţeleagă că acesta nu le produce decât suferinţă şi astfel, să renunţe la el. (vezi pentru detalii cap. I, subcapitolul “Manifestările Tatălui Interior. Iertarea”)
Inimă curată - simţire şi minte curată, pură, neagitată, nemurdărită, netulburată de opinii, teorii, concepte, dogme fără suport (neverificate).
Ispită - procesul prin care ne confruntăm cu “păcatele” din noi şi din afara noastră: cele din afara noastră încearcă să le atragă pe ale noastre (de exemplu: mânia celorlalţi încearcă să atragă manifestarea mâniei şi în noi), cele din lăuntru încearcă să se dezvolte, să crească (o mânie întreţinută creşte şi poate deveni furie, ură, violenţă necontrolată).
Noi trebuie ca, în urma acestei confruntări, să ieşim învingători dacă ne dorim liniştea, pacea, armonia; adică să nu lăsăm “păcatul” din noi să se dezvolte şi nici să apară în noi ca urmare a “confruntării” cu “păcatele” celorlalţi. Ci dimpotrivă, să ne întoarcem asupra lui să-l studiem şi să-l eliminăm din noi definitiv prin înţelegerea profundă a inutilităţii lui pentru noi.
Împărat - cel care conduce, ceea ce conduce (ghidează), dă ordine pe un domeniu. Acesta în ceea ce priveşte propriul nostru psihic (simbolizat prin ţara lui Israel, a Iudeilor) poate să fie “păcatul” sau poate să fie virtutea.
Pe parcursul transformării interioare, conducerea personalităţii noastre este preluată de Bine şi Adevăr (astfel că acesta devine Împăratul Iudeilor).
Împărăţie - locul unde domneşte:
- pacea, Armonia – “împărăţia cerului”,
- cunoaşterea de esenţă a realităţii, unirea strânsă cu Întregul – “împărăţia lui Dumnezeu”;
- Binele şi Adevărul – “împărăţia lui Hristos”.
Toate aceste împărăţii, coborâte în interiorul nostru, ne aduc Cunoaşterea şi Fericirea.
Îndrăciţi - diferite “păcate” (moduri greşite de gândire) care ne pot poseda (se manifestă prin noi dacă le lăsăm ) şi astfel ne fac să suferim. De exemplu, îndrăcitul mut şi surd simbolizează orgoliul care ne face incapabili să comunicăm (să ascultăm şi să transmitem), îndrăciţii care au dorit să intre în porci desemnează lenea şi lăcomia (specifice porcilor), îndrăcitul mut simbolizează orgoliul şi mânia etc.
Astfel îndrăciţii simbolizează acea stare psihică în care, din ignoranţă, lăsăm să se manifeste în noi şi prin noi “dracii” - păcatele - modurile greşite de gândire din care cele mai importante sunt: orgoliul, mânia, frica, lenea, lăcomia, tristeţea şi desfrâul. Aceşti “draci” trebuie alungaţi din noi dacă vrem să fim fericiţi şi să trăim în armonie.
Înger - mod corect de gândire, cunoaştere, manifestări ale Binelui şi Adevărului în interiorul nostru sub forma virtuţilor menite a menţine şi dezvolta Armonia interioară şi exterioară.
Întuneric - necunoaştere, ignoranţă în anumite contexte. În alte contexte poate desemna nemanifestarea, odihna, liniştea şi tăcerea dobândite de cel care ajunge la cunoaşterea de esenţă a realităţii, a Adevărului (la “întunericul supraluminos” al conştiinţei noastre, cum zice Sf. Dionisie Aeropagitul).
Înviere - renaştere, naştere din nou a unor structuri psihice însă sub o formă evoluată (transformată); dezvoltare a unor potenţiale (învierea sfinţilor - a virtuţilor); perioada de după coborârea şi cercetarea modurilor de gândire ascunse în subconştient (în mormânt, în Iad); parte a procesului de transformare ce constă în moartea vechilor structuri psihice (cauzatoare de suferinţă) şi naşterea, învierea unor noi structuri psihice, a unor moduri corecte de gândire prin care ne putem integra optim în Armonia Existenţei.
Judecată - procesul de discriminare între bine şi rău, între util şi neutil şi separarea acestora.
Astfel “judecata viitoare” (“judecata de apoi”) simbolizează procesul prin care sunt identificate prin analiza roadelor pe care le aduc (suferinţă sau fericire) “păcatele” şi virtuţile: “păcatele” sunt apoi distruse prin înţelegerea inutilităţii lor (a faptului că manifestările lor ne aduc doar suferinţă) iar virtuţile dezvoltate şi întărite, pentru a ne putea bucura de roadele lor: fericire, armonie, dobândirea cunoaşterii de esenţă (coborârea în noi a “Împărăţiei Cerului”).
