Înlăturarea manifestărilor grosolane ale păcatelor
25 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Vindecarea unui lepros
(Matei 8.1-4)
... “un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: “Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.”
Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: “Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţită lepra lui.”
Lepra este o boală de piele (“de suprafaţă”), care constă în apariţia de bube şi răni pe tot corpul.
În interiorul nostru, ea simbolizează, deci, toate acele “bube şi răni” care sunt vizibile de cei care ne înconjoară (toate acele păcate cu manifestări urâte în exterior) prin efectele lor: violenţă, distrugere, rea-voinţă, agitaţie, furturi, ucideri, minciuni etc.
Când începem să studiem cauza interioară a acestor manifestări exterioare (cauza leprei), descoperim că ele sunt provocate de cele şapte păcate capitale (de unul sau mai multe din ele): orgoliu, mânie, frică, lene, lăcomie, tristeţe şi desfrâu.
Ştim acum că nu sunt bune (vedem că ne provoacă suferinţă), chiar dacă încă nu le ştim cauza profundă (raţionamentul greşit subtil care le susţine). De aceea, deocamdată, până vom ajunge să cunoaştem această cauză, trebuie, pe cât posibil, să limităm efectele distructive (suferinţa) provocată de aceste păcate.
Astfel, la începutul drumului nostru de transformare interioară, e nevoie să vindecăm, să curăţim manifestările de suprafaţă, grosolane, uşor vizibile ale păcatelor; să împiedicăm, să controlăm cât mai mult manifestarea lor în exterior.
Trebuie să ne observăm, să ne analizăm şi astfel să ne putem controla mimica, gestica, vorbirea (tonul vocii, cuvintele pe care le folosim) şi impulsurile distructive (violente).
Bineînţeles că acestea sunt susţinute de cauze mult mai profunde şi de aceea controlul şi eliminarea acestor efecte (manifestări exterioare grosolane a păcatelor) ne va aduce ca şi câştig (deloc nesemnificativ, de altfel) doar o minimalizare a răspunsurilor exterioare (a feed-back-urilor) venite (sau care ar fi venit) din mediu, ca urmare a acestor manifestări.
Pentru începutul studiului nostru asupra păcatelor, trebuie să întrerupem cercurile vicioase create de acestea: de exemplu, ei se mânie, noi nu o mai facem (cel puţin pentru început, nu ca gestică exterioară - lepră) şi în loc să manifestăm propria noastră mânie în exterior, ne întoarcem privirea conştientă, în acel moment, asupra ei şi o studiem, pentru a vedea de ce este greşită (cauza ei exterioară - cel care se mânie în faţa noastră - este lăsată de-o parte, ea a fost doar momeala care a făcut propria noastră mânie să se manifeste, dându-ne astfel posibilitatea să o studiem îndeaproape, să îi înţelegem astfel inutilitatea şi să o eliminăm din noi).
Prin renunţarea şi controlul (deocamdată doar al) manifestărilor exterioare ale păcatelor (de exemplu, al mâniei) nu mai contaminăm. Lepra, se ştie, este transmisibilă prin atingere, adică manifestările exterioare ale păcatelor (pentru mânie: agitaţie, ton ridicat, gesturi violente etc.) le amplifică pe acestea în noi (până la lipsa totală de control asupra lor) şi le trezesc (le amplifică) în ceilalţi.
Această escaladare a conflictului trebuie întreruptă.
Tăind pentru început aceste manifestări exterioare ale păcatelor (pe cât posibil), oprim transmiterea şi amplificarea bolii (a păcatului). Apoi, e necesar să căutăm a o eradica total din interiorul nostru, prin înţelegerea profundă a ceea ce este greşit în aceste moduri de gândire “păcătoase”.
…”vezi să nu spui la nimeni”
Atenţie însă, lupta împotriva păcatelor din noi nu se reduce la blocarea prin voinţă a manifestării lor (doar la “curăţirea leprei” şi apoi netransmiterea mai departe, în structurile psihice, a efortului de găsire şi înţelegere a rădăcinilor “leprei”).
Aceasta nu e o soluţie la “problema păcatului”, e doar un mijloc, o condiţie necesară pentru o acţiune de o mai mare amploare, îndreptată împotriva “păcatului”.
“ci du-te de te arată preotului şi adu darul, pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
Preotul, în contextul acestei vindecări, e recunoscut ca un reprezentant al divinului (spre deosebire de alte locuri din evanghelie unde întâlnim acest simbol) şi astfel reprezintă înţelepciunea, Vocea conştiinţei - reprezentantul Legii Armoniei (a lui Moise) în noi, judecătorul respectării acesteia (ea e cea care ne transmite senzaţia de suferinţă, agitaţie, nelinişte, când nu gândim corect - armonios).
În faţa ei trebuie să ne aducem darul (noi nu altcineva - nimeni nu o poate face în locul nostru) “rânduit de Moise”, adică înţelegerea profundă, cunoaşterea adâncă a cauzelor pentru care păcatele sunt greşite (nu sunt bune, utile pentru noi).
Atunci când vom prezenta această înţelegere (acest dar) în faţa Vocii Conştiinţei (a “preotului”) din noi, aceasta ni-l va accepta şi ne va da în schimb pace, linişte, mulţumire, fericire (“binecuvântarea Domnului”).
Pe scurt deci, procesul de eradicare a modurilor greşite de gândire (a păcatelor) din noi are două mari etape:
1. Eliminarea, pe cât posibil, a manifestărilor exterioare (a leprei), a “păcatelor”, pentru a împiedica întărirea şi transmiterea lor şi pentru a avea răgaz să le studiem.
2. Studierea în profunzime, (pornind de la cazul cunoscut în care s-au manifestat), a cauzelor interioare, a raţionamentelor greşite (a aşteptărilor false) care generează în noi aceste “păcate”, pentru înţelegerea şi eliminarea lor din psihic.
(Matei 8.1-4)
... “un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat şi I-a zis: “Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.”
Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: “Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţită lepra lui.”
Lepra este o boală de piele (“de suprafaţă”), care constă în apariţia de bube şi răni pe tot corpul.
În interiorul nostru, ea simbolizează, deci, toate acele “bube şi răni” care sunt vizibile de cei care ne înconjoară (toate acele păcate cu manifestări urâte în exterior) prin efectele lor: violenţă, distrugere, rea-voinţă, agitaţie, furturi, ucideri, minciuni etc.
Când începem să studiem cauza interioară a acestor manifestări exterioare (cauza leprei), descoperim că ele sunt provocate de cele şapte păcate capitale (de unul sau mai multe din ele): orgoliu, mânie, frică, lene, lăcomie, tristeţe şi desfrâu.
Ştim acum că nu sunt bune (vedem că ne provoacă suferinţă), chiar dacă încă nu le ştim cauza profundă (raţionamentul greşit subtil care le susţine). De aceea, deocamdată, până vom ajunge să cunoaştem această cauză, trebuie, pe cât posibil, să limităm efectele distructive (suferinţa) provocată de aceste păcate.
Astfel, la începutul drumului nostru de transformare interioară, e nevoie să vindecăm, să curăţim manifestările de suprafaţă, grosolane, uşor vizibile ale păcatelor; să împiedicăm, să controlăm cât mai mult manifestarea lor în exterior.
Trebuie să ne observăm, să ne analizăm şi astfel să ne putem controla mimica, gestica, vorbirea (tonul vocii, cuvintele pe care le folosim) şi impulsurile distructive (violente).
Bineînţeles că acestea sunt susţinute de cauze mult mai profunde şi de aceea controlul şi eliminarea acestor efecte (manifestări exterioare grosolane a păcatelor) ne va aduce ca şi câştig (deloc nesemnificativ, de altfel) doar o minimalizare a răspunsurilor exterioare (a feed-back-urilor) venite (sau care ar fi venit) din mediu, ca urmare a acestor manifestări.
Pentru începutul studiului nostru asupra păcatelor, trebuie să întrerupem cercurile vicioase create de acestea: de exemplu, ei se mânie, noi nu o mai facem (cel puţin pentru început, nu ca gestică exterioară - lepră) şi în loc să manifestăm propria noastră mânie în exterior, ne întoarcem privirea conştientă, în acel moment, asupra ei şi o studiem, pentru a vedea de ce este greşită (cauza ei exterioară - cel care se mânie în faţa noastră - este lăsată de-o parte, ea a fost doar momeala care a făcut propria noastră mânie să se manifeste, dându-ne astfel posibilitatea să o studiem îndeaproape, să îi înţelegem astfel inutilitatea şi să o eliminăm din noi).
Prin renunţarea şi controlul (deocamdată doar al) manifestărilor exterioare ale păcatelor (de exemplu, al mâniei) nu mai contaminăm. Lepra, se ştie, este transmisibilă prin atingere, adică manifestările exterioare ale păcatelor (pentru mânie: agitaţie, ton ridicat, gesturi violente etc.) le amplifică pe acestea în noi (până la lipsa totală de control asupra lor) şi le trezesc (le amplifică) în ceilalţi.
Această escaladare a conflictului trebuie întreruptă.
Tăind pentru început aceste manifestări exterioare ale păcatelor (pe cât posibil), oprim transmiterea şi amplificarea bolii (a păcatului). Apoi, e necesar să căutăm a o eradica total din interiorul nostru, prin înţelegerea profundă a ceea ce este greşit în aceste moduri de gândire “păcătoase”.
…”vezi să nu spui la nimeni”
Atenţie însă, lupta împotriva păcatelor din noi nu se reduce la blocarea prin voinţă a manifestării lor (doar la “curăţirea leprei” şi apoi netransmiterea mai departe, în structurile psihice, a efortului de găsire şi înţelegere a rădăcinilor “leprei”).
Aceasta nu e o soluţie la “problema păcatului”, e doar un mijloc, o condiţie necesară pentru o acţiune de o mai mare amploare, îndreptată împotriva “păcatului”.
“ci du-te de te arată preotului şi adu darul, pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.”
Preotul, în contextul acestei vindecări, e recunoscut ca un reprezentant al divinului (spre deosebire de alte locuri din evanghelie unde întâlnim acest simbol) şi astfel reprezintă înţelepciunea, Vocea conştiinţei - reprezentantul Legii Armoniei (a lui Moise) în noi, judecătorul respectării acesteia (ea e cea care ne transmite senzaţia de suferinţă, agitaţie, nelinişte, când nu gândim corect - armonios).
În faţa ei trebuie să ne aducem darul (noi nu altcineva - nimeni nu o poate face în locul nostru) “rânduit de Moise”, adică înţelegerea profundă, cunoaşterea adâncă a cauzelor pentru care păcatele sunt greşite (nu sunt bune, utile pentru noi).
Atunci când vom prezenta această înţelegere (acest dar) în faţa Vocii Conştiinţei (a “preotului”) din noi, aceasta ni-l va accepta şi ne va da în schimb pace, linişte, mulţumire, fericire (“binecuvântarea Domnului”).
Pe scurt deci, procesul de eradicare a modurilor greşite de gândire (a păcatelor) din noi are două mari etape:
1. Eliminarea, pe cât posibil, a manifestărilor exterioare (a leprei), a “păcatelor”, pentru a împiedica întărirea şi transmiterea lor şi pentru a avea răgaz să le studiem.
2. Studierea în profunzime, (pornind de la cazul cunoscut în care s-au manifestat), a cauzelor interioare, a raţionamentelor greşite (a aşteptărilor false) care generează în noi aceste “păcate”, pentru înţelegerea şi eliminarea lor din psihic.
