Umblarea pe marea minţii
25 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Stăpânirea automatismelor mentale prin cunoaşterea lor
Umblarea pe mare
(Matei 14.22-36)
... “Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă... În timpul acesta [când Isus era singur pe munte să se roage] corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării, căci vântul era împotrivă.
Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei umblând pe mare.
Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: “Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: “Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” “Doamne” I-a răspuns Petru, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape. “Vino” i-a zis Isus. Pentru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: “Doamne, scapă-mă!”
Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: “Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul.”
Sub impulsul ideii de Bine şi Adevăr, siliţi de aceasta, trebuie să realizăm prin manifestările ei concrete (ucenici - virtuţi - cunoaştere, discriminare, răbdare…) o analiză profundă a modurilor noastre de gândire existente în subconştient (în Mare).
Este de reţinut că aici sunt depozitate moduri de gândire referitoare la toate aspectele cu care ne confruntăm şi care, anterior, au fost copiate mai mult sau mai puţin automat şi fără prea mare analiză din gândirea societăţii şi care apoi şi-au întărit poziţia prin continua lor repetare (prin manifestarea lor repetată - de fiecare dată când ne-am confruntat cu aspectul în legătură cu care ele s-au format).
Astfel, ele au devenit nişte automatisme psihice, nişte moduri de gândire care se pot derula automat, fără intervenţia conştientului, atunci când este necesar să reacţionăm la stimulul în legătură cu care acestea s-au format.
Aceste automatisme psihice sunt ca un fel de roboţi care, la aceiaşi stimuli, continuă să dea aceleaşi răspunsuri. Astfel de automatisme psihice sunt şi cele şapte păcate capitale: orgoliul, mânia, frica, tristeţea, lenea, lăcomia şi desfrâul.
S-au format în noi, cum am mai spus, prin copiere şi s-au întărit prin folosirea lor repetată atunci când am avut de-a face cu jigniri, rea-voinţă, lucruri noi etc.
Aceste automatisme (păcatele) nu ne sunt însă utile pentru că, de fiecare dată când se manifestă ele, produc suferinţă.
De aceea, cu ajutorul discriminării, trebuie să pătrundem în subconştient (cu ajutorul corabiei, trebuie să despicăm apele mării) unde ele sunt înregistrate, să le analizăm în profunzime, să conştientizăm care este raţionamentul greşit care le caracterizează şi astfel, să le înlocuim cu unul corect (însuşit prin repetare conştientă) dând naştere unor noi programe de răspuns la aceiaşi stimuli, pomeniţi mai înainte (la alte automatisme psihice), care însă, de data aceasta, aduc după ele liniştea, pacea, mulţumirea (şi anume cu virtuţile).
Această incursiune în subconştient, făcută pentru cercetarea raţionamentelor noastre, trebuie să fie ghidată atent, pornind de la baza stabilă a cunoaşterii Binelui şi Adevărului (de la muntele unde acesta “se roagă”).
În primele faze ale transformării noastre interioare, avem mult de luptat pentru a înţelege şi depăşi aceste automatisme psihice negative (păcatele). Atunci trecem printr-o perioadă de confuzii, de confruntare a vechilor automatisme negative cu conştiinţa. Ele încearcă să-şi justifice existenţa, noi încercăm să vedem de ce ar fi greşite şi astfel se iscă în noi o furtună, mai ales că acele automatisme sunt puternic înrădăcinate în noi (vântul ne este împotrivă).
Dar cu perseverenţă, cercetând profund aceste păcate, puterea noastră de discriminare între rău şi bine, între ce ne produce şi ce nu ne produce suferinţă, creşte astfel că la un moment dat reuşim să înţelegem profunzimile acestor extreme şi astfel să le transcendem. Atunci (“când se îngână ziua cu noaptea”), cunoaşterea noastră despre Bine şi Adevăr este foarte mare, astfel încât putem stăpâni subconştientul (marea), putem stăpâni mecanismele psihice ale acestor automatisme şi putem să le facem să lucreze în favoarea noastră şi nu împotrivă (atunci Binele şi
Adevărul “umblă pe mare” - stăpâneşte subconştientul).
Cunoscând, deci, rădăcinile cele mai profunde ale păcatului şi mecanismele lui cele mai ascunse, putem deveni stăpâni pe noi (pe emoţiile, pe gândurile noastre, atât în partea lor evidentă (conştientizată îndeobşte) cât şi în partea lor mai ascunsă (de automatisme şi motivaţii profunde, puternic înrădăcinate în subconştient şi de obicei mai puţin conştientizate şi cunoscute).
Realizând această stăpânire, emoţiile şi gândurile negative (păcatele) producătoare de suferinţă interioară şi exterioară vor fi împiedicate a se mai manifesta prin intermediul personalităţii noastre şi astfel vom realiza Armonia.
E adevărat că, la început, discriminarea noastră nu este foarte mare, modurile corecte de gândire (ucenicii) nu sunt foarte bine dezvoltate, astfel că în noi, atunci, mai pot apare îndoieli în legătură cu posibilitatea controlului şi stăpânirii gândurilor şi emoţiilor (în legătură cu “mersul lui Isus pe ape”).
Dar, ne vom convinge că acest lucru este posibil, pe măsură ce cunoaştem, din ce în ce mai bine, legile de manifestare ale naturii noastre psihice (simbolizate de Petru), pentru că această cunoaştere ne va da cheia stăpânirii menţionate anterior.
Chiar dacă, la început, vom mai avea îndoieli, acestea vor dispare cu timpul, ajutate în acest sens de cunoaşterea, din ce în ce mai profundă, a Binelui şi Adevărului (de puterea “mâinii întinse de Isus” spre a-l scoate pe “Petru din ape”).
Astfel, încet, încet, confuziile vor fi alungate din noi (vântul va sta).
Umblarea pe mare
(Matei 14.22-36)
... “Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de partea cealaltă... În timpul acesta [când Isus era singur pe munte să se roage] corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării, căci vântul era împotrivă.
Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei umblând pe mare.
Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: “Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat. Isus le-a zis îndată: “Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” “Doamne” I-a răspuns Petru, dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape. “Vino” i-a zis Isus. Pentru s-a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut; şi fiindcă începea să se afunde, a strigat: “Doamne, scapă-mă!”
Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: “Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi după ce au intrat în corabie, a stat vântul.”
Sub impulsul ideii de Bine şi Adevăr, siliţi de aceasta, trebuie să realizăm prin manifestările ei concrete (ucenici - virtuţi - cunoaştere, discriminare, răbdare…) o analiză profundă a modurilor noastre de gândire existente în subconştient (în Mare).
Este de reţinut că aici sunt depozitate moduri de gândire referitoare la toate aspectele cu care ne confruntăm şi care, anterior, au fost copiate mai mult sau mai puţin automat şi fără prea mare analiză din gândirea societăţii şi care apoi şi-au întărit poziţia prin continua lor repetare (prin manifestarea lor repetată - de fiecare dată când ne-am confruntat cu aspectul în legătură cu care ele s-au format).
Astfel, ele au devenit nişte automatisme psihice, nişte moduri de gândire care se pot derula automat, fără intervenţia conştientului, atunci când este necesar să reacţionăm la stimulul în legătură cu care acestea s-au format.
Aceste automatisme psihice sunt ca un fel de roboţi care, la aceiaşi stimuli, continuă să dea aceleaşi răspunsuri. Astfel de automatisme psihice sunt şi cele şapte păcate capitale: orgoliul, mânia, frica, tristeţea, lenea, lăcomia şi desfrâul.
S-au format în noi, cum am mai spus, prin copiere şi s-au întărit prin folosirea lor repetată atunci când am avut de-a face cu jigniri, rea-voinţă, lucruri noi etc.
Aceste automatisme (păcatele) nu ne sunt însă utile pentru că, de fiecare dată când se manifestă ele, produc suferinţă.
De aceea, cu ajutorul discriminării, trebuie să pătrundem în subconştient (cu ajutorul corabiei, trebuie să despicăm apele mării) unde ele sunt înregistrate, să le analizăm în profunzime, să conştientizăm care este raţionamentul greşit care le caracterizează şi astfel, să le înlocuim cu unul corect (însuşit prin repetare conştientă) dând naştere unor noi programe de răspuns la aceiaşi stimuli, pomeniţi mai înainte (la alte automatisme psihice), care însă, de data aceasta, aduc după ele liniştea, pacea, mulţumirea (şi anume cu virtuţile).
Această incursiune în subconştient, făcută pentru cercetarea raţionamentelor noastre, trebuie să fie ghidată atent, pornind de la baza stabilă a cunoaşterii Binelui şi Adevărului (de la muntele unde acesta “se roagă”).
În primele faze ale transformării noastre interioare, avem mult de luptat pentru a înţelege şi depăşi aceste automatisme psihice negative (păcatele). Atunci trecem printr-o perioadă de confuzii, de confruntare a vechilor automatisme negative cu conştiinţa. Ele încearcă să-şi justifice existenţa, noi încercăm să vedem de ce ar fi greşite şi astfel se iscă în noi o furtună, mai ales că acele automatisme sunt puternic înrădăcinate în noi (vântul ne este împotrivă).
Dar cu perseverenţă, cercetând profund aceste păcate, puterea noastră de discriminare între rău şi bine, între ce ne produce şi ce nu ne produce suferinţă, creşte astfel că la un moment dat reuşim să înţelegem profunzimile acestor extreme şi astfel să le transcendem. Atunci (“când se îngână ziua cu noaptea”), cunoaşterea noastră despre Bine şi Adevăr este foarte mare, astfel încât putem stăpâni subconştientul (marea), putem stăpâni mecanismele psihice ale acestor automatisme şi putem să le facem să lucreze în favoarea noastră şi nu împotrivă (atunci Binele şi
Adevărul “umblă pe mare” - stăpâneşte subconştientul).
Cunoscând, deci, rădăcinile cele mai profunde ale păcatului şi mecanismele lui cele mai ascunse, putem deveni stăpâni pe noi (pe emoţiile, pe gândurile noastre, atât în partea lor evidentă (conştientizată îndeobşte) cât şi în partea lor mai ascunsă (de automatisme şi motivaţii profunde, puternic înrădăcinate în subconştient şi de obicei mai puţin conştientizate şi cunoscute).
Realizând această stăpânire, emoţiile şi gândurile negative (păcatele) producătoare de suferinţă interioară şi exterioară vor fi împiedicate a se mai manifesta prin intermediul personalităţii noastre şi astfel vom realiza Armonia.
E adevărat că, la început, discriminarea noastră nu este foarte mare, modurile corecte de gândire (ucenicii) nu sunt foarte bine dezvoltate, astfel că în noi, atunci, mai pot apare îndoieli în legătură cu posibilitatea controlului şi stăpânirii gândurilor şi emoţiilor (în legătură cu “mersul lui Isus pe ape”).
Dar, ne vom convinge că acest lucru este posibil, pe măsură ce cunoaştem, din ce în ce mai bine, legile de manifestare ale naturii noastre psihice (simbolizate de Petru), pentru că această cunoaştere ne va da cheia stăpânirii menţionate anterior.
Chiar dacă, la început, vom mai avea îndoieli, acestea vor dispare cu timpul, ajutate în acest sens de cunoaşterea, din ce în ce mai profundă, a Binelui şi Adevărului (de puterea “mâinii întinse de Isus” spre a-l scoate pe “Petru din ape”).
Astfel, încet, încet, confuziile vor fi alungate din noi (vântul va sta).
