Binele nu este un scop ci un mijloc

Isus se arată femeilor
(Matei 28.8-10)
 

[Pe femei, după ce au plecat de la mormânt] “le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: “Bucuraţi-vă!”. Ele s-au apropiat să-i cuprindă picioarele şi I s-au închinat. Atunci Isus le-a zis: “Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea, acolo Mă vor vedea.” 

Prin eliberarea (învierea) virtuţilor din noi (în urma tăierii din noi a rădăcinii păcatului - necunoaşterea legilor naturii) se dezvoltă, creşte, se întăreşte (se bucură) în interiorul nostru manifestarea emoţiilor superioare: iubire, compasiune, puritate, bunăvoinţă etc. (simbolizate de femei).
“Galileea” este ţinutul unde “Isus” a crescut, unde a copilărit, unde acesta se simte ca acasă. Acest ţinut e ţinutul bunăvoinţei, al căutării sincere a Adevărului, al curajului confruntării cu noul, al sincerităţii cu noi înşine şi cu ceilalţi.
În acest ţinut, Binele şi Adevărul din noi, în urma experienţei “morţii şi învierii”, se regăsesc într-un nou început, de aceea e necesară o adaptare a manifestărilor lor concrete (“ucenicii” trebuie să primească instrucţiuni).
Stabilim aici ce facem acum după ce am descoperit resorturile şi rădăcinile profunde ale binelui şi răului, după ce am avut viziunea Adevărului, deoarece această viziune profundă a Binelui şi Adevărului nu este un scop în sine ci doar un mijloc menit a ne ajuta să ne manifestăm şi să ne integrăm mai bine în Întreg, menit a ne ajuta să trăim cu o mai mare intensitate viaţa, existenţa, manifestarea plenară în sânul Marelui Mister...

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru