Egoismul aparent
24 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Egoismul aparent - formă a orgoliului
Isus plăteşte darea pentru Templu
(Matei 17.24-27)
“… cei ce strângeau darea pentru Templu, au venit la Petru şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?
“Ba da” a zis Petru. Şi când a intrat în casă, Isus I-a zis: “Ce crezi Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor, sau de la străini?
Petru I-a răspuns: “De la străini.” Şi Isus i-a zis: “Aşadar, fiii sunt scutiţi. Dar ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi, deschide-i gura şi vei găsi în ea o rublă pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.”
Templul este locul în care este prezent Dumnezeu… El apare în noi atunci când pătrundem în esenţă Adevărul, Absolutul, Realitatea, Existenţa…
Darea, ca “sumă de bani necesară pentru întreţinerea templului”, reprezintă, deci, condiţia absolut necesară pentru ca în noi să se menţină, tot timpul, împărăţia lui Dumnezeu: împărăţia Binelui şi a Adevărului.
Această condiţie constă în cunoaşterea profundă a legilor (fizice, psihice, spirituale) de manifestare ale naturii (a lui Petru), ca şi condiţie esenţială de manifestare a Binelui şi, de asemenea, în ascultarea sinceră (Simon înseamnă “ascultare”) de profunda chemare a Infinitului, a Eternului, a Misterului, prezentă în fiecare dintre noi - ca şi condiţie de bază pentru pătrunderea Adevărului Absolut în esenţa lui cea mai profundă.
Templu lui Dumnezeu este în noi când aici domnesc Binele şi Adevărul.
Pentru aceasta, darea plătită este perpetuă.
Pe de altă parte, dacă ascultăm sincer de Vocea Conştiinţei din noi, putem vedea clar că societatea actuală şi propriile noastre moduri de gândire în legătură cu raporturile sociale, în marea lor majoritate, sunt greşite.
Astfel, de exemplu, se consideră în mod greşit că poţi cere ceva (bir, dare), fără să dai nimic în schimb, că se poate impune cu forţa un schimb unilateral: doar unii să dea (“străinii”). Acest lucru însă nu este în firea naturii: “este un păcat !”.
În vechea noastră personalitate este prezent acest egoism aparent, acest egoism prost înţeles, care, printr-un mod de gândire specific, consideră, evident în mod greşit, că îţi poţi face bine ţie (o parte a întregului, a sistemului social, uman, existenţial) făcând rău celorlalţi, distrugând sistemul în care te manifeşti.
E ca şi cum, în cazul sistemului fizic, inima s-ar gândi că-şi poate face un bine ei, dacă nu mai alimentează cu sânge, plămânii sau orice alt organ. E evident că fiecărui organ din noi îi merge bine doar dacă şi celorlalte organe le merge bine: ele sunt intercorelate între ele şi nu pot exista separat, independent unele de celelalte.
Şi la fel stau lucrurile şi cu sistemul social şi existenţial în care ne manifestăm: nouă ne merge bine cu adevărat, dacă tuturor celorlalţi le merge bine.
Acest egoism aparent trebuie, deci, înlăturat din psihicul nostru, prin înţelegerea profundă a interdependenţei şi interacţiunii totului cu totul, a unirii profunde şi indivizibile a Întregului.
Să cercetăm dar, în adâncimile lui cele mai abisale, subconştientul (marea) cu vechile lui automatisme mentale şi să tragem afară din el peştele venit imediat: automatismul mental care are tendinţa să se manifeste mai întâi şi anume egoismul aparent: gândirea greşită că ne putem face nouă un bine (aducându-ne astfel liniştea şi mulţumirea), făcând celorlalţi un rău (comportându-ne faţă de ei cu orgoliu, mânie, frică, lene, lăcomie… cu rea-voinţă, cu lipsă de sinceritate şi iubire).
Dacă cercetăm atent acest mod de gândire al “egoismului aparent” strâns legat de anumite forme ale orgoliului (“eu sunt autosuficient”, “eu am întotdeauna dreptate”…) descoperim greşelile de gândire din el şi înţelegem în cele din urmă că lipsa de comunicare, segregarea, încercarea de separare de Întreg nu ne fac decât să suferim, chiar dacă noi credem contrariul (credem că ne facem un bine prin aceste acţiuni).
În profunzimea ei, Realitatea este unitară şi indivizibilă, părţile ei sunt strâns corelate şi interdependente, astfel încât cu greu am mai putea vorbi de nişte părţi.
Cercetând, deci, acest “peşte” al egoismului aparent, descoperim greşeala lui de gândire, pentru că vedem că de fapt, în interiorul său (în gura lui), egoismul este strâns legat de altruism: trecând de aceste extreme, dincolo de ele, descoperim unitatea (una singură - o rublă), esenţa reconciliatoare a contrariilor, a dualităţilor, care nu sunt decât aparente.
Înţelegem acum, în profunzime, că un egoist adevărat este un altruist adevărat: cel care vrea cel mai mare bine pentru sine trebuie mai întâi să realizeze cel mare bine pentru cei din jur (altfel dorinţa lui nu poate fi împlinită).
Aceasta este o regulă a existenţei Sistemului Social, respectiv Existenţial, în care ne manifestăm: un element al sistemului trebuie să participe la realizarea armoniei acestuia dacă el însuşi vrea să fie în armonie şi, de asemenea, sistemul trebuie să participe la realizarea armoniei părţilor (elementelor) sale dacă vrea ca armonia sa să fie păstrată (dacă vrea să-şi păstreze existenţa).
Isus plăteşte darea pentru Templu
(Matei 17.24-27)
“… cei ce strângeau darea pentru Templu, au venit la Petru şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?
“Ba da” a zis Petru. Şi când a intrat în casă, Isus I-a zis: “Ce crezi Simone? Împăraţii pământului de la cine iau dări sau biruri? De la fiii lor, sau de la străini?
Petru I-a răspuns: “De la străini.” Şi Isus i-a zis: “Aşadar, fiii sunt scutiţi. Dar ca să nu-i facem să păcătuiască, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară peştele care va veni întâi, deschide-i gura şi vei găsi în ea o rublă pe care ia-o şi dă-le-o lor, pentru Mine şi pentru tine.”
Templul este locul în care este prezent Dumnezeu… El apare în noi atunci când pătrundem în esenţă Adevărul, Absolutul, Realitatea, Existenţa…
Darea, ca “sumă de bani necesară pentru întreţinerea templului”, reprezintă, deci, condiţia absolut necesară pentru ca în noi să se menţină, tot timpul, împărăţia lui Dumnezeu: împărăţia Binelui şi a Adevărului.
Această condiţie constă în cunoaşterea profundă a legilor (fizice, psihice, spirituale) de manifestare ale naturii (a lui Petru), ca şi condiţie esenţială de manifestare a Binelui şi, de asemenea, în ascultarea sinceră (Simon înseamnă “ascultare”) de profunda chemare a Infinitului, a Eternului, a Misterului, prezentă în fiecare dintre noi - ca şi condiţie de bază pentru pătrunderea Adevărului Absolut în esenţa lui cea mai profundă.
Templu lui Dumnezeu este în noi când aici domnesc Binele şi Adevărul.
Pentru aceasta, darea plătită este perpetuă.
Pe de altă parte, dacă ascultăm sincer de Vocea Conştiinţei din noi, putem vedea clar că societatea actuală şi propriile noastre moduri de gândire în legătură cu raporturile sociale, în marea lor majoritate, sunt greşite.
Astfel, de exemplu, se consideră în mod greşit că poţi cere ceva (bir, dare), fără să dai nimic în schimb, că se poate impune cu forţa un schimb unilateral: doar unii să dea (“străinii”). Acest lucru însă nu este în firea naturii: “este un păcat !”.
În vechea noastră personalitate este prezent acest egoism aparent, acest egoism prost înţeles, care, printr-un mod de gândire specific, consideră, evident în mod greşit, că îţi poţi face bine ţie (o parte a întregului, a sistemului social, uman, existenţial) făcând rău celorlalţi, distrugând sistemul în care te manifeşti.
E ca şi cum, în cazul sistemului fizic, inima s-ar gândi că-şi poate face un bine ei, dacă nu mai alimentează cu sânge, plămânii sau orice alt organ. E evident că fiecărui organ din noi îi merge bine doar dacă şi celorlalte organe le merge bine: ele sunt intercorelate între ele şi nu pot exista separat, independent unele de celelalte.
Şi la fel stau lucrurile şi cu sistemul social şi existenţial în care ne manifestăm: nouă ne merge bine cu adevărat, dacă tuturor celorlalţi le merge bine.
Acest egoism aparent trebuie, deci, înlăturat din psihicul nostru, prin înţelegerea profundă a interdependenţei şi interacţiunii totului cu totul, a unirii profunde şi indivizibile a Întregului.
Să cercetăm dar, în adâncimile lui cele mai abisale, subconştientul (marea) cu vechile lui automatisme mentale şi să tragem afară din el peştele venit imediat: automatismul mental care are tendinţa să se manifeste mai întâi şi anume egoismul aparent: gândirea greşită că ne putem face nouă un bine (aducându-ne astfel liniştea şi mulţumirea), făcând celorlalţi un rău (comportându-ne faţă de ei cu orgoliu, mânie, frică, lene, lăcomie… cu rea-voinţă, cu lipsă de sinceritate şi iubire).
Dacă cercetăm atent acest mod de gândire al “egoismului aparent” strâns legat de anumite forme ale orgoliului (“eu sunt autosuficient”, “eu am întotdeauna dreptate”…) descoperim greşelile de gândire din el şi înţelegem în cele din urmă că lipsa de comunicare, segregarea, încercarea de separare de Întreg nu ne fac decât să suferim, chiar dacă noi credem contrariul (credem că ne facem un bine prin aceste acţiuni).
În profunzimea ei, Realitatea este unitară şi indivizibilă, părţile ei sunt strâns corelate şi interdependente, astfel încât cu greu am mai putea vorbi de nişte părţi.
Cercetând, deci, acest “peşte” al egoismului aparent, descoperim greşeala lui de gândire, pentru că vedem că de fapt, în interiorul său (în gura lui), egoismul este strâns legat de altruism: trecând de aceste extreme, dincolo de ele, descoperim unitatea (una singură - o rublă), esenţa reconciliatoare a contrariilor, a dualităţilor, care nu sunt decât aparente.
Înţelegem acum, în profunzime, că un egoist adevărat este un altruist adevărat: cel care vrea cel mai mare bine pentru sine trebuie mai întâi să realizeze cel mare bine pentru cei din jur (altfel dorinţa lui nu poate fi împlinită).
Aceasta este o regulă a existenţei Sistemului Social, respectiv Existenţial, în care ne manifestăm: un element al sistemului trebuie să participe la realizarea armoniei acestuia dacă el însuşi vrea să fie în armonie şi, de asemenea, sistemul trebuie să participe la realizarea armoniei părţilor (elementelor) sale dacă vrea ca armonia sa să fie păstrată (dacă vrea să-şi păstreze existenţa).
