Viziunea Realităţii - Înmulţirea pâinilor
25 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
(Matei 14.13-21)
... “Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: “Locul acesta este pustiu şi vremea iată că a trecut, dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.
“N-au nevoie să plece” le-a răspuns Isus, “daţi-le voi să mănânce.” Dar ei I-au răspuns: “N-avem decât cinci pâini şi doi peşti.” Şi El le-a zis: “Aduceţi-i aici la Mine”. Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.
Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de fărâmituri.
Cei ce mâncaseră, erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.”
Noroadele care vin să fie vindecate şi să primească învăţătură de la Isus, reprezintă pe plan interior gândurile, întrebările legate de diferite aspecte ale manifestării, cărora le căutăm răspuns.
Binele şi Adevărul (Isus) dă răspuns la toate aceste întrebări întotdeauna, chiar dacă atunci când suntem la începutul Drumului, căutarea spirituală pe care o avem (ucenicii) este tentată să caute cunoaşterea (mâncarea) în exterior, în mărturiile şi raţiunile altora despre diferitele aspecte cercetate (în alte sate).
Răspunsul, adevăratul răspuns la toate întrebările pe care le avem se află în noi înşine (în raţiunea noastră, în percepţia noastră directă), chiar dacă uneori, în cercetările noastre, el întârzie să apară din interior. Atunci suntem tentaţi să căutăm în exterior: ni se pare că “s-a lăsat seara” peste inspiraţia noastră şi că nu avem cum, prin noi înşine, să găsim răspunsul la anumite întrebări.
Atunci raţiunea noastră ni se pare pustie (lipsită de idei, de răspunsuri de nici un fel) şi ni se pare că “vremea a trecut” pentru inspiraţia proprie şi că e cazul să căutăm cunoaşterea în exterior (la alţii).
Această orientare este una greşită (nu este în acord cu Binele şi Adevărul, nefiind aprobată de acesta) deoarece astfel avem tentaţia de a lăsa problemele cu care noi ne confruntăm (şi, astfel, pe care noi trebuie să le rezolvăm) pe seama altora, deşi aceştia nici nu trebuie şi nici nu vor putea vreodată să le rezolve pe acestea (mai ales pe cele de natură interioară) în locul nostru.
Fiecare din noi, prin propriile noastre forţe, trebuie să întărim în interior şi în exterior Binele şi să descoperim Adevărul - aceasta e o lege a naturii. Nimeni nu poate face aceste lucruri în locul nostru.
Această lipsă de inspiraţie, această părere că noi nu avem în noi cunoaştere, este o lipsă aparentă, este o părere falsă.
Singura sursă solidă pentru cunoaştere (pentru a ne răspunde hotărât la întrebările noastre) este percepţia directă prin intermediul celor cinci simţuri (văz, auz, gust, miros, pipăit) analizate atent de raţiunea proprie.
Nu sunt surse solide de cunoaştere mărturiile altora şi nici raţiunile altora (fie ei chiar “sfinţi”, “maeştrii”, “eliberaţi”, mari ierarhi etc.). Bazându-ne pe acestea, nu facem decât să fugim de răspunderea percepţiei directe, şi astfel să lăsăm să se creeze în noi tot felul de contradicţii şi confuzii venite din susţinerea în interior a tot felul de teorii, idei şi concepte neverificate.
Astfel susţinem în noi superficialitatea, ignoranţa şi tot felul de gânduri (“peşti”) extremiste şi duale (“doi peşti”). Atâta timp cât acestea sunt menţinute în subconştientul nostru (în mare), fără a fi cercetate şi analizate îndeaproape, atâta timp cât ne construim cunoaşterea şi ne dăm răspunsul la întrebări pornind de la diferite teorii, idei şi concepte preluate automat, fără a fi verificate, din anumite contexte sociale (grupuri mai mari sau mai mici), vom rămâne în ignoranţă, în confuzie, nu vom cunoaşte Binele şi Adevărul cu adevărat şi astfel vom suferi, deoarece vom acţiona împotriva Armoniei.
Iată de ce trebuie să înmulţim în noi doar cele cinci pâini nu şi cei doi peşti.
Cifra cinci am văzut că este un simbol al percepţiei directe (avem cinci simţuri), neintermediate de teorii, concepte şi dogme.
Pâinea simbolizează hrana spirituală, cunoaşterea de care avem nevoie pentru a ne adapta optim schimbării.
Înmulţind, deci, în noi “cinci pâini”, adică căutând a ne întemeia cunoaşterea pe percepţia directă (iar raţiunea şi mărturia să fie lăsate doar ca surse auxiliare de cunoaştere, doar ca ghizi care să ne conducă spre adevărata cunoaştere - cea dobândită prin percepţie directă) putem găsi încet, cu răbdare răspunsul la toate întrebările noastre (putem hrăni toate noroadele).
Trebuie să conştientizăm că nu cunoaştem cu adevărat decât ceea ce percepem prin propriile simţuri iar restul sunt doar păreri de luat în seamă, doar atât!
Doar construind pe această bază a percepţiei directe (a experienţei proprii) putem găsi răspunsuri solide, valabile oricând, la orice întrebare pe care ne-o punem.
Procedând în acest fel, alungăm din noi confuzia generatoare de suferinţă, creată de construirea pe baze nesigure (pe mărturiile şi raţiunile altora) a răspunsurilor la întrebările ridicate în legătură cu diferite aspecte ale manifestării (Virtutea, Adevărul, Mântuirea etc.).
Percepţia directă a realităţii este o bază solidă şi de fapt este unica bază de la care este util să pornească şi pe care este util să se întemeieze cunoaşterea noastră.
Pentru a ajunge la această percepţie directă (la a ne întemeia cunoaşterea (hrana, pâinea) doar pe cele cinci simţuri) e nevoie întâi de toate să poruncim tuturor gândurilor noastre (“noroadelor”: teorii, idei, concepte, dogme) să “şadă jos pe iarbă” şi să înceteze să se mai agite. Să încetăm astfel a le mai dezvolta, a le mai susţine “sus şi tare” pe cele pe care nu le-am verificat niciodată şi în acelaşi timp să încercăm să le verificăm.
Pentru a alunga din noi toată această confuzie generată de bătălia antitezelor, a teoriilor, a conceptelor, a dogmelor e nevoie să poruncim mai întâi gândurilor să se calmeze, să se liniştească (ne ajută în acest scop o respiraţie ritmică şi profundă) şi apoi să le obligăm să se concentreze spre a discri-mina în noi acele gânduri construite pe baza a “ceea ce este” (pe percepţie directă) de cele construite pe baza a “ceea ce se crede (de unul sau de altul, sau de noi - fără însă să verificăm) despre ceea ce este” şi odată făcut acest lucru să le punem pe fiecare la locul cuvenit: cele provenite din percepţie directă ca surse sigure de cunoaştere, cele din mărturie şi raţiune ca sursă posibilă (dar nu sigură) de cunoaştere. Acestea din urmă pot deveni sigure “şi astfel susţinute sus şi tare” doar când sunt verificate.
De asemenea, ne ajută în depăşirea acestei confuzii mentale ridicarea şi aţintirea fermă a “ochilor spre cer” adică concentrarea gândurilor (o anumită perioadă de timp: o oră, o zi...) asupra aflării răspunsului la o singură întrebare legată însă de aspecte care au legătură cu cerul (infinitul, imensitatea, spaţiul, timpul...).
Ne putem astfel întreba “Ce este cerul?” sau “Ce este spaţiul?” etc.
Şi dacă perseverăm a găsi acestor întrebări un răspuns prin noi înşine (nu prin ce am citit, sau ce zic alţii despre cele cercetate) până la urmă vom atinge Percepţia Directă a Realităţii...
Atunci toată confuzia va dispare, toate întrebările îşi vor găsi răspuns solid: “toţi au mâncat şi s-au săturat”.
“Rămăşiţele şi fărâmiturile” simbolizează întrebările care se dovedesc a nu fi corecte (pâinea care nu hrăneşte) ca de exemplu: “De ce are porcul aripi?”
Sunt multe întrebări greşite (puse greşit) de genul celei de mai sus, care frământă psihicul majorităţii oamenilor. Se ştie că o întrebare corect pusă are pe jumătate răspunsul în ea.
În urma procesului de întărire a cunoaşterii din noi, pornind de la baza solidă a percepţiei directe (în legătură cu virtutea, Adevărul etc.) în urma “hrănirii cu cele cinci pâini” ridicăm douăsprezece coşuri de astfel de fărâmituri. Doisprezece este simbolul ciclului complet: în urma acestei hrăniri, menţionate mai înainte, ajungem să eliminăm din psihic toate întrebările greşite.
Când vedem Ceea ce Este (direct, neintermediat de nici o teorie, idee, concept) realizăm că de fapt toate întrebările sunt greşite, sau cel puţin relative la anumite sisteme de referinţă, având deci doar răspunsuri relative.
Nu există întrebări absolute, care să comporte un răspuns unic şi inechivoc, la fel cum nu există răspunsuri absolute.
Întrebările şi răspunsurile sunt puse în cuvinte: cuvintele sunt însă simboluri, nişte simboluri care variază şi care sunt valabile (pot fi folosite pentru a intermedia comunicarea) doar în anumite contexte în care cei ce comunică cunosc cu toţii simbolistica cuvintelor folosite (sau mai bine zis, pentru toţi aceştia cuvintele folosite au exact aceeaşi semnificaţie).
Orice răspuns la orice întrebare este corect sau incorect doar în raport cu un anumit sistem de referinţă (doar dacă este privit dintr-un anumit punct de vedere).
Astfel, se poate ca la o singură întrebare să dăm două răspunsuri care pot fi considerate contradictorii, opuse, dar care ambele să fie corecte (însă numai raportate la un anumit sistem de referinţă ales anterior).
Aşadar, e necesar să ne extindem conştiinţa şi să conştientizăm că nici o realitate nu poate fi definită prin vreun cuvânt sau vreun gând; acestea limitează: realitatea e infinită.Făcând acest lucru, ajungem la momentul când psihicul nu mai are întrebări de pus (când rămăşiţele - întrebările greşite, ajung în număr de douăsprezece coşuri).
Atunci vedem Adevărul, percepem Ceea ce Este...
Adevărul, Absolutul, Existenţa... e văzut de minte (bărbat) doar când aceasta îşi reduce sursele cunoaşterii, doar la percepţia directă (la cele cinci simţuri – “cinci mii de bărbaţi au mâncat”), urmând a o transcende şi pe aceasta, ne mai comentând-o în nici un fel, renunţând la toate teoriile, dogmele şi conceptele asimilate, alăturate în mod inconştient percepţiei directe (care împiedică astfel realizarea Adevăratei Cunoaşteri).
Putem vedea Adevărul, putem percepe Realitatea aşa cum este, doar atunci când o privim aşa cum este, fără a-i adăuga nici un comentariu (negativ sau pozitiv).
Atunci se lasă în noi Tăcerea...
... “Când s-a înserat, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: “Locul acesta este pustiu şi vremea iată că a trecut, dă drumul noroadelor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare.
“N-au nevoie să plece” le-a răspuns Isus, “daţi-le voi să mănânce.” Dar ei I-au răspuns: “N-avem decât cinci pâini şi doi peşti.” Şi El le-a zis: “Aduceţi-i aici la Mine”. Apoi a poruncit noroadelor să şadă pe iarbă, a luat cele cinci pâini şi doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor.
Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de fărâmituri.
Cei ce mâncaseră, erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii.”
Noroadele care vin să fie vindecate şi să primească învăţătură de la Isus, reprezintă pe plan interior gândurile, întrebările legate de diferite aspecte ale manifestării, cărora le căutăm răspuns.
Binele şi Adevărul (Isus) dă răspuns la toate aceste întrebări întotdeauna, chiar dacă atunci când suntem la începutul Drumului, căutarea spirituală pe care o avem (ucenicii) este tentată să caute cunoaşterea (mâncarea) în exterior, în mărturiile şi raţiunile altora despre diferitele aspecte cercetate (în alte sate).
Răspunsul, adevăratul răspuns la toate întrebările pe care le avem se află în noi înşine (în raţiunea noastră, în percepţia noastră directă), chiar dacă uneori, în cercetările noastre, el întârzie să apară din interior. Atunci suntem tentaţi să căutăm în exterior: ni se pare că “s-a lăsat seara” peste inspiraţia noastră şi că nu avem cum, prin noi înşine, să găsim răspunsul la anumite întrebări.
Atunci raţiunea noastră ni se pare pustie (lipsită de idei, de răspunsuri de nici un fel) şi ni se pare că “vremea a trecut” pentru inspiraţia proprie şi că e cazul să căutăm cunoaşterea în exterior (la alţii).
Această orientare este una greşită (nu este în acord cu Binele şi Adevărul, nefiind aprobată de acesta) deoarece astfel avem tentaţia de a lăsa problemele cu care noi ne confruntăm (şi, astfel, pe care noi trebuie să le rezolvăm) pe seama altora, deşi aceştia nici nu trebuie şi nici nu vor putea vreodată să le rezolve pe acestea (mai ales pe cele de natură interioară) în locul nostru.
Fiecare din noi, prin propriile noastre forţe, trebuie să întărim în interior şi în exterior Binele şi să descoperim Adevărul - aceasta e o lege a naturii. Nimeni nu poate face aceste lucruri în locul nostru.
Această lipsă de inspiraţie, această părere că noi nu avem în noi cunoaştere, este o lipsă aparentă, este o părere falsă.
Singura sursă solidă pentru cunoaştere (pentru a ne răspunde hotărât la întrebările noastre) este percepţia directă prin intermediul celor cinci simţuri (văz, auz, gust, miros, pipăit) analizate atent de raţiunea proprie.
Nu sunt surse solide de cunoaştere mărturiile altora şi nici raţiunile altora (fie ei chiar “sfinţi”, “maeştrii”, “eliberaţi”, mari ierarhi etc.). Bazându-ne pe acestea, nu facem decât să fugim de răspunderea percepţiei directe, şi astfel să lăsăm să se creeze în noi tot felul de contradicţii şi confuzii venite din susţinerea în interior a tot felul de teorii, idei şi concepte neverificate.
Astfel susţinem în noi superficialitatea, ignoranţa şi tot felul de gânduri (“peşti”) extremiste şi duale (“doi peşti”). Atâta timp cât acestea sunt menţinute în subconştientul nostru (în mare), fără a fi cercetate şi analizate îndeaproape, atâta timp cât ne construim cunoaşterea şi ne dăm răspunsul la întrebări pornind de la diferite teorii, idei şi concepte preluate automat, fără a fi verificate, din anumite contexte sociale (grupuri mai mari sau mai mici), vom rămâne în ignoranţă, în confuzie, nu vom cunoaşte Binele şi Adevărul cu adevărat şi astfel vom suferi, deoarece vom acţiona împotriva Armoniei.
Iată de ce trebuie să înmulţim în noi doar cele cinci pâini nu şi cei doi peşti.
Cifra cinci am văzut că este un simbol al percepţiei directe (avem cinci simţuri), neintermediate de teorii, concepte şi dogme.
Pâinea simbolizează hrana spirituală, cunoaşterea de care avem nevoie pentru a ne adapta optim schimbării.
Înmulţind, deci, în noi “cinci pâini”, adică căutând a ne întemeia cunoaşterea pe percepţia directă (iar raţiunea şi mărturia să fie lăsate doar ca surse auxiliare de cunoaştere, doar ca ghizi care să ne conducă spre adevărata cunoaştere - cea dobândită prin percepţie directă) putem găsi încet, cu răbdare răspunsul la toate întrebările noastre (putem hrăni toate noroadele).
Trebuie să conştientizăm că nu cunoaştem cu adevărat decât ceea ce percepem prin propriile simţuri iar restul sunt doar păreri de luat în seamă, doar atât!
Doar construind pe această bază a percepţiei directe (a experienţei proprii) putem găsi răspunsuri solide, valabile oricând, la orice întrebare pe care ne-o punem.
Procedând în acest fel, alungăm din noi confuzia generatoare de suferinţă, creată de construirea pe baze nesigure (pe mărturiile şi raţiunile altora) a răspunsurilor la întrebările ridicate în legătură cu diferite aspecte ale manifestării (Virtutea, Adevărul, Mântuirea etc.).
Percepţia directă a realităţii este o bază solidă şi de fapt este unica bază de la care este util să pornească şi pe care este util să se întemeieze cunoaşterea noastră.
Pentru a ajunge la această percepţie directă (la a ne întemeia cunoaşterea (hrana, pâinea) doar pe cele cinci simţuri) e nevoie întâi de toate să poruncim tuturor gândurilor noastre (“noroadelor”: teorii, idei, concepte, dogme) să “şadă jos pe iarbă” şi să înceteze să se mai agite. Să încetăm astfel a le mai dezvolta, a le mai susţine “sus şi tare” pe cele pe care nu le-am verificat niciodată şi în acelaşi timp să încercăm să le verificăm.
Pentru a alunga din noi toată această confuzie generată de bătălia antitezelor, a teoriilor, a conceptelor, a dogmelor e nevoie să poruncim mai întâi gândurilor să se calmeze, să se liniştească (ne ajută în acest scop o respiraţie ritmică şi profundă) şi apoi să le obligăm să se concentreze spre a discri-mina în noi acele gânduri construite pe baza a “ceea ce este” (pe percepţie directă) de cele construite pe baza a “ceea ce se crede (de unul sau de altul, sau de noi - fără însă să verificăm) despre ceea ce este” şi odată făcut acest lucru să le punem pe fiecare la locul cuvenit: cele provenite din percepţie directă ca surse sigure de cunoaştere, cele din mărturie şi raţiune ca sursă posibilă (dar nu sigură) de cunoaştere. Acestea din urmă pot deveni sigure “şi astfel susţinute sus şi tare” doar când sunt verificate.
De asemenea, ne ajută în depăşirea acestei confuzii mentale ridicarea şi aţintirea fermă a “ochilor spre cer” adică concentrarea gândurilor (o anumită perioadă de timp: o oră, o zi...) asupra aflării răspunsului la o singură întrebare legată însă de aspecte care au legătură cu cerul (infinitul, imensitatea, spaţiul, timpul...).
Ne putem astfel întreba “Ce este cerul?” sau “Ce este spaţiul?” etc.
Şi dacă perseverăm a găsi acestor întrebări un răspuns prin noi înşine (nu prin ce am citit, sau ce zic alţii despre cele cercetate) până la urmă vom atinge Percepţia Directă a Realităţii...
Atunci toată confuzia va dispare, toate întrebările îşi vor găsi răspuns solid: “toţi au mâncat şi s-au săturat”.
“Rămăşiţele şi fărâmiturile” simbolizează întrebările care se dovedesc a nu fi corecte (pâinea care nu hrăneşte) ca de exemplu: “De ce are porcul aripi?”
Sunt multe întrebări greşite (puse greşit) de genul celei de mai sus, care frământă psihicul majorităţii oamenilor. Se ştie că o întrebare corect pusă are pe jumătate răspunsul în ea.
În urma procesului de întărire a cunoaşterii din noi, pornind de la baza solidă a percepţiei directe (în legătură cu virtutea, Adevărul etc.) în urma “hrănirii cu cele cinci pâini” ridicăm douăsprezece coşuri de astfel de fărâmituri. Doisprezece este simbolul ciclului complet: în urma acestei hrăniri, menţionate mai înainte, ajungem să eliminăm din psihic toate întrebările greşite.
Când vedem Ceea ce Este (direct, neintermediat de nici o teorie, idee, concept) realizăm că de fapt toate întrebările sunt greşite, sau cel puţin relative la anumite sisteme de referinţă, având deci doar răspunsuri relative.
Nu există întrebări absolute, care să comporte un răspuns unic şi inechivoc, la fel cum nu există răspunsuri absolute.
Întrebările şi răspunsurile sunt puse în cuvinte: cuvintele sunt însă simboluri, nişte simboluri care variază şi care sunt valabile (pot fi folosite pentru a intermedia comunicarea) doar în anumite contexte în care cei ce comunică cunosc cu toţii simbolistica cuvintelor folosite (sau mai bine zis, pentru toţi aceştia cuvintele folosite au exact aceeaşi semnificaţie).
Orice răspuns la orice întrebare este corect sau incorect doar în raport cu un anumit sistem de referinţă (doar dacă este privit dintr-un anumit punct de vedere).
Astfel, se poate ca la o singură întrebare să dăm două răspunsuri care pot fi considerate contradictorii, opuse, dar care ambele să fie corecte (însă numai raportate la un anumit sistem de referinţă ales anterior).
Aşadar, e necesar să ne extindem conştiinţa şi să conştientizăm că nici o realitate nu poate fi definită prin vreun cuvânt sau vreun gând; acestea limitează: realitatea e infinită.Făcând acest lucru, ajungem la momentul când psihicul nu mai are întrebări de pus (când rămăşiţele - întrebările greşite, ajung în număr de douăsprezece coşuri).
Atunci vedem Adevărul, percepem Ceea ce Este...
Adevărul, Absolutul, Existenţa... e văzut de minte (bărbat) doar când aceasta îşi reduce sursele cunoaşterii, doar la percepţia directă (la cele cinci simţuri – “cinci mii de bărbaţi au mâncat”), urmând a o transcende şi pe aceasta, ne mai comentând-o în nici un fel, renunţând la toate teoriile, dogmele şi conceptele asimilate, alăturate în mod inconştient percepţiei directe (care împiedică astfel realizarea Adevăratei Cunoaşteri).
Putem vedea Adevărul, putem percepe Realitatea aşa cum este, doar atunci când o privim aşa cum este, fără a-i adăuga nici un comentariu (negativ sau pozitiv).
Atunci se lasă în noi Tăcerea...
