Iubirea şi potolirea furtunii
25 apr. 2008 by Radu Lucian Alexandru
Cum ajungem să putem iubi
Vindecarea soacrei lui Petru şi a mai multor îndrăciţi
(Matei 8.14-17)
“Isus s-a dus apoi în casa lui Petru şi a văzut pe soacra acestuia zăcând în pat, ă de friguri. S-a atins de mâna ei şi au lăsat-o frigurile...”
Petru am văzut că simbolizează cunoaşterea legilor naturii. Contrapartea lui pe plan emoţional (soţia lui) este iubirea, compasiunea (Legea şi Iubirea, Raţiunea şi Simţirea se completează, sunt soţ şi soţie).
Mama soţiei lui Petru (soacra lui) simbolizează ceea ce generează în noi iubirea şi compasiunea, anume cunoaşterea (simţirea) unităţii, a legăturii profunde a tot ce există (a totului cu totul).
Acest simţământ de unitate, de unire strânsă cu Întregul şi cu părţile sale (soacra lui Petru) poate fi pervertit (îmbolnăvit) în psihicul nostru, poate fi înăbuşit (ţintuit la pat), împiedicat să se manifeste de către păcate (orgoliu, mânie, lăcomie, frică, lene...) care generează în noi răceală, distanţare de ceilalţi, lipsă de comunicare, de sinceritate, generează frig în relaţiile cu ceilalţi şi astfel ne îmbolnăvim de “friguri” şi tremurăm (suntem agitaţi, neliniştiţi, suferinzi, stresaţi) din cauza acestei “senzaţii de frig”, a acestei răceli (distanţări) în relaţiile cu ceilalţi, răceală de care îi învinuim pe ceilalţi: “ei nu se înţeleg cu noi, ei nu sunt sinceri, ei sunt răuvoitori, ei nu vor să comunice cu noi.”
Dar adevărata cauză a acestor “friguri” din cauza cărora “tremurăm” (suferim) şi din cauza cărora iubirea şi compasiunea din noi nu se pot manifesta (sunt ţintuite la pat) se află în interiorul nostru, în păcatele sus amintite.
Înainte de a da vina pe ceilalţi pentru aceste “friguri”, să ne îndreptăm atenţia spre interiorul nostru şi să acţionăm (să punem mâna - simbol al acţiunii) spre a înţelege şi a alunga astfel de aici aceste “păcate” generatoare de relaţii reci, încordate cu ceilalţi.
Imediat ce vom reuşi, cât de cât, acest lucru, simţământul unităţii, iubirea şi compasiunea din noi nu mai sunt împiedicate în manifestarea lor de propriul nostru orgoliu, de propria noastră mânie, sau lene etc. şi astfel ele se pot manifesta pe deplin, pentru a crea Armonie în noi şi în exteriorul nostru: “soacra lui Petru” se vindecă de “friguri” şi astfel îi poate sluji lui “Isus”!
“Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate”...
Să alungăm dar, prin înţelegere profundă (prin cuvânt), pe cei care produc în interiorul nostru agitaţie, nelinişte, stres, violenţă: pe îndrăciţi (orgoliul, mânie, frică, lene, lăcomie, tristeţe, desfrâu).
Ignoranţa tulbură, cunoaşterea profundă linişteşte
Potolirea furtunii
(Matei 8.23-27)
“Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El. Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: “Doamne, scapă-ne, că pierim!”
El le-a zis: “de ce vă e frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare.”
Când începem să distrugem vechiul sistem de valori cu toate iluziile, ataşamentele neîntemeiate şi aşteptările false ce îl caracterizează (când mergem pe mare - simbol al subconştientului, cu corabia conştiinţei în care se află bine stabilite Binele şi Adevărul cu manifestările lor (virtuţile - ucenicii) incipiente), apare în noi o puternică luptă între vechi şi nou (între rău şi bine), care generează o mare confuzie (o mare furtună) în noi.
În această fază de început, virtuţile din noi sunt puţin dezvoltate (puţin credincioase) şi se lasă mai uşor tulburate de justificările neîntemeiate, de dreptatea aparentă, pe care o aduc în apărarea lor păcatele.
Astfel, suntem cuprinşi de nelinişte, de agitaţie, care par să ne copleşească: pe de o parte, societatea susţine toate aceste păcate, prejudecăţi, dogme (provocate de suferinţă), pe de altă parte, noi care intuim că ea nu are dreptate, nu avem încă o cunoaştere destul de puternică, destul de întemeiată ca să o contrazicem.
De aici rezultă o puternică luptă, o furtună pe care o putem potoli lăsând să acţioneze şi să se dezvolte în noi Binele şi Adevărul prin răbdare, prin cercetare profundă a diferitelor teorii, idei, concepte, dogme, doctrine, prejudecăţi, păcate (a vânturilor) care vedem clar că produc tulburare în noi.
Odată înţelese acestea, odată înţelese în profunzime cele şapte păcate capitale, odată perceput în esenţa sa Adevărul, furtuna încetează, fiind înlocuită spontan de o mare linişte, de pace, de mulţumire, de Tăcerea celui care ştie, şi astfel nu mai poate fi tulburat de ignoranţă.
Ignoranţa tulbură, cunoaşterea profundă (a esenţelor) linişteşte.
Vindecarea soacrei lui Petru şi a mai multor îndrăciţi
(Matei 8.14-17)
“Isus s-a dus apoi în casa lui Petru şi a văzut pe soacra acestuia zăcând în pat, ă de friguri. S-a atins de mâna ei şi au lăsat-o frigurile...”
Petru am văzut că simbolizează cunoaşterea legilor naturii. Contrapartea lui pe plan emoţional (soţia lui) este iubirea, compasiunea (Legea şi Iubirea, Raţiunea şi Simţirea se completează, sunt soţ şi soţie).
Mama soţiei lui Petru (soacra lui) simbolizează ceea ce generează în noi iubirea şi compasiunea, anume cunoaşterea (simţirea) unităţii, a legăturii profunde a tot ce există (a totului cu totul).
Acest simţământ de unitate, de unire strânsă cu Întregul şi cu părţile sale (soacra lui Petru) poate fi pervertit (îmbolnăvit) în psihicul nostru, poate fi înăbuşit (ţintuit la pat), împiedicat să se manifeste de către păcate (orgoliu, mânie, lăcomie, frică, lene...) care generează în noi răceală, distanţare de ceilalţi, lipsă de comunicare, de sinceritate, generează frig în relaţiile cu ceilalţi şi astfel ne îmbolnăvim de “friguri” şi tremurăm (suntem agitaţi, neliniştiţi, suferinzi, stresaţi) din cauza acestei “senzaţii de frig”, a acestei răceli (distanţări) în relaţiile cu ceilalţi, răceală de care îi învinuim pe ceilalţi: “ei nu se înţeleg cu noi, ei nu sunt sinceri, ei sunt răuvoitori, ei nu vor să comunice cu noi.”
Dar adevărata cauză a acestor “friguri” din cauza cărora “tremurăm” (suferim) şi din cauza cărora iubirea şi compasiunea din noi nu se pot manifesta (sunt ţintuite la pat) se află în interiorul nostru, în păcatele sus amintite.
Înainte de a da vina pe ceilalţi pentru aceste “friguri”, să ne îndreptăm atenţia spre interiorul nostru şi să acţionăm (să punem mâna - simbol al acţiunii) spre a înţelege şi a alunga astfel de aici aceste “păcate” generatoare de relaţii reci, încordate cu ceilalţi.
Imediat ce vom reuşi, cât de cât, acest lucru, simţământul unităţii, iubirea şi compasiunea din noi nu mai sunt împiedicate în manifestarea lor de propriul nostru orgoliu, de propria noastră mânie, sau lene etc. şi astfel ele se pot manifesta pe deplin, pentru a crea Armonie în noi şi în exteriorul nostru: “soacra lui Petru” se vindecă de “friguri” şi astfel îi poate sluji lui “Isus”!
“Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate”...
Să alungăm dar, prin înţelegere profundă (prin cuvânt), pe cei care produc în interiorul nostru agitaţie, nelinişte, stres, violenţă: pe îndrăciţi (orgoliul, mânie, frică, lene, lăcomie, tristeţe, desfrâu).
Ignoranţa tulbură, cunoaşterea profundă linişteşte
Potolirea furtunii
(Matei 8.23-27)
“Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El. Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de straşnică, încât corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El şi L-au deşteptat, strigând: “Doamne, scapă-ne, că pierim!”
El le-a zis: “de ce vă e frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare.”
Când începem să distrugem vechiul sistem de valori cu toate iluziile, ataşamentele neîntemeiate şi aşteptările false ce îl caracterizează (când mergem pe mare - simbol al subconştientului, cu corabia conştiinţei în care se află bine stabilite Binele şi Adevărul cu manifestările lor (virtuţile - ucenicii) incipiente), apare în noi o puternică luptă între vechi şi nou (între rău şi bine), care generează o mare confuzie (o mare furtună) în noi.
În această fază de început, virtuţile din noi sunt puţin dezvoltate (puţin credincioase) şi se lasă mai uşor tulburate de justificările neîntemeiate, de dreptatea aparentă, pe care o aduc în apărarea lor păcatele.
Astfel, suntem cuprinşi de nelinişte, de agitaţie, care par să ne copleşească: pe de o parte, societatea susţine toate aceste păcate, prejudecăţi, dogme (provocate de suferinţă), pe de altă parte, noi care intuim că ea nu are dreptate, nu avem încă o cunoaştere destul de puternică, destul de întemeiată ca să o contrazicem.
De aici rezultă o puternică luptă, o furtună pe care o putem potoli lăsând să acţioneze şi să se dezvolte în noi Binele şi Adevărul prin răbdare, prin cercetare profundă a diferitelor teorii, idei, concepte, dogme, doctrine, prejudecăţi, păcate (a vânturilor) care vedem clar că produc tulburare în noi.
Odată înţelese acestea, odată înţelese în profunzime cele şapte păcate capitale, odată perceput în esenţa sa Adevărul, furtuna încetează, fiind înlocuită spontan de o mare linişte, de pace, de mulţumire, de Tăcerea celui care ştie, şi astfel nu mai poate fi tulburat de ignoranţă.
Ignoranţa tulbură, cunoaşterea profundă (a esenţelor) linişteşte.
