Isus vesteşte moartea şi învierea Sa

Moartea pentru lumea aparenţelor
Isus vesteşte moartea şi învierea Sa
(Matei 20.17-19)
 

“…Iată că ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor.
Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia.”
 

La un moment dat, pe parcursul Drumului Spiritual, “fiul omului” (omul bun) din noi devine destul de puternic pentru a ataca frontal, pentru a se confrunta faţă în faţă, la lumina zilei (a conştiinţei) cu vechiul centru de greutate  al personalităţii (cu “Ierusalimul”) ce o conducea pe aceasta până atunci. Dar acest mod de gândire (vechiul “Ierusalim”) cu prejudecăţile şi iluziile lui legate de religie şi credinţă (preoţi), respectiv, legate de ştiinţă şi lume (cărturarii), nu se lasă distrus prea uşor, atacând la rândul său.

Noile modalităţi de gândire (legate de bine, armonie şi adevăr) sunt atacate de “neamuri” (vechile idei) prin tactici specifice:
- frică, lene, orgoliu - care ridiculizează, batjocoresc, ironizează, minimalizează importanţa şi utilitatea acţiunilor îndreptate spre Bine şi Adevăr
- mânie, furie, revoltă - care ameninţă violent, ca fiind iminent greşită “pocăirea interioară”.


Răstignirea apare astfel ca punctul culminant al acestei lupte: cele două tabere, cele două planuri (cel orizontal - al “lumii”, al ignoranţei, al iluziei şi cel vertical, spiritual - al cunoaşterii, al binelui, al adevărului), în acest moment dramatic, sunt egale ca putere, în interiorul nostru.

Apoi, se pare că răul învinge, dar aceasta este doar o aparenţă, pentru că, în acest timp, “fiul omului” din noi moare pentru lumea aparenţelor, moare pentru lupta aparenţelor şi a lucrurilor puţin profunde (moare pentru planul orizontal) şi se îndreaptă spre esenţă, coborând pe “linia verticală”, la rădăcina dualităţilor, a fenomenelor, la rădăcina contradicţiilor şi a răului din noi.
Aici, cu ajutorul legii treiului (creaţie - menţinere - distrugere), distruge răul (ignoranţa, confuzia, iluzia…) şi apoi revine la suprafaţă, învie din nou pentru domeniul aparenţelor, al contradicţiilor, al lumii, dar de data aceasta înţelegându-l şi stăpânindu-l, trecând dincolo de el (prin transcendere).

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru